MLR, vol. 1, p. 86-88

Monumente liturgice
românești

*
vol. I

*

Transliterare, adaptare a textelor și note

de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

cap. 3

  Ceaslovul de la Blaj

                                                                     [1753]

***

3. 10. Troparele treimice de la Miezonoptica din duminici

Cadesă[1] cu adevărat ate mări pre tine Dumnezeu Cuvântul: de carele să spăimântează și să cutremură Heruvimii, și te slăvesc Puterile cerești, pre cel ce ai înviat atreiazi din mormânt, H[ristoa]se dătătoriule de viață, cu frică te mărim.

*

Sălăudăm toți, cum să cuvine lui D[u]mnezeu, cu cântări Dumnezeești, pre Tatăl, și pre Fiiul, și pre Duhul cel Dumnezeesc, o puteare întrei staturi[2], o înpărăție, și o Domnie.

*

Precarea olaudă toți pământeanii, și oslăvesc Puterile cerești: carea de toți cu credință iaste închinată, unimea cea după ființă, cea întrei staturi[3].

*

Domnească începătorie pre ste Heruvimi, și Dumnezeiască Stăpânie fără de asemănare preste Serafimi, Troiță[4] ne de spărțită întru unime, ceea ce ești după adevăr Stăpânie Dumnezeiască, pre tine te mărim.

*

Tatălui celui fără început și Dumnezeu, Cuvântului celui înpreună fără început și Duhului mă închin: Ființa cea nedespărțită una înpreunată, unimea cea întreit numărată, cu laude să ocinstim.

*

Fulgerile tale ceale cu raze strălucitoare, străluceaștele mie Dumnezeul mieu, cela ce ești întrei staturi, atot făcătoriule, și casă mă arată pre mine mărirei cei ne apropieate, strălucită și de lumină purtătoare, și ne schimbată.

*

Decarele să spăimântează și să cutremură Heruvimii, șil slăvesc oștile îngerești: precel ce din Fecioară ne grăit sau întrupat, pre H[risto]s dătătoriul de vieață, cu frică săl mărim.

*

Din morți văzând pre Fiiu[l] tău, preacurată Fecioară, înviat cu cuviință Dumnezeiască, de bucurie ne grăită lumea sau umplut, pre acela slăvindul, pretine te mărim.

***

Cade-se/ se cuvine cu adevărat a Te mări pe Tine, Dumnezeu Cuvântul, de Care se [în]spăimântează și se cutremură Heruvimii și Te slăvesc Puterile cerești. Pe [Tine], Cel ce ai înviat a treia zi din mormânt, H[ristoa]se, Dătătorule de viață, cu frică Te mărim.

*

Să[-L] lăudăm [cu] toții, [după] cum se cuvine lui D[u]mnezeu, cu cântări dumnezeiești, pe Tatăl și pe Fiul și pe Duhul cel Dumnezeiesc, [căci este] o Putere în trei staturi/ ipostasuri/ persoane, o Împărăție și o Domnie.

*

Pe [Cea] care o laudă toți pământenii și o slăvesc Puterile cerești, Care de toți, cu credință, este închinată[5], [pe] Unimea cea după ființă, cea în trei staturi/ ipostasuri/ persoane.

*

Domnească începătorie peste Heruvimi și Dumnezeiască stăpânie fără de asemănare peste Serafimi, Troiță/ Treime nedespărțită întru unime, Ceea ce ești, după adevăr, Stăpânie dumnezeiască, pe Tine Te mărim.

*

Tatălui celui fără [de] început și Dumnezeu, Cuvântului Celui împreună fără [de] început și Duhului mă închin. [Pe] Ființa cea nedespărțită, una împreunată, [pe] Unimea cea întreit numărată, cu laude să o cinstim.

*

Fulgerele Tale cele cu raze strălucitoare, strălucește-le mie, Dumnezeul meu, Cel ce ești în trei staturi/ ipostasuri/ persoane, Atotfăcătorule și casă mă arată pe mine mărirei[6] [Tale] celei neapropiate, strălucită[7] și de lumină purtătoare și neschimbată.

*

De Care se [în]spăimântează și se cutremură Heruvimii, și-L slăvesc oștile îngerești, pe Cel ce din Fecioară [în mod] negrăit S-a întrupat, pe H[risto]s, Dătătorul de viață, cu frică să-L mărim[8].

*

Din morți văzând pre Fiu[l] tău, Preacurată Fecioară, înviat cu cuviință dumnezeiască, de bucurie negrăită lumea s-a umplut, pe Acela slăvindu-L, pe tine te mărim.

---