De la Gaudeamusul de toamnă

Gaudeamus 2011

  • Prea mult roșu pe jos (un fel de covoare false)…semn că femeile au fost organizatoarele
  • Roi de oameni sub cupolă.
  • Doar două cărți de peste 1.000 de pagini: una a lui Nicolae Manolescu (încă în stoc) și alta a lui Solomon Marcus, recentă. Ambele scrise în ani…și publicate la pensie…
  • Prezentări de carte nu pentru public…ci, mai ales, pentru camera de luat vederi.
  • Standul Patriarhiei Române era minuscul și undeva la etaj
  • Dintre toate cărțile văzute…am preferat însă…standul de alimente din fața cupolei: făcute țărănește dar bune foarte!
  • În concluzie: aș fi vrut să iau o carte despre vizualitate…însă nu avea note de subsol. Iar notele de subsol înseamnă…truda pentru ea.

Statistici. Concluzii. Sublinieri. Lucruri văzute de-aproape [13]

Partea întâi, a doua, a treia, a patra, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a

***

Câte „partenere”?!

„Bărbaţii români susţin că au avut, în medie, 17 partenere de sex, în timp ce româncele spun că au avut în medie doar şase relaţii amoroase, potrivit unui studiu Durex transmis Mediafax de Reckitt Benckiser, deţinătorul brandului de prezervative.

Media partenerelor de sex pe care o declară bărbaţii români este egală cu cea a englezilor sau germanilor şi [este] mai mare decât cea a ruşilor (15 partenere) sau a olandezilor (12).

Mai mult de unul din cinci bărbaţi (21%) şi 12% dintre femeile care se află într-o relaţie stabilă admit că şi-au înşelat partenerul.

Totodată, 6% dintre bărbaţii activi sexual din România spun că au în aceeaşi perioadă de timp relaţii sexuale cu trei sau mai multe partenere[1].

Însă una e ce spun ei, adică ce se laudă ei când sunt intervievați și alta e realitatea

*

Românii și prezervativul

„Aproape 6 din 10 români (56%), bărbaţi şi femei, nu au folosit nicio metodă de protecţie împotriva bolilor cu transmitere sexuală atunci când şi-au început viaţa sexuală.

Femeile au afirmat într-o proporţie mai mare (46%) că se aflau într-o relaţie stabilă atunci când au avut primul contact sexual, spre deosebire de bărbaţi (24%).

Un număr aproape dublu de bărbaţi (35%), faţă de femei (19%), au afirmat că şi-au pierdut virginitatea într-o relaţie pasageră, nu în contextul unei relaţii stabile.

Cei mai mulţi dintre cei care nu au utilizat nicio metodă de protecţie (48%) au afirmat că s-au expus riscului întrucât aveau încredere în partener.

Totuşi, 38% dintre cei aflaţi într-o relaţie admit că nu sunt siguri că partenerii lor nu au fost niciodată purtătorii unei boli cu transmitere sexuală.

Aproximativ 10% dintre persoanele care şi-au asumat riscul spun că a fost o greşeală pe care ulterior au regretat-o.

Românii folosesc în medie doar un prezervativ pe an, de două ori mai puţin decât ungurii şi de şapte ori sub media din Marea Britanie, valoarea totală a pieţei fiind de 10, 3 milioane de euro în 2010.

Anul trecut s-au vândut 21, 6 milioane de prezervative, în scădere cu 10% comparativ cu anul precedent.

Astfel, consumul mediu anual în România este de un prezervativ la un locuitor, faţă de 2, 45 de bucăţi în Polonia, de două bucăţi în Ungaria şi şapte în Marea Britanie”[2].

În concluzie: sexul se face în forță și fără gândul la riscuri…și e un fel de întrecere sportivă.

*

La cine stau banii

Roxana Pricop, în Ziarul Financiar, ne spune că „primii cei mai mari 200 de manageri din lume administrau active în valoare de aproape 60. 000 miliarde (60 trilioane) de dolari la finele anului 2010, potrivit unui raport emis de compania americană de consultanţă şi research Towers Watson, care nu ia în calcul fondurile suverane.

În raport nu este inclusă nici firma Pacific Investment Management (PIMCO), cel mai mare fond de obligaţiuni din lume, cu active de 1.000 miliarde de dolari (un trilion) în 2010.

Valoarea activelor aflate în gestiunea celor mai mari 200 de manageri este foarte aproape de valoarea PIB-ului mondial din 2010, estimată de Banca Mondială la 63.044 mld. dolari, ieşind astfel la iveală cât de influente sunt cele două sute de firme de investiţii în economia mondială”[3].

Și ni se oferă aici și două infograme, dintre care prima e aceasta…

Și lista[4] cu cei 200 de coloși financiari ai lumii se constituie în a doua infrogramă, dintre care primii zece sunt aceștia:

 Cifrele sunt (reamintim) pentru 2010…


[2] Ibidem.

Dumnezeul Coranului [2]

Prima parte

***

Majoritatea evreilor „s-a lepădat” de adorația față de Allah[1]. Și pentru că El nu e „fără băgare de seamă”[2] la faptele oamenilor, de aceea îi va rușina în această viață iar, în viața de dincolo, aceștia vor fi „supuși la cele mai cumplite chinuri”[3].

„Isus” sau ʼIsa, „fiul Mariei [Maryam]”[4], apare pentru prima dată în II, 87. Și Acesta, Iisus-ul musulman, a fost „întărit” cu „duhul sfânt”[5], după cum spune traducătorul român, exegeții Coranului consideră că „duhul sfânt” e Sfântul Arhanghel Gavriil[6].

Mai pe scurt: Iisus al nostru…e „doar om” în Coran…și El a fost trimis de Allah să facă „semnele deslușite[7].

Allah îi blesteamă pe necredincioși în II, 88[8]…și El Își alege robii după cum singur voiește[9]. Allah îi cunoaște pe neleguiți[10]. El vede ce fac oamenii[11].

Din II, 97, aflăm că Sfântul Arhanghel Gavriil a fost cel care i-a revelat lui Muhammed (pomenit prima dată în II, 89) Coranul[12] iar din II, 102, că răul se petrece în lume cu „îngăduința” lui Allah[13].

Allah răsplătește[14]. El este „Stăpânul harului nemărginit[15], „împărăția cerurilor și a pământului”[16], „ocrotitor și sprijinitor[17]. Allah e Judecătorul lumii[18] și judecata finală va avea loc la învierea morților[19].

Iar despre „fața” lui Allah, pentru prima dată, în II, 115[20], pentru ca în II, 118, 119, 125 și în multe alte locuri, să reapară acest „Noi”[21] inexplicabil în teologia coranică.

Allah „aude totul”[22] iar atotputernicia[23] și unitatea[24] Sa sunt subliniate adesea.

Este împreună cu cei răbdători[25]…și cei uciși „pe calea lui Allah…sunt vii[26].

El călăuzește[27], „este Mulțumitor”[28],  pogoară apă din cer[29], toată puterea este a Lui[30] și „este aspru în osânda Lui”[31].

Allah a oprit mâncarea de mortăciuni, de sânge și de carne de porc[32] iar „cuvioșia[33] pentru un musulman înseamnă „a crede în Allah și în Ziua de Apoi, în îngeri, în Carte și în profeți, a da din avere – în pofida iubirii pentru ea – rudelor, orfanilor, sărmanilor, călătorului, cerșetorilor și pentru răscumpărarea robilor, a împlini Rugăciunea [As-Salat], a da Dania [Az-Zakat], a-și ține legământul dacă s-a legat [cu el], a fi răbdător la nenorocire, la rău și în momentele de primejdie”[34].

El este „Atoateștiutor”[35] și cere de la musulmani să postească[36].

Luna Ramadan[37], luna a 9-a a calendarului islamic[38],  e lună de post pentru că în această lună „a fost trimis Coranul [oamenilor], drept călăuză pentru oameni”[39].

El ascultă rugăciunea robilor Săi…pentru că e aproape de ei[40].

Însă Allah le îngăduie musulmanilor să se împreuneze cu soțiile lor în nopțile Ramadanului[41] („ele [femeile] vă sunt veșmânt vouă, iar voi le sunteți veșmânt lor”[42]) pentru ca să nu se viclenească[43].

Se postește toată ziua, cu retragere în moschei…iar nopțile Ramadanului sunt cu mâncare, băutură și sex[44].

Allah nu permite ca musulmanii să înceapă lupta[45] dar dacă sunt atacați trebuie să își omoare dușmanii[46], căci „aceasta [moartea] este răsplata celor fără de credință[47].

Spus negru pe alb: moartea e plata pentru toți cei care nu sunt musulmani

Lupta durează până când adversarii cedează[48] iar ofensiva armată e pe măsura atacului[49].

Însă „Allah îi iubește pe binefăcători[50] și el consideră că cea mai bună „provizie” a celui care este în pelerinaj este „evlavia”[51].

Cererea iertării[52] de la Allah trebuie să se împreuneze cu slăvirea Lui[53]. El este „grabnic la socoteală”[54], la judecarea oamenilor și „nu iubește stricăciunea”[55].

Acesta „îi conduce pe cei care El voiește pe calea cea dreaptă[56].

În II, 217, Allah consideră schisma religioasă „mai mare păcat decât omorul[57] și nu îngăduie căsătoria cu politeiste[58].

El nu încuviințează nici actele sexuale în timpul menstruației[59]…iar femeia e văzută de Coran ca un „ogor”,[60] ca un pământ viu al bărbatului ei, de care acesta trebuie să se apropie când și cum voiește dar cu sufletul pregătit și cu teamă de Allah[61].

Allah nu îngăduie jurământul pe numele Lui[62] și le cere credincioșilor Săi: „să fiți pioși și să aduceți pace între oameni”[63].


[1] S II, 83, p. 76.

[2] S II, 85, p. 76. A se vedea și S II, 140, p. 83; S II, 149, p. 85.

[3] Ibidem. Despre chinurile vieții veșnice și în S II, 114, p. 80.

[4] S II, 87, p. 76.

[5] Ibidem.

[6] În n. 55, p. 76.

[7] S II, 87, p. 76.

[8] S II, 88, p. 76. A se vedea și S II, 159, p. 86.

[9] S II, 90, p. 77. Aceeași idee a alegerii o regăsim și în S II, 105, p. 79.

[10] S II, 95, p. 77.

[11] S II, 96, p. 77. El „vede bine” ce fac oamenii, cf. S II, 110, p. 79.

[12] S II, 97, p. 77.

[13] S II, 102, p. 78.

[14] S II, 103, p. 78. A se vedea și S II, 112, p. 79.

[15] S II, 105, p. 79. A se vedea și S II, 115, p. 80.

[16] S II, 107, p. 79.

[17] Ibidem.

[18] S II, 113, p. 80.

[19] Ibidem.

[20] S II, 115, p. 80.

[21] S II, 118, p. 80-81.

[22] S II, 127, p. 82. A se vedea și S II, 137, p. 83; S II, 181, p. 89.

[23] Pentru atotputernicia lui Allah a se vedea: S II, 129, p. 82.

[24] A se vedea: S II, 133, p. 82.

[25] S II, 153, p. 85.

[26] S II, 154, p. 85. A se vedea și S II, 190, p. 91.

[27] S II, 157, p. 85.

[28] S II, 158, p. 86.

[29] S II, 164, p. 86.

[30] S II, 165, p. 87.

[31] S II, 165, p. 87.

[32] S II, 173, p. 87.

[33] Termenul echivalent, fără doar și poate, aparține credinței ortodoxe…și el nu are nimic de-a face cu experiența musulmană.

[34] S II, 177, p. 88.

[35] S II, 181, p. 89.

[36] S II, 183-185, p. 89.

[37] S II, 185, p. 89.

[38] Cf. n. 134, p. 89.

[39] S II, 185, p. 89.

[40] S II, 186, p. 90.

[41] S II, 187, p. 90.

[42] Ibidem.

[43] Ibidem.

[44] Ibidem.

[45] S II, 190, p. 91.

[46] S II, 191, p. 91.

[47] Ibidem.

[48] S II, 193, p. 91.

[49] S II, 194, p. 91.

[50] S II, 195, p. 92.

[51] S II, 197, p. 93.

[52] S II, 199, p. 93.

[53] S II, 200, p. 94.

[54] S II, 202, p. 94.

[55] S II, 205, p. 94.

[56] S II, 213, p. 95.

[57] S II, 217, p. 96.

[58] S II, 221, p. 97.

[59] S II, 222, p. 97.

[60] S II, 223, p. 97.

[61] Ibidem.

[62] S II, 224, p. 97.

[63] Ibidem.

Isihia romantică [2]

Într-o pagină de literatură preromantică, Inorogul din Istoria ieroglifică a lui Dimitrie Cantemir se refugiază din calea uneltitorilor care căutau să-i ia viața, strâmtă și pustnică viață ducând într-un adăpost de munte, la înălțime:

Inorogul, în primejdiia ce să află vădzind
și încă câte îl așteaptă socotind,
deodată în simceaoa a unui munte
așé de înalt să sui. /…/

Iară în vârvul muntelui
locul în chipul unii poiene
câtva în lung și în lat să lățiia
și să deșchidea,
unde ape dulci și răci curătoare,
ierbi și pășuni în fél de fél crescătoare
și pomi cu livedzi de toată poama roditoare
și grădini cu flori în tot chipul de frumoase
și de tot mirosul mângăios purtătoare
era /…/

Inorogul preste toată dzua
supt deasă umbra pomilor aciuându-să
și la un loc neclătit aședzindu-să,
noaptea numai la locurile pășunii ducându-să
și câteodată și la prundiș
din munte în șes coborându-să,
până în dzuă
iarăși la locul aciuârii sale să afla.
Într-acesta chip,
Inorogul câtăva vreme
strâmtă și pustnică viață ducând [1].

Pe lângă perspectiva paradisiacă asupra poienilor cu ape reci curgătoare, a livezilor și a grădinilor, care pare (pre)romantică și în consonanță cu peisajele alexandriene din Viața câmpenească, locașul din înălțimea muntelui al Inorogului oferă însă și o priveliște tipic romantică a sihăstriei montane (devansându-l pe Bolliac, dar și o întreagă literatură preromantică și romantică din care îi putem aminti pe Rousseau, Young, Florian, Gray, Ossian, Wordsworth, Coleridge, Byron, Hugo, Lamartine, Chateaubriand, etc): accesul până la el este dificil, încât Hameleonului

într-un munte prea înalt
și loc prea aspru și fără suiș aflându-l,
i să părea
că pre o stâncă înaltă în simceoa muntelui șeade,
iară din toate părțile
prăpăști, hărtoape și păhârnituri graoznice era,
atâta cât
căutării amețală aducea [2].

Preromantismul medieval al lui Cantemir este în măsură să ne avertizeze asupra unei atitudini  și a unor structuri mentale și comportamentale care au coerență, din epoca sa medievală și până la Eminescu, poate și mai târziu.


[1] Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, ediție îngrijită de P. P. Panaitescu și I. Verdeș, studii introductive de Adriana Babeți, Ed. Minerva, București, 1997, p. 201-202.

[2] Idem, p. 249.