Scandalul oximoronic

Bancurile sunt umorul celor fără spirit. Sau „inteligența” celor care mimează înțelepciunea.

*

Când ne scandalizează ceva, ne scandalizează noutatea faptului neacceptat sau repetitivitatea grețoasă a acestuia?

*

Mai e loc pentru neprevăzut…dacă ne fixăm toată ziua în aceeași lipsă de așteptări reale?

*

Impostorul vrea să fie văzut…tocmai când el deja a fost exclus din calcul.

*

Ce înseamnă să își cheltuie banii…pentru cineva care știe că mai are doar câteva clipe de viață?

*

Oamenii s-au învățat cu banalul până la refuz pentru că el e substanța ideatică a lumii în care trăim.

Vorbim banalități, ne plac lucruri fără gust, trăim după o zi pe alta ca niște râme: mâncăm și defecăm la nesfârșit…

Cei care nu sunt banali…sunt prea lucizi…și de aceea n-au loc nicăieri

*

Luciditatea e o formă de disperare eliberatoare într-o lume saturată de urât.

*

Ai șansa năucitoare, oricând, de a fi un nimeni…pentru cei care nu te cunosc.

Atunci înțelegi ce dezolare te-ar cuprinde, dacă ai luat totul de la capăt, pe fiecare zi…în relațiile cu oamenii.

Tu le-ai vorbi…ei te-ar înțelege azi…dar mâine ar uita totul. Și a doua zi…trebuie să faci același epuizant efort de a te explica…pentru oameni care te-ar uita, iar și iar…după 24 de ore…

*

Memoria e o uitare selectivă.

*

Ne place să cunoaștem istorie…în speranța că această cunoaștere ne-ar putea salva de cine știe ce pericol din prezent…

Numai că, pe când înveți cine e Traian, Bonaparte, Ștefan cel Mare…vine o mașină în trombă…și te face chisăliță

În concluzie: istoria nu ne poate salva de prezent…dar ni-l poate face suportabil.

*

Mi-e teamă de omul care nu înțelege niciodată, dar niciodată, orice i-ai face…ce act criminal poate fi o privire, un cuvânt, un gest stupid…făcut atunci când eu mă bucur.

*

Corigența la veșnicie e marele dezastru ontologic.

*

Un discurs cu citate e un discurs leneș.

Îi lași pe ascultătorii tăi ori să le rumege…ori să le lase baltă

Cel fără citate…este coca obținută manual în urma râșnirii citatelor.

*

Am țara mea…ai țara ta…între noi e o graniță…sau o depărtare imensă.

Dar dacă țara mea nu duce până în țara ta…înseamnă că nici eu nu mă pot urca, ca pe o scară cu multe trepte, până în inima ta.

*

Americanii zâmbesc mult, dau din mâini, par volubili și își iau aerul că „le știu pe toate”.

Românii încearcă să zâmbească, dau cu mâinile în cuvinte sau cu cuvintele în pereți și încearcă să își pună bețe în roate…și când știu mai multe decât americanii.

*

Nu-mi plac scandalurile. Ele sunt dovada că oamenii se cred, în mod fatal, nemuritori…când viața tocmai ni se prelinge printre degete.

*

Într-o lume normală…anormalul e un mit…De aceea se spune: „așa ceva nu s-a întâmplat la noi niciodată…”.

Într-o lume anormală…normalitatea e un lucru curios…care trebuie pervertit neapărat.

One comment

  • „Mi-e teamă de omul care nu înțelege niciodată, dar niciodată, orice i-ai face…ce act criminal poate fi o privire, un cuvânt, un gest stupid…făcut atunci când eu mă bucur.”Dar, poate, si mai teamă să mai ajung în situaţia de a nu fi înţeleasă şi, mai ales, de a nu înţelege. Ştiu că o să scăpăm, cu ajutorul Lui, de toate temerile şi de toate neînţelegerile, dar ard de nerăbdare şi, totusi, mor de lene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *