Prima, a doua, a treia și a patra parte…

***

Și autorul remarcă, că Pruncul Hristos are un chip „eminamente contradictoriu [în icoane], o fizionomie antinomică[1], pentru că depășește „logica și coerența pe care se sprijină înțelepciunea omenească”[2].

În chipul Lui iconic se îmbină „secvențe bucălate cu secvențe aspre, severe, detalii drăgălașe cu morfologii sobre, adulte, proporții rezonabile între părți cu disproporții frizând malformații”[3].

Prof. Sorin Dumitrescu nu ne lasă însă la stadiul aparențelor iconice ci ne oferă detalii constructiviste despre cum se realizează iconic fizionomia bătrână a Pruncului Hristos: se începe cu o calotă craniană de copil, pe care iconarul o dilată[4] „până la dimensiuni hridrocefale[5] printr-o marcată extensie spre dreapta.

Ochii Pruncului divin sunt, de obicei, rotunzi, vădit exoftalmici[6], dar cu pupila mică, invers decât îi au pruncii obișnuiți. Fizic [ei] sunt de aici, dar căutarea le este de dincolo, de departe.

Arcul protuberant al sprâncenelor desenează geometric o boltă a feței asemănătoare unei cupole care îi glorifică expresia.

Detaliile participă la crearea imaginii paradoxale a unei persoane din afara lumii create, extramundană, nu extraterestră, pătrunsă <prin efracție> în perimetrul uman, în intimitatea structurilor anatomice și fiziologice care o definesc morfologic”[7].

Acestea sunt motivele practice pentru care Pruncul Hristos al Ortodoxiei nu e pentru a fi îndrăgit în mod sentimentalist ci pentru a fi cinstit „amplu și cu frică de Dumnezeu[8].

Și El e ținut în brațe de Maica Sa nu oricum ci ca pe Emmanuel din vedenia Sfântului Iezechiel[9].

Pruncul e matur, picioarele Îi ies de sub togă, trupul Său e înclinat spre stânga și ține în mână o filacteră făcută sul[10].

De aceea Pruncii „întineriți” ai icoanelor ortodoxe, care apar începând cu secolul al XVII-lea, ies din Tradiția ortodoxă, fiind o amprentă catolicizantă[11], revenirea „la normal”[12] a chipului Pruncului Hristos însemnând o abdicareanalfabetă și amnezică[13] de la teologia icoanei ortodoxe.

Și autorul subliniază cu amărăciune faptul, că în spațiul nostru românesc, pictori religioși ca Gheorghe Tattarescu[14] și Costin Petrescu[15] „au făcut averi uriașe administrând estetic blasfemul acestei inculte și nemântuitoare substituiri[16] a icoanei ortodoxe cu fresce pseudo-religioase de factură romano-catolică.

Iar acestea nu sunt simple devieri ci „erezii iconice”[17], spune în mod apăsat autorul nostru, care nu au fost amendate de Biserica noastră până acum[18].

Discutând cele trei icoane dedicate Sfântului Ilie Tesviteanul, autorul remarcă faptul că Sfântul Ilie și Sfântul Ioan Botezătorul sunt ambii îngeri în trup și Înaintemergători ai lui Hristos, Sfântul Ilie fiind Înaintemergătorul celei de a doua veniri a lui Hristos[19].

În icoana hrănirii sale de către corb, Sfântul Ilie privește către pasăre[20], care ține în pliscul ei pâine[21], însă o pâine care „strălucește neînchipuit de puternic și de misterios”[22].

Și pâinea corbului e Sfânta Euharistie[23], fapt pentru care, în icoană, ea reprezintă „cel mai strălucitor punct”[24].

Corbul a fost ales la nivel iconografic pentru contrast[25], pentru a se arăta faptul că până și corbul, care este „singura zburătoare care își abandonează fără milă puii”[26] se poate înduhovnici, că există, în definitiv, posibilitatea mântuirii pentru toți păcătoșii.

Autorul alătură vârtejul harului, care îl răpește pe Sfântul Ilie, de vârtejul Cincizecimii și de vârtejul din vedenia Sfântului Iezechiel[27], pentru că toate sunt „vârtejuri pnevmatice[28].

„Astrul înroșit, care-l răpește la cer pe Ilie”[29], prevestea „cupola Pantocratorului”[30]. Iar din vedenia Sfântului Iezechiel s-au ales pentru iconizare doar „fețele de vultur, de bou, de om, de leu, picioarele copitate de vițel, bolta întinsă deasupra, fiarele cu aripi fâlfâitoare, curcubeul, sulul, cartea, chipul de om”[31].

Cupola și Pantocratorul reprezintă Icoana Înălțării Domnului[32], pe când pereții laterali ai cupolei sunt rezervați Puterilor cerești[33].

„Inelul-curcubeu”[34] din jurul Pantocratorului „simbolizează nesfârșirea, iar în calitate de curcubeu  inelar, Noua Alianță dintre Dumnezeu și oameni”[35].

Pe cupolele mai mici apar ipostazele hristologice „Hristos întrupat”, „Hristos cel bătrân de zile”, „Hristos împărat” sau, ca substituție a lui Hristos: „Tronul împăratului slavei”[36].


[1] Sorin Dumitrescu, Noi și Icoana (1). 31+1 de iconologii pentru învățarea Icoanei, Ed. Fundația Anastasia, București, 2010, p. 509.

[2] Ibidem.

[3] Ibidem.

[4] Idem, p. 510.

[5] Dimensiuni exagerate ale capului…pentru că hidrocefalia e afecțiunea care constă în acumularea excesivă de lichid cefalorahidian în membranele creierului.

[6] Măriți, bulbucați.

[7] Sorin Dumitrescu, Noi și Icoana…, ed. cit., p. 510.

[8] Idem, p. 511.

[9] Ibidem.

[10] Idem, p. 511-512.

[11] Idem, p. 512.

[12] Ibidem.

[13] Ibidem.

[16] Sorin Dumitrescu, Noi și Icoana…, ed. cit., p. 513.

[17] Idem, p. 514.

[18] Ibidem.

[19] Idem, p. 522.

[20] Idem, p. 529.

[21] Ibidem.

[22] Ibidem.

[23] Idem, p. 530.

[24] Idem, p. 529.

[25] Idem, p. 530.

[26] Ibidem.

[27] Idem, p. 538.

[28] Ibidem.

[29] Idem, p. 539.

[30] Ibidem.

[31] Idem, p. 542.

[32] Idem, p. 548.

[33] Ibidem.

[34] Ibidem.

[35] Ibidem.

[36] Ibidem.

Did you like this? Share it: