Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Să le lăsăm in-explicate

Ea avea o inimă iubitoare,
mare, cam cât un hipermarket…
pentru că îl pupa de zor
și chiar îi făcea nervi cu atâta dragoste,
pentru că îl pupa de zor,
și chiar se înverzise la față…
în fața unei bănci goale, cu pantofi cu toc…

Iarna venea în galop, cu cizme pufoase
și cu o nuielușă pentru copii neascultători…
care mănâncă din nori.

Razant cu o rază…din plastic…
se cocea o așteptare, în ochii ei,
a celei cu inima mare…
pentru că era mare debandadă în hipermarket…

Unul cumpăra vin…altul cumpăra mașinuțe...pe când altul cumpăra maimuțe, pentru că maimuțele erau la reducere

Și toți tușeau, tușeau de crăpau pietrele sub ei de inconștienți…

Tușeau ca niște ceasuri dalileene…sau ca niște
probleme la matematică nerezolvate

O, ce prozaică uitare de sine!

*

Dragostea e un fel de inimă neîmpărțită.
Dragostea e atunci când îți găsești toate cuvintele…pentru că te simți liber să le spui.
Dragostea e când nu poți să uiți.
Dragostea se scrie cu litere dar nu e din litere.
Și cei care nu știu deloc dragostea…sunt cam porci la inimă.
Poate că unii fără să-și dea seama

*

A cântat ca un mieunat.
A visat că e ratat.
L-au ales…deputat?
Poate…pe-nnoptat.

*

Noaptea e o știință a celor orbi…pentru că nu le mai intră lumina în ochi.

*
Are părul roșcat…pentru că idealurile l-au transpirat.
Este mare, lemnos…pentru că e duhnos
E alb și sinistru…pentru că e optimistu.
Și când vrei să scrii, pui doi de trei, cinci de i,
așa vrei să fii.

*
Femeile se visează bărbați…numai când se dau de șefe. Eu aș vrea să se dea de muncitoare…până când își revin, spășite, la propria lor feminitate.

*

De ce femeile nu pot fi misogine? De ce să le refuzăm acest „drept”? Nu e niciuna care să-și urască suratele…de moarte?!

*

Femeile ne iubesc când plângem, când suntem răniți, când suntem niște ratați, pentru că ele consideră că mămițismul și giugiuleala sunt singurele antidoturi împotriva durerii interioare…Noi le iubim…când le desconsiderăm, când le credem „simple orificii” sau „bucătării ambulante”?

*

Bărbații sunt buni la autoritatea bâtei. Când se simt penibili…se transformă în inchizitori.

*

Nu știu de ce le mai spunem copiilor noștri povești…De ce nu le spunem realități? De ce le spunem acum povești…ca mâine-poimâine să dea cu capul doar de…realități?

*

Suntem slabi ca o rouă,
ne doare o mie și nouă,
nu ne știm,
nu ne dăm pace…
între a trăi și a zace
viața toată tace.

*
Frunzele, și ele, până și ele,
plâng toamna,
plâng iarna, plâng primăvara,
plâng în amintire,
plâng în neștire…

*
Când doi copii se ceartă…e semn că nu știu tabla înmulțirii.

*
Are ochi de un alabastru întunecat,
în care toate spațiile extemporalul și-au dat…
în care toate războaiele mondiale s-au pierdut…
și tăcerea în ele n-a durut…

*
Dacă ștergi…e semn că n-ai avut un gând care să facă pui…Și gândurile fac pui sclipitori.

*

Rime: sunători/ ascuțitori; vopsitori/ turnători; temători/ întrebători; ciorditori/ exterminatori.

*

Când asculți o manea…e ca și cum ți-ar fi intrat în ochi o telemea, ooooooo, sărată era ea!

*

Avea un râs perisabil
ca steaua polară,
o femeie așa insulară,
pustie c-o gară…

*

Avea multe degete la mână…atât de multe…că atunci când îți fura portofelul credeai că îți cântă la pian.

*
Mi-am dat seama de ce semidoctul nu vrea să glumească cu băiatul cu doctorat: îi e frică să nu pară mai deștept decât este. Recunosc: există și acest risc.

*
Adevăratele cutremure de pământ sunt cele care se fac în suflet.

*
Era frumoasă și lată…încăpea toată…într-o găleată.

*

„Efluviile inspirației”, trimise de Uniunea Scriitorilor din România la scriitor acasă…l-au găsit pe acesta plecat prin vecini. De aceea…premiul Nobel se amână pe o perioadă nedeterminată

*
„Deși soarele răsare tot din partea aia pe fiecare zi…fiica mea nu poate să îl vadă niciodată, pentru că ea se trezește la nimiezi”.

*
Când o fată mare nu mai e fată mare…înseamnă că a ajuns băiat mare? Cât de mare?

*
Cele mai frumoase stamine sunt cele scuturate…și pixelate

*
O noapte atât de mare…încât îți uiți ochii pe spinare…

*
E adevărat: până îți găsești glasul…trebuie să înveți toate glasurile care te inspiră. Inevitabil…vei avea parte și de dureri în gât

Did you like this? Share it:

Previous

MLR, vol. 1, p. 86-88

Next

Vizualitatea contemplativă a icoanei [4]

1 Comment

  1. OLGA MARINESCU

    Dragostea e când Îl iei pe Dumnezeu în braţe de dragul aproapelui  sau când îţi iei aproapele in braţe de dragul lui Dumnezeu. 

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén