Prima parte

***

Majoritatea evreilor „s-a lepădat” de adorația față de Allah[1]. Și pentru că El nu e „fără băgare de seamă”[2] la faptele oamenilor, de aceea îi va rușina în această viață iar, în viața de dincolo, aceștia vor fi „supuși la cele mai cumplite chinuri”[3].

„Isus” sau ʼIsa, „fiul Mariei [Maryam]”[4], apare pentru prima dată în II, 87. Și Acesta, Iisus-ul musulman, a fost „întărit” cu „duhul sfânt”[5], după cum spune traducătorul român, exegeții Coranului consideră că „duhul sfânt” e Sfântul Arhanghel Gavriil[6].

Mai pe scurt: Iisus al nostru…e „doar om” în Coran…și El a fost trimis de Allah să facă „semnele deslușite[7].

Allah îi blesteamă pe necredincioși în II, 88[8]…și El Își alege robii după cum singur voiește[9]. Allah îi cunoaște pe neleguiți[10]. El vede ce fac oamenii[11].

Din II, 97, aflăm că Sfântul Arhanghel Gavriil a fost cel care i-a revelat lui Muhammed (pomenit prima dată în II, 89) Coranul[12] iar din II, 102, că răul se petrece în lume cu „îngăduința” lui Allah[13].

Allah răsplătește[14]. El este „Stăpânul harului nemărginit[15], „împărăția cerurilor și a pământului”[16], „ocrotitor și sprijinitor[17]. Allah e Judecătorul lumii[18] și judecata finală va avea loc la învierea morților[19].

Iar despre „fața” lui Allah, pentru prima dată, în II, 115[20], pentru ca în II, 118, 119, 125 și în multe alte locuri, să reapară acest „Noi”[21] inexplicabil în teologia coranică.

Allah „aude totul”[22] iar atotputernicia[23] și unitatea[24] Sa sunt subliniate adesea.

Este împreună cu cei răbdători[25]…și cei uciși „pe calea lui Allah…sunt vii[26].

El călăuzește[27], „este Mulțumitor”[28],  pogoară apă din cer[29], toată puterea este a Lui[30] și „este aspru în osânda Lui”[31].

Allah a oprit mâncarea de mortăciuni, de sânge și de carne de porc[32] iar „cuvioșia[33] pentru un musulman înseamnă „a crede în Allah și în Ziua de Apoi, în îngeri, în Carte și în profeți, a da din avere – în pofida iubirii pentru ea – rudelor, orfanilor, sărmanilor, călătorului, cerșetorilor și pentru răscumpărarea robilor, a împlini Rugăciunea [As-Salat], a da Dania [Az-Zakat], a-și ține legământul dacă s-a legat [cu el], a fi răbdător la nenorocire, la rău și în momentele de primejdie”[34].

El este „Atoateștiutor”[35] și cere de la musulmani să postească[36].

Luna Ramadan[37], luna a 9-a a calendarului islamic[38],  e lună de post pentru că în această lună „a fost trimis Coranul [oamenilor], drept călăuză pentru oameni”[39].

El ascultă rugăciunea robilor Săi…pentru că e aproape de ei[40].

Însă Allah le îngăduie musulmanilor să se împreuneze cu soțiile lor în nopțile Ramadanului[41] („ele [femeile] vă sunt veșmânt vouă, iar voi le sunteți veșmânt lor”[42]) pentru ca să nu se viclenească[43].

Se postește toată ziua, cu retragere în moschei…iar nopțile Ramadanului sunt cu mâncare, băutură și sex[44].

Allah nu permite ca musulmanii să înceapă lupta[45] dar dacă sunt atacați trebuie să își omoare dușmanii[46], căci „aceasta [moartea] este răsplata celor fără de credință[47].

Spus negru pe alb: moartea e plata pentru toți cei care nu sunt musulmani

Lupta durează până când adversarii cedează[48] iar ofensiva armată e pe măsura atacului[49].

Însă „Allah îi iubește pe binefăcători[50] și el consideră că cea mai bună „provizie” a celui care este în pelerinaj este „evlavia”[51].

Cererea iertării[52] de la Allah trebuie să se împreuneze cu slăvirea Lui[53]. El este „grabnic la socoteală”[54], la judecarea oamenilor și „nu iubește stricăciunea”[55].

Acesta „îi conduce pe cei care El voiește pe calea cea dreaptă[56].

În II, 217, Allah consideră schisma religioasă „mai mare păcat decât omorul[57] și nu îngăduie căsătoria cu politeiste[58].

El nu încuviințează nici actele sexuale în timpul menstruației[59]…iar femeia e văzută de Coran ca un „ogor”,[60] ca un pământ viu al bărbatului ei, de care acesta trebuie să se apropie când și cum voiește dar cu sufletul pregătit și cu teamă de Allah[61].

Allah nu îngăduie jurământul pe numele Lui[62] și le cere credincioșilor Săi: „să fiți pioși și să aduceți pace între oameni”[63].


[1] S II, 83, p. 76.

[2] S II, 85, p. 76. A se vedea și S II, 140, p. 83; S II, 149, p. 85.

[3] Ibidem. Despre chinurile vieții veșnice și în S II, 114, p. 80.

[4] S II, 87, p. 76.

[5] Ibidem.

[6] În n. 55, p. 76.

[7] S II, 87, p. 76.

[8] S II, 88, p. 76. A se vedea și S II, 159, p. 86.

[9] S II, 90, p. 77. Aceeași idee a alegerii o regăsim și în S II, 105, p. 79.

[10] S II, 95, p. 77.

[11] S II, 96, p. 77. El „vede bine” ce fac oamenii, cf. S II, 110, p. 79.

[12] S II, 97, p. 77.

[13] S II, 102, p. 78.

[14] S II, 103, p. 78. A se vedea și S II, 112, p. 79.

[15] S II, 105, p. 79. A se vedea și S II, 115, p. 80.

[16] S II, 107, p. 79.

[17] Ibidem.

[18] S II, 113, p. 80.

[19] Ibidem.

[20] S II, 115, p. 80.

[21] S II, 118, p. 80-81.

[22] S II, 127, p. 82. A se vedea și S II, 137, p. 83; S II, 181, p. 89.

[23] Pentru atotputernicia lui Allah a se vedea: S II, 129, p. 82.

[24] A se vedea: S II, 133, p. 82.

[25] S II, 153, p. 85.

[26] S II, 154, p. 85. A se vedea și S II, 190, p. 91.

[27] S II, 157, p. 85.

[28] S II, 158, p. 86.

[29] S II, 164, p. 86.

[30] S II, 165, p. 87.

[31] S II, 165, p. 87.

[32] S II, 173, p. 87.

[33] Termenul echivalent, fără doar și poate, aparține credinței ortodoxe…și el nu are nimic de-a face cu experiența musulmană.

[34] S II, 177, p. 88.

[35] S II, 181, p. 89.

[36] S II, 183-185, p. 89.

[37] S II, 185, p. 89.

[38] Cf. n. 134, p. 89.

[39] S II, 185, p. 89.

[40] S II, 186, p. 90.

[41] S II, 187, p. 90.

[42] Ibidem.

[43] Ibidem.

[44] Ibidem.

[45] S II, 190, p. 91.

[46] S II, 191, p. 91.

[47] Ibidem.

[48] S II, 193, p. 91.

[49] S II, 194, p. 91.

[50] S II, 195, p. 92.

[51] S II, 197, p. 93.

[52] S II, 199, p. 93.

[53] S II, 200, p. 94.

[54] S II, 202, p. 94.

[55] S II, 205, p. 94.

[56] S II, 213, p. 95.

[57] S II, 217, p. 96.

[58] S II, 221, p. 97.

[59] S II, 222, p. 97.

[60] S II, 223, p. 97.

[61] Ibidem.

[62] S II, 224, p. 97.

[63] Ibidem.

Did you like this? Share it: