Statistici. Concluzii. Sublinieri. Lucruri văzute de-aproape [16]
Partea întâi, a doua, a treia, a patra, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a…
***
59. Banii alocați învățământului românesc
Ciprian Domnișoru ne oferă date statistice despre subiectul nostru într-un articol al său publicat pe platforma Voxpublica[1].
„În bugetul pe anul 2011 salariile profesorilor din învățământul preuniversitar erau bugetate la 7.098.823.000 RON, aproximativ 1, 4% din PIB (la un PIB de aproximativ 500 de miliarde de RON)”[2].
În concluzie: 1, 4 % din PIB e o nimica toată pe lângă aportul profesorilor la nația română.
„Alocarea de la Ministerul Educației pentru finanțarea de bază a universităților ajungea, conform Consiliuliui Național pentru Finanțarea Învățământului Superior, la 1.900 de miliarde RON în 2010. Această finanțare a scăzut la 1.700 de miliarde în bugetul 2011 și este programată în bugetul pe 2012 la 1.618 miliarde”[3].
Trendul finanțării e descrescător…pentru că avem o coaliție de guvernare căreia nu îi place școala…
Graficul infra subliniază afirmația noastră:
60. Utilitățile școlii românești
„În 2006 ministrul Hârdău prezenta un raport asupra educației. [Din el reiese că] 47% din școlile din România aveau fântână în curte, 13% nu aveau apă, 70% aveau grupul sanitar în curte, 74% aveau încălzire cu sobă”[4].
Adică o școală românească încă rurală în domeniul utilităților.
S-au schimbat enorm de mult lucrurile, dacă bugetarea învățământului e în scădere?
*
61. Gândire retrogradă
Virgil Paraschiveanu concluzionează în articolul său intitulat 1 Decembrie. Trec Tancurile! Gaudeamus:
„Bugetul României din ultimii ani și pe 2012 demonstrează clar că abordarea noastră de dezvoltare e pe dos: la Ministerul Educaţiei (de la 8, 9 miliarde lei la 8, 7 miliarde lei) și Ministerul Culturii (de la 795,8 milioane lei la 600 milioane lei) bugetele sunt în scădere, iar la Ministerul Apărării Naţionale (de la 5 miliarde lei la 5,1 miliarde lei) suma a crescut.
Deciziile politice care țin educația și cultura jos, iar uniformele militare sus demonstrează o gândire retrogradă, feudală, incapabilă de transformare, perdantă pe termen scurt, mediu, lung pentru întreaga societate”[5].
*
62. Două majorități parlamentare
Prof. Daniel Barbu[6] ne prezintă procentele de vot care au format majoritățile parlamentare dintre 1992-1996 și 1996-2000 în România în cartea sa Republica absentă[7].
„Majoritatea parlamentară PDSR-PUNR-PRM-PSM (+ PDAR în Senat) a susținut, explicit sau implicit, guvernul din 1992 până în 1996, deși nu realizase decât 31, 27% din voturile cetățenilor înscriși pe liste [cf. Idem, p. 170, n. 1: PDSR = 18, 93%, PUNR = 5, 43%, PRM = 2, 57%, PSM = 2, 13% și PDAR = 2, 21%] și 47, 74% din sufragiile valabil exprimate pentru Senat, iar în Camera Deputaților 28, 12% din opțiunile cetățenilor cu drept de vot și 42, 37% din voturile validate.
La rândul ei, coaliția CDR-USD-UDMR [1996-2000] este expresia unei majorități parlamentare aproape la fel de slab înrădăcinată în preferințele electoratului.
În Senat doar 36, 16% din cetățeni cu drept de vot au acordat încredere celor trei coaliții iar 50, 68% din alegătorii ale căror voturi au fost validate, iar în Camera Deputaților numai 35, 33% din alegătorii înscriși pe liste și 49, 74% din cei care au votat efectiv și valabil”[8].
Și, potrivit datelor statistice, autorul ne spune că „aceste procente ar trebui să fie citit[e] de către partidele politice românești ca un îndemn la modestie și reținere.
[Pentru că] „începând cu 1992, coalițiile se bizuie pe o bază electorală extrem de fragilă și pe o majoritate parlamentară produsă exclusiv de modul de scrutin proporțional.
Or, în democrația reprezentativă, votul este cel care trece drept mecanismul capabil să confere legitimitate, în niciun caz algoritmul bine folosit”[9].
[1] Cf. http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/protestul-studentilor-ocupati-istoria-revendicarea-6-din-pib-pentru-educatie-dar-cum-70500.html.
[2] Ibidem.
[3] Ibidem.
[4] Ibidem.
[6] A se vedea: http://www.unibuc.ro/ro/cd_danbarbu_ro.
[7] [Prof. Dr.] Daniel Barbu, Republica absentă. Politică și societate în România postcomunistă, Ed. Nemira, București, 1999, 298 p.
[8] Idem, p. 170.
[9] Idem, p. 170-171.
Pingback: Statistici. Concluzii. Sublinieri. Lucruri văzute de-aproape [17] | Teologie pentru azi