Vizualitatea contemplativă a icoanei [2]
***
Referindu-se la trupurile Sfinților iconizați, autorul nostru subliniază una dintre axiomele iconografiei[1] și anume pe aceea că „postura simbolică a trupescului din icoane ne face să-l percepem mai restrâns decât trupul, decât forma iconică a trupului”[2].
Și aceasta pentru că în icoane ne întâlnim cu trupurile duhovnicești[3], transfigurate ale Sfinților, care au „un volum despătimit, au consistență, dar [sunt trupuri] cu substanța despătimită”[4].
Iar pentru că sunt trupuri duhovnicești tocmai de aceea ele ne bucură văzul și nu ni-l ispitesc[5].
Ascetismul iconic e consecința tratării nesenzuale a volumelor iconizate[6]. Motiv pentru care icoana este „cea mai realistă imagine pe care a produs-o omul”[7], fiindcă ea vorbește despre lumea transfigurată[8].
Luând în discuție și mania cosmetizării frescelor vechi, autorul atrage atenția că întinerirea vechilor fresce contravine realităților faptelor duhovnicești[9], adică a căutării profunzimii, a maturității duhovnicești exprimate iconografic.
Fiindcă frescele și icoanele vechi, pe măsura erodării lor, capătă mai mult „mister…și…frumusețe”[10], ceea ce nu înseamnă că nu au nevoie de o urgentă restaurare[11].
Într-un capitol al cărții, dedicat iconoclasmului latin/ romano-catolic, autorul arată că locașul de cult ortodox e văzut ca o coborâre din cer[12], pe când locașul gotic ca o înălțarea în spațiu[13], „goticitatea”[14] nefiind altceva decât „o anulare a icoanei și a dreptarului ei bisericesc”[15].
Iar atunci când creștinismul romano-catolic s-a distanțat tot mai profund de tradiția iconică a Bisericii una, subliniază autorul, nu a putut să producă altceva decât „cultura și sectele”[16].
Dar cultura produsă în spațiul de influență al romano-catolicismului este și ea o sectă[17], care „îi erodează cel mai activ, mai insidios și mai sistematic misiunea și pastorația”[18].
Reîntorcându-se la discuția despre diferențele dintre icoană și tabloul religios, autorul face următoarele precizări: tabloul religios are orizont pe când icoana are prim-plan[19]; icoana oferă „o vedere globală, care ne înfățișează și pe noi văzuți de El, și pe El cum se lasă văzut de noi”[20] și nu e o privire subiectivistă asupra lumii; iconismul ortodox are fundament scriptural[21]; icoana nu e o demonstrație și nicio fugă spiritualistă de lume ci o evidență teologică[22]; icoana ne propune o perspectivă descendentă[23]; Ortodoxia a păstrat icoana, pe când catolicismul a inventat tabloul religios, pe care protestantismul l-a exclus cu totul[24].
Autorul subliniază cu putere anumite nuanțe, îndelung verificate, pentru că icoana a fost lucrarea sa de-o viață.
Iconicitatea patristică[25] ne oferă „vorbirea cu perspectivă inversă”[26] în locul liniarității[27] vizuale, pentru că Dumnezeu Se implică în relația cu noi și nu e un spectator pasiv.
În capitolul Ogiva Împărăției, autorul discută reprezentarea iconică a slavei dumnezeiești sub forma nimbului luminos, format din trei cercuri concentrice, a razei întreite și a mandorlei[28].
Și aici, printre altele, acesta arată că mandorlei iconografice tradiționale i s-a opus în romano-catolicism ogiva gotică[29].
Tabloul occidental merge de la claritate spre tonurile închise[30], pe când icoana ne propune o perspectivă inversă, fiindcă „pornește de la opacitatea întunecată a unei culori…[spre] culorile din ce în ce mai deschise ale ale tentelor suprapuse”[31].
Și autorul ne arată în pagina a 218-a a cărții sale, prin două exemple picturale, cum din spațiul negru aflat pe locul viitorului chip al Domnului apar trăsăturile îndumnezeite ale chipului Său.
[1] Sorin Dumitrescu, Noi și Icoana (1). 31+1 de iconologii pentru învățarea Icoanei, Ed. Fundația Anastasia, București, 2010, p. 149.
[2] Ibidem.
[3] Idem, p. 150.
[4] Ibidem.
[5] Ibidem.
[6] Ibidem.
[7] Ibidem.
[8] Idem, p. 151.
[9] Idem, p. 152.
[10] Ibidem.
[11] Ibidem.
[12] Idem, p. 164.
[13] Ibidem.
[14] Ibidem.
[15] Ibidem.
[16] Idem, p. 167.
[17] Ibidem.
[18] Idem, p. 169.
[19] Idem, p. 183.
[20] Idem, p. 186.
[21] Idem, p. 186-187.
[22] Idem, p. 188.
[23] Idem, p. 192-194.
[24] Idem, p. 196.
[25] Idem, p. 198.
[26] Ibidem.
[27] Ibidem.
[28] Idem, p. 203.
[29] Idem, p. 211.
[30] Idem, p. 217.
[31] Ibidem.