La jumătate de iubire

Meet Monica Velour [2010] e iubirea în care ți-e frică să mai crezi.

E dorința, încrederea, împlinirea în dragoste pe care o ratezi…tocmai pentru că renunți să mai lupți pentru împlinirea ta.

Filmul începe bine [un tânăr are o fascinație pentru un star porno…și crede în visul lui de a o întâlni], se derulează spre tot mai bine [tânărul Tobe nu e materialist și nici obsedat sexual…ci o iubește și dorește fericirea ei și a fiicei ei] însă se termină lamentabil: Tobe renunță la visul de a se căsători cu femeia care i-ar fi putut fi mamă dar despre care știe aproape totul, tocmai pentru că o iubește și o respectă…și se întoarce la colega lui „tocilară” din liceu, pe care nu o iubește și nu o vrea, dar cu care rămâne tot restul vieții.

Realizatorii filmului s-au temut parcă să facă din el un film perfect: tânărul se împlinește în dragoste…iar fosta actriță porno învață ce e iubirea cu adevărat.

Tocmai de aceea au creat un sfârșit lamentabil…dar care să te facă să îți pui întrebări despre tine…

Tobe renunță la împlinirea iubirii sale…și nu la iubirea pentru Monica…iar iubirea realistă, foarte fermă, admirabilă a tânărului se transformă într-un realism fără fond, atâta timp cât Amanda nu are nimic de-a face cu sufletul lui.

Bineînțeles, eu aș fi vrut un film cu un tânăr de 17 ani care să se îndrăgostească de o academiciană, de o scriitoare, de o femeie de știință, de o femeie cu personalitate și să îi învețe cărțile, studiile pe de rost…pe lângă faptul de a fi atras de ea erotic.

Să vină să o uimească cu cunoașterea lui despre ea…și cu atenția lui. Pentru că ar fi fost un film care ar promova cunoașterea, căutarea reală, excelența, modul în care poate interveni o femeie cu multă experiență în viața unui admirator al ei…

Însă măreția camuflată a filmului de față constă tocmai în aceea că tânărul o vede pe îmbătrânita actriță porno dincolo de fața ei buhăită. Îi vede și îi cunoaște sufletul pentru că a făcut din viața ei o fascinație, o căutare și o admirație nemăsurată…și asta e foarte reconfortant, întăritor pentru cineva…pe care nimeni nu-l mai vrea…

Tânărul cu dinți mari și păr neîngrijit dar plin de multă admirație față de ea, care îi arată nenumărate fotografii cu ea, din diverse momente de glorie, care îi cunoaște tot felul de detalii intime…o bulversează.

Faptul că îi lasă 5.000 de dolari la plecare, el, un necunoscut…în urma vânzării mașinii lui…cu care ea își va recupera fiica de la fostul soț…sunt gesturi care o uimesc…și o schimbă întru câtva…

Însă femeia nu face ceva esențial pentru tânăr…în afară de faptul de a-l iniția în „tainele” culcatului în iarbă.

Problema de fond ține însă de intensitatea căutării și a fascinației pentru cineva.

Dacă cauți să iubești o persoană sau dacă o iubești tocmai pentru că te-ai dăruit unei înțelegeri a ei…și cel iubit de tine doar profită de entuziasmul și de generozitatea ta…iubești de unul singur.

Și dramele curente ale celor căsătoriți constau tocmai în aceasta: un soț își iubește visul în celălalt soț…pe când celălalt soț nu are niciun vis profund…

Când Tobe a renunțat la fascinația lui reală pentru Linda Romanoli a renunțat la dragoste.

Prietenia și căsătoria cu o altă femeie nu înseamnă împlinire în dragoste…pentru că dragostea e căutarea cu fascinație a celuilalt, descoperirea lui continuă, bucuria de a trăi numai din această fascinație…

Fosta actriță s-a bucurat egoist de entuziasmul tânărului căzut din senin în viața ei…a avut nevoie de el ca de un colac de salvare…dar ea nu a făcut nimic pentru a înțelege profunzimea și realismul iubirii lui.

Și atunci ce ne facem…dacă nu fascinăm pe nimeni? Dacă nimeni nu fuge după noi?

Iar dacă fuge cineva…cum reacționăm față de noblețea acestui suflet?

Din perspectiva diferenței de vârstă (17, el…ea…aproape 50)…găsim această iubire incompatibilă.

Însă dacă avem amândoi aceeași vârstă…și nu ne leagă nimic, nu ne cunoaștem în mod real…ce căsătorie compatibilă există între noi doi?

Nu se numește căsătoria noastră căsătorie de conivență, de ochii lumii, dacă noi trăim unul lângă altul visând, mereu, la iubirea pe care nu o avem?

Sau dacă ea mă iubește…iar eu doar profit de iubirea ei…ce împlinire am eu…într-o relație de căsătorie…dacă iubirea mea pentru ea nu este la fel de vijelioasă, la fel de doritoare de a o cunoaște în orice firidă a vieții ei?

Însă una dintre atenționările subcutanate ale filmului e și aceasta: iubirea e cea care te caută…și nu cea pe care o cauți…și nu o găsești nicăieri…

Iar dacă îi dai cu piciorul, dacă nu o crezi…nu mai ai nicio șansă de iubire reală…pentru că iubirea e un dar al lui Dumnezeu în viața noastră…și ea vine în cel sau în cea care ne caută…care ne dorește pentru că ne înțelege…care ne-a intuit sufletul…tocmai pentru că iubirea, ca dar de la Dumnezeu, e văzătoare a esenței sufletului celui iubit.