Iubiți frați și surori întru Domnul,
Sfântul Nicolae, Părintele milostivirilor…este patronul duhovnicesc al platformei noastre, Teologie pentru azi, pentru că acum 5 ani de zile…începeam această lucrare învățătorească la nivel online tocmai în ziua sa de pomenire, pe 6 decembrie 2006.
A trecut timpul…și am înțeles că rolul nostru e acela de a dărui mai mult decât primim…că rolul nostru este acela de a uimi prin măreția dăruirii și prin constanta muncă de creație.
Însă creația noastră nu este o luare la întrecere cu cineva…ci o ieșire de conștiință spre toți, o ieșire în întâmpinarea tuturor…o întâmpinare de suflet pentru toți cei care au nevoie de niște prieteni reali.
Și cred că Dumnezeiescul Nicolae ne-a condus spre o tot mai echilibrată perspectivă a întâmpinării tuturor…în ciuda tuturor obstacolelor care au apărut între timp.
Cine este Dumnezeiescul Nicolae și de ce bunătatea sa a ajuns proverbială…până la a ne pune ghetuțele ca să fie umplute de cadouri?
S-a născut în cetatea Patara din regiunea Lichiei, în Turcia de azi, pe la anul 280 d. Hr., din părinți de bun neam, credincioși și bogați: Teofan și Nona…iar Nicolae (în limba greacă) înseamnă biruitor de popor.
Și când biruie atâtea inimi cu bunătatea sa, cum nu e el biruitorul inimilor noastre?
A fost singur la părinți…și din prima clipă a fost un copil minunat: la prima sa îmbăiere a stat trei ceasuri pe propriile-i picioare, a supt numai din sânul drept al mamei sale și miercurea și vinerea sugea numai seara de la sânul mamei, postind peste zi în mod paradoxal.
Ager la minte și înțelept. O copilărie fără prietenii rele, vorbe nefolositoare și întâlniri cu fete. Petrecea mult la Biserică, în rugăciune și citire. Unchiul său, tot Nicolae, era episcop. Acesta l-a crescut în cuviință și l-a hirotonit preot mai apoi, prorocia pentru el împlinindu-se, aceea că va fi un nou soare pentru lume.
Ca preot are o viață foarte ascetică. Și-a împărțit averea primită de la părinți…și îl ajută pe tatăl sărac, cel cu 3 fete de măritat…pe care îl scapă de la faptul de a-și transforma casa în bordel.
De aici încolo…milostivirea sa va deveni și mai evidentă.
Sfântul Nicolae vrea să meargă în Țara Sfântă ca să se închine. Satana vrea să îi scufunde corabia cu care naviga. Oprește furtuna pe mare. Învie un marinar mort.
Ajunge în Alexandria Egiptului, și aici tămăduiești bolnavi și îi alungă pe demoni din oameni. Ajunge apoi la Ierusalim, se deschid ușile Bisericii înaintea lui, e sfătuit în mod mistic să se întoarcă în patria sa.
Devine monah, e chemat în mod extatic la episcopat și e condus de Dumnezeu la Mira Lichiei pentru aceasta. Episcopii, care trebuia să îl aleagă, sunt luminați de Dumnezeu ca să îl aleagă episcop pe Sfântul Nicolae.
În vedenie, Domnul i-a dăruit o Evanghelie iar Prea Curata Stăpână un omofor…și astfel l-au încredințat să primească episcopatul.
A trăit în vremea împăraților romani persecutori Dioclețian și Maximian. A fost întemnițat și chinuit. Este eliberat în vremea Sfântului Constantin cel Mare și luptă împotriva păgânismului.
A participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din 325 d. Hr. și aici l-a pălmuit pe Arie pentru neobrăzarea lui eretică. Părinții sinodali i-au retras, pentru acest gest, însemnele arhierești dar Domnul i-a dăruit din nou Evanghelia și Prea Curata Stăpână omoforul.
Ajută pe oameni în timpul secetei. Face judecată dreaptă. După o scurtă boală a adormit la adânci bătrâneți, pe la anul 345 d. Hr. Și după adormirea sa a izvorât mir din Sfintele sale Moaște și..minuni nenumărate a făcut în întreaga lume până astăzi.
Însă, când spui Sfântul Nicolae…spui bunătate.
Și bunătatea înseamnă înțelegere a oamenilor, înțelegere față de greutățile lor și de problemele lor.
Iar cum noi, cu toții, căutăm prieteni…sau cum vrem să știm să fim prieteni cu alții…avem în Sfântul Nicolae un sfătuitor pentru prietenie…pentru că Înalt Preasfinția sa ne învață pe toți că prietenia reală e una sfântă, e una de conștiință, e una frumoasă și totală.
Și dacă noi suntem de vină că nu putem iubi și nu putem ierta…de unde să știm ce înseamnă prieten pentru totdeauna?
Cum să vrem să experimentăm autenticitatea unei relații și, în același timp, să nu vrem să facem niciun efort pentru ea?
Așa că, în relațiile cu oamenii…trebuie să ne curățim inimile ca în relația cu Dumnezeu.
Iar dacă văzătorii de Dumnezeu sunt cei curați cu inima…prietenii reali…sunt tot cei curați cu inima, cei simpli la inimă, care nu simt una și spun alta…ci care au cuvinte și gesturi care coincid cu adâncul inimii lor.
Prieteniile și iubirile reale…ca și iubirea de Dumnezeu sunt flori ce trebuie îngrijite permanent.
Dacă nu le uzi permanent cu gândul cel bun, cu încredere, cu dorința de cunoaștere și respectare a celuilalt intervine molima invidiei, molima îndoielii, molima nesincerității…și floarea iubirii, a prieteniei sau a relației colegiale și principiale se pălește.
Și dragostea, relația se erodează, se strică, se diluează…pentru că e nevoie de fidelitate în relație de ambele părți.
Și când unul trădează relația…își trădează caracterul sau își dezvăluie metehnele caracterului său…
Se pot vindeca relațiile de infidelitate? Da, într-un anume grad.
Numai că trebuie să ai eroismul de a-ți recunoaște greșelile și limitele în cadrul relației.
Iar dacă nu simți să faci nimic pentru a repara o relație…înseamnă că a fost o pseudo relație…de care ai scăpat…pentru că în cadrul ei vă mințeați reciproc.
Vă mulțumim tuturor pentru sprijin și pentru fidelitate…și vă dorim numai bine. Amin!
