Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Zi: 1 decembrie 2011

Învia-vor voievozii

Învia-vor voievozii [1]

Mândrii voevozi, ce-nvie din a cronicelor bracuri,
Fac să tremure cetatea nedreptăţilor de veacuri:
Crainici resbunării sânte, ce nu poate să-ntârzie,
Prooroci mărirei dalbe-a zilelor, ce vor să vie.

Dom regal, cu mândre turle, a lui Neagoe tezaur,
Pe Mihai ce adunat-ai în zenitul său de aur
Şi slăvit-ai a lui Radu îndoită biruinţă …
În a doua înviere s-ar putea să n-ai credinţă?

Juni semeţi, cu surle-n frunte şi cu zumzet de cimpoaie,
Scutură din letargie inimile ce se-ndoaie.
Împlini-se-va destinul, când sfărma-vor buzdugane,
De vătafi ş-armaşi isbite, a cetăți[i] porţi duşmane.

Învia-vor voevozii, rumpând lanţuri de sclăvie,
Surpând legi şi privilegii de urgii, din temelie,
Şi va fi stăpân Românul peste-a ţărilor hotare,
Ce din vechi le străjueşte cu a doinii-nviforare.


[1] M. Eminescu, Opere, V, ediție critică îngrijită de Perpessicius, Ed. Academiei RSR, București, 1958, p. 689. În opinia lui Perpessicius însă, „ne aflăm în faţa unui simulacru de apocrifă autenticitate”.

Codru verde?

Ne bucurăm de ziua României deși nu prea avem multe motive de bucurie, de la cele ce se întâmplă în țară și în lume.

Suntem stresați de dureri și îndoiți de griji.

De la o vreme simt că așa trebuie să se desfășoare o viață care nu vrea să facă toate compromisurile pentru a evita ploaia și vântul, suferința și dificultățile.

Trebuie să vină și intemperiile, care țin uneori foarte mult…

*

Dacă sintagma se fură ca-n codru e realistă, România a devenit un codru.

Prea multe nevertebratele se numesc însă intelectuali. Nu înțeleg de ce nu mai au nevoie de nervii spinali și s-au încovoiat cu atâta delicatețe în fața omnipotenților perisabili.

E oare pentru că se închină la Marele Ban, mai degrabă decât la lumina minții?

Suntem într-un regim de libertate și cultura, știința și învățământul sunt călcate în bocanci cu șenile.

De la pariul lui Pascal am ajuns la miza pe cultură și de aici la…să trăim noi bine.

Probabil că unii rezistă mai departe prin cultură…

*

E un război afară, în care hoția și perversiunea își pun la bătaie toate armele și toată îndemânarea.

E un război al nervilor în fiecare dintre noi care nu suportăm crima morală.

Dar mai ales e debusolantă pentru mine nepăsarea cruntă a marii mase de populație, totala lipsă de ideal, care o face să-i considere pe cei care îi vor binele (și așa nu mulți) în exact aceeași oală cu cei care îi vor cel mai mare rău, fără nicio putere sau dorință de discriminare. Un fel de deprimare sinucigașă

În fața românilor, dacă ai putere să scrii, dacă poți să vorbești fără să obosești, înseamnă că ai pile și îți iese ție ceva de la afacerea asta.

Nu că îți dai sufletul pentru ei…ci ai tu niște avantaje

Cine face multe îi exasperează mai mult decât cine le fură banii și viața.

În orice caz, cred că România are un mediu aproape unic în lume, care îi permite ca nesimțireareziste la suprafață în stare pură.

Predică la pomenirea Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei [6 decembrie 2011]

Iubiți frați și surori întru Domnul,

Sfântul Nicolae, Părintele milostivirilor…este patronul duhovnicesc al platformei noastre, Teologie pentru azi, pentru că acum 5 ani de zile…începeam această lucrare învățătorească la nivel online tocmai în ziua sa de pomenire, pe 6 decembrie 2006.

A trecut timpul…și am înțeles că rolul nostru e acela de a dărui mai mult decât primim…că rolul nostru este acela de a uimi prin măreția dăruirii și prin constanta muncă de creație.

Însă creația noastră nu este o luare la întrecere cu cineva…ci o ieșire de conștiință spre toți, o ieșire în întâmpinarea tuturor…o întâmpinare de suflet pentru toți cei care au nevoie de niște prieteni reali.

Și cred că Dumnezeiescul Nicolae ne-a condus spre o tot mai echilibrată perspectivă a întâmpinării tuturor…în ciuda tuturor obstacolelor care au apărut între timp.

Cine este Dumnezeiescul Nicolae și de ce bunătatea sa a ajuns proverbială…până la a ne pune ghetuțele ca să fie umplute de cadouri?

S-a născut în cetatea Patara din regiunea Lichiei, în Turcia de azi, pe la anul 280 d. Hr., din părinți de bun neam, credincioși și bogați: Teofan și Nona…iar Nicolae (în limba greacă) înseamnă biruitor de popor.

Și când biruie atâtea inimi cu bunătatea sa, cum nu e el biruitorul inimilor noastre?

A fost singur la părinți…și din prima clipă a fost un copil minunat: la prima sa îmbăiere a stat trei ceasuri pe propriile-i picioare, a supt numai din sânul drept al mamei sale și miercurea și vinerea sugea numai seara de la sânul mamei, postind peste zi în mod paradoxal.

Ager la minte și înțelept. O copilărie fără prietenii rele, vorbe nefolositoare și întâlniri cu fete. Petrecea mult la Biserică, în rugăciune și citire. Unchiul său, tot Nicolae, era episcop. Acesta l-a crescut în cuviință și l-a hirotonit preot mai apoi, prorocia pentru el împlinindu-se, aceea că va fi un nou soare pentru lume.

Ca preot are o viață foarte ascetică. Și-a împărțit averea primită de la părinți…și îl ajută pe tatăl sărac, cel cu 3 fete de măritat…pe care îl scapă de la faptul de a-și transforma casa în bordel.

De aici încolo…milostivirea sa va deveni și mai evidentă.

Sfântul Nicolae vrea să meargă în Țara Sfântă ca să se închine. Satana vrea să îi scufunde corabia cu care naviga. Oprește furtuna pe mare. Învie un marinar mort.

Ajunge în Alexandria Egiptului, și aici tămăduiești bolnavi și îi alungă pe demoni din oameni. Ajunge apoi la Ierusalim, se deschid ușile Bisericii înaintea lui, e sfătuit în mod mistic să se întoarcă în patria sa.

Devine monah, e chemat în mod extatic la episcopat și e condus de Dumnezeu la Mira Lichiei pentru aceasta. Episcopii, care trebuia să îl aleagă, sunt luminați de Dumnezeu ca să îl aleagă episcop pe Sfântul Nicolae.

În vedenie, Domnul i-a dăruit o Evanghelie iar Prea Curata Stăpână un omofor…și astfel l-au încredințat să primească episcopatul.

A trăit în vremea împăraților romani persecutori Dioclețian și Maximian. A fost întemnițat și chinuit. Este eliberat în vremea Sfântului Constantin cel Mare și luptă împotriva păgânismului.

A participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din 325 d. Hr. și aici l-a pălmuit pe Arie pentru neobrăzarea lui eretică. Părinții sinodali i-au retras, pentru acest gest, însemnele arhierești dar Domnul i-a dăruit din nou Evanghelia și Prea Curata Stăpână omoforul.

Ajută pe oameni în timpul secetei. Face judecată dreaptă. După o scurtă boală a adormit la adânci bătrâneți, pe la anul 345 d. Hr. Și după adormirea sa a izvorât mir din Sfintele sale Moaște și..minuni nenumărate a făcut în întreaga lume până astăzi.

Însă, când spui Sfântul Nicolae…spui bunătate.

Și bunătatea înseamnă înțelegere a oamenilor, înțelegere față de greutățile lor și de problemele lor.

Iar cum noi, cu toții, căutăm prieteni…sau cum vrem să știm să fim prieteni cu alții…avem în Sfântul Nicolae un sfătuitor pentru prietenie…pentru că Înalt Preasfinția sa ne învață pe toți că prietenia reală e una sfântă, e una de conștiință, e una frumoasă și totală.

Și dacă noi suntem de vină că nu putem iubi și nu putem ierta…de unde să știm ce înseamnă prieten pentru totdeauna?

Cum să vrem să experimentăm autenticitatea unei relații și, în același timp, să nu vrem să facem niciun efort pentru ea?

Așa că, în relațiile cu oamenii…trebuie să ne curățim inimile ca în relația cu Dumnezeu.

Iar dacă văzătorii de Dumnezeu sunt cei curați cu inima…prietenii reali…sunt tot cei curați cu inima, cei simpli la inimă, care nu simt una și spun alta…ci care au cuvinte și gesturi care coincid cu adâncul inimii lor.

Prieteniile și iubirile reale…ca și iubirea de Dumnezeu sunt flori ce trebuie îngrijite permanent.

Dacă nu le uzi permanent cu gândul cel bun, cu încredere, cu dorința de cunoaștere și respectare a celuilalt intervine molima invidiei, molima îndoielii, molima nesincerității…și floarea iubirii, a prieteniei sau a relației colegiale și principiale se pălește.

Și dragostea, relația se erodează, se strică, se diluează…pentru că e nevoie de fidelitate în relație de ambele părți.

Și când unul trădează relația…își trădează caracterul sau își dezvăluie metehnele caracterului său…

Se pot vindeca relațiile de infidelitate? Da, într-un anume grad.

Numai că trebuie să ai eroismul de a-ți recunoaște greșelile și limitele în cadrul relației.

Iar dacă nu simți să faci nimic pentru a repara o relație…înseamnă că a fost o pseudo relație…de care ai scăpat…pentru că în cadrul ei vă mințeați reciproc.

Vă mulțumim tuturor pentru sprijin și pentru fidelitate…și vă dorim numai bine. Amin!

Fericitul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Opere complete [vol. 9] [39]

Scrisoarea nr. 59 (18 ianuarie 1947)

Destinatar:

D-nei Florica Ivan,

str. Griviței, nr. 67,

Turnu Măgurele,

jud. Teleorman.

*

Expeditor:

I.[lie] Mocanu,

str. Silistra, nr. 15,

Calea Colentina,

București.

Florica,

Îți scriu azi, după câteva zile de la sosirea mea aici. De ce? Eu eram obișnuit să trăiesc altfel, să te iubesc altfel.

Așa cum am trăit, ca bărbat și soție, cele câteva zile, ba chiar săptămâni, a fost ceva neobișnuit pentru mine cât și pentru tine.

Va trebui să treacă încă ceva vreme, poate mai multă, pentru ca să ni se pară obișnuit faptul că suntem soți.

Dar toate acestea mi se par copilării și parcă nu le-aș mai discuta.

Eu sunt trist încă și acuma…de ce însă…nu știu…

Mi-e silă să și vorbesc. Mă apasă o deznădejde și un dezgust [imens] pentru tot ce este în jurul meu.

Nimic nu mă atrage. Parcă aș aștepta o nenorocire sau o mare bucurie.

Îmi amintesc însă ce plină de viață și cât de veselă erai când am venit acolo. Dar mi-e greu să-mi amintesc ce tristă te-am lăsat la plecare…

De vină sunt și eu, cu toate mofturile și zvonurile pe care ți le-am adus de la ai mei. Dar ce puteam face?

De nu m-aș mai fi născut, aș fi scutit pe mulți de atâta rău sau cel puțin…de-aș fi murit pe unde am fost[1]

Nu mă gândesc la mine deloc. Eu pot să suport orice[2]…și nu mă voi plânge niciodată că nu pot să îndur viața pe care o am.

Dar suferințele altora, din cauza mea, mă dor și mă ucid.

Tu ai rămas singură, fără niciun sprijin și fără nicio înțelegere apropiată. Poate ești gravidă și îți va fi greu să spui asta. Dar și mai greu îți va fi să te internezi singură.

Cui să-i spui, cine să te ajute, pe cine va interesa că suferi și că te zbuciumi?

Eu aici, tu acolo.

M-ai întrebat ce sunt de părere [să facem].

Ți-am spus ceva…dar ai rămas nelămurită. Căci n-a fost un răspuns clar și hotărât.

Probabil ai ghicit că nici eu nu știam ce este de făcut.

În orice caz nu ai de ce să te temi. Ești soția mea și nu are de ce să-ți fie rușine când vei avea un copil.

În vechime, oamenii spuneau că Dumnezeu îi binecuvintează pe soți când le dă un copil. Să zicem și noi că Dumnezeu ne-a binecuvântat de la început și ne-a dat să fim liniștiți și să ne bucurăm.

Am visat cam urât vineri seara spre sâmbătă.

Mă îmbrăcasem într-un palton nou și mă uitam în oglindă. Ce zici de uitatul în oglindă? Vezi că sunt minciuni?

Apoi ședeam pe locul preferat de tine și de mine în camera tușii și au venit cu botezul[3], întâi părintele Mihai, și apoi celălalt preot, cel slăbuț, iar eu m-am deranjat pentru fiecare.

Ai avut ceva necazuri? Scrie-mi și mie ca să văd…E adevărat ceva?…

Aici am ajuns cu bine. I-am plătit datoria lui Dumitrescu. Am avut niște bani de la Moș Stan.

Am umblat în ultimele zile după unele acte necesare la seminarul de Pedagogie. Îl voi face…ca să mă știu descurcat apoi în martie. Voi vedea ce este de făcut.

Viața aici[4] e mizerabilă.

De aproape 15 zile pâine nu mai există[5]…iar mălai se ia pe cartelă.

Tramvaiul, dacă vine unul la o jumătate de oră, înseamnă că e bine…Și atunci nu poți să-l iei.

Ieri, din patru drumuri în oraș, 3 le-am făcut pe jos. Și știi și tu ce drum lung e de la mine până la facultate.

Azi am plecat de la facultate, am așteptat tramvaiul o oră și…m-am întors tot pe jos.

Pierd mai toată vremea cu drumurile.

În privința zvonurilor ce îți vor veni, tu să știi următorul lucru: toți au fost împotriva noastră…și nu au vrut să ne căsătorim. Iar acum speră că pot să ne despartă

Dar pericolul e mai puțin…și nu ai de ce să te temi.

Noi și morți vom fi împreună.

Iubirea nu poate fi ucisă de ură.

Nimeni nu ne poate ucide iubirea cât timp ea există între noi doi.

Iar dacă dragostea nu ne va mai uni și încrederea va dispărea dintre noi atunci zadarnică e orice sforțare a noastră [de a rămâne împreună].

Însă pot să piară cu toții… și lumea întreagă…

Eu știu că tu ești zâna sufletului meu.

Nu are nimeni dreptul să ne despartă

Iar ai mei, dacă suferă, suferă din cauza răutății inimii lor și nădăjduiesc ca Dumnezeu să le arate odată calea cea bună.

Lucis.

Scrie-mi ce este cu tine! Ești sănătoasă?


[1] Pe front.

[2] Lucru pe care Dumnezeiescul Ilie l-a demonstrat în toată viața sa, înfruntând chinuri, torturi, suferințe, mojicii care mai de care mai inumane.

[3] Ca înainte de 6 ianuarie.

[4] La București.

[5] Ca să cumperi.

Fericitul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Opere complete [vol. 9] [38]

Scrisoarea nr. 58 (10-13 decembrie 1946)

 Destinatar:

D-nei Florica Ivan,

str. Griviței, nr. 67,

Turnu Măgurele,

jud. Teleorman.

 *

Expeditor:

I.[lie] Mocanu,

str. Silistra, nr. 15,

Calea Colentina,

București.

Iubita mea,

Pare că-mi răsai din alte vremuri.

Așa cum te vedeam atunci când nu te doream pentru altceva decât pentru a te vedea.

Tu nu-mi spuneai nimic…dar totul era în tine, mai mult decât o rugă pentru o dragoste visată, dar care nu mai venea.

Oare unde să fie cel pe care îl voi iubi?, te gândeai fără să știi.

Eu sunt acela care am încă de mult dragostea ta, îți spuneam fără să știi.

Nu îți venea să crezi. Oare el să fie? Și tot tu nu credeai.

Te-ai uitat însă cu luare aminte și atunci ți-ai dat seama că eu sunt acela pe care îl așteptai să-ți aducă dragostea așteptată din copilărie.

Unde e dragostea? Și care e dragostea?, te întrebai…și îți părea totul nesigur.

Dragostea ta însă era închisă adânc în inima mea.

Ai avut răbdare și credincioasă[1] ai fost și de aceea ai văzut cum se descoperă ceas de ceas, în vreme[2]

Și încă n-ai văzut toată dragostea ta, pe care o păstrez ascunsă în mine.

Să știi că e la mine dragostea pe care o visezi și pe care ai visat-o de mică.

De Crăciun, anul acesta – dacă ai să fii cuminte și ai să mă aștepți cu drag – îți voi aduce și dragostea pe care am ținut-o ascunsă. Fiindcă tu și eu nu avem voie și nici unde s-o vedem.

Nu te vei supăra dacă nu-ți voi putea aduce nimic, niciun dar, care să te bucure puțin.

Tu înțelegi[3], cred.

Iarăși: să nu uit…

Rețeta aceea pe care mi-ai dat-o…aș avea posibilitatea s-o cumpăr…dar nu am bani.

Dar dacă e absolut necesar ca să o ai de sărbători, nu știu ce aș putea să fac [pentru ca să ți-o cumpăr].

În orice caz trebuie ca să-mi scrii ca să știu…și voi vedea. De aceea trimite-mi scrisoare cât mai repede ca să știu ce să fac în această privință.

Nu aș vrea ca această rețetă să fie un motiv care să-ți strice bucuria.

Aceeași poveste pe care o spuneai și tu: untul de cacao[4] poate fi înlocuit cu acidul citric[5] sau seu, fiindcă cu untul de cacao nu poți avea siguranță, pentru că nu știi dacă e veritabil.

Poate fi preparat lichidul cu oțet (acid citric).

Interesează-te tu mai bine, acolo, fiindcă am impresia că lumea trebuie să știe. E rețeta lui Simionescu…

La urma urmei ce are să fie dacă ai să faci și tu un copil frumos ca tine, ca să văd cum erai tu când erai mică?

Dar vorba e alta: cum ne ajută Dumnezeu să-l creștem? Că până acum nu suntem în stare să ne ținem pe noi amândoi…și stăm pe capul altora…

Ne este cam rușine…dar cred că se vor schimba lucrurile cât de curând. Situația noastră trebuie să se schimbe ca nimeni să nu fie silit să îmi ție soția.

Cum am știut să te iau [de soție], tot la fel trebuie să știu și să te țin lângă mine

12 decembrie 1946

Am primit azi, joi, scrisoarea ta scrisă în ziua de Sfântul Nicolae [6 decembrie 1946].

Îmi scrii acolo de visul acela…și de apariția aceea

În noaptea aceea, spre Sfântul Nicolae, ți-am scris eu și m-am gândit la tine.

Pe la ora 12 noaptea, înainte de a mă culca, m-am rugat, ca de obicei, și pentru tine și l-a un moment dat mi s-a cutremurat tot trupul.

De aceea ți-am și scris să-mi comunici ce ai visat în acea noapte.

Văd însă că înainte de a primi scrisoarea mea tu ai auzit gândul meu și de aceea mi-ai scris.

Acum cred că te vei convinge și tu că există o altă lume pentru care noi avem datoria să ne pregătim.

Bătrânul acela poate că era Sfântul Nicolae.

Nu ai visat! Apariții[6] din acestea sunt posibile.

Vom mai vorbi despre aceasta.

În orice caz îmi place visul tău. Sunt chiar foarte fericit. Parcă l-aș fi avut eu sau mi s-ar fi arătat mie, ceea ce spui că ai văzut tu.

Mă surprinde scrisul tău din această scrisoare. Ai progresat mult de tot.

Iarăși, constat o mare asemănare cu scrisul meu de altădată, dar și cu cel de acuma.

Tu ai să ajungi să fii în toate una cu mine. Și totul mă bucură. Cu cât trece vremea…știind că tu mă urmezi.

Mă întrebi când voi veni? Cred că n-ai primit răspunsul meu…În orice caz te anunț prin telegramă, despre când voi sosi.

Vremea și aglomerația nu sunt piedici pentru mine.

Aceasta e, poate, ultima scrisoare înainte de sosirea mea.

Lucică.

Post scriptum: De o săptămână am avut mereu încurcături cu examenele și, în seara de Sfântul Nicolae, n-am putut nici să dorm de atâta supărare.

Azi însă, 13 decembrie [1946], mi s-au spulberat toate ghinioanele. Cred că ziua de 13 îmi e prielnică.


[1] Mi-ai fost fidelă.

[2] Cu timpul.

[3] Situația mea…și sărăcia prin care trec…cu demnitate

[6] Mistice ale Sfinților.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno
istanbul escort istanbul escort istanbul escort