Scrisoarea nr. 64 (17 februarie 1947)

 Destinatar:

D-nei Florica Ivan,

str. Griviței, nr. 67,

Turnu Măgurele,

jud. Teleorman.

 *

Expeditor:

I.[lie] Mocanu,

str. Silistra, nr. 15,

Calea Colentina,

București.

Florica,

Am primit telegrama trimisă [de tine] pe data de 13 [februarie 1947], a doua zi, seara, vineri, pe 14.

Scrisoarea trimisă pe data de 9 am primit-o abia azi, luni, pe 17 [februarie 1947], la ora 3 după masă.

Așa că vezi și tu câtă vreme pierde pe drum o scrisoare!

E bine că cel puțin ale mele îți sosesc la timp.

Văd că te-ai făcut o fată mai ascultătoare.

Nu mă așteptam să-mi trimiți telegramă și, spre uimirea mea, așa ai făcut: cum ți-am cerut!

Cei de aici[1] au devenit tare curioși. „Ce este mă? Umbli cu secrete?”.

Eu nu eram acasă când a venit telegrama și au citit-o.

Ei bănuie, probabil, [că e vorba de] ceva ce nu le-am spus eu sau, poate că Marioara o fi citit scrisoarea de la tine, deși eu le-am ascuns…căci nu vreau să știe nimeni [despre faptul că ești gravidă].

E treaba lor ce-și închipuie [despre mine]…

La fel, ai tăi, nu știu ce vor gândi despre noi.

Repede, repede le făcurăm pe toate…dar pe Green și mai repede.

Am și eu o nevastă frumoasă…Ce, nu are dreptul să facă și ea copii?

Numai să nu-ți fie frică când ai să-l faci.

Lasă că am să fiu și eu lângă tine și să vezi ce am să râd de tine când tu ai să plângi [de frica nașterii].

Mi-e teamă să nu te sperii așa de rău încât, până la urmă, să nu mai dorești să te culci cu mine.

Dar am să mă culc eu lângă pieptul tău.

Și să știi că mi-e necaz, că cel puțin până venea Green, trebuia să mai fi supt și eu țâță de la tine, că atunci când o să vină ea…nu o să mă mai lase, nici să mă mai culc lângă tine și nici să mai sug de la tine.

Avem să ne certăm amândoi pe bunătățile pe care le ai tu la piept.

Dar nu e așa că la mine ai să ții mai mult?

Ce zici?

Ia să-mi scrii [despre asta]!

Însă eu știu de acum că tot la tine o să țin mai mult.

Dar tu la cine vei ține mai mult?

Vreau să ții la mine, nu la ea.

Ea, mâine-poimâine, o să se facă mare, o să-i placă un băiat și o să plece cu el, pe când noi amândoi vom rămâne mereu, [aici] și după moarte.

Aș vrea chiar acum să fim singuri amândoi ca să fim cuminți.

E ora 4 fără cinci. A venit Miron [acasă] și tocmai vorbisem cu el să aranjeze cu cineva în legătură cu un serviciu la o fabrică din Hunedoara, în Ardeal. El spune că sută la sută s-a aranjat totul.

Rămâne să văd ce mi se mai oferă și ce perspective am ca să te iau și pe tine cu mine.

Altfel n-am de ce să mă deplasez tocmai acolo.

Dar e o localitate în munți…și cred că ți-ar plăcea, deși ar fi cam departe de ai tăi.

Vezi, eu mă gândesc să stau și la București, să termin și seminarul pe care l-am început și apoi să dau capacitatea dar asta înseamnă timp pierdut până în iunie, după care văd cum stau lucrurile.

Și nu mai e timp de așteptat…

Azi nu, mâine nu, și apoi mă întreb de unul singur: Ce aștept de la cariera de profesor? O leafă mizerabilă!

Singurul lucru convenabil ar fi fost acela dacă aș fi putut să rămân profesor aici, la București. Sau să vin la Turnu [Măgurele], acasă.

Mă gândesc că poate tușa ar fi dorit să te ție alături de ea la bătrânețe, și singura posibilitate ar fi ca eu să fiu profesor acolo, pentru ca să putem să fim alături de ea.

Dar asta îmi pare a fi o soluție greșită, fiindcă a sta în Turnu, amândoi, ar fi un motiv continuu de necazuri din pricina părinților mei. Așa că este mai bine să ne îndepărtăm de acolo, deși nici printre străini să nu crezi că e prea bine.

Singurul meu regret este că ocupând acest serviciu nu voi putea să-mi mai dau capacitatea anul acesta, când am impresia că va fi foarte ușor [examenul].

Dar ce să-i faci? Alții au și mai puține diplome ca mine dar duc o viață mai plăcută.

Mă voi mulțumi și eu cu diploma de licență dar, cel puțin să fii tu lângă mine și să pot trăi liber și să fiu la casa mea, să nu mai stau pe la urechile altora, căci nu mai e timpul [pentru asta].

Nu mai zic nimic [mai mult].

Dumnezeu ne va lumina drumul! Noi să ne rugăm Lui ca nimănui altcuiva să ne dea dragoste, cât mai multă dragoste!

 Lucică.


[1] Cei la care el stătea în gazdă.

Did you like this? Share it: