Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Predică la Intrarea în Biserică a Maicii Domnului [21 noiembrie 2011]

Iubiți frați și surori întru Domnul,

la intrarea în post…praznicul de astăzi ne vorbește despre intrarea/ dăruirea cu totul în slujire, despre asumarea deplină a voii lui Dumnezeu de către Prunca Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Pentru că Prea Fericirea sa nu a intrat doar fizic în Templul iudaic de la Ierusalim, în forma eclesială premergătoare Bisericii creștine, ci a intrat dorind cu totul împlinirea făgăduinței părinților ei.

Intrare, Biserică și Maica lui Dumnezeu: sunt trei termeni cruciali/ definitorii pentru un creștin ortodox.

Pentru că adevărata intrare în Biserică se face prin Botez. Dar întreaga viață e un timp continuu de conștientizare și asumare cât mai deplină a consecințelor sfințitoare, îndumnezeitoare ale Botezului în viața noastră.

Și ca să intri la Dumnezeu…trebuie să te simți chemat de El, să simți dorul de El. Și credința noastră e plină de dorul de Dumnezeu, de nevoia presantă de a fi cu El…de a nu putea trăi fără El

Intrare…Unde? În Biserică. Și Biserica e privită aici ca ultima dorință, ca dorința prin excelență a omului…ca locul de întâlnire cu Cel iubit.

Îmbisericirea de fiecare clipă e totuna cu dorul nostru de Dumnezeu.

Prunca Maria, „roada făgăduinței” părinților ei și „jertfa bine primită” de Dumnezeu [Mineiul pe noiembrie, ed. BOR 1927, p. 319], vine cu dor spre Dumnezeu, pentru a locui în Templu, în Biserica Sa, în intimitate cu El.

Și cine intră…și rămâne…în Biserică, cine e statornic în bucuria lui, în descoperirea lui Dumnezeu față de el…nu mai vrea să plece, să se despartă de El niciodată.

Și astăzi prăznuim bucuria Prea Curatei Stăpâne, Născătoarea de Dumnezeu, împlinirea dorului ei de Dumnezeu, deși evenimentul acesta capital pentru întreaga umanitate s-a petrecut pe când Maica lui Dumnezeu avea…3 ani [Idem, p. 334]!

Da, 3 ani…și nu 30 de ani, ca să delibereze îndelung, să împartă firul în patru! Pentru că copilul știe să decidă…pentru că se decide cu toată ființa lui pentru bine…și nu doar cu mintea…Pentru că omul nu e doar minte, ci omul e om când cu totul dorește binele, frumosul, curăția!

A fost adusă de Sfinții ei Părinți, Ioachim și Ana/ Anna, la Templu pentru ca astfel să-și împlinească făgăduința pe care o făcuseră lui Dumnezeu înainte de nașterea ei.

Și Sfântul Zaharia arhiereul, spune același Sinaxar, care era tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, „o a băgat în cele mai dinlăuntru ale Bisericii, unde numai singur arhiereul, odată în an, intra” [Ibidem], adică în Sfânta Sfintelor, sinonimă cu altarul de astăzi al Bisericii.

Și Sfântul Zaharia face acest lucru în mod profetic, fiind luminat de Dumnezeu, pentru a arăta că adevăratul chivot al lui Dumnezeu este tocmai ea, cea care Îl va naște cu trup, pe Fiul lui Dumnezeu.

În secolul al 5-lea după Hr., Nestorie, patriarh al Constantinopolului, alături de alți teologi ai vremii, au îndrăznit să spună hula că Prea Curata Fecioară nu e Născătoare de Dumnezeu ci născătoare de Hristos, de om.

Al 4-lea Sinod Ecumenic l-a anatematizat pe Nestorie, și a reafirmat adevărul Bisericii, cum că Pururea Fecioară Maria e Născătoare de Dumnezeu, pentru că din ea S-a născut Fiul lui Dumnezeu întrupat, Care este Dumnezeu adevărat și om adevărat, cele două firi ale Sale fiind unite în singura Sa persoană preexistentă.

De aceea adevăratul credincios, ortodoxul, nu poate nega niciodată această dogmă mariologică, adică adevărul că Fecioara Maria e Maica lui Dumnezeu, e Născătoarea de Dumnezeu.

Și cel care intră în Biserică, intră și se închină Icoanei Domnului și celei a Maicii Sale, pentru că ea este reala Mamă a lui Hristos Dumnezeu.

Însă, după cum vedeți, pentru a fi Maică a Stăpânului, Prea Curata Maică a lui Dumnezeu s-a pregătit din zorii vieții ei, de foarte devreme

De foarte devreme începe pregătirea pentru vocația vieții noastre. Dacă vrem preoție, dacă vrem monahism, dacă vrem căsătorie, dacă vrem performanțe muzicale, atletice, științifice…trebuie să ne ajutăm copiii să meargă, de foarte devreme, pe calea lor, spre acolo unde sunt conduși de Dumnezeu.

Prea Curata Fecioară va locui în Sfânta Sfintelor de la 3 ani și până la 12 ani, „cu străină cuviință, hrănindu-se cu hrană cerească de către Arhanghelul Gavriil” [Ibidem], da, același care îi va vesti bucuria întregii creații.

Și numai pentru un om fără înțelegere duhovnicească…praznicul de astăzi e unul lipsit de importanță. Pentru că astăzi, de fapt, ne sărbătorim calea credinței, dorul nostru de Dumnezeu, tânjirea după Eltânjire care înseamnă dezlipire de tot ce ne desparte de El.

Pentru că avem aceeași cale cu Maica lui Dumnezeu: calea curăției, a umplerii de vederea și de simțirea lui Dumnezeu.

Și astăzi îi cerem ajutorul pentru ca și noi să intrăm la Dumnezeu…sau pentru ca și noi să devenim locașuri ale Lui…sau să ne bucurăm cu El întru cele din lăuntru ale noastre.

Bucuria reală e o stare totală. E o stare care ne umple toată ființa. E tresăltare duhovnicească.

Și când suntem bucuroși ne bucurăm cu toate simțurile noastre sufletești și trupești de Dumnezeu, de bogăția slavei Sale.

Că asta înseamnă praznic: bucurie fără margini! Să te bucuri în înțelegere, în curăție, în rugăciune, în așteptarea lui Dumnezeu, în bucuria de El.

Astăzi ne bucurăm de și împreună cu „Biserica Împăratului tuturor” [Idem, p. 320], cu Biserica Lui însuflețită, cu Maica lui Dumnezeu, de la care învățăm ce e aceea o mamă și cum ar trebui să se comporte o mamă față de fiii ei.

Căci de la cine altcineva am putea învăța ce e maternitatea și filiația? De la cine am putea învăța ce e ascultarea și curăția? De la cine am putea învăța cu ce sfințenie trebuie să iubești și să dorești pe Dumnezeu?

Și e normal ca acolo unde nu e reală dragoste de Dumnezeu să nu fie și reală dragoste față de Maica lui Dumnezeu și față de Sfinții și Îngerii Lui.

Dacă ne imaginăm un Rai „doar” pentru noi…sau că noi suntem „cei mai sfinți din istorie”…e normal că nu avem nimic de-a face cu aceste milioane și milioane de Sfinți și de Îngeri ai lui Dumnezeu și, în primul rând, cu Maica lui Dumnezeu.

Însă noi ne pregătim pentru conlocuirea veșnică cu toți aceștia și nu pentru un Rai în singurătatea noastră. Ne pregătim pentru vederea continuă a celor iubiți de noi, pentru că aici, pe pământ, ne-am intimizat cu ei, cu Sfinții lui Dumnezeu.

Pe cine vedem cu foc aici…pe aceiași îi vedem și în cer, pentru că stau în slava Lui, a Celui care e Foc mistuitor.

Astăzi vine cea profețită de Profeți și intră în Templu. Intră în Templu ca să contemple pe Dumnezeul slavei…pe Dumnezeul Părinților noștri, pe Cel care face minuni mari și neînchipuite, pentru că „Lumina cea întreit strălucitoare”, Prea Curata Treime, a aprins-o pe ea, ca pe o făclie, în „Biserica slavei” Sale [Ibidem].

Vine în Biserică și Îl prevestește pe Hristos [Ibidem]. Tocmai de aceea „astăzi, [noi], credincioșii, [trebuie] să dănțuim în psalmi și în cântări, Domnului cântând și cinstind sfințit cortul Lui”, [Idem, p. 321] cortul cel sfințit fiind Maica lui Dumnezeu.

Și nu dansăm ca la discotecă în Biserică…ci ne dansează sufletul de bucurie la slujbă.

O, da, auzind teologia slujbei, ce se spune la slujbă, înțelegem ce distanță este între răceala noastră sufletească, între picoteala noastră…și bucuria plină de entuziasm a Sfinților scriitori care au scris slujba!

Adică se poate și altfel! Se poate și altfel prăznui..nu uitându-ne mereu la ce fac alții…ci la ce face Dumnezeu cu noi, în inima și mintea noastră.

Pentru că ceea ce contează din mersul la Biserică e ce face Dumnezeu cu noi, cum ne schimbă, cu ce rămânem în noi.

Și pe nimeni nu interesează de câte ori am fost noi la Biserică, de câte ori ne-am spovedit, câte milostenii am dat…dacă atunci când trebuie să spunem sau să facem ceva suntem oligofreni în cele ale sensibilității, ne fâstâcim, ne panicăm sau pur și simplu dăm din umeri.

Ce suntem și ce-am făcut cu noi se vede când vorbim, când facem ceva, când ne angajăm într-o lucrare.

Și noi am intrat de o săptămână în lucrarea postului…pe care o lucrăm zi de zi, în ființa noastră.

Postire pentru luminare.

Postire pentru curăție.

Postire pentru împrietenire cu toți.

Postire ca revedere/ reevaluare de sine.

Postire ca citire, ca ascultare de ceva frumos, ca bucurie de colind.

Postire și iar doinire. Pentru că trebuie să ne doinim/ să ne spunem cu durere păcatele în fața lui Dumnezeu.

Pentru că o să cădem, de nu știu câte ori, și în postul ăsta…dar nădăjduim!

Nădăjduim la tine, Prea Curată Stăpână, să ne ajuți nouă, împreună cu toți Sfinții și cu toate Puterile cerești, ca să ne pocăim frumos și să ne bucurăm întru iertarea Domnului nostru!

Postim, nădăjduim, ne privim, ne doinim, ne iubim…

Da, fie ca să ne iubim, Doamne, pentru ca să intrăm la Tine, în Biserica Ta, mereu cu suflet de sărbătoare. Amin!

Did you like this? Share it:

Previous

Una dintre listele mele de RSS-uri. Devoalare gratuită și de nimeni nesilită

Next

Dacă vreți să conferențiați…faceți-vă temele ca Ioan Vlăducă!

2 Comments

  1. Da,
    Parinte,
    prin Maica Domnului,

    nadejdea care nu cade,
    adancul vijeliilor nedrepte ce se pleaca gestului smerit al mainilor si inimei ce canta dreptatii dumnezeiesti ce se plineste chiar prin Dumnezeul  inomenit.
    O Maica ce ni Se aduce si Se aduce pe Masa jertfelnica cu fuior de cereri de instapanire a gesturilor limpezi , curate si fara de gres;
     o Maica ce plange si plineste randuiala cea de toate zilele si noptile vietii noastre in fata lui Dumnezeu Cel atotiitor, Autor al fiintarii noastre in ce-i bun si milostiv,  o Maica ce duce neimplinirile noastre spre trecere  prin  foc  si adeverire.  
    O Maica ce dainuie prin lucrare jerfelnica si -L primeste pe Cel neinteles chiar de intelesurile umplute de ingeri si de golurile tacerilor noastre.

    O Maica ce ne face si intrarea noastra intrare ecclesiala intru cele neintelese dar aducatoare de vesnicie si-nvesnicire intru chiar timpul pe care-l respiram.
    O Maica pururea Fecioara.
    Un dar tainuit de veacuri.

    Tu, Doamne,
    Cel ce aduci si Te aduci…
    Ne-aduci la Tine prin Maica Ta…

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén