O patimă greu de văzut și de înțeles pentru mulți este aceea de a crede că ai patimile pe care crezi tu că le ai și de a te lupta dureros cu ele, atunci când oameni duhovnicești, care văd mai bine, îți atrag atenția că altele sunt cele mai mari.

*

Dumnezeu nu ne păzește…ca să ne pedepsească când greșim. Dumnezeu ne așteaptă îndelung ca să ne îndreptăm. Și dacă nu ne îndreptăm este pentru că nu ne dăm seama că nu putem face nimic fără El.

Însă Domnul e Blândețe și Iubire, care pedepsește târziu și pentru ca omul să nu piară definitiv.

Asta pentru că nesimțirea noastră, a multora, e foarte mare, incomensurabilă.

E ca atunci când un om cu foarte mult bun simț și de mare caracter nu îți atrage atenția multă vreme, ca să nu te jeneze sau să nu te jignească, și e nevoit într-un final să-ți spună adevărul…pe care nu vrei să-l vezi, să-l accepți sau să-l recunoști.

*

Greșeala fatală e să crezi că ai făcut toate câte se puteau face și să nu vezi câte nu ai făcut.

E ca și când ai pleca la un drum lung și, pe drum, te oprești la un moment dat și uiți unde și de ce ai plecat și ajungi să…crezi că ești deja la destinație, deși tu ești foarte departe.

Când te oprești din drum și nu mai ai orizont, e cel mai periculos lucru care ți se poate întâmpla. Pentru că viața fără țintă e o pierdere de vremeregretabilă, în primul rând de către tine, care ți-ai ratat toate țintele.

*

A te prezenta așa cum ești lumii, cu rele dar și cu bune reale, nu inventate, face parte din smerenie. Faptele bune sunt parte din slăvirea lui Dumnezeu. Dacă le ascunzi, ascunzi faptul că crezi în Dumnezeu și că Îi slujești Lui. E ca și cum te-ai rușina de El.

Și nu mă gândesc la a-ți supradimensiona orice mizilic, ci la faptul că oamenii trebuie să vadă faptele voastre cele bune și să-L slăvească pe Dumnezeu.

Did you like this? Share it: