Ce îmi mai lipsește, Doamne, ce-mi mai lipsește,
țin post,
fac dezlegare la pește,
nu iert…dar asta o fac și alții,
că nu e foc,
mă aprind dintr-o dată, pe loc?

Mă uit la mine: atât de frumos și atât de trist,
sunt credincios dar și pesimist,
nu-mi pasă de alții dar îmi pasă de mine,
Ție mă rog chiar și în rime,
și mă simt „sfânt”, „foarte sfânt”, Bunule,
că te-ntreb tare:
ce-mi mai lipsește
ca să-mi iau zborul în zare?

Că iată mă-nchin, mă nevoiesc
și îmi place
să pierd timpul îmbrăcat cu 10 cojoace,
îmi place să mă cred că n-am pereche,
chiar și când sunt lovit de o streche,
că mă uit, Doamne,
mă uit și cârtesc,
pe-atât cât îi văd…pe atât mă pornesc
și de-aceea, Doamne, Doamne, ce-mi mai lipsește
ca să-ți fiu cel ce Te iubește?

Dar auzind Iisus i-a spus lui: „Încă una îți lipsește! Vinde toate câte ai și le împarte săracilor, și vei avea comoară în ceruri și vino de urmează Mie”.

Dar, ce Doamne, Tu nu ești capitalist,
Tu ne vrei muritori de foame și eufemiști,
niște bieți cerșetori, niște fugari,
care să stăm în zdrențe…și fără șalvari?

Iar El a spus: „Cele cu neputință pentru oameni sunt cu putință la Dumnezeu”.

Did you like this? Share it: