Fericitul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Opere complete [vol. 9] [42]

Scrisoarea nr. 62 (7 februarie 1947)

 

Destinatar:

D-nei Florica Ivan,

str. Griviței, nr. 67,

Turnu Măgurele,

jud. Teleorman.

*

Expeditor:

I.[lie] Mocanu,

str. Silistra, nr. 15,

Calea Colentina,

București.

Doamnă,

Am visat niște vise curioase…și tare mi-e teamă că tu, în loc să-ți vei de treabă, adică să lași să se întâmple[1] ceea ce a voit Dumnezeu, încerci să faci altfel.

Eu te sfătuiesc încă odată: lasă să se nască acel copil…și nu te mai îngriji și supăra atâta!

Ce vrei mai mult? Eu îți cer acest lucru!

Dacă aș fi acolo sau, mai bine, dacă ai fi fost lângă mine, eu nu te-aș fi lăsat să-ți primejduiești viața pentru nimic [în lume].

Trimite-mi, când primești această scrisoare, o telegramă în care să îmi spui [doar atât]: „Sunt sănătoasă și bine”.

Prin sănătoasă voi înțelege că nu ești bolnavă, iar prin bine voi înțelege că ți-ai luat gândul de la a mai încerca vreo prostie, ca acelea despre care mi-ai scris [anterior].

Îți cer o telegramă, pentru că tu îți închipui că pot să aștept…până când primesc o scrisoare de la tine.

În cât [timp] mi-ai răspunde? În două săptămâni, în trei?

Așa că te rog să-mi dai o telegramă…și atunci voi fi liniștit.

Asta ar însemna că, de data asta, voi aștepta numai două zile sau mai puțin până o voi primi.

[Dacă nu îmi trimiți o telegramă], scrisoarea de la tine face cel puțin 10 zile. Între timp însă câte se mai pot întâmpla!

O telegramă nu te costă mai mult de două mii de lei…adică foarte puțin.

Altfel nu pot fi liniștit. Decât în momentul când o primesc de la tine [mă liniștesc]. Dar și atunci, când mă uit la dată, iarăși mă neliniștesc.

Prima ta scrisoare după venirea mea aici a sosit la trei săptămâni. Socotește și tu dacă e o plăcere pentru mine să aștept atât de mult [până când îmi scrii].

Dar asta nu mai are nicio importanță…

Acum vreau însă să am vești de la tine mai regulate. Vreau să îmi scrii mai des.

Scrie-mi și mie cum te simți. Sunt curios, ca un copil, să știu toate detaliile și, mai ales, cele despre tine.

Sunt iarăși curios de ce spun ai tăi. În special tușa. Cred că nu prea le pare bine.

În orice caz tu zi mersi să fie unul[2] și nu doi-trei odată.

Eu, aici, nu am spus la nimeni [despre faptul că tu ești însărcinată]. Mi-e cam rușine, e drept, să spun [la cineva].

Nu de alta, dar ar face haz de mine, spunându-mi: „Nevastă ai, acum ai și copil…Dar casă, masă, servici ai?”.

Și nu aș avea ce să răspund…căci, deocamdată, așa stau lucrurile.

Bine că bare-mi tu ai unde sta…Dar până când? Mâine-poimâine o să-mi aud vorbe, că m-am însurat ca să-mi țină alții soția. Și așa și este!

Bunătatea alor tăi are și ea limite.

Însă eu ți-am explicat…și tu înțelegi, că nu pot face altfel înainte de a fi terminat cu toate încurcăturile ce le mai am. Vreau să le am pe toate puse la punct și dacă alt serviciu nu pot ocupa cel puțin să-l pot ocupa pe cel de profesor.

Greutățile sunt multe în calea noastră dar, așa cum am izbutit până acum, așa vom trece și peste cele care or să vină.  Vom trece și peste ultima ca a mai rămas dacă ne iubim.

Nu te îndoi!

Îndoiala e o slăbiciune. Și noi trebuie să fim tari. Căci dacă vom fi slabi, atunci cei care ne urăsc unirea noastră, vor încerca să ne înfrângă.

Nu te neliniști!

Nici nu te îndoi în privința mea[3].

Eu sunt [și] mai neschimbat [în hotărârea mea] și mai tare decâ piedicile, oricât ar fi necazurile de mari. Așa am învățat să fiu și așa am fost încă din copilăria mea.

Mai du-te și tu pe la câte un film, când ai gust. Arată-i și tușii că eu te trimit.

Și o să vezi ce-ți fac dacă n-o să semene cu tine Green.

Dacă are să-ți semene am să o pup și eu. Dar dacă nu-ți seamănă nici nu mă uit la ea, chiar dacă seamănă cu mine.

Nici nu vreau să aud: cu tine trebuie să semene! Ai auzit?!…Tu ce zici? Mie îmi trebuie o fată ca tine, chiar și o sută, că nu mă supăr.

Florica, simt nevoia ta! Vreau ca să-mi umpli timpul și spațiul cu prezența ta. Să te văd în jurul meu pierzând vremea sau făcând ceva. Numai să fii în preajma mea.

Și din tot ce-a fost între noi nimic nu a trecut. Căci pot învia din nou, cu primul prilej.

Ne vom duce iarăși, împreună, la vie și tu nu ai să te mai temi de nimeni. Și vom întârzia cât vom vrea. Vom merge pe unde vom dori. Și nimeni nu va mai avea ce să ne zică.

Și oricâte griji și necazuri am avea într-o plimbare împreună, spre Olt[4], le vom uita pe toate. Sau ni se vor părea fără rost în fața frumuseții și a eternității.

 Te pup,

Lucică.

---