Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 2 decembrie 2011

Vizualitatea contemplativă a icoanei [2]

Prima parte

***

Referindu-se la trupurile Sfinților iconizați, autorul nostru subliniază una dintre axiomele iconografiei[1] și anume pe aceea că „postura simbolică a trupescului din icoane ne face să-l percepem mai restrâns decât trupul, decât forma iconică a trupului”[2].

Și aceasta pentru că în icoane ne întâlnim cu trupurile duhovnicești[3], transfigurate ale Sfinților, care au „un volum despătimit, au consistență, dar [sunt trupuri] cu substanța despătimită[4].

Iar pentru că sunt trupuri duhovnicești tocmai de aceea ele ne bucură văzul și nu ni-l ispitesc[5].

Ascetismul iconic e consecința tratării nesenzuale a volumelor iconizate[6]. Motiv pentru care icoana este „cea mai realistă imagine pe care a produs-o omul”[7], fiindcă ea vorbește despre lumea transfigurată[8].

Luând în discuție și mania cosmetizării frescelor vechi, autorul atrage atenția că întinerirea vechilor fresce  contravine realităților faptelor duhovnicești[9], adică a căutării profunzimii, a maturității duhovnicești exprimate iconografic.

Fiindcă frescele și icoanele vechi, pe măsura erodării lor, capătă mai mult „mister…și…frumusețe[10], ceea ce nu înseamnă că nu au nevoie de o urgentă restaurare[11].

Într-un capitol al cărții, dedicat iconoclasmului latin/ romano-catolic, autorul arată că locașul de cult ortodox e văzut ca o coborâre din cer[12], pe când locașul gotic ca o înălțarea în spațiu[13], „goticitatea”[14] nefiind altceva decât „o anulare a icoanei și a dreptarului ei bisericesc”[15].

Iar atunci când creștinismul romano-catolic s-a distanțat tot mai profund de tradiția iconică a Bisericii una, subliniază autorul, nu a putut să producă altceva decât „cultura și sectele[16].

Dar cultura produsă în spațiul de influență al romano-catolicismului este și ea o sectă[17], care „îi erodează cel mai activ, mai insidios și mai sistematic misiunea și pastorația”[18].

Reîntorcându-se la discuția despre diferențele dintre icoană și tabloul religios, autorul face următoarele precizări: tabloul religios are orizont pe când icoana are prim-plan[19]; icoana oferă „o vedere globală, care ne înfățișează și pe noi văzuți de El, și pe El cum se lasă văzut de noi[20] și nu e o privire subiectivistă asupra lumii; iconismul ortodox are fundament scriptural[21]; icoana nu e o demonstrație și nicio fugă spiritualistă de lume ci o evidență teologică[22]; icoana ne propune o perspectivă descendentă[23]; Ortodoxia a păstrat icoana, pe când catolicismul a inventat tabloul religios, pe care protestantismul l-a exclus cu totul[24].  

Autorul subliniază cu putere anumite nuanțe, îndelung verificate, pentru că icoana a fost lucrarea sa de-o viață.

Iconicitatea patristică[25] ne oferă „vorbirea cu perspectivă inversă[26] în locul liniarității[27] vizuale, pentru că Dumnezeu Se implică în relația cu noi și nu e un spectator pasiv.

În capitolul Ogiva Împărăției, autorul discută reprezentarea iconică a slavei dumnezeiești sub forma nimbului luminos, format din trei cercuri concentrice, a razei întreite și a mandorlei[28].

Și aici, printre altele, acesta arată că mandorlei iconografice tradiționale i s-a opus în romano-catolicism ogiva gotică[29].

Tabloul occidental merge de la claritate spre tonurile închise[30], pe când icoana ne propune o perspectivă inversă, fiindcă „pornește de la opacitatea întunecată a unei culori…[spre] culorile din ce în ce mai deschise ale ale tentelor suprapuse”[31].

Și autorul ne arată în pagina a 218-a a cărții sale, prin două exemple picturale, cum din spațiul negru aflat pe locul viitorului chip al Domnului apar trăsăturile îndumnezeite ale chipului Său.


[1] Sorin Dumitrescu, Noi și Icoana (1). 31+1 de iconologii pentru învățarea Icoanei, Ed. Fundația Anastasia, București, 2010, p. 149.

[2] Ibidem.

[3] Idem, p. 150.

[4] Ibidem.

[5] Ibidem.

[6] Ibidem.

[7] Ibidem.

[8] Idem, p. 151.

[9] Idem, p. 152.

[10] Ibidem.

[11] Ibidem.

[12] Idem, p. 164.

[13] Ibidem.

[14] Ibidem.

[15] Ibidem.

[16] Idem, p. 167.

[17] Ibidem.

[18] Idem, p. 169.

[19] Idem, p. 183.

[20] Idem, p. 186.

[21] Idem, p. 186-187.

[22] Idem, p. 188.

[23] Idem, p. 192-194.

[24] Idem, p. 196.

[25] Idem, p. 198.

[26] Ibidem.

[27] Ibidem.

[28] Idem, p. 203.

[29] Idem, p. 211.

[30] Idem, p. 217.

[31] Ibidem.

Frunze de toamnă pe malul iernii

O patimă greu de văzut și de înțeles pentru mulți este aceea de a crede că ai patimile pe care crezi tu că le ai și de a te lupta dureros cu ele, atunci când oameni duhovnicești, care văd mai bine, îți atrag atenția că altele sunt cele mai mari.

*

Dumnezeu nu ne păzește…ca să ne pedepsească când greșim. Dumnezeu ne așteaptă îndelung ca să ne îndreptăm. Și dacă nu ne îndreptăm este pentru că nu ne dăm seama că nu putem face nimic fără El.

Însă Domnul e Blândețe și Iubire, care pedepsește târziu și pentru ca omul să nu piară definitiv.

Asta pentru că nesimțirea noastră, a multora, e foarte mare, incomensurabilă.

E ca atunci când un om cu foarte mult bun simț și de mare caracter nu îți atrage atenția multă vreme, ca să nu te jeneze sau să nu te jignească, și e nevoit într-un final să-ți spună adevărul…pe care nu vrei să-l vezi, să-l accepți sau să-l recunoști.

*

Greșeala fatală e să crezi că ai făcut toate câte se puteau face și să nu vezi câte nu ai făcut.

E ca și când ai pleca la un drum lung și, pe drum, te oprești la un moment dat și uiți unde și de ce ai plecat și ajungi să…crezi că ești deja la destinație, deși tu ești foarte departe.

Când te oprești din drum și nu mai ai orizont, e cel mai periculos lucru care ți se poate întâmpla. Pentru că viața fără țintă e o pierdere de vremeregretabilă, în primul rând de către tine, care ți-ai ratat toate țintele.

*

A te prezenta așa cum ești lumii, cu rele dar și cu bune reale, nu inventate, face parte din smerenie. Faptele bune sunt parte din slăvirea lui Dumnezeu. Dacă le ascunzi, ascunzi faptul că crezi în Dumnezeu și că Îi slujești Lui. E ca și cum te-ai rușina de El.

Și nu mă gândesc la a-ți supradimensiona orice mizilic, ci la faptul că oamenii trebuie să vadă faptele voastre cele bune și să-L slăvească pe Dumnezeu.

Vizualitatea contemplativă a icoanei [1]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Studii

de

Teologie Dogmatică

Ortodoxă

 *

(vol. 2)

  ***

3. Vizualitatea contemplativă a icoanei

Prof. Sorin Dumitrescu[1] dorește să ne propună „vizualizarea iconică”[2], ca „principală și viabilă procedură a recuperării doctrinei Părinților”[3].

Căci dacă în romano-catolicism, la 1200 d. Hr., accentuează el, s-a produs „căderea icoanei în tablou religios[4], formă desfigurată care „a contestat icoanei puterea [ei] duhovnicească și a anulat-o mistic[5], în Ortodoxie, „vedenia Sfântului și teologia experierii ei premerg icoanei și experierii harismatice de care are parte iconarul ce o reproduce”[6].

Deplângând neștiința ortodocșilor vizavi de teologia și experiența Sfintele Icoane cât și absența teologiei icoanei din facultățile de teologie ortodoxă românești, autorul subliniază faptul că „fiind chip dogmatic (al unui Sfânt, eveniment, praznic împărătesc, ș.a.m.d.), icoana este simultan arătare (metalingvistică) a chipului și definiție (dogmatic teologică) a arătării chipului”[7].

Autorul pledează energic pentru înnoirea creatoare în materie de arhitectură eclesială și iconografie ortodoxă[8].

Zugravul/ pictorul de icoane „este artizanul viziunii, <vizionarul> vedeniei în icoană”[9], cel care cunoaște modalitatea picturală[10] prin care se transpune iconic vedenia Sfântului. El se bazează pe „simțirea înțelegătoare”[11] când pictează.

