Cu riscul de-a discuta frumos

Olga Marinescu mi-a cerut prietenia pe Facebook pe 31 august 2011…tocmai după ce eu îmi redusesem lista mea de „prieteni” de la 200 și ceva la 4 inși.

Și am întrebat-o: De ce doriți să ne fiți prietenă și în ce scop?

Olga: Vă admir din ziua în care am intrat prima data pe blogul dumneavoastră. La a doua întrebare nu ştiu încă ce să răspund. V-am invitat în lista mea de prieteni, ca să ne fiţi prieten mai apropiat.

[…]

Olga: Părinte, în Duhul Sfânt ne cunoaştem şi ne înţelegem.

Pr. Dorin: Mai trebuie să și dovediți asta, doamnă!

Olga: Vă sărut dreapta, părinte! Nu ştiu ce să vă spun ca să mă cunoaşteţi, dar dacă aveţi atâta timp și interes încât să-mi adresaţi întrebări, vă voi răspunde cu sinceritate.

Blagosloviţi şi mă iertaţi!

Pr. Dorin: Câți ani aveți, ce studii și unde locuiți?

Olga: Am 43 de ani. Am absolvit cursurile Facultăţii de Matematică-Informatică a Universităţii din Craiova. Locuiesc în Drănic-Dolj.

Pr. Dorin: Și la 43 de ani vă simțiți „bătrână rău” sau abia a început să danseze viața în dumneavoastră?

Olga: Şi una şi alta.

Pr. Dorin: Și v-a făcut „bătrână” matematica sau Ortodoxia? Cu alte cuvinte: de ce nu v-ați făcut baptistă…că ei au până și bănci…de stat la slujbă?

Olga: Nu m-am făcut baptistă pentru că am vrut să trăiesc în Duh şi-n Adevăr.

Pr. Dorin: Și trăiți în Duh și-n Adevăr sau doar vă autoiluzionați?

Olga: Am trăit de câteva ori.

Pr. Dorin: Și ne puteți da detalii? Dar nu sibilinic ca până acum…

Olga: Nu cred.

Pr. Dorin: Și cum ați dori să vă cunosc…dacă nu îmi vorbiți despre lucrurile care vă definesc?

Olga: Eu vreau să mă cunoaşteţi pentru că vreţi să mă cunoaşteţi. Asta am înţeles. În Duhul Sfânt vreau să mă cunoaşteţi.

Pr. Dorin: Câți oameni v-au mai cunoscut în harul Prea Sfintei Treimi…și cum s-au comportat vizavi de dumneavoastră după aceea?

Olga: Toţi cei care trăiesc în harul Prea Sfintei Treimi. Unul dintre ei m-a cerut în căsătorie.

Pr. Dorin: Am înțeles: doar eu sunt singurul care nu v-am înțeles…Însă, totuși, ce îmi lipsește ca să fiu ca…părintele Savatie Baștovoi, un om pe care îl iubiți foarte mult?

Olga: Nu cred că nu m-aţi înţeles. Eu cred că îi iubesc foarte mult pe toţi, numai că nu îmi și place la fel de mult de toți. De dumneavoastră îmi place foarte mult, dar de părintele Savatie îmi place mult de tot.

Pr. Dorin: Însă dumneavoastră vă place din citire…sau pentru că și discutați cu el?

Cu noi nu vorbește…și dacă vorbește cu dumneavoastră…înseamnă că sunteți „sfântă” la fel ca el…și de aceea vă place.

Olga: Am văzut cu ochii sufletului că în el este doar Adevăr.

Pr. Dorin: Pe scurt: îl iubiți în absența lui…adică de una singură. Așa e iubirea pentru dumneavoastră: monologală?

Olga: Eu nu cred că asta aţi înţeles din tot ce v-am spus.

Pr. Dorin: Ce credeți că am putut să înțeleg…din „tot ceea ce mi-ați spus”?

Olga: Că v-am spus adevărul.

Pr. Dorin: Ați scris vreo carte până acum?

Olga: Nu. M-aţi prins?

Pr. Dorin: Nu aveți ce scrie…sau aveți o altă preocupare mai importantă decât scrisul?

Olga: Nu am inspiraţie. De câteva ori am avut şi mi-a plăcut să scriu.

Acum mi se par nişte copilării textele mele de mai demult şi chiar aşa si sunt, probabil. Nu ştiu să spun ce aş vrea să scriu.

Ştiu doar că nu seamănă cu nimic din ce cunosc şi că e extraordinar de frumos, adevărat şi nemaintâlnit.

Nu mai sufăr din cauză că nu mai pot să scriu, decât, poate, puţin. Pentru că mă gândesc că ăsta e un semn și că nu iubesc cât aş putea de mult.

Am visat de mai multe ori astfel de texte, dar nu le-am ţinut minte.

Pr. Dorin: Niciodată un text dorit…un text care ți-a plăcut când l-ai scris nu e o copilărie…ci îl privești cu ochi critic numai prin prisma faptului că ești altul, că ai o altă stare…că ai crescut în înțelegere.

Însă el reprezintă o fotografie a stării tale de atunci…a unei gări din creșterea ta interioară.

Arătați-ne un text…sau un fragment din el!

Olga: Cu drag vă arăt primul meu text. Doar pe el l-am păstrat şi numai în memorie. Şi pe celelalte le păstrez, dar nu la mine, ci la cei ce mă iubesc.

Nu mi-e ruşine cu ce am scris şi nu mi se par chiar copilării, iar ce-o să vă prezint acum a fost mereu o mare bucurie pentru mine.

Rugăciune

Iubire minunată şi-atât de adevărată,
Fă-ne pe toţi iubire din marea Ta iubire,
Fă-ne de-acum iubire, pe toţi fă-ne iubire!
Iubire infinită, iubire mult dorită,
Iubire căutată şi-atât de aşteptată,
Să Te iubim mereu,
Să ne iubim mereu
Ca sfinţii Tăi.

Pr. Dorin: Faceți-ne cunoștință cu cineva pe care îl iubiți…și căruia îi scrieți texte numai pentru el? Vorbiți-ne despre el…

Olga: Asta nu pot să fac, nu vă supăraţi, vă rog!

Pr. Dorin: Atunci povestiți-ne ceva frumos! Orice…

Olga: Un „vis” cu ochii deschişi. Era înaintea Crăciunului din 2007. Stăteam in pat, lângă soba caldă, ascultând concertul de colinde de la Patriarhie.

La un moment dat a început un colind care m-a surprins atât prin frumuseţe, cât si prin faptul că mi se parea straniu de necunoscut.

Ascultând colindul, însă, am văzut deasupra uşii, in faţa icoanei (fără să mai văd şi icoana, cred) ceva ce îmi vine foarte greu să vă spun, nu pentru că nu aş vrea să vă spun, dar pentru că e aproape paralizantă emoţia care mă cuprinse.

L-am văzut pe Hristos aşezat pe un scaun cu spătar înalt.

În faţa Lui, pe o imensă şi minunată pajişte verde (şi cu floricele albe, cred), eram toţi. Îl priveam, plini de bucurie deplină.

O simţeam. Hristos era mult mai mare decât noi. Veşmântul îi era aşa ca prin icoane.

Nu i-am desluşit prea bine trăsăturile feţei, dar am văzut bine că El era prea trist. Aproape imediat am scris Vis cu ochii deschiși şi am trimis-o pe site-ul http://www.sfintiiarhangheli.ro.

Sunt aproape sigură că dacă nu aş fi scris-o şi nu aş fi trmis-o atunci, altadată nu aş mai fi putut.

Cam atât.

Blagosloviţi şi mă iertaţi!

Pr. Dorin: Însă una din aia nasoală, cu drame multe…ne povestiți?

Una din localitatea dumneavoastră…așa, ca morală publică…

Olga: Sunt foarte supărată pentru că nu mă pot duce si eu la o biserică în care să existe măcar un preot demn şi de admiraţia mea.

Până la Sf. Nicolae nu mă mai pot duce nici măcar la biserica la care am voie să merg (cea din sat), pentru că tocmai acum, adică de vreo două săptămâni, s-a apucat părintele să pună lambriuri.

Şi nici nu pot să am încredere că e aşa cum a zis.

Pr. Dorin: Deci viața e complicată…nu așa cum zice lumea…Iar dumneavoastră sunteți un om sensibil, profund, cu căutări alese…și e penurie de persoane prin jur…

Însă pe cine ați vrea lângă dumneavoastră, așa, din lumea largă, cu care să discutați, să puneți viața la cale?

Olga: Pe viitorul meu soţ.

Pr. Dorin: Vă dorim să vă împliniți, doamnă și să fiți fericită!

Cu toate astea însă, sunt buni bărbații la ceva? Sunt niște misogini, niște profitori…sau mai au și lucruri bune, pentru care îți vine să îi iubești pentru toată viața și veșnicia?

Olga: Aşa să ne ajute Dumnezeu, iubite părinte! Vă mulţumim mult. Eu sunt convinsă că nicio iubire nu este mai frumoasă decât aceea dintr-o familie sfântă.

Pr. Dorin: Dumneavoastră ați încercat să o scăldați cu bărbații…fapt pentru care nu i-ați vorbit de rău…Dar femeile au defecte? Vă enervează ceva la „doamne”?

Olga: Sunt atât de păcătoasă încât de multe ori cred că şi Dumnezeu are defecte. Din fericire, însă, cred că Sf. Siluan nu a minţit când a zis că toţi oamenii sunt sfinţi.

Pr. Dorin: Deci nu vă lăsați târâtă în bârfa femeiască…

Atunci dați-ne un meniu de mâncare de post…pe care îl considerați cel mai de succes la o înmormântare. Ce ați găti dumneavoastră la o înmormântare…pentru ca oamenii să mănânce patru feluri…și să plece uimiți?

Olga: Cred că şi eu bârfesc. Eu nu vreau să întind mese cu ocazia vreunei înmormântări.

Eu cred că ăsta e un obicei barbar.

Rudele mortului trebuie lăsate în pace să-şi plângă mortul, nu să nu-şi mai vadă capul de griji nebuneşti.

Pe-aici s-a ajuns să se mănânce în serii.

Nu zic şi să nu se dea mâncare de pomană. Există prea multe feluri de mâncare de post, chiar şi fără ulei şi fără E-uri.

Aş da de pomană mult mai mult decât mi-ar plăcea să primesc.

Pr. Dorin: Ce vă displace în online…și ce detestați cel mai mult? Suntem prea mulți, prea personali…prea ipocriți?

Olga: Îmi displace să văd la ceilalţi ce îmi place să văd la mine şi ce nu mi-ar plăcea să văd la mine. Cel mai mult cred că detest minciuna. Cei care-mi plac nu sunt prea mulţi şi fiecare dintre ei e unic.

Pr. Dorin: Dacă mâine ați lua decizia să scrieți online…despre ce ați scrie? Despre matematică, cartofi prăjiți, teologie după ureche, despre coafură, mofturi, gladiole?

Olga: Despre iubire.

Pr. Dorin: Eu aș scrie despre…sarmale. Aveți ceva împotriva…diversității editoriale?

Olga: Îmi place cum scrieţi.

Pr. Dorin: De ce?

Olga: Sunteţi plin de har.

Pr. Dorin: De unde știți dumneavoastră acest lucru? Vă învață la Matematică despre…har?

Olga: Din credinţa mea, din nădejdea mea, din dragostea mea.

Pr. Dorin: Vă rog să specificați, cu punct și virgulă…că interviul de față nu e un blat! Că nu v-am pus să mă lăudați…

Dumneavoastră vă plac extremiștii, așa, de obicei?

Olga: Credeţi că dacă m-aţi fi pus să vă laud, v-aş fi lăudat?

Nu-mi plac extremiştii.

Pr. Dorin: Dar vă place să așteptați? Să așteptați sfârșitul cărții, al filmului, al vieții?

E vreo frumusețe în așteptare?

Olga: Sigur că există! Eu cred că frumuseţea este peste tot, când privim cu ochii sufletului.

Mi-a plăcut şi mie să aştept, de mai multe ori.

Pr. Dorin: Dar, între timp…nu vă vine să vă sinucideți? De ce să mai trăiți…dacă tot așteptați, așteptați, așteptați?…

Olga: Într-adevăr, este frumoasă aşteptarea, dar foarte grea.

De sinucidere m-a păzit Dumnezeu.

Eu cred că rostul vieţii omeneşti este aşteptarea vieţii veşnice.

Pr. Dorin: Vreți o viață veșnică mai mare…sau una mai modestă?

Cei care o vor mai mare…își fac un cavou pictat, cu turle și lacăte de aur…

Că cică așa stă treaba: cine își face o vilă mai mare la cimitir…e băgat mai repede în Rai.

Dumneavoastră pentru ce optați: pentru împăiere, incinerare, betonare…sau înpământenire la cimitir?

Olga: Vreau viaţa pe care vrea Dumnezeu s-o primesc. Fericirea deplină o doresc pentru toţi. Altceva nu vreau să aleg.

Olga: Mă aşteptam să mai vorbim despre aşteptare.

Pr. Dorin: Bineînțeles că vom mai vorbi despre…așteptare!

Cum așteptați „sfârșitul lumii”?

Îl așteptați trează…sau dormind?

Olga: Cu milă şi cu groază.

Pr. Dorin: De ce mi-ați răspuns la întrebări până acum?

Olga: M-am simţit datoare să vă răspund şi am crezut că ştiu să vă răspund.

Pr. Dorin: Atunci…vă mulțumesc frumos! Un lucru de final de interviu?

Olga: Vă mulţumesc frumos. Cred că este interviul vieţii mele.