Zi: 28 noiembrie 2011

Până și caii mâncau din lumină…

One comment

Ce trist e să nu îți dai seama că ai capul mic…și inimă îngustă! Și, mai mult decât atât, că ești penibil de dai în gropi.

*

Fericirea e un exercițiu de admirație. E ceea ce admiri constant, sagace și insațiabil.

*

Chiar și baba care nu se mai poate ridica de cocoașă și pe care o dor picioarele asurzitor…a mers cândva cu capul gol, cu fusta trei sferturi…și se credea nemuritoare…

*

Nu, prostul știe că e candriu!…El încă nu vrea să recunoască cât de falimentară e nerozia ca respirație existențială.

*

E normal să fii invidios când vrei, în mod prostește, ceea ce nu poți să faci. Pentru că invidia e neputința de a-ți admite limitările.

*

Libertatea nu are valoare decât dacă o transformi în capodoperă.

*

De ce tânjim noi după „stabilitatea” comunismului? Pentru că nu vrem să admitem că o primeam pe spatele celor care erau încătușați în închisori.

*

E trist de ușor să fii neam prost, adică neomenos, un om plin de cruzime și de infatuare. Când îl pui pe unul ca acesta să se rețină de la mârlănia lui înțelege întru câtva…cât de sclav, cât de îndatorat e răutății.

*

Avem vicii scumpe pentru că suntem prea ieftini.

*

Eu suspectez pe foarte mulți de faptul, că nu au gândit nici măcar odată vreun gând.

*

De-a lungul timpului mi-am dat seama că oamenii comuni nu pot să-l înțeleagă pe omul mult, pe omul inepuizabil, pe cel care creează abisal. Și pentru că li se opreștea mintea și nu știu ce să creadă și să spună despre el, îl consideră…tot la fel ca ei.

*

Primul simptom al necrozei intelectuale e acela că nu mai poți să admiri măreția din altul.

*

Asceza ortodoxă nu e o eliberare de carne ci o transfigurare a ei.

*

Credulitatea e soră cu grosolănia. Dacă credulul amestecă lucrurile bune cu cele rele ca pe salata dintre otravă și castraveți, cel cu comportament grosolan e „delicat” numai când interesele i-o cer. Numai că atunci când vrea să pară domn…grosolanul e un drac travestit în arhanghel.

*

Ura e productivă…pentru că e o dragoste maladivă. Numai că pe cât produce obiecte, scandaluri, furtișaguri…ura devine grețoasă…până la a nu-și mai suporta propriul hoit.

*

Când adolescentul petrecăreț înțelege prima dată că vomitarea e un proces fiziologic…și că mai multe ejaculări într-o noapte nu aduc „extaz” ci o oboseală soră cu greața începe să reconsidere basmele despre dragoste…și să le aducă în spațiul nemetaforic al realității brutale.

*

Orice curiozitate are nevoie de explicații. În lipsa lor…îți imaginezi prea multe lucruri colorate despre lucruri care nu sunt întotdeauna rogvaiv.

*

Copiii sunt niște oameni maturi care încep să uite cât de frumoasă e simplitatea.

*

Moartea are o logică simplă: te lasă să presimți liniștea ei…înainte de a trece pragul. Frica provine tocmai din aceea că mulți nu au liniște convivă cu liniștea morții.

*

Cum să nu vezi atât de multe zâmbete tâmpe pe fețe…dacă gândirea e un lux la care nu mai sperăm nici măcar în glumă?

*

Ortodocșii înfumurați vor ca lumea să fie pe măsura minții lor. Asta pentru că nu și-au dat seama că Dumnezeu nu lucrează cu măsuri atât de improprii frumuseții.

*

Nu vreau ca vreun om, vreun lucru, vreo carte să fie pe măsura mea, pe cât pot eu să înțeleg, să simt sau să admit. Unde ar mai fi greul sublim, greul iluminator atunci, dacă tot ce m-ar înconjura nu m-ar provoca deloc spre înțelegere și iubire?

*

Da, poți să faci pe arlechinul când e vorba să simbolizezi și să reprezinți idei, sentimente, stări de spirit…dar nu și atunci când tu însuți ești o dramă. Cu alte cuvinte: nu ne place să râdem de noi…când ne doare din toată ființa.

*

Cuvintele esențiale se pot spune în multe feluri și pe multe tonuri…Ceea ce e important e să te pui la ușa cuvântului, de fiecare dată când cineva vrea să te descopere în toată autenticitatea ta.

*

Mizeria poate naște mărgăritare. Numai că ea trebuie filtrată printr-o inimă și un ochi care știe să vadă mărgăritare, acolo unde alții văd numai miros insuportabil.

*

Frumusețea e riscul pe care și-l asumă oamenii care se încred cu totul în Dumnezeu.

Sfântul Vasile cel Mare contemplând cartea Sfântului Profet Isaia [17]

One comment

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a…
***

Oamenii iuți la mânie, care se „luptă cu Duhul” în inima lor, „își fac rău mai mult lor înșiși prin răutate, decât celor care se întâmplă să fie sub pornirea lor” rea, p. 236.

 *

Unt și miere = introducerea în cele dumnezeiești, p. 237/ munții arați = „sufletele care au crezut în Hristos”, p. 238/  muntele = „sufletul înălțat prin învățătura lui Hristos”, Ibidem/ oile = oamenii cu moravuri bune, Ibidem/ boii = oamenii care se silesc pentru cele de trebuință, Ibidem.

*

Cap al 8-lea începe odată cu p. 239/ „tăcerea arată clar aprobarea”, Ibidem/ sulul nou și mare = NT, p. 240/ Evanghelia l-a jefuit pe „stăpânul veacului acestuia”, pe Satana, de cei pe care el îi robise, Ibidem.

*

Neamul omenesc a fost dat de Dumnezeu „Îngerilor, care se îngrijesc de neamul omenesc, spre păzire și izbăvire”, p. 240, de păcate și de rele.

Se observă faptul că Sfântul Vasile vede aici aportul Îngerilor Domnului la mersul istoriei ca fiind unul foarte pozitiv și în favoarea umanității.

Ei nu sunt văzuți ca Îngeri ai răzbunării…ci ca Îngeri păzitori, ca Îngeri ocrotitori ai lumii!

*

Evanghelia a fost „mărturisită de Lege și de Profeți”, p. 240/ Urie = lumina lui Dumnezeu, p. 240-241/ Zaharia = pomenirea lui Dumnezeu, p. 241/ Berechia = binecuvântarea lui Dumnezeu, Ibidem.

*

La întrebarea, cine sunt oamenii credincioși și martorii lui Dumnezeu, Sfântul Vasile cel Mare răspunde: „cel care este luminat de Dumnezeu și are pomenirea neîncetată a lui Dumnezeu”, p. 241.

Adică cel care e luminat continuu de slava Sa și văzător de Dumnezeu și care e continuu în rugăciune și contemplare la gândurile lui Dumnezeu.

*

Jefuirea mântuitoare a lui Dumnezeu, profețită la Ps. 67, 19 // Efes. 4, 8, p. 241.

 *

Sfântul Isaia a numit-o Prorociță pe Maica lui Dumnezeu, p. 241/ „puterea Damascului” = credincioșii proveniți dintre neamuri, p. 242/ „prăzile Samariei” = credincioșii Bisericii proveniți dintre evrei, Ibidem.

*

În n. 1213, p. 242, traducătorul nostru amintește faptul că  Iisus, în limba ebraică, este scris Iehoșua sau Ieșua și care se traduce prin: Iahve/ Dumnezeu este mântuitor sau Iahve izbăvește.

*

Siloam = trimis, p. 243/ În ebraică, cf. n. 1216, p. 243, Siloam e, de fapt, Șiloah/ Aram = semeție, Ibidem.

 *

„pe cei care au dispreț față de cele pentru rațiunea statornică și nu acceptă ceea ce este temeinic, liniștit și blând, ci le împletesc pe cele din afara credinței cu neînțelegerile din Scripturi, Scriptura îi amenință că va aduce apa cea tare și multă, pe regele asirienilor, adică pe stăpânitorul veacului acestuia”, p. 243, pe Satana.

Cei care conexează învățături eretice și păgâne cu lucrurile grele din Scriptură. Sau care interpretează fantezist ceea ce nu înțeleg din Scriptură, brodând pe tema lor sisteme filosofice și teologice străine de harul Scripturii.

*

„Scriptura îl ia adesea pe vrăjmaș drept asirian”, p. 243. Scriptura îl denumește în mod criptic pe Satana cu numele de asirian. Cultul nostru ortodox preferă și denumirea de egiptean pentru Satana…

*

Când oamenii se smeresc, accentuează Dumnezeiescul Vasile, devin mai înalți decât izvoarele/ „începuturile răutății”, p. 244, din ființa lor, adică mai înalți decât păcatele lor.

Smerenia îi face să privească mai presus de orizontul îngust al păcatului…spre lărgimea tot mai cuprinzătoare a cunoașterii lui Dumnezeu.

 *

„Cu noi este Dumnezeu  se referă la Mântuitorul”, p. 245/ „înfrângerea izbăvitoare” a lumii, Ibidem/ Mâna și mâna dreaptă a lui Dumnezeu Îl indică pe Fiul Său, p. 246-247/ cale = învățătura, p. 247/ călătoria = înduhovnicirea sufletului, Ibidem.

*

„răutatea momește [atrage, corupe] prin netezimea plăcerii [prin cât de ușor e să te dedai la plăceri], pe când virtutea face dificilă [grea], prin antrenamente aspre și chinuri, viața celor exersați”, p. 247.

*

„Căi aspre” = poruncile lui Dumnezeu, p. 247.

 *

Pentru ce postmodernitatea refuză să fie ascetică?

Sfântul Vasile cel Mare: „fiindcă cei mai onești recunosc [în conștiința lor sau pe față, în ceea ce spun despre nevoința ortodoxă] că nu suportă asprimea [Evangheliei]”, p. 248.

De ce nu vor asceză, lupta cu patimile? Pentru că e prea grea, prea nemiloasă cu vanitățile noastre.

*

Însă Sfântul Vasile, Părintele nostru, ne îndeamnă să nu ne fie frică de virtuți, să nu ne temem de ele ci, dimpotrivă, să le acceptăm cu bucurie și ca pe niște tratamente absolut necesare, pentru că ele, virtuțile, „sunt blânde, ușor accesibile, aducătoare de bucurii, pregătitoare de viață”, p. 248, de viața veșnică.

*

Înfricoșătorul Dumnezeu, p. 249/ „Scriptura cheamă limpede la credința în Domnul nostru Iisus”, Ibidem.

*

 „celor ce se supun Domnului și nu subjugă argumentelor logice simplitatea propovăduirii, nici nu ispitesc adevărul prin semne, Hristos le este putere a lui Dumnezeu și înțelepciune a lui Dumnezeu”, p. 249.

Cei care se supun, care cred în mod simplu și total cuvintele Domnului și nu încearcă să raționalizeze simplitatea propovăduirii apostolice și nici să ceară minuni continue care să le confirme credința, aceia simt pe Dumnezeu ca putere sfințitoare și iluminatoare.

Cei care fac loc supralogicii în cadrul logicii și care nu se cred vrednici de minuni și de fapte minunate…primesc pe Domnul în simplitatea și curăția inimii lor.

Adică cei care nu se târguiesc cu Dumnezeu, care nu cer dovezi suplimentare, care nu au nevoie de explicații nesfârșite pentru ca să convină faptului, că statutul celui credincios e acela de a sta, în tăcere și cutremurare, în fața Izvorului vieții și al nemuririi și a se umple de slava Lui.

Și viața cu Dumnezeu, ca luminare și vedere a Lui, e și sumă de explicații dar e și dovadă de sfințenie.

Pentru că nu putem scoate cunoașterea din traseul sfințirii personale după cum nici nu putem concepe sfințirea ca pe o neschimbare, ca pe o lipsă de noutate, ci ca pe o continuă noutate experențial-ontologică.

 *

Pământul roditor al credinței, p. 250.

*

Ei, cei care se împotrivesc seminței propovăduirii, „se aseamănă formei vrăjmașului”, p. 250, pentru că reacționează la fel ca diavolii: nu vor să accepte frumusețea, binele, ceea ce îi mântuie.

Și de aici libertatea spre rău ca formă de sinucidere neconștientizată deplin.

 *

Legea e plină de neclaritate, pentru că e greu de înțeles chiar și pentru cei exersați în cunoașterea duhovnicească, p. 250/ cei botezați ies din apa sfântă a Botezului „ca niște copii nou-născuți”, p. 251/ Apostolii erau ca niște „copii” pentru că erau „prunci în răutate”, Ibidem.

*

Tavita de la F. Ap. 9, 40 e numită aici și Dorcas, p. 252/ prunci = „cei învățați în cuvânt [cei inițiați în cunoașterea duhovnicească a Bisericii] și care se învredniciseră, prin Duhul, de revelarea tainelor” lui Dumnezeu în viața lor, Ibidem.