Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

kayseri evden eve nakliyat eşya depolama kayseri eşya depolama kayseri kiralık asansör

Lună: decembrie 2011 Page 1 of 15

Statistici. Concluzii. Sublinieri. Lucruri văzute de-aproape [23]

Partea întâi, a doua, a treia, a patra, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a

***

87. Vrem niște bere…

Elena Stan a discutat într-un articol publicat în Jurnalul Național, din data de 29 decembrie 2011, studiul de piață comandat de Asociaţia Berarii României (ABR)[1]institutului de cercetare Gfk România[2].

Din el rezultă că „aproape jumătate dintre românii cu vârsta peste 18 ani, respectiv 47%, con­sumă bere în perioada săr­bă­to­ri­lor de iarnă”[3].

Iar „35,8% din consumatorii de bere [din România consumă berefără alcool…pentrua putea conduce maşina”[4].

„Studiul a fost efectuat pe un eşan­ti­on reprezentativ la nivel naţional, de 1.048 persoane, bărbaţi şi femei, cu vârsta peste 18 ani, iar perioada în care s-a derulat studiul a fost 28 oc­tombrie – 17 noiembrie”[5] 2011.

Și consumă bere pentru că e mai ieftină decât țuica…E un fel de suc pentru alcooliști…

*

88.  În hectolitri

ABRul (adică Bergenbier, Heineken România, Romaqua Group, United Romanian Breweries şi Ursus Breweries) spune că în primele 6 luni ale lui 2011 românii au cumpărat de la ei 7, 4 milioane de hectolitri de bere[6].

Iar hectolitru = 100 de litri.

O, ce gât lat avem!

*

89. Tot mai scumpe

Potrivit altui studiu Gfk România, în primul semestru al lui 2011, alimentele de bază în România au crescut cu 15% la nivelul prețului de cumpărare. Dintre ele, uleiul a crescut cel mai mult, cu valori de până la 40%.

Șamponul de păr a crescut la preț cu până la 12% iar deodorantele și săpunul de toaletă cu 4%[7].

În concluzie: suntem determinați să mâncăm și mai prost…și să ne igenizăm asemenea.

*

90. Despre 2011 pe baza raportului de cercetare al IRES

În format PDF, raportul are 155 de pagini[8] și poartă titlul: Anul 2011 în percepția românilor. Bilanțul activităților umane și al practicilor sociale.

Eșantionul cercetării a fost format din 1351 de persoane cu vârsta de și peste 18 ani, s-a făcut pe data de 18 decembrie 2011 și marja de eroare e de +/ – 2, 7%[9].

79% dintre români cred că România se îndreaptă într-o direcție greșită[10]. Se înțelege din punct de vedere politic și economic în primul rând…

Dintre cei care au această părere negativă 83, 3% au între 18-35 de ani, 77, 6% au între 36-50 de ani, 79, 4% au între 51-65 de ani, 71, 4% au peste 65 de ani[11].

Și ei locuiesc la oraș în procent de 73, 7% și de 84, 6 % la sat[12].

În concluzie: majoritatea românilor sunt conștienți de derapajul în care România se află în clipa de față și, cu precădere, oamenii de la sate.

Dintre cei care au o părere negativă despre situația României 85, 1% nu au studii sau au studii elementare, 79, 6% au studii medii iar 68, 9 % au studii superioare[13]…semn că cei mai afectați sunt cei din prima categorie.

Doar 2% dintre intervievați au răspuns că sunt foarte mulțumiți de nivelul lor de trai[14]…și 3, 6 % dintre ei au vârste între 18-35 de ani[15]Euforia își spune cuvântul…

Însă 50% au răspuns că presimt faptul că în 2012 o vor duce și mai prost decât în 2011[16]. Și cred că au dreptate

Dintre ei 41, 5% au între 18-35 de ani, 49, 9% au între 36-50 de ani, 56, 2% au între 51-65 de ani și 53, 6% au peste 65 de ani[17].

61% dintre români consideră 2011 mai prost din punct de vedere economic decât 2010[18], 56, 7% din acest procent fiind din Transilvania și Banat, 62, 1% din sudul României, din București și Dobrogea iar 67, 5% din Moldova[19].

26% dintre respondenți s-au temut în 2011 să nu își piardă locul de muncă. 17% s-au temut de boală, 16% de creșterea prețurilor, 16% de diminuarea veniturilor, 14% nu au văzut nicio altă perspectivă[20].

52% dintre ei au foarte puțină încredere în Parlament[21], pe când doar 46% au foarte puțină încredere în președintele țării[22]…când Parlamentul ar trebui să fie cel mai credibil…pentru că acolo se fac legile…iar președintele actual al României a inițiat cele mai multe neplăceri ale românilor…

Însă 41% au foarte puțină încredere și în partidele politice[23]…deși ele stabilesc viitorul României.

21% au foarte puțină încredere și în Uniunea Europeană[24], 19% în media[25], 34% în FMI[26], 24% în primari[27]

58% dintre intervievați arată cu degetul spre autoritățile române, considerându-le responsabile de dezastrul României[28].

41% dintre români îl consideră vinovat pe Traian Băsescu (președinte) pentru nefericirea românilor și 31% pe Emil Boc (premier)[29].

78% consideră că actuala guvernare e coruptă și  67% că e incompetentă[30].

67% dintre români nu cred că vom scăpa de criza economică în 2012[31], pe când 74% vor un alt guvern[32].

52% consideră că prioritatea României este crearea de noi locuri de muncă, 19% vorinvestiții, 14% vor agricultură, 6% vor creșterea salariilor bugetarilor[33].

42% dintre români vor relații mai bune ale României cu Germania, 19% cu USA și 12% cu Rusia[34].

Doar 37% au mărturisit că au împrumutat bani în 2011 (se înțelege: de la bănci)[35] iar 40% au datorii neplătite[36].

Însă 74% dintre români au spus că nu au achiziționat nimic important în 2011 pentru familia lor[37]. Adică nu și-au cumpărat casă, mașină, teren, nu și-au mobilat casa, nu și-au cumpărat lucruri de preț…

Ce au cumpărat totuși românii în 2011?

18% și-au cumpărat aparate electrocasnice, 17% și-au renovat casa, 16% și-au cumpărat o mașină, 10% au cumpărat mobilă în casă, 10% și-au cumpărat o locuință, 4% și-au construit o casă, 4% și-au cumpărat unelte agricole, 3% un computer, 3% materiale de construcție, 2% animale în gospodărie, 2% și-au instalat centrale termice, 1% și-au cumpărat un teren[38]

Și cum să ne așteptăm la prezență online recentă numeroasă…dacă doar 3% dintre români și-au cumpărat computer în 2011?

Nu știu cât de reală e cifra asta: 89% nu au dat șpagă în 2011[39]. Poate că nu au înțeles despre ce e vorba sau nu știu că șpaga nu înseamnă doar bani

Însă, puțin mai încolo, respondenții au mărturisit că 49% au dat șpagă la medic, 19% când s-au dus la spital, 3% la facultate, 3% la poliție și 4% în altă parte[40].

O fi zis vreunul că a dat șpagă la Biserică?

97% dintre intervievați se uită la televizor, 94% au telefon, 89% au cumpăratmedicamente, 87% mănâncă dulciuri, 83% beau cafea, 81% ascultă radio[41].

80% dintre ei au mers la Biserică în 2011 și 76% au cumpărat flori[42].

Însă doar 41% dintre ei și-au cumpărat cărți[43]. Iar dacă își cumpărau cărți mai multe…și le și citeau, plus să se roage mai mult…și să muncească și mai mult cred că altfel arătau lucrurile în România.


[3] Elena Stan, Studiu: românii majori consumă bere de sărbătoricf.http://www.jurnalul.ro/economia/studiu-romanii-majori-consuma-bere-de-sarbatori-600111.htm.

[4] Ibidem.

[5] Ibidem.

[9] IRES 2011, p. 2.

[10] Idem, p. 4.

[11] Idem, p. 5.

[12] Idem, p. 6.

[13] Idem, p. 7.

[14] Idem, p. 9.

[15] Idem, p. 10.

[16] Idem, p. 11.

[17] Idem, p. 12.

[18] Idem, p. 16.

[19] Idem, p. 17.

[20] Idem, p. 24.

[21] Idem, p. 28.

[22] Idem, p. 30.

[23] Idem, p. 33.

[24] Idem, p. 34.

[25] Idem, p. 38.

[26] Idem, p. 42.

[27] Idem, p. 44.

[28] Idem, p. 58.

[29] Idem, p. 65.

[30] Idem, p. 68.

[31] Idem, p. 77.

[32] Idem, p. 81.

[33] Idem, p. 85.

[34] Idem, p. 91.

[35] Idem, p. 107.

[36] Idem, p. 118.

[37] Idem, p. 126.

[38] Idem, p. 130.

[39] Idem, p. 135.

[40] Idem, p. 137.

[41] Idem, p. 143.

[42] Idem, p. 144.

[43] Idem, p. 146.

Sermon on Sunday before the Baptism of the Lord [2012]

Beloved brothers and sisters into the Lord,

The beginning of 2012 is commemorated by the Church as a call to repentance. And this for that, today’s Gospel is Mark 1, 1-8…where we are dealing with the person and work of Saint John the Baptist.

He is the one that crying in the wilderness” [v. 3], for to call people to repentance and recognition of Christ.

And, on the one hand, we celebrate today the beginning of the preparation for the Baptism of the Lord but, on the other hand, we celebrate today and the circumcision after the flesh of the Lord.

Because today, the Lord of all the circumcision suffers and mistakes of men, as a Good, cut them, giving today salvation of the world” (from the Kontakion of the present feast).

And, as shown, the civil year 2012 begins with repentance…for that the Lord begins His suffering for us.

But repentance is light, because Christ is the Light of the world. And therefore today, at eight days after He was born after the flesh, the Child receives the name of Jesus, because our Savior is He who has begun to suffer for us today.

But, still today, we remember and the Saint Basil the Great…which Saint Liturgy we served.

And namely we begin the calendar year with a theological day, joyful and divine strength.

Humble clothing, ascetic food, preaching of faith: three aspects of the life of Saint John. And of these we understand that everyday life is a framework of spiritual life, because the spiritual life is the soul of our life.

But we remember this: the ecclesiastical year begins on 1 September. Now begins the civil year…but New Year’s Eve is not a religious holiday.

What is of the Church we celebrate through the religious service. And our liturgical ministry today consists in Saint Liturgy and Tedeum/ Thanksgiving. 

And how can we not thank God for the many blessings bestowed on our lives? How to silent when the heart urges us to praise the Lord?

But for to praise the Lord is need to recognize Him that the Lord of our lives. And from here comes repentance, which is considered by itself.  

For only when we understand what is God’s will we realize how sinful we are.

And Saint John the Baptist has been reported to Christ and waited from Him the salvation. For that the repentance is saving if it makes into and for Christ.

Because the repentance is a path to Christ is not a thing itself.  This is the motive for that, the Lord always condemned the ritualism that kills love for God and people.

And the ascetic man is not the one that droops from cause of the fast but the one that flourishes from cause of the love of God and man.

Thus, our Church requires us the repentance to fill us with grace and joy and not with bitterness and disgust.

This is repentance in fact: our fill with the light of Christ!

And all what does not clear us up and not fills us with attention is a failed ascesis.

Then to seek to light us through repentance!

Let us flood the grace of God, in which we was fully baptized!

For that to fully enjoy the beauty of God, that surpasses the all mind. Amen!

Predică la Duminica dinaintea Botezului Domnului [2012]

Iubiți frați și surori întru Domnul,

anul 2012 începe în pustia pocăinței!…Pentru că Evanghelia de astăzi [Mc. 1, 1-8] ne vorbește despre cel care „strigă în pustie” [voontos en ti erimo, cf. GNT]…adică despre predica Sfântului Ioan Botezătorul.

Biserica așadar începe anul civil 2012 printr-o chemare la pocăință și nu printr-o chemare la uitare de sine sau la mistificare de sine.

Și cum pustia lumii e locul unde toți suntem aproape unii de alții…dar atât de departe dacă nu vrem să comunicăm reciproc…chemarea la pocăință e o chemare a întregii lumi la vederea de sine, e o chemare interioară, o chemare la revenirea în sine…

Revelionul e o bucurie de-o noapte ca o uitare de sine.

Oamenii care n-au terminat ieri praznicul Nașterii Domnului și nu încep mâine, 2 ianuarie 2012, înainteprăznuirea Botezului Domnului, adică care nu au avut parte de prăznuire…au nevoie și ei de o noapte de…strălucire

Tocmai de aceea atenția exagerată la ținuta exterioară, dorința de a petrece, de a uita de sine…

Însă prima duminică a anului 2012 începe cu trezirea la realitate. La aceeași realitate: realitatea interioară. Realitate care nu e mai bună doar prin faptul de a vrea să fie mai bună…ci e mai bună…dacă ne simțim mai curați, mai liniștiți, mai treji în tot ceea ce facem.

Și zilele de harți din săptămâna trecută, de după post…adică zilele de nepostire, ca exprimare a bucuriei duhovnicești a Nașterii Domnului…sunt încheiate pe 5 ianuarie, în ajunul Botezului Domnului, când e zi de post în fiecare an, pentru că exprimă pregătirea noastră pentru Botezul Domnului, care e o retrăire a propriului nostru Botez.

De aceea nevoia de pocăință, de mărturisire, de cunoaștere a lui Dumnezeu, Izbăvitorul nostru de păcate, de post…pentru că prin apa Botezului noi ne umplem de bucuria curățirii de păcate, de lumină dumnezeiască, de luminare a sufletului și a trupului nostru, care e aceeași bucurie și lumină sfântă ca cea a Nașterii Domnului.

E bucuria „de la tinerețe și pân’ la bătrânețe” a colindului…adică bucurie netrecătoare, durabilă în viața noastră.

Revelionul a trecut…dar bucuria pocăinței nu trece.

Bucuria pocăinței, că e în pustia pustie sau în pustia lumii, în singurătatea populată a lumii…e bucurie mântuitoare. Pentru că e corectă raportare la Dumnezeu, la sine și la semeni și, implicit, la întreaga existență.

Căci atunci când Îl ai pe Dumnezeu ca Stăpân milostiv și mântuitor, pe tine ca rob al Său și pe semenii tăi ca împreună frați cu tine…lucrurile au sens, au frumusețe, au armonie…pentru că sunt făcute cu bună înțelegere.

Brazii tăiați cu tonele, mâncarea în exces, lipsa de compătimire și milă, vanitățile de tot felul nu există acolo unde există o dreaptă înțelegere a lucrurilor.

Nimic incorect nu e o bucurie reală.

După cum abuzurile de tot felul nu sunt o urmare a unor relații reale între noi…ci a unor relații văduvite de bucurie.

Sfântul Ioan Botezătorul vine ca să ne dea o măsură demnă în viața noastră.

Chiar dacă nu ne putem îmbrăca ascetic ca el…putem să ne îmbrăcăm în așa manieră încât să nu sfidăm prin luxul nostru.

Pe fiecare zi înțelegem și mai bine nevoia de mâncare naturală…pe cât suntem asaltați de modificarea genetică a plantelor și a animalelor.

Postul și mâncarea echilibrată, diversificată și în cantități mici se dovedește, ca și în viața Sfântului Ioan, o bună și corectă raportare la mâncare.

Haina subliniază demnitatea omului…Dar numai relația și caracterul acestuia și opera lui ne dă să vedem dacă haina chiar îl reprezintă.

Însă Sfântul Ioan ne vorbește despre Hristos mai înainte de toate, despre Cel care ne va boteza cu Duhul Sfânt [v. 8], adică cu har. Căci apa Botezului e o apă sfântă, plină de har, de harul Prea Sfintei Treimi.

Și viața decentă și vestimentația cumpănită și mâncarea ponderată sunt doar trupul unei vieți în credință, al cărei suflet e iubirea nețărmurită pentru Dumnezeu.

Rămânerea doar la ce nu trebuie să facem…e nimica toată pe lângă ce trebuie să facem din iubire de Dumnezeu și de oameni.

Arderea vieții noastre ca o lumânare în sfeșnic înseamnă ce trebuie să facem…

Și a fi măcar o mică lumânare în această lume, care să convingi prin crezurile și munca ta…nu e tot una cu a fi un întuneric murdar, grețos, insuportabil.

Din Evanghelia de astăzi…s-a format în mentalitatea publică, în mod distorsionat, expresia: țipă în pustiu…sau predică degeaba…Cu alte cuvinte: bate toaca…sau bate clopotul pentru babe surde

Însă babele, chiar dacă ar fi surde toate…nu ar fi toate oarbe…Și dacă ar fi și surde și oarbe…mirosul de tămâie și de cuvioșie al Bisericii nu e ca mirosul de crematoriu…Și dacă, in extremis, nici mirosul nu îl mai au bungustul lui Hristos euharistic și al colivei…sunt gusturi de neuitat pentru un ortodox ajuns la bătrâneți multe.

Așa că niciodată nu predicăm doar…pentru pereți! Unde se predică…rămân idei sfinte în suflet, se formează obișnuințe cucernice, se observă diferența dintre știință teologică și neștiință superstițioasă, se pogoară har în suflet…

Pentru că predica Sfântului Ioan a rodit…chiar dacă nu toți au acceptat-o. După cum predica Domnului nostru a rodit…pe măsura frumuseții sufletești a oamenilor…chiar dacă nu toți au acceptat-o.

Și nu e de vină propovăduitorul credinței…dacă ogorul inimilor e foarte impropriu frumuseții!

Dacă am devenit atât de urâți la suflet încât să nu ne mai bucure frumosul, binele curăția, normalitatea…atunci nu trebuie să ne acuzăm decât pe noi înșine de faptul că am ajuns și suntem niște calamități umblătoare și nu pe alții care ne doresc binele.

Binele prinde întotdeauna la cei care nu înghit urâțenia, nedreptatea, mitocănia, perversitatea. Și binele îl înțelegem dintr-o singură privire pentru că e cel care ne definește cu adevărat umanitatea.

Și de aceea vorbim despre anormalitate ca despre un delict și nu încurajăm ci detestăm omorul, sinuciderea, hoția, atentatele de orice fel la viața, demnitatea și proprietatea omului pentru că credem în binele pentru toți, pentru că binele e demnitatea omului.

Și observăm din versetul al 7-lea, că Sfântul Ioan, cu cât înainta în curăție și în sfințenie, se vedea ca fiind nevrednic în fața lui Dumnezeu.

Căci pocăința ne sporește nu dorința de a ne ascunde patimile…ci dorința de a ne îndrepta viața prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu.

Însă azi, 1 ianuarie 2012, e praznic împărătesc, pentru că prăznuim tăierea împrejur cea după trup a Domnului, când I s-a pus numele de Iisus. La 8 zile după nașterea cea după trup…de unde a rămas în Molitfelnicul nostru rugăciunea la însemnarea pruncului și a punerii numelui.

Și azi încep durerile Domnului pentru noi oamenii și pentru mântuirea noastră…pentru că El începe să sufere în trupul Său dureri și răni pentru noi…

Dacă Nașterea Domnului, în 2011, a căzut duminica și am avut, datorită unei prescripții tipiconale, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare…fiecare an civil începe cu Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, pentru că astăzi e și pomenirea sa.

Și dacă îl pomenim pe Sfântul Vasile pomenim teologia și asceza sa, pe văzătorul de Dumnezeu și pe liturghisitorul Treimii, pe predicatorul neînfricat și pe luptătorul duhovnicesc de care se temeau demonii.

Însă predica nu poate fi un tratat teologic, care să dezbată fiecare cută a praznicelor sau a vieților Sfinților.

De aceea ea invită, încurajează pe om spre gustare/ spre experiență proprie, adică spre dorința de a cunoaște neîncetat, tot mai mult, teologia și cultul Bisericii lui Hristos.

Și în 2012 trebuie să fim ortodocși! Poate și mai ortodocși decât până acum…Ne confruntăm cu lipsuri enorme financiare și materiale, vin alegeri electorale în România, seceta, prin unele locuri, e copleșitoare și grijile și fricile ne zguduie zi de zi…

Pentru ca să ne păstrăm mintea nevătămată de frici, de griji, de pericole reale sau imaginare…trebuie să ne rugăm pentru înmulțirea credinței, a răbdării și a dragostei în noi și între noi.

Trebuie să avem grijă de puținul nostru și de sănătatea noastră. Să ne facem datoria acolo unde suntem și să găsim întotdeauna punți de înțelegere între noi.

Și, cu siguranță, Prea Curata și Prea Sfânta noastră Treime, Dumnezeul nostru ne va lumina să înțelegem ce să facem, ce să spunem, cum să ne mișcăm în pustia din noi…și în pustia acestei lumi, unde pocăința și îndreptarea vieții sunt rădăcinile de viață ale umanității. Amin!

Nimic nu se termină

Un comentariu la o predică

Părinte Dorin,

Binecuvântaţi, ca să pot scrie!

Vă trimit în ataş un eseu, un comentariu de fapt, inspirat de predica voastră despre Smerenie şi infatuare.

Dacă nu vă supăr (fiindcă citez mai mult din predică decât vin cu ideile mele originale) voi încerca să public această notă de lectură pe site-ul Lumea credinţei.

Citesc zilnic în biblioteca voastră şi a doamnei preotese şi acest fapt a devenit tabiet şi bucurie pentru mine!

Domnul să vă dăruiască gloria publicării acestor minunate cărţi, spre sporirea duhovnicească a multora dintre noi şi a celor care sunt la pat sau n-au apucat să înveţe lectura electronică!

Cu drag,

Elena

***

Vocea scrisului, vocea rugăciunii

A scrie poate fi un orgoliu, de aceea mulţi oameni sporiţi duhovniceşte preferă să tacă, să nu publice, să nu-şi arate sufletul şi altora.

A scrie poate fi şi o smerire, dacă accepţi că sufletul tău este o pâine de împărţit.

Este inconfortabil să povesteşti cu sinceritate stările prin care treci, chiar în căutarea lui Dumnezeu. Nu ştiu dacă altora le pot fi de folos eseurile mele.

Pentru mine, ochiul celorlalţi, aşezat asupra frazelor, care conţin formula bucuriei mele duhovniceşti, este o jupuire de viu.

Nu sunt în stare să mă apăr de această senzaţie, abia aştept ca site-ul să schimbe articolul meu, ca să-mi pot regăsi bucuria zilnică.

Probabil nu sunt cu adevărat sinceră, scrisul meu este încă un afiş, care merită rupt, întru trezirea la adevăr.

Citesc predica părintelui Dorin Picioruş, Despre smerenie şi infatuare.

„Cunoaşterea duhovnicească, împlinirea interioară nu e o treabă de trei cărţi citite sau de două milostenii făcute, ci e o treabă continuă, de o viaţă întreagă, care se va continua în întreaga veşnicie. Cunoaşterea care se reduce la orgoliul înţelegerii de sine, a înţelegerii din sine şi pentru sine se numeşte infatuare”.

Cel mai adesea asta fac, mă străduiesc să mă înţeleg pe mine, ca obiect care nu-mi aparţin, ci mi-a fost dat cu împrumut.

M-a preocupat studiul sinelui, nu pentru a mă mândri cu el, ci ca să nu distrug cumva, prin neghiobie, acest obiect împrumutat, această instalaţie sublimă, nici până acum cunoscută ca lumea; ca s-o feresc de distrugere, în primul rând prin deznădejde – opusul infatuării deci.

Am folosit jurnalul, consemnarea zilnică pentru analiza prostiilor pe care le fac şi pentru care sufăr apoi, încercând să împiedic cumva, repetarea lor. Am rămas cu acest obicei din adolescenţă, fiindcă aveam nevoie de un spaţiu al adevărului, nu al replicilor teatrale de pe culoarele şcolii şi aleile parcului, când, prin imaginaţia mea, făceam rău altora şi mie.

A fost nevoie de ani de zile, ca să pot transfera în viaţa concretă acel adevăr, ţinut doar pentru mine. Şi am văzut că este mai uşor aşa.

N-a mai fost timp, dar nici nu am mai simţit de atunci nevoia să scriu romane şi piese de teatru cu personaje în care fărâmiţam adevărul de nemărturisit despre mine însămi.

„În măsura în care se fărâmă centrarea pe sine a infatuatului, el înţelege cât de vastă este cunoaşterea, experienţa personală, că şi alţii au experienţe personale, că şi ale lor sunt la fel de bogate şi paradoxale ca ale lui şi asta îl smereşte” spune părintele Dorin.

Care a fost, până mai ieri, reacţia mea faţă de paradoxala experienţă personală a altuia, expusă cu talent, cel puţin cât al meu?!

Dorinţă de a-i răspunde isteţ-conflictual la aserţiuni. Într-un târziu am înţeles că modul de gândire al celuilalt merită contemplat în smerenie, el este o privelişte rară pe care Domnul ne-o îngăduie, nu ca să-i sărim la gât şi să-i acoperim vocea, căci vocea scrisului este de obicei aceeaşi voce cu care aproapele se roagă…

Cât de supărat ar fi Domnul dacă am vorbi cu glas tare, în încăperea cu un om aflat în rugăciune! Nu-l împingi mai încolo de pe scăunelul lui pe cel care scrie, căci nu e tron, ca acela pentru care Irod şi-a ucis doi fii şi 14000 de prunci sub doi ani, în Betleem.

E doar o băncuţă înghesuită, ca pentru bătrânele Bisericii, pe care oricum încapi şi tu…

Continui să mă bucur de predica părintelui Dorin:

„Vameşul făcea multe rele. Numai că pocăinţa lui e cea care l-a înălţat. Şi l-a înălţat de fapt recunoaşterea de sine.

Fariseul era un om învăţat, un posibil preot, un slujitor al templului. Şi nu învăţătura lui, rugăciunile şi milosteniile sale au fost neplăcute lui Dumnezeu, ci ambitusul interior pe care îl avea în urma acestora. În loc să exceleze în mulţumire, excela în autosuficienţă.

Trecerea de la semeţirea de sine la umilinţă, ca şi rocada acestora, se face foarte repede. Şi nu numai prin aceste stări de spirit trecem zilnic.

Suntem traversaţi de mânie, de poftă, de enervare, de iritare interioară, de frică, de somnolenţă, de griji.

Toate ne încearcă, ne schimbă, ne contorsionează în chip şi fel interiorul nostru. Însă asta înseamnă viaţă şi înţelegerea fiecărei stări înseamnă cunoaştere interioară, duhovnicească”.

Mult mă limpezesc predicile părintelui Dorin.

Au o cheie cu care deznădejdea şi urâtul lumii se pot transforma în Viaţă: Viaţă salvată şi înfrumuseţată, prin înţelegerea de sine, spre slava Domnului nostru Iisus Hristos.

Elena Frandeş

Miros proaspăt

Raportarea la carte nu trebuie să se transforme într-o pledoarie utilitaristă a citirii. Nu avem nevoie numai de cărți pentru slăbit, pentru cum să ne asortăm hainele sau cum să ne amenajăm casa.

Cartea este și trebuie să fie o discuție despre cunoaștere în primul rând și nu pentru o utilitate imediată.

Ce pierdem prin această îngustare nepermisă a spectrului citirii? Bucuria de a cunoaște, de a înțelege lucruri care nu ne ajută imediat dar care ne formează interior, ne îmbogățesc.

Cum funcționează telecomanda televizorului e una…și e vorba de a urma pas cu pas un șir de comenzi prestabilite. Însă cunoștințele teologice, istorice, lingvistice, poetice, filosofice ne fac nu doar posesori de cunoștințe ci, în primul rând, gânditori într-un anumit orizont, din ce în ce mai larg…

*

Reîntâlnirea familiei e un remediu împotriva tuturor singurătăților.

*

Nu numai să te întâlnești dar, mai întâi de toate, să ai ce vorbi. Să ai ce transmite publicului…

*

Publicul trebuie să facă efortul de a se depăși pe sine…dacă vrea să se bucure continuu.

*

Sărbătoarea trebuie să aducă în suflet mulțumire, împăcare, liniște…Acesta e rolul soteriologic al sărbătorilor sfinte.

*

Esențialul nu constă în ce dărui sau în cât dărui ci în inima cu care dărui. Dacă te bucură să dărui atunci ai dăruit enorm de mult 

*

Anul civil începe iarna…pe când anul bisericesc începe toamna…Și toamna e începutul rodirii. E timpul când începem să adunăm roadele împlinite, maturizate.  

*

Duioasă strângere de mână. Apoi ne-am privit ca pentru ultima oară sau ca pentru prima oară. M-am întors spre drum…și am plecat cu pași serioși.

Era un soare de primăvară în decembrie…Ce să aștept mai mult de la bucurie?

Cântarul bucuriei

Sărăcia a închis inimile oamenilor. Și odată cu ele și porțile. Sau invers. Anul acesta puțin s-au deschis ușile colindătorilor. Oamenii nu s-au mai vizitat la moșii de toamnă. Nu mai dau milostenii/ pomană…ca în trecut.

Nu mai cheamă prieteni, nu mai primesc vecini

Venirea la biserică o privesc ca pe o corvoadă în plus

Se închid cămările și buzunarele, se închid și inimile

*

Vanitatea e un balon fără…parașută la aterizare.

Ea îi face pe oameni să se îndepărteze și să nu mai simtă nevoia relației, fie și între cei ce au fost odinioară apropiați.

Ea le dă sentimentul siguranței iluzorii, al siguranței care nu se clatină, până în momentul în care îi asaltează singurătatea și…moartea.

Vanitatea e fundamentul egoismului, al autosuficienței, al sentimentului că totdeauna…nu vei avea nevoie de nimeni…

Singurătatea asumată cu infatuare nu e și o singurătate consumată…decât când e prea târziu

Mulți nu știu să-și ceară scuze nici în al…12-lea ceas. Nu știu cum să pronunțe cuvintele care să le aducă împăcarea…în primul rând a lor cu ei înșiși.

*

Am auzit de la un om simplu câteva exprimări poetice: cerul scutură zăpadă și s-au nădușit geamurile…Și nu le-a învățat de nicăieri…

Avea dreptate cine spunea că poezia e o stare. O respirare a peștelui în apă.

Page 1 of 15

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno