Prima, a doua și a treia parte…

***

În Icoana Intrării Domnului în Ierusalim, „detaliul copacului în furtună reprezintă imaginea pătimirii [Sale] proxime[1], pe când Icoana Intrării Maicii Domnului în Templu e o pledoarie pentru „spațiul eclezial”[2].

Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt pictați împreună pentru ca să se sublinieze unitatea Bisericii dar și „unitatea teandrică” a persoanei lui Hristos[3] iar „mâna lui Petru, care îl cuprinde frățește pe Apostolul Neamurilor…este semnalul care indică faptul că Petru, nu Pavel, este cel care primește îmbrățișarea ca împăcare definitivă în duh bisericesc”[4].

Referindu-se la Icoana Acoperământului Maicii Domnului, autorul afirmă că omoforul Preacuratei este aici de culoare purpurie[5], pe când, de obicei, el este „de culoare violet-închis[6].

Și acesta crede că e de culoarea purpurei, pentru că Maica lui Dumnezeu e numită imnologic și Porfiră înțelegătoare[7].

În Icoana Botezului Domnului autorul accentuează detaliul cerurilor deschise/ despicate[8], ele reprezentând „atât disponibilitatea raiului de pe versantul stâng al icoanei, de a se arăta din nou deschis și gata să primească, cât și faptul de a putea fi din nou frecventat[9], pe când în Icoana Nașterii Domnului apar „muntele și peștera…[deși] niciunul dintre textele veterotestamentare și niciunul dintre evangheliști nu le semnalează ca loc al Nașterii Domnului”[10].

Însă „această scorbură transcendentală scobită în munte”[11], unde Domnul e prezentat că Se naște la nivel iconografic, e de sorginte teologică[12].

Motivul pentru care s-a înlocuit staulul cu muntele cu peșteră la nivel iconic[13] a fost acela de a se prezenta un „relief personalizat[14], care nu își are modelul „în universul vizibil, ci în realitatea lăuntrică[15], duhovnicească a celui credincios.

Fapt pentru care această „stâncă-val”[16] a Icoanei Nașterii Domnului „simbolizează plastic relieful existentului îmbunătățit după chipul și asemănarea persoanei”[17].

Și relieful stâncos al icoanei de față, precizează autorul, „suferă modificări semnificative de reprezentare: în unele icoane, stânca-val a muntelui cu peșteră stă ridicată și încremenită ca un tsunami uriaș și groaznic de piatră, în altele, urcă pe suprafața icoanei măreț și neted ca un dumnezeu de piatră, sau are conturul arhetipal de gazdă primordială a Întrupării Logosului”[18].

Peștera nu poate fi disociată de munte[19], motiv pentru care aici, în Icoana Nașterii Domnului, ea are rolul de a exprima „ieșirea din această lume, ieșirea din cosmosul creat”[20].

Și cum relieful muntos este expresia „mării vieții”, transfigurarea lui iconică exprimă atracția sa spre milostivirea lui Dumnezeu[21].

Într-o altă perspectivă, crăpătura din munte, „deopotrivă benefică și clandestină, simbolizează momentul de implozie a răutății”[22], pentru că peștera prefigurează mormântul[23], iar Pruncul Iisus e îmbrăcat deja „în lințoliu[24] iar ieslea este „o raclă de piatră”[25].

Și „adevărurile subversive[26] pe care le indică nașterea Sa se regăsesc în tihna caselor ortodoxe de sărbători[27], ortodocșii optând pentru „disidența prin răbdare, martiriul prin ridicol, puterea prin slăbiciune, biruința prin blândețe, libertatea prin ascultare, opoziția prin jertfa de sine, îndrăzneala prin smerenie, înnoirea prin tradiție, victoria prin eșec, învierea prin Cruce”[28].

De aceea, în Ortodoxie, Nașterea Domnului este „o bucurie îngândurată[29], pentru că aceasta e starea pe care chipul Maicii Sale ne-o transmite[30].

Iar „bucuria teologică”[31] a Maicii Domnului ne dă să înțelegem că praznicul Nașterii Sale nu trebuie să aibă „accentele prea profane ale veseliei sau ale efuziunilor pietismului lacrimogen[32].

Însă autorul vorbește și despre o perspectivă eshatologică a Icoanei Nașterii Domnului[33], muntele netăiat fiind Maica Sa iar Hristos fiind Piatra unghiulară[34]. Căci de aceea muntele are o crăpătură: pentru că s-a desprins din el Piatra unghiulară, Care va cădea peste stăpânitorul acestei lumi și-l va zdrobi[35].

Introducând discuția despre iconizarea lui Hristos ca Prunc bătrân cu visul lui Nichita Stănescu [o confesiune restauratoare surprinzătoare][36], autorul afirmă că acest mod de a-L reprezenta pe Hristos exprimă „definiția teandrică, divino-umană, a Fiului Omului, aceeași la toate vârstele, din fragedă pruncie la crucificare[37].

El este „Pruncul bătrân…[pentru că este] un Prunc adult, purtând cu solemnă autoritate toga propovăduitorului”[38]. Și pentru că e Fiul lui Dumnezeu întrupat Pruncul din Icoana Maica Domnului cu Pruncul de aceea El este „Cel care o binecuvintează pe mama Sa – nu invers, ca la noi, oamenii, unde mamele ne binecuvintează pe toată perioada vârstelor fragede”[39].


[1] Sorin Dumitrescu, Noi și Icoana (1). 31+1 de iconologii pentru învățarea Icoanei, Ed. Fundația Anastasia, București, 2010, p. 314.

[2] Idem, p. 318.

[3] Idem, p. 344.

[4] Idem, p. 345-346.

[5] Idem, p. 439.

[6] Ibidem.

[7] Idem, p. 441.

[8] Idem, p. 465.

[9] Ibidem.

[10] Idem, p. 476.

[11] Idem, p. 477.

[12] Ibidem.

[13] Ibidem.

[14] Idem, p. 485.

[15] Ibidem.

[16] Ibidem.

[17] Ibidem.

[18] Idem, p. 486.

[19] Idem, p. 487.

[20] Idem, p. 488.

[21] Ibidem.

[22] Idem, p. 488-489.

[23] Idem, p. 489.

[24] Ibidem.

[25] Ibidem.

[26] Ibidem.

[27] Ibidem.

[28] Idem, p. 489-490.

[29] Idem, p. 490.

[30] Ibidem.

[31] Ibidem.

[32] Ibidem.

[33] Ibidem.

[34] Idem, p. 491.

[35] Ibidem.

[36] Idem, p. 505-506.

[37] Idem, p. 506.

[38] Idem, p. 507.

[39] Ibidem.

Did you like this? Share it: