Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 8 decembrie 2011

Revista Steaua [arhiva]

În format PDF, aici.

Revista Timpul [arhiva 2002-2011]

O găsiți aici, în format PDF și HTML.

Semănătorul [arhiva 2009-2011]

Editură online, cărțile sunt în PDF și downloadabile, arhiva e aici.

Revista Tribuna [arhivă]

În PDF, revistă de cultură, apare la Cluj, arhiva e aici.

Consum flori nemuritoare

  • Christopher (Kit) Lasch…și articolul recenzie al Ancăi Simitopol, scris foarte atent, la cartea sa Cultura narcisismului [1979].
  • Cât ne consumăm…când consumăm? Dacă titlul articolului meu este „consum flori nemuritoare” înseamnă că nu are niciun sens?
  • Dacă un român analfabet intră pe Teologie pentru azi crede că acest spațiu se creează de la sine sau că îl creează cineva? Ce înțelege el din ce scriu eu…dacă nu poate înțelege nici conținutul și nici nivelul la care eu scriu?
  • La împlinirea a 5 ani de zile a platformei Teologie pentru azi, pe 6 decembrie 2011, în ciuda faptului că am fost vizitați de peste 5.000.000 de ori în 5 ani de zile…absolut nimeni la nivel online nu ne-a mulțumit, absolut nimeni nu ne-a zis la mulți ani, absolut nimeni nu ne-a încurajat. Să fie oare acesta indiciul că suntem vizitați…de mutanți, de extratereștri, de…Îngeri?
  • Saitul televiziunii TV6.
  • Orgoliul religios, pentru unii, ține loc de „sfințenie”. De aceea când le calci pe „sfințenie” sunt gata să te linșeze „cu bune intenții”.
  •  Ce sunt „florile nemuritoare”? Valorile netrecătoare. Și clipele petrecute cu Dumnezeu sunt flori nemuritoare.
  • Narcisismul e grija atât de insistentă de noi înșine…încât trece „sfârșitul lumii” și nici măcar nu ne dăm seama.
  • A săruta înseamnă a fi încântat.
  • Arhiva audio, video și de fotografii a saitului Bisericii Galata din Iași.
  • Lucrurile vrute de Dumnezeu se petrec de la sine.
  • Când încercăm să mutăm munții ne dăm seama ce munți avem în inimă.
  • Hannah Arendt (1906-1975), evreică născută în Germania, scria în 1951 Originile totalitarismului.
  • Cele mai neprevăzute sunt bucuriile. Răutățile de tot felul sunt smagul propriilor noastre decepții.
  • Gândirea e un antrenament continuu. Cine mai ia pauză se cunoaște…Și cu atât mai mult se cunoaște cine e o pauză continuă în domeniul reflecției.
  • Când te duci la piață…încerci să fii prieten cu varza, conopida, țelina, murăturile…și chiar un fel de expert în domeniu…Când te duci la operă…încerci să îți închipui că poți să dormi îmbrăcat în costum.  Când te duci la Biserică însă…încerci să îți închipui că ești „unul dintre” Sfinții de pe pereți…deși știi foarte bine faptul că nu ai nicio intersectare cu ei.
  • Să fie oare de la mâncatul cărnii de porc instinctul ăsta porcesc cu care ne împrietenim și chiar ne urâm unii cu alții?
  • Miruna ar dori să zboare într-o zi, așa, peste mări și țări…ca să-și uite de urme…Însă dacă și acolo, departe-departe-departe…va fi la fel de „româncă” ca și acum și aici…nu e păcat de țara aia să fie atât de primitoare?
  • Mi-am dat seama: mulți nu fac multe fapte bune, nici nu se roagă mult, nici nu citesc multe, nici nu scriu mult, nu fac nici studii vaste, nu sunt nici prietenoși, ca nu cumva să semândrească. Însă prostia nu e și ea o mândrieînfloritoare?
  • Ratații „spirituali” sunt cei mai buni cenzori: ei știu să vadă în alții ceea ce sunt ei înșiși. Adică se văd multiplicați…în toți oamenii.
  • Nu e catastrofic să te lauzi cu faptul…că avortezi, că faci sex anal, că ești neam prost, că ești extremist, că nu îți place să studiezi, că îți vine să dormi toată ziua?
  • Minciuna e o dedublare sau o pledoarie pentruirealitate?
  • Ce înseamnă „melodie bună”? Bună la ce: la somn…sau la stres?
  • De ce se vopsesc femeile la ochi: ca să pară mai intelectuale sau mai…accesibile?
  • Ticurile verbale sunt semn de „mare profunzime intelectuală” sau de „mare lene global-craniană”?
  • Întrebarea e o mică gustare a sufletului. Sufletul are nevoie de mâncare tot la fel de mult ca și trupul.
  • Ce înălțime trebuie să aibă o veioză…ca să îți lumineze înțelesurile citite în carte?
  • Când o salvare merge prin oraș toți cetățenii sunt turbați din cauza sirenelor…Numai că unii, mai domni…le mai și înjură
  • Nu e de mirare că am întâlnit un șofer pe salvare, pensionar, surd de tot…Când toată ziua auzi doar nino-nino e normal să ți se ducă piuitul de atâta haus.
  • Pe timpul comunismului, lumea se îmbrăca gros, cu haine de blană pe timp de iarnă…ca să arate că au, că sunt avuți…În democrație, când spitalele gem de proști iresponsabili…lumea merge cât mai dezbrăcată, mai frivolă…pentru ca să arate că „n-are nimic de pierdut”. Adică am sărăcit mult de tot…
  • Eu mizez pe tânărul care face cât o instituție. Căci ce rost are să ai 500 de angajați sau o mie sau trei mii…care nu fac nici măcar cât unul instituție?
  • Semnul că nu prostia face legea în istorie e acela că orice a fost statornic și magistral și a rămas în istorie nu a fost proiectat și manageriat de iresponsabili.
  • Nesimțirea cea mai „specială” e nesimțirea care uzează cuvinte excesiv de frumoase în timp ce distruge pe cineva ca un cioban cu ghioaga.
  • Ceștile de cafea…nu fac capodopere. Dar le susține mintea trează celor care le construiesc.
  • Nu, nu învățăm nimic din trecut…dacă trecutul nu are același mod de viețuire cu al nostru! Putem să îl citim pe Sfântul Vasile cel Mare, putem să îl citim pe Sfântul Grigorie Palama toată ziua…putem să ne rugăm cu rugăciunea lui Iisus…putem să slujim zilnic Sfânta Liturghie…și nu ne-am apropiat deloc, chiar deloc…de cei din calendarul Bisericii noastre. Pentru că ei nu ne pot ajuta…dacă noi nu avem un mod de a fi care să semene cu al lor.
  • În rest: o apă cu zahăr!

Sermon on the 28th Sunday after Pentecost [2011]

Beloved brothers and sisters into the Lord,

When we talk about happiness, we talk about communion! For that the great dinner of God’s Kingdom, which all are called in the today’s Gospel [Lk. 14, 16-24], is an expression of communion, of brotherhood among all believers.

And if we cultivate the narcissism, the solipsism, the consumerism then is very clear the fact that we have no love of the communion.

But ecclesial communion is first step toward consciousness of our appurtenance to eternal communion with God in His Kingdom.

The Church is the holy space in which we teach communion, communion as self-forgetting for to see others.

The Church is the place where all what we do for others strengthens us and us and them.

And at Church we teach to think, to feel, to see, to smell, to touch theological.

Here we teach about the interdependence of us, about what means to see God in your neighbor, about how beautiful is the joy of communion and brotherhood.

Of course, that for such of profound experience of communion are needed people who want it. It needs by time but and by much effort for us to understand each other.

But the ecclesial experience is the best posture of existential knowledge because in the frame of it we are helped by the grace of the Most Holy Trinity, enlightened and filled with joy.

And therefore our ecclesial experience is divine-human for that we live under the direction of God or, more precisely, we continually strive to make proper the enlightenment of God.

And living in the rhythm of the Church, we understand why are embarrassing the suppositions of humans than when comes word to serve God.

Someone „motivated” the need to go to see his newly purchased land [v. 18].

Another wanted to try his oxen new buy [19].

The third, recently married, did not want to abandon „the pleasures of love”.

With all they had recent acquisitions, joys, new delights, suave and so they considered that God is a vetust joy.

But the three of parable, the unfortunate examples, represent whole panoply of human ingratitude at address to God.

To consider something above God means to be unreasonable. For that to be rational means to be faithful man, obedient to God into all.

Because He is continuous novelty, full ontological joy, the feeling of true communion.

And we are painful, very painful, when we use all kinds of sophistry for to mask our indifference, ingratitude and unloved to God.

Not all the Israel believed in His Messiah…and at His dinner was called nations [v. 21]. But nations of the earth did not believe with all in preaching the Gospel…and therefore the invitation to the Kingdom’s Dinner is continues [v. 23].

And who has ears to hear! Who has the ears of heart abroach…the one can to hear His call continues, His invitation to holiness.

Because the Kingdom of God is not meretricious party but is happiness into His glory, the holiness seer of God.

So that, after what we see, last sunday, that can not exist feast without joy, now we understand that can not exist dinner without participants.

Every Saint and Divine Liturgy is a time of eucharistic communion. It’s a time for to be with Christ, and through Him, with the Father and the Holy Ghost, with all Most Holy Trinity.

And because the life and the orthodox cult are trinitarian just therefore our experience of communion is possible and this knows a continuous spiritualization.

Because we spiritualize together with our Trinity, with our trinitarian God.

And orthodox communion is full of self-overcoming for that each of us want to be broader, more comprehensive.

And therefore the personal spiritual beauty differs in the Church, because the interior rhythm is the one proper and each of us tends to God on measure of his wish.

And you understand, of course, that this Gospel closers us to the feast, through the fact that it asks us to think seriously at our possibilities by to be communional.

What do we do and what can we do for others?

What our heart leaves us to do for others…and how serious are our gifts to others?

We give more than we receive?

What gifts must do orthodox christians in such a way that invite others to spiritual beauty?

And, undoubtedly, at such questions we can answer if we are serious with ourselves.

For that the One that is born in Bethlehem, the Emperor of glory, enters in history as God incarnate…and namely with maximum seriousness in relation with people.

And those whom He draws to Himself truly, He fills them with seriousness and His delicacy, with which He loves us.

Therefore to have and we the seriously desire to be in communion, for that God looks where people love each other and grow in love and understanding. Amen!

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno