Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

kayseri evden eve nakliyat eşya depolama kayseri eşya depolama kayseri kiralık asansör

Zi: 15 decembrie 2011

Fericitul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Opere complete [vol. 9] [46]

Scrisoarea nr. 67 (10-14 martie 1947)

Destinatar:

D-nei Florica Ivan,

str. Griviței, nr. 67,

Turnu Măgurele,

jud. Teleorman.

*

Expeditor:

I.[lie] Mocanu,

str. Silistra, nr. 15,

Calea Colentina,

București.

 Florica,

Azi noapte, adică duminică noaptea, te-am visat goală…și că te țineam în brațe și îți priveam ochii…Și erau atât de frumoși, ca ochii zânei pe care o vedeam în tine altădată.

Căci acum, din cauza atâtor greutăți și griji pentru viața noastră, am uitat vraja[1] ce m-a tras mai aproape, tot mai aproape de tine, până când am devenit soț și soție.

Acum împărțim amândoi necazurile. Și nu sunt puține

Dar Dumnezeu, sunt sigur [de asta], este lângă noi.

M-am mutat de la Miron. Îmi era imposibil să mai stau la el deși Marioara era de partea mea. N-am dorit să-i fac și ei netrai[2].

Așa că acum sunt singur.

Am o cămăruță, cam departe de centru, chiar foarte departe.

Plătesc 100.000 de lei pe lună. Destul de ieftin.

N-am foc…dar are să se încălzească [afară]…

N-am bani…dar am apelat din nou la Dumitrescu, martorul meu [la cununia civilă]…și el îmi va da bani când voi avea nevoie.

Așa că, [după cum] vezi, Dumnezeu are grijă să am prieteni buni la nevoie.

Astăzi, toate pe care le-am făcut, mi-au mers bine. Dar aștept să văd [totuși] cum vor urma.

De aceea cred că Dumnezeu îmi ajută.

Îndată ce va fi ceva spre mai bine îți voi comunica.

De dimineață, trecând după aproape două săptămâni prin centrul [Bucureștiului], ducându-mă să-mi scot abonament de tramvai fiindcă s-a scumpit, am întâlnit-o pe Tanța Marinaș, care mi-a spus că e și Sănduș* în București.

Am pierdut o jumătate de oră [cu ea] ca să-l aștepte dar deziluzia mea a fost [aceea] că m-am simțit tare prost[3] când a venit.

Nu știu…dar parcă eram un vinovat

Poate toți ai tăi mă socotesc într-adevăr vinovat numai pe mine de situația dificilă, complicată în care te afli. Mai ales de când ai și copilul.

Cel puțin tu nu mă socoți atât de vinovat deși, poate, sunt și eu [vinovat de situația noastră]. Pentru că iubirea mea a fost prea egoistă, am dorit să fii a mea cu orice preț, cu orice sacrificiu…

Nu am nimic de zis dacă ai tăi mă învinuiesc.

Oare ai mei nu te învinuiesc pe tine și mai rău?

Ce să le facem? Nu avem nicio putere [asupra lor].

Dar nu îți trimit această scrisoare…

Când voi avea să-ți comunic o veste bună atunci voi continua-o…și ți-o voi trimite.

Marți, 11 martie [1947]. Nimic bun pentru ziua de astăzi. O zi în care am avut numai ghinioane. Peste tot am călcat în gol și, culmea, acum o jumătate de oră m-am căutat în buzunare…și nu mai mi-am găsit ultimii mei bani: 80.000 de lei.

Au dispărut! Cred că în tramvai mi i-a luat cineva.

E prima dată când mi se întâmplă așa ceva[4].

Așa că acum nu mai am de niciunelea.

Un singur lucru bun [însă s-a petrecut]. În lipsa mea, de dimineață, a fost Gena pe la noua mea locuință și mi-a aranjat înăuntru.

A pus o perdea la ușă și alta la geam, pe care i le-a dat Marioara. Pe masă a pus niște hârtie, pe care a cumpărat-o ea.

A fost un lucru care m-a bucurat puțin.

Ce pot face și ele mai mult, dacă eu singur nu pot face nimic?

Nu mi-am scos nici măcar abonament de tramvai.

Miercuri, 12 martie 1947…

Joi, 13 martie 1947…

Vineri, 14 martie 1947…

Acum găsesc din nou timp potrivit ca să-ți scriu…

Toate au început să meargă mai bine.

Îți vorbesc despre o sumă de fleacuri, care au însă acum o importanță [anume] pentu mine…

Iată:

1. Mi-am scos abonament de tramvai.

2. M-am împrumutat cu 200.000 de lei de la Dumitrescu, cu jumătate din ei am plătit camera pe o lună, restul îmi rămân pentru diverse cheltuieli.

3. În privința mesei, Gena îmi dă o parte din ceea ce primește ea, restul: ce pot să îmi cumpăr eu.

4. Am făcut o cerere la minister, să-mi aprobe să termin până la 1 aprilie seminarul și mi s-a aprobat.

5. În privința unui post de profesor, pe undeva, în București sau în Teleroman, nu am căpătat[5] niciun răspuns de la prietenul cu care am vorbit [despre asta].

6. Cineva, când am fost ieri, joi, la Dumitrescu, a promis că se va interesa pentru mine, ca să primesc un serviciu la Bușteni sau să fiu numit profesor la liceul de acolo.

Eu nu pun [însă] mare temei[6] [pe promisiunea asta]…dar, în orice caz, sper!

I-am cerut după 1 aprilie, dacă se poate, fiindcă până atunci am treabă aici, cu seminarul. Vezi și tu cât mă încurcă acest seminar.

Dar sunt alții care sunt profesori în provincie și vin aici să-l facă. Așa că e mai bine să scap odată de el, ca să nu mai am pe urmă încurcături.

Dacă s-ar realiza ceva cu Buștenii ar fi minunat la vară.

Te-aș chema și pe tine, cât ar fi cu putință de repede, ca să petrecem o vară în munți.

Știu că ți-ar plăcea.

Oricum nu te mai amărî atât. Dacă așa ne-o fi  viața, ca să întâmpinăm multe greutăți acum, la început, ca să avem mai apoi o viață frumoasă și liniștită

Nu știu de ce am început să cred așa…

Poate Dumnezeu a voit să ne încurce mai întâi, pentru ca să ne convingem cât de mult ținem unul la altul și, pe viitor, să nu mai avem motive de discuție, ca astă vară, când ne certam și ne învinuiam pentru faptul, că nu ne mai iubim ca la început.

Poate și acum ne iubim altfel…dar rămâne [între noi] aceeași iubire.

Ți-am ales o babă pe ziua de 7 martie. Și atunci a fost cea mai frumoasă zi din cele 9 zile și cea mai călduroasă, deși dimineața a fost puțină ceață.

Am zis: poate așa va fi și viața noastră! Mai întâi tristă și întunecată…iar, mai apoi, luminoasă și plină de căldură.

Am fost atât de supărat și de prost hrănit în ultima vreme încât, trupește, nu mai am avut puterea să te doresc.

Dar, Doamne ferește!, să mă refac și să fii și tu lângă mine. N-aș mai fi cuminte deloc.

„Lucică, fii cuminte!”, ai să îmi zici?

De două săptămâni nu am mai primit nicio veste de la tine. Sunt tare curios ce faci și ce gândești?

Ai grijă să fie scrise toate paginile[7]!

Scrie-mi pe aceeași adresă. Gena îmi va aduce scrisorile.

Aici, pe adresa nouă, cred că ar pierde mult timp.

Îți voi comunica și adresa nouă dar vreau să aflu precis…și să știu și sectorul, ca nu cumva să se rătăcească și să n-o primesc.

Te sărut pe ochi,

Lucică.


[1] Încântarea.

[2] Cu soțul, cu Miron.

[3] Inconfortabil.

[4] E pentru prima dată când sunt jecmănit de bani în public.

[5] Nu am primit.

[6] Mare preț…Nu îi dau o mare importanță promisiunii…

[7] Cu sensul: Te rog să îmi scrii o scrisoare plină de amănunte despre tine!

Fericitul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Opere complete [vol. 9] [45]

Scrisoarea nr. 65 (21-24 februarie 1947)

 Destinatar:

D-nei Florica Ivan,

str. Griviței, nr. 67,

Turnu Măgurele,

jud. Teleorman.

*

Expeditor:

I.[lie] Mocanu,

str. Silistra, nr. 15,

Calea Colentina,

București.

Florica,

Nu am avut timpul să primesc un răspuns de la tine în privința serviciului despre care ți-am spus, că aș avea ocazia să-l ocup la Hunedoara.

Erai de părere [să-l accept] sau nu?

Însă acum e prea târziu să-ți mai ascult părerea. Lucrurile s-au precipitat. Examenul s-a dat.

Miron a stăruit că trebuie și e bine să mă duc, deoarece nu am ce mai aștepta de la profesorat, o funcție care, azi, nu mai oferă nicio siguranță, nici măcar strictul necesar cu care să te întreții.

Am renunțat la toate…și cred că peste câteva zile voi pleca în Ardeal.

Serviciul e destul de bun și îmi oferă destule perspective, încât peste o lună, două sau trei…să te pot chema și pe tine la mine.

Va fi un timp destul de lung dar va trebui să aranjez în așa fel ca să putem trăi împreună. Deocamdată nu știu nimic despre locuință, masă și toate celelalte.

Sper însă că le voi aranja.

Am și sprijinul unui prieten al lui Miron, care a promis că va aranja cât mai bine…când voi ajunge acolo.

Să nu crezi că aș pleca acolo dacă serviciul acesta nu mi-ar oferi o șansă destul de serioasă.

Ascult și eu ce spun alții.

Mulți i-au dat curs, s-au prezentat la el deși aveau servicii în București. Așa că bănui că nu ar părăsi un serviciu aici, pentru altul în provincie, dacă cel de acolo e mai prost.

Hunedoara e un oraș destul de frumos, în munți…Dar să nu ne facem iluzii prea multe!

Îți voi scrie impresiile mele de acolo.

Un singur lucru va fi greu pentru tine. Mai ales că voi fi departe de Turnu [Măgurele] și poate că îți va fi greu mai ales să vii la mine, atunci când voi avea posibilitatea să te primesc.

Eu cred că nu voi putea să vin să te aduc.

Vei veni singură.

E un drum cam lung de la Turnu până la Hunedoara dar te vei descurca tu. Îți voi da toate explicațiile când va fi timpul.

Pe adresa de la București deci nu-mi vei mai scrie, până când nu vei primi de la mine noua adresă.

Și atunci, te rog să te grăbești să-mi scrii imediat, pe adresa nouă, pentru că îmi dau seama că aceasta se va petrece peste vreo 2-3 săptămâni…timp în care nu voi mai avea nicio veste de la tine.

Tu ce faci? Se cunoaște ceva[1]?

Te-ai mai îngrășat sau ești tot cum te-am lăsat?

22 [februarie 1947], sâmbăta.

Azi am fost și am luat ordinul de numire, așa că săptămâna ce vine voi pleca cu siguranță. Probabil miercuri de dimineață, dacă îmi voi scoate toate actele de care am nevoie.

În orice caz, joi nu voi mai fi în București.

În fine, voi vedea ce va fi și la Hunedoara. După cum spun unii: e destul de bine.

Și cred că, în curând, te voi putea aduce și pe tine.

Îți închipui că acolo, singur, fără niciun prieten, mă voi plictisi și asta mă va face să-ți simt și mai mult lipsa decât aici, la București, unde avem atâția cunoscuți.

Aici, în plus de ei, erau Marioara, Miron…și nu mă simțeam deloc străin, [departe de] casă.

Dar acolo unde voi sta voi fi singur și aceasta mă va face să grăbesc chemarea ta la mine, atunci când va fi posibil.

Despre doctoriile lui Costică. I-am dat rețeta lui Dumitrescu, martorul nostru [de la cununia civilă] și s-a interesat [el de ea].

Sunt grozav de scumpe: 200 de lei.

De fapt acum nu mai am timp și nici bani ca să le pot trimite.

Mi se par și mie prea scumpe și am să mă duc și eu la farmacie ca să întreb și să vedem cât costă.

Pe Nelu nu l-am mai întâlnit deși am fost duminica trecută la autogară. Mâine mă duc iarăși la autogară, apoi voi trece și pe la căminul lor, pentru ca să-i las rețeta.

Și, în caz că nu găsește mai ieftin, îi las și adresa lui Dumitrescu, care poate să i le procure oricând.

De 1 martie nu pot să-ți trimit nimic fiindcă nu am bani. Sper însă de Florii să te pot recompensa și pentru 1 martie.

Lucică.

***

Scrisoarea nr. 66 (7 martie 1947)

 

Destinatar:

D-nei Florica Ivan,

str. Griviței, nr. 67,

Turnu Măgurele,

jud. Teleorman.

 *

Expeditor:

I.[lie] Mocanu,

str. Silistra, nr. 15,

Calea Colentina,

București.

Florica,

Iată ai vești de la mine dar nu prea îmbucurătoare. Sunt, poate, chiar triste…și mai mult decât triste: dureroase.

Te așteptai, poate, la semne mai bune…și pe care le meritam fără îndoială.

Nu am greșit niciunul cu nimic ca să suferim atâta.

Dar dacă toată durerea ar fi s-o duc numai eu și să pot muri cu ea ar fi bine, însă nu este așa.

Mă întreb uneori: de ce tocmai tu, ființa pe care am iubit-o [cel] mai mult pe lume, trebuie să înduri, din pricina mea, cele mai nedrepte învinuiri și batjocurile celor care nu voiesc să înțeleagă, nici măcar atât, că trebuie să ne lase în pace?

Am fost la Hunedoara, în Ardeal și am venit înapoi. Îmi pare rău de banii pe care i-am cheltuit…Nici măcar nu erau ai mei…Erau de la Miron

Cu ceea ce aș fi primit acolo aș fi trăit doar eu. Însă eu nu mă dusesem acolo doar pentru o mâncare, ci am crezut că voi avea și alte posibilități, adică să pot peste o lună, două, să te aduc și pe tine.

Nu știu [ce s-a petrecut de fapt] dar am avut impresia că intenția lui Miron, faptul că a stăruit să mă duc…era tocmai pentru a pune distanță între mine și tine…sau ca să scape de mine în acest fel.

Mai aveam câteva săptămâni până la terminarea seminarului de care știi, aici, la București.

Sacrificam totul, cariera mea de profesor, în schimbul unei situații mai bune, în speranța că vei fi și tu, peste câtva timp, lângă mine și astfel vom fi scăpat amândoi din ochii celor fără suflet și fără inimă, care sunt și se numesc încă părinții mei

Și nu știu cu ce drept, după ce mi-au făcut și îmi fac atâta rău…[mai vor să îi tratez ca pe niște părinți].

Pentru ei îți trebuie o inimă de Sfânt ca să le ierți și să le îngădui toate.

Am venit înapoi, la București, acum două zile.

Îmi voi continua seminarul până la Paști, când îl voi termina. Între timp mă voi interesa dacă pot fi numit profesor în București sau într-un oraș din Teleorman.

Chiar [până și] la Turnu [Măgurele] aș vrea să vin.

Nu îmi mai pasă de prostiile și de aiurelile maică-mii, care, dacă are de toate și nu duce grijă de nimic, îi vorbește [de rău] și îi batjocorește pe alții.

Dumnezeu o va pedepsi pentru toate.

Mă doare că mi-e mamă dar n-am ce să-i fac.

Eu i-am scris să se potolească, să-și vadă de treabă dar văd că nu se înțelege [dorința mea].

Rezultatul [acestei uri împotriva mea] va fi [acela] că ori va ajunge la balamuc ori cine știe unde.

Milă, din partea mea, să nu aștepte!…Căci la cât m-a chinuit și batjocorit [în acești ani, a arătat că] nici ea n-a avut milă și nici nu poate avea. Căci are inimă de fiară și nu de om.

Nu-mi ajungeau mie necazurile mele, pe care le am [deja]? Acum văd că și Miron a început să-mi reproșeze unele lucruri.

Tac și nu mai zic nimic…Și sper cât de curând să fac ce fac și să nu mai stau la el

Are [însă] dreptate [în felul lui]: e viața destul de grea.

De fapt, de când am venit [de la Turnu Măgurele], doar în câte o seară am mai mâncat cu ei. La doisprezece mănânc la o cantină…Așa că i-am scutit de o parte din greutate.

Ghinionul a fost serviciul acela, de la Hunedoara, unde el susține că trebuia să rămân în orice condiții.

Cred că e de-ajuns cu necazurile mele.

Tu să nu te gândești la ele! Eu sunt cu atât mai tare cu cât [greutățile din viața mea] sunt mai multe.

Nu mă poate înfrânge nimic pe lume dacă eu vreau să fac ceva [anume].

Pot muri dar nu pot ceda în fața nimănui.

Uneori mi se pare că sunt de piatră. Că nu am inimă…și că nu simt chinurile.

Tu să nu deznădăjduiești!

Va veni, după toate [acestea], și ziua care mă va răsplăti și în care ne vom întreba, poate, dacă merităm atâta fericire, așa după cum, în clipele grele de acum ne întrebăm dacă merităm atâta suferință.

Chiar în dimineața aceasta am hotărât să plec de la Miron. Mă voi muta unde voi putea și eu, până trece luna aceasta și, între timp, voi vedea ce este de făcut.

Tu să nu ai nicio grijă!

Am să mă descurc eu destul de bine și fără ajutorul lor.

Acum însă poți să știi și tu [adevărul]: el a fost întotdeauna contra căsătoriei mele cu tine.

Dar pe mine nu m-a interesat asta…și cu atât mai puțin ar fi trebuit să îl intereseze pe el.

El spera același lucru: ca mai târziu sau mai devreme să ne despărțim.

Însă asta nu se poate!

Tot noi vom învinge în orice situație.

Sper să pot, cât de curând, să-ți scriu o scrisoare mai plăcută.

Lucică.


[1] Începe să se vadă faptul că ești gravidă?

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno