Fericitul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Opere complete [vol. 9] [36]

Scrisoarea nr. 56 (2 decembrie 1946)

 Destinatar:

D-nei Florica Ivan,

str. Griviței, nr. 67,

Turnu Măgurele,

jud. Teleorman.

*

Expeditor:

I.[lie] Mocanu,

str. Silistra, nr. 15,

Calea Colentina,

București.

Florica,

Ești și tu nevastă acuma. Dar cum te simți ca nevastă nu mi-ai spus deloc.

Cum ți se pare că ești?

Nici trupește, nici sufletește nu ești altfel?

Nu mă simți pe mine în trup[ul] tău? Nu mă simți cum plutesc în tine?

Nu m-ai avut deloc al tău, [încât] să mă acoperi cu brațele și cu picioarele, cu pieptul și, în fine, să-mi sugi trupul cu trupul tău?

Nu ai gustat din mine, din carnea și din sângele meu…dar eu știam că vrei. [Și știu] că ai să mă mănânci cu mai multă poftă după atâta răbdare.

Tu vrei să mă bei? Ai să te îmbeți cu mine…și atunci am să te beau și eu pe tine.

Ai să-mi tremuri în mână, ai să tremuri când te voi strânge la piept…dar va tremura și mâna mea…și sufletul meu nu va ști ce să facă cu al tău, când tu vei fi toată spre mine lăsată.

Vom cădea amândoi…și înfrânți de bucurie vom dori să facem ceva ca să ne lipim și să ne vârâm mai bine unul în altul.

Dacă îți va conveni te vei mișca și mă vei legăna…iar eu te voi trage mai aproape, apăsându-te…

Și fiindcă ești nevasta mea vei îndrăzni să-mi spui unele lucruri pe care nu le-ai spus nimănui până acum…și eu să-ți sorb atunci buzele…

Tu ai să simți cum crești și te dezvolți în unele părți ale trupului, ca să ai să-mi dai îndeajuns din tot ce este rod ascuns în corpul tău, ce va înflori și se va coace pentru plăcerea mea.

Pe nevasta mea am să o pup toată ziua. Și nu ai dreptul să te superi și să faci mofturi pentru asta.

Eu nu mi-am arătat dragostea și toate dorințele față de nimeni. Dar față de tine și cu tine voi face tot ce îmi va trece prin minte…și apoi mă vei judeca după cum îți va plăcea.

Iar tu, față de mine, te rog să nu te sfiești să ceri și să faci orice și oricând vei dori…

Să nu te rușinezi! Eu sunt al tău și ai dreptul să faci cu mine tot ce vei vrea tu ca să te simți satisfăcută.

Să vedem de ce ești în stare! Te-ai lăudat mereu că ești șerpoaică cu ochi verzi, că știi să încolăcești și să te dai, că ai un sânge care, când se aprinde, e de foc…

Să vedem! Până acum am văzut doar că știi să te stăpânești.

E și stăpânirea [de sine] un mare lucru și o bună prevestire [despre viitor]. Eu știu de la mine ce înseamnă.

N-am dormit niciodată amândoi în pat…Dar noaptea în care vom fi singuri pentru prima dată cred că nu va fi ușor de uitat.

Deocamdată nici nu știm ce vom face. Vom vedea noi atunci. Vrem să facem prea multe în întâia și singura noapte încât nu ne va fi de ajuns. Însă vor mai fi și alte nopți și zile…

Tu poți să-mi scrii și să-mi spui cum vom petrece în prima noapte? Ce ai de gând să facem?

Noi ne petrecem luna de miere prin scrisori…iar dacă vrei copii, cum spuneai într-o scrisoare…atunci ți-i trimit prin poștă.

Căci pot să-i fac eu aici…ca să te scutesc pe tine de oboseală. Căci pentru tine cred că e o oboseală mai mare decât pentru mine.

Nu-i așa că nu te superi? Vorbă să fie!

Dar cred că mai bine vrei să-i faci tu, cu toată oboseala…căci nu pot să te scutesc de această oboseală…

Mie cu tine îmi place să fac copii…deși nu-i doresc în vremurile astea deloc. Așa că pregătește-te de mari oboseli…pentru când vom fi împreună…fiindcă am așteptat destul și unul și altul…

Mi se pare că ți-e frică…De aceea ai fugit așa de repede de la București. Însă nu sunt eu așa de rău, să știi…pentru că mie mi-e milă să te văd suferind…

Așa că voi face ce vei zice tu. Încet…De ce să ne grăbim tocmai atunci?

Nu-ți vine să râzi de toate câte ți le-am scris?…Sau poate tu vei regreta…că vei ajunge mai repede nevastă de-adevăratelea…

Acum facem planuri…și atunci nu știm ce vom face… Tu ce crezi? Eu mă tot gândesc…Am și visat de câteva ori prima noastră noapte…Însă cum o fi nu știu, pentru că e întâia oară.

Poate tu dorești o dragoste ca altădată[1]. Va veni și aceea…dar acum trebuie să ne potolim dorințele care ne consumă mintea și trupul de atâta vreme.

Atunci vom fi liberi…și vom visa iarăși, viziuni cerești ne vor umple[2]…și ne vor cuceri pentru totdeauna sufletul…

Tu, ca o zână viorie, prin albastrul cerului mă vei chema…iar eu, strălucitor, ca lumina soarelui, te voi privi.

Vom fi iarăși copii…

…Copii…când rar ni se nășteau visele.

Ani și ani nu ne-am privit. Purtam o teamă și o măreție în noi. Fără să vrem ne-am ascuns unul de altul privirea…și nu ne-am mai întâlnit.

Am ajuns triști ca visul pe care nu-l mai găseam.

Am căutat moartea, ne mai crezând în vise.

Moartea ne-a purtat pe valurile ei vii.

Atunci am văzut și trăit surâzând pe valurile ei vii, stăpâni peste moarte.

Și eram de o spasmodică frumusețe.

Liniștea chipului nostru uimea lumea.

Faptele ne înălțau.

Mersul cântecul de vrajă ni-l țintea și ne urmărea.

Iar noi suspinam de atâta bucurie singurătății!…

Nu mai doream [nimic]: totul se împlinea în sine[le] nostru.

Visele se scuturau de floare. Nu mai doream. Ne-am cutremurat de o puritate ce se desprindea din trăsăturile și mișcările trupului nostru…

…Erai o zână…și eu un zeu…

Și așa vom fi din nou, pentru vecie!

Când?

Știu eu…

Lucică.

---