Referindu-se la relația dintre desen și culoare, autorul nostru afirmă faptul că într-o icoană „desenul este cel care trudește, care pune bazele formei și construiește cofrajele compoziției, de la detalii la ansamblu. [Pe când] rolul culorii este [acela] de a alina eforturile plastice pe care și le asumă aproape integral desenul ca înaintemergător al facerii icoanei”[12].

Dacă desenul în icoană are rolul glasurilor în muzică, pictura e un fel de ison în icoană[13], fapt care ne arată că autorul consideră desenul în spațiul iconografic ca având prioritate în fața picturii.

Fapt pentru care, atunci când „culoarea…scapă de sub controlul desenului, manifestă o pronunțată labilitate morală și o periculoasă ambiguitate discursivă[14].

În consecință, icoana ortodoxă se face cu un număr redus de culori[15], pentru că „în arta icoanei, frumusețe înseamnă claritate teologică[16].

Icoana e frumoasă așadar în măsura în care reprezintă, în mod acurat, teologia Bisericii. Orice derapaj de la teologia ei înseamnă urâțenie, indiferent de cât de artistic este pictată.

Și icoana unui Sfânt trebuie să exprime în mod fidel chipul său[17]. Pentru că icoana sa „proclamă și confirmă vizual identitatea persoanei”[18] Sfântului.

Și autorul atrage atenția, pe drept motiv, că nu putem picta o icoană defectuos, neprofesionist din punct de vedere teologic și duhovnicesc și să considerăm apoi, că prin titlul ei se poate recupera întregul prejudiciu de neasemănare al icoanei cu chipul Sfântului[19].

Doar icoana în care apare „și numele, [cât] și chipul unui Sfânt întrunește valoarea și precizia documentului iconografic”[20].

Și vorbind despre celebra icoană a Sfântului Andrei Rubliov, autorul remarcă faptul, că deși icoana s-a deteriorat între timp, nimeni nu se îndoiește de „identitatea” a ceea ce s-a pictat pe ea, cu toate că nu se mai vede inscripția ei[21].

Pentru că pledoaria sa e pentru conformitate cu datele Tradiției în materie de iconizare a unui Sfânt și nu pentru o titulatură iconică, care nu are sub ea exprimarea chipului autentic al Sfântului.

Icoana face prezentă persoana lui Hristos[22] și această prezență subliniază realitatea întrupării Sale.

Dacă ne-am uita, înainte de a sfinți o icoană, la asemănarea ei cu persoanele reprezentate pe ea, subliniază autorul, nu am mai sfinți „mai întâi nume, și abia apoi asemănări[23].

Precizarea sa e foarte importantă, pentru că teologia icoanei se fundamentează pe faptul că icoana e o asemănare a prototipului ei[24].

Iar dacă o icoană nu ne călăuzește spre prototipul ei, „ci la ea însăși, este idol, iar cinstirea acestuia devine automat un blasfem[25].

Iconarul trebuie să picteze o icoană în mod profesionist, ascetic și sub călăuzirea harului lui Dumnezeu[26]. Pentru că icoana transpune vizual profunzimea duhovnicească a textelor teologice[27].

Privite din această perspectivă, icoanele nu epuizează latura mistică, profundă a lor, prin vizualizare ci „prin demersul materialnic, [prin materializarea iconică, iconarul dorește] „să umple cu mai multă taină și să înduhovnicească mai profund semnificația faptului spiritual prezentat”[28].

De aceea Sfintele Icoane reușesc „să dea formă celor mai insondabile taine, taina întrupării dumnezeiescului Chip al lui Hristos fiind cea mai înaltă și mai ascunsă[29].

Însă greșeala fatală este aceea ca iconarul să și-L închipuie pe Hristos[30] și să-L picteze în termenii propriei sale fantezii.

De aceea iconarul trebuie să aibă ca pedagog icoanele Tradiției[31], fiindcă „secretul profesional constă în [faptul de] a ști să te uiți la icoane adevărate, în a învăța treptat să le alegi pe cele care sunt <imagini deschise>, pe cele neferecate orgolios în părelnica și atât de relativa <perfecțiune reproductivă>”[32].

Dar în măsura în care Hristos ne ocupă persoana în mod preafrumos, atunci El ne și ajută să pictăm cu duioșie chipul Său[33].

Pentru că icoana e consecința unui „act iconografic…sută la sută subiect-subiect[34], fiindcă pictăm fiind în relație cu persoana celui iconizat și nu pictăm un obiect vizual.

Și astfel libertatea noastră iubitoare de a picta chipul Domnului se întâlnește cu iubirea Sa eliberatoare prin care vrea să Se lase pictat[35]. Iar transpunerea iconică autentică are o originalitate inextricabilă[36].

Dar această originalitate iconică de care avem atâta nevoie este războită de „evlavia rea și incultă[37] a multora dintre noi. Fapt pentru care, în contemporaneitate, „s-a ajuns la situația absurdă ca în destule Biserici să fie abundent teologhisită doctrina care fundamentează cinstirea Sfintelor Icoane, fără ca în practica vie să poată fi deosebită o icoană de un tablou religios[38].

Însă pentru a contempla icoana veridică trebuie să contemplăm „imaginea ei deplin sedimentată vizual și afirmată canonic până la capăt[39]. Pentru că icoana își „extrage înnoirea [ei] din trecut…din prospețimea începătoare și inegalabilă a tradițiilor celor mai proxime anului 1 [al existenței Bisericii], anul maximei izvorâri[40].

Extrema spiritualistă în iconografie e considerată de autor drept lucrul de „cel mai penibil prost gust”[41] și asta pentru că consideră că doar mintea omului intră în comuniune cu Dumnezeu[42], ignorând deopotrivă relația personală cu El și caracteristicile asemănării iconice[43].

Cealaltă extremă, pietismul nevrotic[44], „dizolvă forța și concentrarea doctrinară a icoanei în <adogmatismul> ambianțelor paradiziace și al stereotipiilor idealurilor mistice și etice pe care le întrupează”[45].

Astfel, în consecință, reaua evlavie neagă icoana adevărată optând pentru exprimări vizuale aparent „duhovnicești” și emoționale[46].

Iar pe măsură ce se încearcă „procedee de reproducere și redare iluzionistă[47] a Sfinților, adică o încercare de întâlnire hiperrealistă cu ei la nivel iconic, pe atât icoana nu mai e o asemănare care trimite la prototipul ei[48].

Pentru că asemănarea iconică are nevoie de transparență, de deschidere spre model și prin hiperrealism icoana devine opacă[49].


[2] Sorin Dumitrescu, Noi și Icoana (1). 31+1 de iconologii pentru învățarea Icoanei, Ed. Fundația Anastasia, București, 2010, p. 24. Cartea are 715 p.

[3] Ibidem.

[4] Ibidem.

[5] Idem, p. 25.

[6] Idem, p. 27.

[7] Idem, p. 28.

[8] Idem, p. 35-37.

[9] Idem, p. 37.

[10] Idem, p. 38.

[11] Idem, p. 42.

[12] Idem, p. 47.

[13] Ibidem.

[14] Ibidem.

[15] Idem, p. 48.

[16] Ibidem.

[17] Idem, p. 54.

[18] Idem, p. 55.

[19] Idem, p. 56.

[20] Ibidem.

[21] Idem, p. 57.

[22] Ibidem.

[23] Idem, p. 58-59.

[24] Idem, p. 59.

[25] Ibidem.

[26] Idem, p. 61.

[27] Idem, p. 63.

[28] Ibidem.

[29] Idem, p. 63-64.

[30] Idem, p. 68.

[31] Ibidem.

[32] Ibidem.

[33] Idem, p. 69.

[34] Ibidem.

[35] Ibidem.

[36] Idem, p. 73.

[37] Idem, p. 84.

[38] Idem, p. 119.

[39] Idem, p. 128.

[40] Idem, p. 130.

[41] Idem, p. 133.

[42] Ibidem.

[43] Ibidem.

[44] Idem, p. 136.

[45] Ibidem.

[46] Ibidem.

[47] Idem, p. 137.

[48] Ibidem.

[49] Ibidem.

Statistici. Concluzii. Sublinieri. Lucruri văzute de-aproape [17]

Partea întâi, a doua, a treia, a patra, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a

***

63. Corupție forte

În comunicatul din 1 decembrie 2011 al Transparency International Romania, intitulat O națiune împovărată de corupție[1], găsim următoarele date:

Indicele de Percepție a Corupției (IPC) clasează România pe locul 75 din 183 de state analizate, cu un scor de 3, 6 puncte din 10.

Cu acest punctaj România este din nou corigentă, ocupând un loc 25 între cele 27 de state ale Uniunii Europene, fiind urmată doar de Grecia (3, 4) și de Bulgaria (3, 3), țări în care nemulțumirea cetățenilor a degenerat în violențe[2].

Din acest motiv, „manifestările de corupție sunt atât de profund întipărite în viaţa de zi cu zi încât legile și mecanismele anticorupție adoptate și aflate în vigoare au încă un impact mic. Iar voința politică pare să fie acum doar una pe hârtie[3].

Care sunt faldurile corupției: „incompatibilitățile, conflictele de interese, traficul de influență la nivelul legislativului și executivului, politizarea, nepotismul, mita la nivelul administrației publice și [al] instituțiilor de control”[4].

***

64. Salarii mari pentru perdanți

Banca Mondială a prezentat un studiu din care reiese că fiecare angajat din companiile de stat [românești] a adus pierderi anuale de 7.000 de lei la nivel local şi 22.000 de lei la nivel central”[5].

Și exemplificări: „Un exemplu concret este compania TAROM, care anul trecut a avut pier­deri de 163.000 lei/ angajat (38.809 eu­ro, calculat la un curs de 4,2 lei/eu­ro), potrivit da­telor Băncii Mon­­diale.

Compa­nia cheltuieşte anual, în medie, peste 60.800 de lei cu sa­la­riul unui singur angajat, ceea ce în­seamnă că 37% din pier­derile înregistrate pot fi puse pe seama cheltuie­lilor excedentare cu personalul.

Acelaşi lucru este valabil şi în ca­zul Companiei Naţionale a Huilei (CNH). Salariul mediu anual al unui angajat al CNH este de 36.046 lei (8.582 de euro), sumă care re­pre­zintă jumătate din pierderea de a­nul trecut pe angajat.

Romavia pier­­de anual 144.000 de lei (34.285 eu­ro) pe angajat şi plăteşte un sa­lariu mediu pe an de aproximativ 44.604 lei.

În procente, asta înseam­nă că a­ceste cheltuieli cu salariile an­­gaja­ţi­lor sunt echivalente cu 30% din pierderile companiei”[6].

„După o re­cla­sificare forţată, prin transferul unor credite şi cheltuieli din ograda fir­me­lor în cârca ordonatorilor de cre­dit care le gestionează, Minis­terul Fi­nanţelor Publice (MFP) a reu­şit să re­ducă la 27 numărul companiilor de stat monitorizate de Comisia Euro­pea­nă pentru calculul deficitului bugetar din acest an.

Potrivit oficia­li­l­or MFP, compa­niile de stat monito­ri­zate nu numai că nu produc pier­deri, cum reiese din raportul Băncii Mondia­le, ci înregistrează chiar un profit de 663 de milioane de lei.

CFR SA, potrivit calculelor ministerului, este pe plus cu 135 de milioane de lei, în condiţiile în care compania are datorii de 5,19 miliarde de lei.

În cazul CNH, deşi arieratele se ri­dică la 4,89 miliarde de lei, iar fir­ma este practic falimentară şi are un grad de solvabilitate de -546%, în raportarea că­tre Eurostat sunt men­­ţionate pier­deri de doar 81 de milioane de lei.

Companiile ale că­ror pierderi vor fi raportate către Comisia Europeană şi ale căror re­zultate negative urmea­ză a fi in­clu­se în deficitul bugetar sunt: CNADNR, Metrorex, Ad­mi­nis­tra­ţia Flu­via­lă a Dunării de Jos, CFR Călă­tori, CNH, SN a Căr­bunelui Plo­ieşti, CNRN Radio­nav Constanţa, Ad­ministraţia Na­ţio­nală de Îmbună­tă­ţi­ri Funciare, Intervenţii Feroviare SA, Elec­tri­fi­care SA, Termoelec­tri­ca, CNCF SFR SA, Administraţia Ca­na­­le­lor Navi­gabile Constanţa, Aero­portul In­ter­naţional Mihail Ko­găl­niceanu, CN Romarm SA, Şantierul Naval Man­­galia, Societatea Fero­via­ră de Tu­rism, Uzina Mecanică O­răş­tie, So­cie­tatea de Transport Ma­ritim şi de Coastă CFR, Avioane Cra­iova SA, Pe­tromin SA, Cons­truc­ţii Aeronau­tice SA, Sanevit SA, Uzina Auto­me­ca­nică, Terom SA, SN Plafar SA, Nicolina SA”[7].

„Un sfert din cele 760 de compa­nii care aparţin statului sunt neperformante, cu active neviabile şi se află pe drumul către faliment.

Aproape 100.000 angajaţi ai acestora ar putea rămâne fără un loc de muncă dacă aceste unităţi s-ar închide, rezultă din studiul Băncii Mondiale.

Printre cele mai mari companii considerate ca fiind practic în faliment se nu­mă­ră RADET, CFR SA, Oltchim, CFR Marfă, Ter­moelectrica, Compania Na­­ţională a Huilei, CET Iaşi, Elec­tro­centrale Oradea, CET Braşov şi Apaterm.

Pe statele de plată ale acestor companii sunt înregistraţi 24% din nu­mărul total de 413.859 de an­gajaţi din companiile de stat.

 Cu toa­te acestea, sau mai degrabă tocmai din acest motiv, guvernanţii au permis ca firmele de stat amintite să acu­muleze 60% din valoarea totală a arieratelor şi să primească de la stat 18% din totalul subvenţiilor.

La nivel naţional, companiile de stat au generat 11% din valoarea a­dău­gată brută, dar arieratele lor au însumat 28 de miliarde de lei, echi­va­lentul a 5,5% din PIB.

Potrivit lui Ionuţ Dumitru, şeful Consiliului Fis­cal, arieratele din sectorul privat sunt mai mari de 13,5% din PIB dar sunt, în acelaşi timp, în cea mai mare parte distribuite tot către sectorul pri­vat, nu la stat[8].

***

65. Falimentarea firmelor românești

„Datele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) arată că în pri­me­le zece luni din [2011]…17.928 de societăţi şi-au suspendat ac­tivitatea, alte 3.213 intrând în di­zol­vare.

Pe domenii, cele mai multe com­panii care au apelat la suspen­dare provin din comerţ (5.959), construcţii (2.107), industria prelucră­toa­re (1.309), HORECA (1.044), transport şi depozitare (896).

În ceea ce priveş­te dizolvările voluntare efectuate în in­tervalul 1 ianuarie-31 oc­tom­brie 2011, s-au înregistrat cele mai multe cazuri în comerţ (888) şi în tran­zac­ţiile imobiliare (761).

Pe ju­de­ţe, cele mai multe firme au fost di­zolvate în Iaşi (365) şi Sibiu (291). Nici Bucu­reş­tiul nu a scăpat din a­ceastă statistică neagră, 254 de companii din această zonă fiind dizolvate.

Radierile voluntare din Registrul Comerţului au ajuns la 31 octombrie la 45.190 de societăţi comerciale.

Cele mai multe operaţii de acest gen au fost făcute în Bucureşti (10.233) şi în judeţele Cluj (2.057), Ialomiţa (2.035), Constanţa (1.797) şi Prahova (1.737).

Domeniile de activitate cele mai afectate de această procedură sunt comerţul cu ridicata (10.001 fir­me), repararea maşinilor (8.610 firme) şi construcţiile (2.578 firme)”[9].

***

66. Viteza de trafic și de download

Potrivit lui Josh Catone, care discută o statistică referitoare la viteza de trafic și de download a țărilor lumii[10], ierarhia e următoarea:

Locul doi în lume la viteza onlineului, înaintea Statelor Unite ale Americii, a Japoniei, Germaniei, Franței…e uluitor…numai că nu știu câți ne folosim în mod creativ de această oportunitate.

Căci viteza în online înseamnă să ai facilitatea să te miști și să creezi și să te publicitezi cu 350 de km pe oră…în timp ce alții călătoresc cu măgarul…


[2] Ibidem.

[3] Ibidem.

[4] Ibidem.

[5] Ioana Erdei, Statul plăteşte salarii mari pentru pierderi-record, publicat în Săptămâna Financiară [28 octombrie 2011], cf. http://www.sfin.ro/articol_24702/statul_plateste_salarii_mari_pentru_pierderi-record.html.

[6] Ibidem.

[7] Ibidem.

[8] Ibidem.

[9] Ștefania Enache, Peste 45.000 de firme radiate voluntar din Registrul Comerţului, articol publicat în Săptămâna Financiară [25 noiembrie 2011], cf. http://www.sfin.ro/articol_24801/peste_45_000_de_firme_radiate_voluntar_din_registrul_comertului.html.

[10] Josh Catone, Which Country Has the World’s Fastest Internet? [INFOGRAPHIC], articol editat online pe Mashable. com [21 septembrie 2011], cf.  http://mashable.com/2011/09/21/fastest-download-speeds-infographic/.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno