Isihia romantică [2]

Într-o pagină de literatură preromantică, Inorogul din Istoria ieroglifică a lui Dimitrie Cantemir se refugiază din calea uneltitorilor care căutau să-i ia viața, strâmtă și pustnică viață ducând într-un adăpost de munte, la înălțime:

Inorogul, în primejdiia ce să află vădzind
și încă câte îl așteaptă socotind,
deodată în simceaoa a unui munte
așé de înalt să sui. /…/

Iară în vârvul muntelui
locul în chipul unii poiene
câtva în lung și în lat să lățiia
și să deșchidea,
unde ape dulci și răci curătoare,
ierbi și pășuni în fél de fél crescătoare
și pomi cu livedzi de toată poama roditoare
și grădini cu flori în tot chipul de frumoase
și de tot mirosul mângăios purtătoare
era /…/

Inorogul preste toată dzua
supt deasă umbra pomilor aciuându-să
și la un loc neclătit aședzindu-să,
noaptea numai la locurile pășunii ducându-să
și câteodată și la prundiș
din munte în șes coborându-să,
până în dzuă
iarăși la locul aciuârii sale să afla.
Într-acesta chip,
Inorogul câtăva vreme
strâmtă și pustnică viață ducând [1].

Pe lângă perspectiva paradisiacă asupra poienilor cu ape reci curgătoare, a livezilor și a grădinilor, care pare (pre)romantică și în consonanță cu peisajele alexandriene din Viața câmpenească, locașul din înălțimea muntelui al Inorogului oferă însă și o priveliște tipic romantică a sihăstriei montane (devansându-l pe Bolliac, dar și o întreagă literatură preromantică și romantică din care îi putem aminti pe Rousseau, Young, Florian, Gray, Ossian, Wordsworth, Coleridge, Byron, Hugo, Lamartine, Chateaubriand, etc): accesul până la el este dificil, încât Hameleonului

într-un munte prea înalt
și loc prea aspru și fără suiș aflându-l,
i să părea
că pre o stâncă înaltă în simceoa muntelui șeade,
iară din toate părțile
prăpăști, hărtoape și păhârnituri graoznice era,
atâta cât
căutării amețală aducea [2].

Preromantismul medieval al lui Cantemir este în măsură să ne avertizeze asupra unei atitudini  și a unor structuri mentale și comportamentale care au coerență, din epoca sa medievală și până la Eminescu, poate și mai târziu.