Tinerețe fără bătrânețe…

Reporterii se miră cum pot trăi bătrânii cu sicriele în casă și cum pot vorbi, unii dintre ei, atât de relaxat despre pregătirile pentru propria înmormântare și despre moarte.

În afară de faptul că realitatea curentă te cam împinge să-ți faci bagajele și să aștepți altă lume…bătrânii care fac aceste lucruri sunt cei care s-au născut în altă epocă, au primit altă educație și au altă mentalitate decât majoritatea celor din generațiile tinere.

Din mirarea lor, a celor care dau buluc peste…asemenea curiozități, se vede că ei nu ar fi în stare să vorbească despre propria moarte, să reflecteze la ea, nici măcar să se gândească la posibila apropiere a momentului. Că orice vecinătate a ei îi tulbură…și nu mai vor să audă.

De aceea îi privesc pe cei care sunt în stare să se pregătească…cu suspiciune, ca pe niște sadici, în stare să-și aranjeze funeraliile.

Însă oamenii nu sunt cinici cu ei înșiși. Dacă au alt temperament legat de marea întâlnire e pentru că au primit o cu totul altă educație, care a introdus în conștiința lor veșnicia de la bun început.

Asta spre deosebire de zilele noastre, când subiectul în sine este considerat traumatizant și alungat cât mai departe…până când nu subiectul, ci realitatea lui îi izbește frontal.

Dacă ascundem moartea…sub preș nu înseamnă că nu mai stăm cu gunoiul în casă. Nu înseamnă că nu mai avem morbul ei în noi sau că am devenit imortali.

Dacă ne prefacem că va fi o întâlnire foarte îndepărtată, care nu trebuie să ne preocupe acum, va avea un impact și mai mare.

Dacă nu ar fi implacabilă, poate că ar avea cumva dreptate cei care fug râzând, care o iau peste picior, care consideră morbid a-ți pregăti din vreme cele pentru vreme…

Fac așa însă numai cei care cred că nu vor pleca niciodată de la căldurică, nu înțeleg să fie profunzi și nu caută adâncurile ființei lor ori ale experienței umane.

Și această categorie, a diletanților sau a superficialilor, are mulți reprezentanți…