Expresii ale păcatului/ vinei și ale mâniei lui Dumnezeu la Dosoftei [2]

Fiindcă tot este astăzi ziua de pomenire a Sfântului Dosoftei și pentru că se vorbește de vrăjitoare plătite cu…450.000 de euro, când lumea moare de foame, m-am gândit să reproduc câteva versuri din Domnii Țărâi Moldovei, istoria versificată de Dosoftei.

Aici autorul caută responsabilii pentru situația grea în care se afla țara și găsește că păcatele tuturor sunt de vină pentru vremurile triste, ba mai mult, are cuvinte și pentru vrăjitorii (farmeci), care se pare că nu erau atât de nesemnificative, de le pomenește mitropolitul:

Dăjdi și biruri, prumute [împrumuturi], barot [praf de pușcă], zaharale [provizii],
Și cu alte dări multe, cu destule rele,
Pustiit-au Moldova țânuturi prin toate,
Ca iadul fără sațâi să să-mple nu poate.

Dară vinovat cine-i, domnul au-i țara,
Cându-i astăz[i] Moldova de toată ocara?
Jecuită, prădată, stricată și arsă,
Unde-i căuț te-mple jalea cu inemă arsă.

Nu ni-i vinovat nime pentru răutate
Ce pățim pentru-a noastre cumplite păcate,
Că la noi ș-au făcutu-ș păcatul cuibare
De giurământuri strâmbe,-ngiudeț necăutare. /…/

Avem și pentru farmeci la Dumnezeu ură
Și ce omul să schimbă dintr-a sa făptură,
Cu ghidușuri [bufonerii], cu turcă [1], cuci [2] și cu geamale [3],
Tras în vale și alte din păgâni tocmele.

Ș-au perit biata țară de păgânătate,
Dumnezeu o va-nvie,-ntr-a Sa bunătate.


[1] Turcă = mască cioplită în lemn, înfățișând un cap de cerb, de capră sau de alt animal, care se împodobește și se joacă de obicei în zilele din preajma Crăciunului și a Anului Nou.

[2] Cuci  =  oameni mascați, care îndeplinesc anumite datini la lăsatul secului sau în alte împrejurări.

[3] Geamală  =  momâie în formă de femeie uriașă în care intra un om și juca pe ulițe la anumite sărbători.

Fericitul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Opere complete [vol. 9] [42]

Scrisoarea nr. 62 (7 februarie 1947)

 

Destinatar:

D-nei Florica Ivan,

str. Griviței, nr. 67,

Turnu Măgurele,

jud. Teleorman.

*

Expeditor:

I.[lie] Mocanu,

str. Silistra, nr. 15,

Calea Colentina,

București.

Doamnă,

Am visat niște vise curioase…și tare mi-e teamă că tu, în loc să-ți vei de treabă, adică să lași să se întâmple[1] ceea ce a voit Dumnezeu, încerci să faci altfel.

Eu te sfătuiesc încă odată: lasă să se nască acel copil…și nu te mai îngriji și supăra atâta!

Ce vrei mai mult? Eu îți cer acest lucru!

Dacă aș fi acolo sau, mai bine, dacă ai fi fost lângă mine, eu nu te-aș fi lăsat să-ți primejduiești viața pentru nimic [în lume].

Trimite-mi, când primești această scrisoare, o telegramă în care să îmi spui [doar atât]: „Sunt sănătoasă și bine”.

Prin sănătoasă voi înțelege că nu ești bolnavă, iar prin bine voi înțelege că ți-ai luat gândul de la a mai încerca vreo prostie, ca acelea despre care mi-ai scris [anterior].

Îți cer o telegramă, pentru că tu îți închipui că pot să aștept…până când primesc o scrisoare de la tine.

În cât [timp] mi-ai răspunde? În două săptămâni, în trei?

Așa că te rog să-mi dai o telegramă…și atunci voi fi liniștit.

Asta ar însemna că, de data asta, voi aștepta numai două zile sau mai puțin până o voi primi.

[Dacă nu îmi trimiți o telegramă], scrisoarea de la tine face cel puțin 10 zile. Între timp însă câte se mai pot întâmpla!

O telegramă nu te costă mai mult de două mii de lei…adică foarte puțin.

Altfel nu pot fi liniștit. Decât în momentul când o primesc de la tine [mă liniștesc]. Dar și atunci, când mă uit la dată, iarăși mă neliniștesc.

Prima ta scrisoare după venirea mea aici a sosit la trei săptămâni. Socotește și tu dacă e o plăcere pentru mine să aștept atât de mult [până când îmi scrii].

Dar asta nu mai are nicio importanță…

Acum vreau însă să am vești de la tine mai regulate. Vreau să îmi scrii mai des.

Scrie-mi și mie cum te simți. Sunt curios, ca un copil, să știu toate detaliile și, mai ales, cele despre tine.

Sunt iarăși curios de ce spun ai tăi. În special tușa. Cred că nu prea le pare bine.

În orice caz tu zi mersi să fie unul[2] și nu doi-trei odată.

Eu, aici, nu am spus la nimeni [despre faptul că tu ești însărcinată]. Mi-e cam rușine, e drept, să spun [la cineva].

Nu de alta, dar ar face haz de mine, spunându-mi: „Nevastă ai, acum ai și copil…Dar casă, masă, servici ai?”.

Și nu aș avea ce să răspund…căci, deocamdată, așa stau lucrurile.

Bine că bare-mi tu ai unde sta…Dar până când? Mâine-poimâine o să-mi aud vorbe, că m-am însurat ca să-mi țină alții soția. Și așa și este!

Bunătatea alor tăi are și ea limite.

Însă eu ți-am explicat…și tu înțelegi, că nu pot face altfel înainte de a fi terminat cu toate încurcăturile ce le mai am. Vreau să le am pe toate puse la punct și dacă alt serviciu nu pot ocupa cel puțin să-l pot ocupa pe cel de profesor.

Greutățile sunt multe în calea noastră dar, așa cum am izbutit până acum, așa vom trece și peste cele care or să vină.  Vom trece și peste ultima ca a mai rămas dacă ne iubim.

Nu te îndoi!

Îndoiala e o slăbiciune. Și noi trebuie să fim tari. Căci dacă vom fi slabi, atunci cei care ne urăsc unirea noastră, vor încerca să ne înfrângă.

Nu te neliniști!

Nici nu te îndoi în privința mea[3].

Eu sunt [și] mai neschimbat [în hotărârea mea] și mai tare decâ piedicile, oricât ar fi necazurile de mari. Așa am învățat să fiu și așa am fost încă din copilăria mea.

Mai du-te și tu pe la câte un film, când ai gust. Arată-i și tușii că eu te trimit.

Și o să vezi ce-ți fac dacă n-o să semene cu tine Green.

Dacă are să-ți semene am să o pup și eu. Dar dacă nu-ți seamănă nici nu mă uit la ea, chiar dacă seamănă cu mine.

Nici nu vreau să aud: cu tine trebuie să semene! Ai auzit?!…Tu ce zici? Mie îmi trebuie o fată ca tine, chiar și o sută, că nu mă supăr.

Florica, simt nevoia ta! Vreau ca să-mi umpli timpul și spațiul cu prezența ta. Să te văd în jurul meu pierzând vremea sau făcând ceva. Numai să fii în preajma mea.

Și din tot ce-a fost între noi nimic nu a trecut. Căci pot învia din nou, cu primul prilej.

Ne vom duce iarăși, împreună, la vie și tu nu ai să te mai temi de nimeni. Și vom întârzia cât vom vrea. Vom merge pe unde vom dori. Și nimeni nu va mai avea ce să ne zică.

Și oricâte griji și necazuri am avea într-o plimbare împreună, spre Olt[4], le vom uita pe toate. Sau ni se vor părea fără rost în fața frumuseții și a eternității.

 Te pup,

Lucică.


[1] Să se nască copilul nostru.

[2] Să ai în pântece un singur copil.

[3] În privința fidelității mele.

[4] Se referă la râul Olt.

Fericitul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Opere complete [vol. 9] [41]

Scrisoarea nr. 61 (3 februarie 1947)

Destinatar:

D-nei Florica Ivan,

str. Griviței, nr. 67,

Turnu Măgurele,

jud. Teleorman.

 *

Expeditor:

I.[lie] Mocanu,

str. Silistra, nr. 15,

Calea Colentina,

București.

 Florica,

Este a treia scrisoare din a treia săptămână…pe care încep să o scriu fără să fi primit niciun rând de la tine.

Poate într-o vreme…când mă interesa foarte mult o veste de la tine.

Nu te învinuiesc [însă] și nici nu te scuz pentru acest lucru. Însă trebuie să-ți mărturisesc sincer, ca întotdeauna, că oarecare neliniște și nervi îmi faci procedând astfel.

Dar așa trebuie să fie…și nu mai zic nimic.

În orice caz, gândurile mele, din motive pe care tu le provoci, nu mai merg direct, în liniște, în siguranță…și bucuroase spre tine, ci se frâng, se zbuciumă, apoi se domolesc și se îndepărtează de tine…iar…uneori nu voiesc să se mai apropie de tine.

Și cum să se lipească de tine gândurile mele, cu plăcere, când tu le dai prea puțină importanță, lor ca și persoanei de la care vin?

Dacă este o obligație prea grea de îndeplinit, aceea de a-mi scrie, [atunci] eu te scutesc de ea. Deși, astfel, eu îmi retez una dintre plăceri.

Poate ar fi fost mai bine să-mi fii mai indiferentă și atunci mi-ar fi fost de ajuns o scrisoare la trei luni de zile.

Dar așa cum sunt eu făcut nu-mi ajunge o scrisoare la trei săptămâni…

Bineînțeles, sperând  că voi primi săptămâna aceasta o veste.

Dacă eu aș trece prin greutăți, tu m-ai scuza dacă ți-aș scrie așa de rar? Cred că atunci și mai mult nu mai scuza…

Prin tăcerea ta mă faci să bănuiesc că ți s-a întâmplat ceva. [Și în atare situație] cu atât mai mult trebuie să-mi scrii.

Însă exact ca tine voi face și eu dacă mi se va întâmpla vreodată să întâmpin o mare greutate. Voi tăcea. Adică, deși voi continua să-ți scriu, nu-ți voi aminti nimic despre greutățile sau necazurile mele.

Văd că așa îți place ție. Nu vei avea de ce să mă învinuiești, cum nici eu acuma nu am.

Atât în astă seară…

Mâine seară voi vedea ce voi mai scrie…[…]

Nu este „astă seară” ci e „a treia seară”.

N-am primit nicio veste…așa cum mi-aș fi închipuit.

Totuși această tăcere a ta m-a lămurit deplin: tu vrei să mă ucizi. Dumnezeu să-ți ierte păcatul!

Să-ți mai scriu?

Dacă tu nu-mi răspunzi nu are niciun rost nici scrisul meu.

Sunt 19 zile și nopți de când am venit [la București]. Pentru ele îți trimit o filă, cu două fețe albe, să spună ceea ce eu aș fi putut să spun și nu mai spun.

E prima foaie albă pe care o primești.

Sufletul mi se frânge aici și se întrerupe ca un izvor ce a curs pentru tine și ar fi curs mereu, dacă tu nu i-ai fi așezat un pustiu în cale.

Dacă te oprești în drum, mărturisesc…[1]

 Lucică.

…Datorită faptului că n-am avut timp și, pe de altă parte, fiindcă tot speram să primesc un răspuns de la tine, n-am trimis scrisoarea astăzi dimineață, sâmbătă, 1 februarie.

După amiază, astăzi, mă gândeam să nu ți-o mai trimit dar nici să nu-ți mai scriu, dacă tu vei continua să nu-mi scrii.

Pe la ora 4 însă am primit scrisoarea ta și, totodată, o scrisoare de la Moș Stan. A scris-o în aceeași zi cu tine. Ce crezi [despre asta]?

În ziua în care mi-ai scris tu, pe 23 [ianuarie 1947], mi-au scris și ei. Și azi le-am primit pe amândouă!

Îmi scrie că maică-mea e bolnavă și că, dacă nu mă despart de tine, să nu mai trec pe la ei, nici măcar la moartea lor. Ei bine!…

Au început din nou cu amenințări și cu prostii…Dar la astea le voi răspunde prin tăcere.

Dacă am trecut pe la ei de Crăciun, am trecut fiindcă am sperat că vor înțelege [profunzimea relației mele cu tine] și ca să nu-mi spună[2] mai târziu că eu nu-i bag în seamă și nu-i respect.

Dar dacă ei îmi cer să mă despart de tine, [care acum ai devenit soția mea], înseamnă că nu mai am ce să le mai spun, decât să-i las în pace și, poate, mai târziu, își vor schimba gândurile [în privința noastră].

Ei spun că îmi doresc binele…Dar așa bine ce-mi doresc ei…Dumnezeu vede [inima noastră, a tuturora în parte]…

Acum revin la scrisoarea ta. Am impresia că tu ai făcut toate ce le spui ca și când eu ți-aș fi cerut să faci așa [ceva].

Nu trebuia să faci ce-ai făcut.

Poate prin cele încercate [de tine] ai slăbit puterea și a ta și a copilului.

Să fii [însă] liniștită și să-l lași să se dezvolte în pace[3]!

Să nu mai încerci nimic!

E zadarnic…

Dumnezeu vrea să ne apropie și să ne unească și mai mult prin copilul pe care îl vei naște.

Dacă e băiat, cum îi vei pune numele? La fetiță îl știm: e Green.

La băiat gândește-te tu.

Dar eu cred că va fi o fată, care va fi ca tine, așa cum erai tu când erai mică.

De ce vrei tu să ucizi? Eu nu vreau asta! Să nu te mai aud că încerci ceva…

Cel puțin să se nască sănătos…

Pe cele pe care ți le-am scris în paginile celelalte…să le uiți. Eu am voit să-ți scriu o altă scrisoare dar am zis: lasă să vadă și ea cât m-am chinuit eu, aproape 3 săptămâni, pe când ție o săptămână ți s-a părut mult…

Blue eyes, să ai grijă de Green! Și eu te iubesc mai mult [acum] gândindu-mă că ai un copil, pe când, până acum, te socoteam vinovată de faptul că poate l-ai ucis.

Îmi pare bine că n-ai putut să-i faci nimic…

Scrie-mi ca să știu cum te simți!

Aici eu am foarte mult de lucru, cu seminarul pe care trebuie să-l fac.

Vreau, în orice caz, să-l termin, fiindcă anul acesta este o ocazie unică. Adică în loc să fac un an, eu fac numai până în martie, căci atunci este fixată capacitatea…și profesorii sunt obligați să se grăbească, pentru ca să putem da examenul de capacitate.

În urma absolvirii seminarului pot ocupa un post de profesor, chiar fără examenul de capacitate.

Eu cred că n-am să dau examenul de capacitate fiindcă taxa de examen va costa peste o jumătate de milion, așa după cum se aude.

Am destul de mult timp ca să o dau și în alt an. Mai ales că examenul acesta de capacitate nu are [atâta] importantă [pe] cât are seminarul.

Apoi sunt iarăși într-o încurcătură.

Dumitrescu s-a interesat pe la ei, la Banca de credit, ca să-mi găsească un loc de muncă. Și el speră să facă ceva. Dar m-am gândit că dacă ocup un post la Bancă, atunci n-o să mai pot face seminarul…și l-am rugat să mai amâne măcar 2-3 săptămâni.

Nu știu ce va ieși.

Dar dacă mi se va da un post, care să-mi convină mai mult decât profesoratul, voi renunța la seminar și la toate și voi ocupa acel post.

Am încredere în Dumnezeu, că El va aranja cum e mai bine. Dumnezeu știe mai bine decât noi ce mi se cuvine și El ne dă [lucrurile de care avem nevoie].

Așa că tu să nu mai încerci să scapi de copil, ci fii bucuroasă că Dumnezeu ți l-a dat!

Ești soția mea, nu ești fără ușă și pe drumuri, de ce te neliniștești? De ce să-ți fie rușine că ai un copil cu mine?

Odată ne bucuram amândoi de copiii pe care îi vom avea…Acesta, primul, ce va fi? Pictor, muzician, sculptor, poet, matematician?

Să-l faci ce vrei și cum vrei tu, numai frumos și inteligent să fie, cu sufletul mare.

Eu te doresc…și să nu crezi niciodată că voi înceta să te iubesc mai mult pe tine decât pe copilul tău.

Acum îți voi scrie mai des și mai mult. Căci trebuie să scriu și pentru Blue eyes dar și pentru Green. Sunteți două persoane.

Și să știi un lucru: am impresia că m-aș răci foarte mult de tine dacă vei face ceva și vei ucide fărâmița aceea de viață, care s-a prins cu atâta disperare și hotărâre de tine, că până acum n-ai putut să o dezlipești de ființa ta.

Probabil vrea să trăiască cu orice preț.

Să o lăsăm liberă, să se dezvolte scânteia aceasta, pe care a aprins-o prima noastră dragoste!

Drept să-ți spun primele două săptămâni au fost prea triste…dintre toate întâmplările petrecute la Turnu [Măgurele]…datorită celor ai mei.

Nici la tot ce am făcut împreună nu mai m-am gândit[4].

Mai ales mă tortura neliniștea în privința sănătății tale…și nu mai îndrăzneam nici măcar să te doresc.

Dar de vreo trei zile mi-e dor iarăși de tine. Stau uneori noaptea culcat…și parcă te-aș vrea aproape, să te apropii de trupul meu și să pot să te sărut.

Va voi Dumnezeu să fim iarăși împreună…

Acum, când ești sigură că vei avea un copil și n-ai avea de ce să te ferești și să te temi, de-aș dori în brațele mele, pentru ca să nu te mai frămânți deloc.

Eu cred că e necesar ca să fim cât mai curând aranjați și la un loc amândoi. Pentru că nu ai să stai să naști fără mine alături.

Și apoi, până la ziua aceea, organul pe unde va trebui să naști trebuie format ca să nu ai de suferit prea mult. Și așa este el destul de strâmt…Iar în două săptămâni n-a fost suficient timp să se formeze.

Vezi tu ce fel de prostii îți scriu eu?

Dumnezeu ne va ajuta să fim împreună.

Să-I mulțumim și să-L ascultăm!

Să nu mai faci ce ai făcut, atunci când ai încercat să scapi de Green, căci Dumnezeu te va pedepsi.

Am visat o sumă de vise cu tine. Nu ți le mai spun că sunt prea multe.

Scrie și tu mai des. E singura mea bucurie.

Dacă nu te mai am pe tine lângă mine, pe cine să mai am?

Dar nu mi-ai scris nimic de tușa. Ce mai zice? Cred că e supărată mai mult decât tine. Dar ce pot face!

Lucică.


[1] Început de frază șters în manuscris…pentru că aici dorea să sfârșească scrisoarea…

[2] Să nu-mi reproșeze.

[3] Prin această scrisoarea a primit confirmarea că doamna Florica e gravidă…lucru pe care îl intuise și Fericitul Ilie.

[4] Primele zile maritale le-au fost stricate de impactul puternic al răutății, al dușmăniei fără rost a părinților lui față de soția lui și față de el.