Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a
***

Oamenii iuți la mânie, care se „luptă cu Duhul” în inima lor, „își fac rău mai mult lor înșiși prin răutate, decât celor care se întâmplă să fie sub pornirea lorrea, p. 236.

 *

Unt și miere = introducerea în cele dumnezeiești, p. 237/ munții arați = „sufletele care au crezut în Hristos”, p. 238/  muntele = „sufletul înălțat prin învățătura lui Hristos”, Ibidem/ oile = oamenii cu moravuri bune, Ibidem/ boii = oamenii care se silesc pentru cele de trebuință, Ibidem.

*

Cap al 8-lea începe odată cu p. 239/ „tăcerea arată clar aprobarea”, Ibidem/ sulul nou și mare = NT, p. 240/ Evanghelia l-a jefuit pe „stăpânul veacului acestuia”, pe Satana, de cei pe care el îi robise, Ibidem.

*

Neamul omenesc a fost dat de Dumnezeu „Îngerilor, care se îngrijesc de neamul omenesc, spre păzire și izbăvire”, p. 240, de păcate și de rele.

Se observă faptul că Sfântul Vasile vede aici aportul Îngerilor Domnului la mersul istoriei ca fiind unul foarte pozitiv și în favoarea umanității.

Ei nu sunt văzuți ca Îngeri ai răzbunării…ci ca Îngeri păzitori, ca Îngeri ocrotitori ai lumii!

*

Evanghelia a fost „mărturisită de Lege și de Profeți”, p. 240/ Urie = lumina lui Dumnezeu, p. 240-241/ Zaharia = pomenirea lui Dumnezeu, p. 241/ Berechia = binecuvântarea lui Dumnezeu, Ibidem.

*

La întrebarea, cine sunt oamenii credincioși și martorii lui Dumnezeu, Sfântul Vasile cel Mare răspunde: „cel care este luminat de Dumnezeu și are pomenirea neîncetată a lui Dumnezeu”, p. 241.

Adică cel care e luminat continuu de slava Sa și văzător de Dumnezeu și care e continuu în rugăciune și contemplare la gândurile lui Dumnezeu.

*

Jefuirea mântuitoare a lui Dumnezeu, profețită la Ps. 67, 19 // Efes. 4, 8, p. 241.

 *

Sfântul Isaia a numit-o Prorociță pe Maica lui Dumnezeu, p. 241/ „puterea Damascului” = credincioșii proveniți dintre neamuri, p. 242/ „prăzile Samariei” = credincioșii Bisericii proveniți dintre evrei, Ibidem.

*

În n. 1213, p. 242, traducătorul nostru amintește faptul că  Iisus, în limba ebraică, este scris Iehoșua sau Ieșua și care se traduce prin: Iahve/ Dumnezeu este mântuitor sau Iahve izbăvește.

*

Siloam = trimis, p. 243/ În ebraică, cf. n. 1216, p. 243, Siloam e, de fapt, Șiloah/ Aram = semeție, Ibidem.

 *

„pe cei care au dispreț față de cele pentru rațiunea statornică și nu acceptă ceea ce este temeinic, liniștit și blând, ci le împletesc pe cele din afara credinței cu neînțelegerile din Scripturi, Scriptura îi amenință că va aduce apa cea tare și multă, pe regele asirienilor, adică pe stăpânitorul veacului acestuia”, p. 243, pe Satana.

Cei care conexează învățături eretice și păgâne cu lucrurile grele din Scriptură. Sau care interpretează fantezist ceea ce nu înțeleg din Scriptură, brodând pe tema lor sisteme filosofice și teologice străine de harul Scripturii.

*

„Scriptura îl ia adesea pe vrăjmaș drept asirian”, p. 243. Scriptura îl denumește în mod criptic pe Satana cu numele de asirian. Cultul nostru ortodox preferă și denumirea de egiptean pentru Satana…

*

Când oamenii se smeresc, accentuează Dumnezeiescul Vasile, devin mai înalți decât izvoarele/ „începuturile răutății”, p. 244, din ființa lor, adică mai înalți decât păcatele lor.

Smerenia îi face să privească mai presus de orizontul îngust al păcatului…spre lărgimea tot mai cuprinzătoare a cunoașterii lui Dumnezeu.

 *

Cu noi este Dumnezeu  se referă la Mântuitorul”, p. 245/ „înfrângerea izbăvitoare” a lumii, Ibidem/ Mâna și mâna dreaptă a lui Dumnezeu Îl indică pe Fiul Său, p. 246-247/ cale = învățătura, p. 247/ călătoria = înduhovnicirea sufletului, Ibidem.

*

„răutatea momește [atrage, corupe] prin netezimea plăcerii [prin cât de ușor e să te dedai la plăceri], pe când virtutea face dificilă [grea], prin antrenamente aspre și chinuri, viața celor exersați”, p. 247.

*

„Căi aspre” = poruncile lui Dumnezeu, p. 247.

 *

Pentru ce postmodernitatea refuză să fie ascetică?

Sfântul Vasile cel Mare: „fiindcă cei mai onești recunosc [în conștiința lor sau pe față, în ceea ce spun despre nevoința ortodoxă] că nu suportă asprimea [Evangheliei]”, p. 248.

De ce nu vor asceză, lupta cu patimile? Pentru că e prea grea, prea nemiloasă cu vanitățile noastre.

*

Însă Sfântul Vasile, Părintele nostru, ne îndeamnă să nu ne fie frică de virtuți, să nu ne temem de ele ci, dimpotrivă, să le acceptăm cu bucurie și ca pe niște tratamente absolut necesare, pentru că ele, virtuțile, „sunt blânde, ușor accesibile, aducătoare de bucurii, pregătitoare de viață”, p. 248, de viața veșnică.

*

Înfricoșătorul Dumnezeu, p. 249/ „Scriptura cheamă limpede la credința în Domnul nostru Iisus”, Ibidem.

*

 „celor ce se supun Domnului și nu subjugă argumentelor logice simplitatea propovăduirii, nici nu ispitesc adevărul prin semne, Hristos le este putere a lui Dumnezeu și înțelepciune a lui Dumnezeu”, p. 249.

Cei care se supun, care cred în mod simplu și total cuvintele Domnului și nu încearcă să raționalizeze simplitatea propovăduirii apostolice și nici să ceară minuni continue care să le confirme credința, aceia simt pe Dumnezeu ca putere sfințitoare și iluminatoare.

Cei care fac loc supralogicii în cadrul logicii și care nu se cred vrednici de minuni și de fapte minunate…primesc pe Domnul în simplitatea și curăția inimii lor.

Adică cei care nu se târguiesc cu Dumnezeu, care nu cer dovezi suplimentare, care nu au nevoie de explicații nesfârșite pentru ca să convină faptului, că statutul celui credincios e acela de a sta, în tăcere și cutremurare, în fața Izvorului vieții și al nemuririi și a se umple de slava Lui.

Și viața cu Dumnezeu, ca luminare și vedere a Lui, e și sumă de explicații dar e și dovadă de sfințenie.

Pentru că nu putem scoate cunoașterea din traseul sfințirii personale după cum nici nu putem concepe sfințirea ca pe o neschimbare, ca pe o lipsă de noutate, ci ca pe o continuă noutate experențial-ontologică.

 *

Pământul roditor al credinței, p. 250.

*

Ei, cei care se împotrivesc seminței propovăduirii, „se aseamănă formei vrăjmașului”, p. 250, pentru că reacționează la fel ca diavolii: nu vor să accepte frumusețea, binele, ceea ce îi mântuie.

Și de aici libertatea spre rău ca formă de sinucidere neconștientizată deplin.

 *

Legea e plină de neclaritate, pentru că e greu de înțeles chiar și pentru cei exersați în cunoașterea duhovnicească, p. 250/ cei botezați ies din apa sfântă a Botezului „ca niște copii nou-născuți”, p. 251/ Apostolii erau ca niște „copii” pentru că erau „prunci în răutate”, Ibidem.

*

Tavita de la F. Ap. 9, 40 e numită aici și Dorcas, p. 252/ prunci = „cei învățați în cuvânt [cei inițiați în cunoașterea duhovnicească a Bisericii] și care se învredniciseră, prin Duhul, de revelarea tainelor” lui Dumnezeu în viața lor, Ibidem.

Did you like this? Share it: