Ne bucurăm de ziua României deși nu prea avem multe motive de bucurie, de la cele ce se întâmplă în țară și în lume.

Suntem stresați de dureri și îndoiți de griji.

De la o vreme simt că așa trebuie să se desfășoare o viață care nu vrea să facă toate compromisurile pentru a evita ploaia și vântul, suferința și dificultățile.

Trebuie să vină și intemperiile, care țin uneori foarte mult…

*

Dacă sintagma se fură ca-n codru e realistă, România a devenit un codru.

Prea multe nevertebratele se numesc însă intelectuali. Nu înțeleg de ce nu mai au nevoie de nervii spinali și s-au încovoiat cu atâta delicatețe în fața omnipotenților perisabili.

E oare pentru că se închină la Marele Ban, mai degrabă decât la lumina minții?

Suntem într-un regim de libertate și cultura, știința și învățământul sunt călcate în bocanci cu șenile.

De la pariul lui Pascal am ajuns la miza pe cultură și de aici la…să trăim noi bine.

Probabil că unii rezistă mai departe prin cultură…

*

E un război afară, în care hoția și perversiunea își pun la bătaie toate armele și toată îndemânarea.

E un război al nervilor în fiecare dintre noi care nu suportăm crima morală.

Dar mai ales e debusolantă pentru mine nepăsarea cruntă a marii mase de populație, totala lipsă de ideal, care o face să-i considere pe cei care îi vor binele (și așa nu mulți) în exact aceeași oală cu cei care îi vor cel mai mare rău, fără nicio putere sau dorință de discriminare. Un fel de deprimare sinucigașă

În fața românilor, dacă ai putere să scrii, dacă poți să vorbești fără să obosești, înseamnă că ai pile și îți iese ție ceva de la afacerea asta.

Nu că îți dai sufletul pentru ei…ci ai tu niște avantaje

Cine face multe îi exasperează mai mult decât cine le fură banii și viața.

În orice caz, cred că România are un mediu aproape unic în lume, care îi permite ca nesimțireareziste la suprafață în stare pură.

Did you like this? Share it: