Scrisoarea nr. 57 (5 decembrie 1946)

 Destinatar:

D-nei Florica Ivan,

str. Griviței, nr. 67,

Turnu Măgurele,

jud. Teleorman.

*

Expeditor:

I.[lie] Mocanu,

str. Silistra, nr. 15,

Calea Colentina,

București.

 Nevastă, nevastă, nevastă,

Pentru mine e o mare bucurie ca tu să mă chemi. Poate ar fi mai elegant și mai frumos din partea mea să nu vin. Ar fi fost mai plăcut să te fi putut chema eu pe tine. Aș fi fost, într-adevăr, satisfăcut [de faptul] că sunt capabil să te chem și să te țin alături de mine[1], [așa] cum se cuvine unei iubite care mă iubește.

Drept să spun, de când ai plecat[2], m-am tot gândit ce vei face în cazul că tu vei avea posibilitatea să mă primești la tine de sărbători?

Uneori ziceam: mă voi duce. Alteori spuneam: nu trebuie să mă ducoricât mi-ar părea de rău.

Nici acum nu m-am hotărât definitiv.

Dar cred că voi veni…Sunt aproape sigur.

Vreau mult, te doresc, prea multă vreme ne-am așteptat unul pe altul…ca acum, când avem posibilitatea, să ne împiedicăm de unele mici inconveniente.

De aceea roagă-i pe ai tăi să nu-și facă o părere rea despre mine, dacă sunt hotărât să vin.

Nu se poate altfel!

Sunt nevoit să vin eu.

Nu am posibilitatea să te chem pe tine aici. Sunt vremurile atât de proaste…și eu încă nu sunt aranjat.

Să nu ia în nume de rău faptul că voi veni. Nu aș veni [în alte condiții]!

Și totuși voi veni, cu toate că îți spun de la început că mă simt foarte jenat…și nu cred că mă voi simți tocmai la locul meu atâta timp cât voi sta acolo.

Nu pentru alte motive…ci pentru că se cădea…și ar trebui ca de acolo să plecăm împreună la București[3].

Totuși eu te cunosc și pe tine și pe ai tăi, [știu] cât sunteți de înțelegători…încât să nu fiu sigur de bunăvoința și de sinceritatea sufletului bun cu care mă vor trata[4].

Dar, oricum, e destul de neplăcut pentru mine că nu pot să-mi aduc eu soția la mine.

Dacă voi veni, eu te asigur de acuma că voi face cum vei zice tu, ca să nu aveți niciun inconvenient din cauza mea.

Nici eu nu am plăcere să am [parte de] scandal sau să audă ai mei că am venit [la Turnu Măgurele și pe la ei nu am fost].

Ba voi fi chiar extrem de prevăzător să nu afle absolut nimic[5] (cel puțin cât voi sta acolo), pentru că vreau să mă bucur în liniște de dragostea ta….în cele câteva zile pe care le vom petrece împreună.

Și vreau să cred, că le vom petrece mai mult unul în brațele celuilalt

Îți spun la ureche: eu mă voi face stingher și rușinat față de ai tăi – poate așa oi și fi – ca să găsesc motiv să stăm cât mai mult singuri.

Și știi de ce?…Ca să ne uităm unul la altul…Căci nici nu mă gândesc să facem și altceva (vorbă să fie!)…

Nu ne-ar fi rușine?…

Dar e treaba ta: voi fi la mâna ta și voi face ce-mi vei zice tu.

Eu n-am nicio vină! Doar vina că voi veni să dormim și noi prima noastră noapte împreună…și să stăm de vorbă de unii singuri.

Te voi anunța la timp [de sosirea mea] printr-o telegramă. Iar eu voi fi, ca de obicei, punctual.

Voi veni în orice caz după plecarea Genii de aici. Ea nu mai stă acum la noi. Eu am, de la o vreme, toate motivele să fiu cât mai rezervat față de Gena.

Ce vei fi zis tu, Florica, de ultimele două scrisori? Poate ți-ai zis că prin poștă nu se poate transmite așa ceva.

Ei bine să nu mai zici altădată că nu vreau să mă gândesc la tine. Cam în felul în care ți-am scris și mai ceva încă, mă gândesc la tine de la o vreme. Îmi vor ieși din cap [însă toate], atunci când vei fi tu lângă mine și nu vei mai avea nevoie decât să întind mâna și să am.

Sper că îți închipui acum câtă bucurie îmi aduce vestea ta că vom fi de sărbători împreună.

Ceea ce nu aveam putere decât să visez va fi acum o realitate.

Parcă mi-e frică să nu se întâmple ceva până atunci.

Tu vei cunoaște un bărbat curat și cinstit, care n-a cunoscut nicio altă femeie. Prima vei fi tu, așa cum și eu voi fi primul bărbat pe care tu îl vei cunoaște.

Așa să fie cinstea și credința și dragostea noastră toată viața: ca în prima clipă!

Mi-ai dăruit ceva odată…Vezi, ai grijă să fie frumoși și cuminți până voi veni[6]. Ei sunt mici. Să-i ții ascunși și să nu-i vadă cineva, că mi-i fură!

Sunt prea frumoși…Și fără ei ce-aș mai face seara, când mă culc?

Mai ai tu multe…dar nu-ți mai spun…Fiindcă așa iar mă pomenesc vorbind…ca în celelalte scrisori[7]

Tu nu-mi spui nimic de tușa. Parcă nu știu eu că ea ține la mine…și la amândoi…

Dar tot eu știu că bine faci.

Să-mi scrii când crezi tu că ar fi mai bine să vin. În ziua de Crăciun ori mai înainte, cu o zi sau două?

E ora 12 noaptea și mâine e Sfântul Nicolae. Eu termin și voi adormi cu gândul la tine ca întotdeauna.

Tu dormi, poate, la ora aceasta iar eu te strâng în brațe și te sărut…Poate ai să mă visezi și ai să te deștepți.

Vreau să te scoli, Florica, să vii la mine!…

Lucică.


[1] Cu sensul de a avea o locuință a lor la București…

[2] De la București, după căsătorie…

[3] Fericitul Ilie se jena de faptul că nu avea unde, în ce casă personală să-și ducă soția…în timp ce nimeni nu dorea să-l ajute.

[4] Cei din familia ta…

[5] Părinții mei…

[6] Se referă la sânii ei…cu delicatețea unui om frumos…cum rar mai auzi să se petreacă în cadrul unui cuplu de iubiți în ziua de azi.

[7] Dându-mi sentimentele pe față…și scriind ceva care „nu se cuvine” a fi scris prin scrisoare…

Did you like this? Share it: