Skip to content
În mijlocul suspendării de cer
- Nu înseamnă rugăciunea tocmai faptul de a te suspenda de cer, cu tot dinadinsul, pentru a fi miluit de Dumnezeu? A te prinde cu mâinile de cer…și a nu-i mai da drumul niciodată?
- Jim Warren: pictor suprarealist…la care caii ies din mare, femeile sunt esențial-hiperbolice iar re-așezarea realității e întotdeauna o idee picturală magistrală.
- Forum România Inedit: unde oamenii discută și își împart reciproc idei, cărți, imagini, file video și audio…
- A fi constant înseamnă a avea o împlinire continuă.
- Un utilitar care ne ajută să identificăm un anume font/ un anume format de literă.
- Cadoul e un mod de-a fi. El nu te poate înlocui niciodată pe tine.
- Poezia e o stare existențială și nu un discurs. E temperatura ta esențială.
- În 5 ani de online am înțeles din plin că numai seriozitatea creației te scapă de ridicolul de a veni la târg…fără să ai ce vinde.
- Aici, pe fiecare zi, ne legitimăm prin ceea ce suntem…nu prin ceea ce părem a fi.
- Ironia fără spate asigurat e oglinda în care îți plângi inconsistența.
- Domnule Adrian Agachi, cum ați trăit dumnevoastră ultima dată un extaz…la nivel comunitar? Și ce se simte în cadrul „unui extaz gol, lipsit de orice experiere personală”? Mulțumesc anticipat!
- Diagnoza societății românești postdecembriste făcută de Prof. Dinu C. Giurescu.
- Doi euro de cetățean pentru democrația românească.
- Cuvintele nu-ți spun nimic dacă nu ai experiența lor. Trebuie să te lege de fiecare cuvânt o anume relație pentru ca să te simți amiabil cu proximitatea sa.
- Am ascultat colindele corului Predania…și m-au surprins în mod plăcut…deși nu știu cine sunt. Adică mi-au plăcut pentru ce au cântat…Dacă mi-ar fi plăcut pentru cine sunt…ar fi însemnat că n-am înțeles nimic din muzica lor. O muzică clară, neafectată, care recuperează demnitatea interpretării.
- Cele mai multe inexactități teologice se nasc din rea intenție, din grabă sau din neștiință?
- Ce ne face să nu ne pocăim cinstit…când toate indiciile din jurul nostru ne îndreaptă spre acest lucru? Suntem prea plini de noi, prea găgăuți sau indolenți?
- Cum ne asumăm noi răspunderea…pentru ceea ce nu facem…dar am putea să facem?
- Există o scară a ridicolului în materie de impertinență?
- „I-a sunat ceasul”…să facă lucruri mari. Însă el, obosit de atâta măreție pe care nu poate s-o conceapă, se cocoșează non-stop cu lucrurile mici ale propriei sale vieți mici.
- Când un băiețel primește cadou un avion…și o fetiță primește o păpușă…înseamnă că băiețelul vrea să mitralieze toate…păpușile?
- Cât din păpușile copilăriilor dumneavoastră, dragi doamne, vă seamănă la inimă, la tăcere…și la eficiență?
- Băieții sunt miștocari până îi lovește ghioaga îndrăgostirii. După aceea…fetele încearcă să își scoată pârleala...ținându-i la foc mic…pe băieții miștocari ai adolescenței lor.
- Unii se auto-suspendă din grafic…plecând…iar alții murind…Dacă „de morți numai de bine”, de cei plecați „în țări străine” numai de uitare. Și când le e bine acolo, când îi văd alții în locul nostru…ne aducem subit aminte de ei…și ne lăudăm „cu propria noastră reușită” de a fi fost indiferenți față de viața lor.
- Doamna Eugenia Vodă s-a arătat mirată că tânărul de numai 18 ani, genial în IT, Ionuț Alexandru Budișteanu, deși expert în pasiunea lui…nu le are și cu cititul de literatură. Însă tânărul nu s-a arătat dezamăgit de faptul că doamna Eugenia Vodă, la vârsta dumneaei, deloc tânără, nu le are deloc cu genialitatea IT.
- Timpul trece în favoarea tuturor.
- O întrebare e mai grea decât o tăcere?
- Tăcerile cele mai susținute sunt cele care te-ar strânge de gât cu noblețe închipuită.
- Chiar așa: de câtă noblețe are nevoie un om, ca să-și dea seama că până și a șterge praful prin casă e un lucru academic?
- Ortodocșii se tem foarte mult de faptul de a nu părea înșelați de draci dar nu se tem mai deloc de faptul de a se arăta lipsiți de orice iubire și milă.
- Logica are nevoie și ea de paradox ca să fie suportabilă.
- Când dai mâna cu cineva…e semn că ești canibal sau infatuat?
- Cât de rațional e bărbatul care visează toată ziua…femei?
- Pentru teologie trebuie să ai minte clară și inimă minunată într-un trup armonizat ascetic.
Eu cred că o metodă foarte eficientă pentru ca fiecare să se cunoască pe el însuşi şi pe ceilalti, ar fi o simplă reflecţie asupra felului în care se dăruiesc cadourile.
Reflectia de mai sus rationalizeaza, desparte fara ca sa impart-(aseasca);
pentru ca astfel ne-a creat Domnul Dumnezeul nostru, cu Mainile Sale, ca sa simtim aievea, sa vedem cu ochii credintei, nu ai ratiunii.
Deci suntem ai Lui,orice am zice, chiar atunci cand nu ne mai recunoastem, chiar daca nu santem in ale noastre…
Ne paste neintelegerea neintelesului la orice pas,
„nelinistit” ni-e sufletul pana intelegem,
si cine sa poata patrunda in ceea ce-i de nepatruns,
si cine sa inteleaga ce nu se poate intelege decat prin jertfa,
si lacrimi,
si plans strapuns de tampla crucii,
si cine sa poata patrunde dincolo de catapeteasma vazutului atins de nevazut,
si cine sa simta ritmul a toate ce curg in necurgere vesnica?
Avem cuvantul la-ndemana,
avem expresia vazuta,
dar ne-umplem clipa de clipa ,
pe nesimtite,
de ceea ce nu se poate exprima decat prin tresaltare psalmica,
de lauda,
de gest si stare dreapta intru templul fapturii.
Cine sa inteleaga ce e de neinteles, cine sa cuprinda necuprinsul din fiecare dintre noi, cina sa vada partea ce-i impartita neimpartit,
cine oare sa mai apuna in a defini?
E grozav de greu si totusi, atata de simplu adesea;
te-apuca jalea mai degraba,
si doar plinind din omenesc, pe cat e cu putinta, vedem si straluminam din pliurile de duh.
Una e sa stii din citit,
una din marturisirea vazuta,
una din alergatura aievea,
alta din capatuirea de sensuri arvunite din strangerea ce se-avanta in a intelege curat.
Cat despre „darul” despre care se vorbeste mai sus, poveste lunga si cu asta: o-ntelegere a darului e-n daruirea jertfelnica a Mantuitorului Iisus Hristos pe Sfanta Masa.
Si totusi, simt ca simbolistica darului e -nvesnicita in sensuri ce inca se lasa nepatrunse.
Schmemann a meditat mult asupra harurilor din ritualistica eclesiala ortodoxa.
Ce-i clipa traita si ne-gandita, decat un „dar”?
Ce-i viersul asternut si inchinat, daca nu dar?
Ce e privirea cu-ntelegere , daca nu dar?
Si ce-i prezenta,
ori persoana,
ori lumina,
daca nu dar?
Si ce-i Mos Nicolae, daca nu dar ierarhic?
Si ce-i nuiaua Sa, daca nu dar al intelegerii greselii?
Si ce-s ghetutele de copil pornindu-ne la drum, daca nu dar?
Da, reflecţia raţionalizează, dar eu cred că este şi ea un pas, poate chiar obligatoriu, până la cunoaşterea de sine prin împărtăşire. În cele ce-am scris, m-am gândit însă doar la darurile pe care le facem si cu mâinile.Eu cred că şi trăirile noastre sunt tot daruri ala lui Dumnezeu, dar cred şi că abia când vom ajunge să fim noi înşine, vom şi simţi.
Nu „reflectia rationalizeaza”, ca doar nu s-a decis ea pe sine inspre rationalizare, ci mintea noastra se misca intru astea(despre aceste miscari si logoi ale omului din noi vb Sf. Maxim Marturisitorul in vol 3 al Filocaliei traduse in romaneste de Fer. Pr. nostru D. Staniloae), deci imediat vorbim de o miscare a vointei noastre de-a folosi mintea.
„cunoasterea de sine prin impartasire”-ce-o mai fi si asta?Se aliniaza impartasirea cunoasterii de sine din antichitate? Cum vine?
Explicati.
Eu cand vorbeam de „simtire”, voiam sa spun ca e vorba de experiere, de traire.
Discursul dvs , sau felul in care va exprimati poarta o anume despart-enie intre dvs si ceea ce exprimati.
Asta am simtit-o de mai multe ori citindu-va din cuvinte.
Eu, cand citesc un text, sunt atenta la felul cum se ataseaza cuvantul exprimarii, relatarii, si la ce relateaza din semnificat, ce semnificant foloseste, etc. Sunt foarte ateeeeeeeeeeeenta.Adica inca invat sa fiu atenta. Nu pot a-suma, in-suma, a-simila nimic din mesaj pana nu-mi dau seama si de context, ca si de logoii folositi.
In textele dvs se vede o detasare intre ceea ce scrieti, ceea ce reproduceti, si ceea ce sunteti.