Scrisoarea nr. 65 (21-24 februarie 1947)

 Destinatar:

D-nei Florica Ivan,

str. Griviței, nr. 67,

Turnu Măgurele,

jud. Teleorman.

*

Expeditor:

I.[lie] Mocanu,

str. Silistra, nr. 15,

Calea Colentina,

București.

Florica,

Nu am avut timpul să primesc un răspuns de la tine în privința serviciului despre care ți-am spus, că aș avea ocazia să-l ocup la Hunedoara.

Erai de părere [să-l accept] sau nu?

Însă acum e prea târziu să-ți mai ascult părerea. Lucrurile s-au precipitat. Examenul s-a dat.

Miron a stăruit că trebuie și e bine să mă duc, deoarece nu am ce mai aștepta de la profesorat, o funcție care, azi, nu mai oferă nicio siguranță, nici măcar strictul necesar cu care să te întreții.

Am renunțat la toate…și cred că peste câteva zile voi pleca în Ardeal.

Serviciul e destul de bun și îmi oferă destule perspective, încât peste o lună, două sau trei…să te pot chema și pe tine la mine.

Va fi un timp destul de lung dar va trebui să aranjez în așa fel ca să putem trăi împreună. Deocamdată nu știu nimic despre locuință, masă și toate celelalte.

Sper însă că le voi aranja.

Am și sprijinul unui prieten al lui Miron, care a promis că va aranja cât mai bine…când voi ajunge acolo.

Să nu crezi că aș pleca acolo dacă serviciul acesta nu mi-ar oferi o șansă destul de serioasă.

Ascult și eu ce spun alții.

Mulți i-au dat curs, s-au prezentat la el deși aveau servicii în București. Așa că bănui că nu ar părăsi un serviciu aici, pentru altul în provincie, dacă cel de acolo e mai prost.

Hunedoara e un oraș destul de frumos, în munți…Dar să nu ne facem iluzii prea multe!

Îți voi scrie impresiile mele de acolo.

Un singur lucru va fi greu pentru tine. Mai ales că voi fi departe de Turnu [Măgurele] și poate că îți va fi greu mai ales să vii la mine, atunci când voi avea posibilitatea să te primesc.

Eu cred că nu voi putea să vin să te aduc.

Vei veni singură.

E un drum cam lung de la Turnu până la Hunedoara dar te vei descurca tu. Îți voi da toate explicațiile când va fi timpul.

Pe adresa de la București deci nu-mi vei mai scrie, până când nu vei primi de la mine noua adresă.

Și atunci, te rog să te grăbești să-mi scrii imediat, pe adresa nouă, pentru că îmi dau seama că aceasta se va petrece peste vreo 2-3 săptămâni…timp în care nu voi mai avea nicio veste de la tine.

Tu ce faci? Se cunoaște ceva[1]?

Te-ai mai îngrășat sau ești tot cum te-am lăsat?

22 [februarie 1947], sâmbăta.

Azi am fost și am luat ordinul de numire, așa că săptămâna ce vine voi pleca cu siguranță. Probabil miercuri de dimineață, dacă îmi voi scoate toate actele de care am nevoie.

În orice caz, joi nu voi mai fi în București.

În fine, voi vedea ce va fi și la Hunedoara. După cum spun unii: e destul de bine.

Și cred că, în curând, te voi putea aduce și pe tine.

Îți închipui că acolo, singur, fără niciun prieten, mă voi plictisi și asta mă va face să-ți simt și mai mult lipsa decât aici, la București, unde avem atâția cunoscuți.

Aici, în plus de ei, erau Marioara, Miron…și nu mă simțeam deloc străin, [departe de] casă.

Dar acolo unde voi sta voi fi singur și aceasta mă va face să grăbesc chemarea ta la mine, atunci când va fi posibil.

Despre doctoriile lui Costică. I-am dat rețeta lui Dumitrescu, martorul nostru [de la cununia civilă] și s-a interesat [el de ea].

Sunt grozav de scumpe: 200 de lei.

De fapt acum nu mai am timp și nici bani ca să le pot trimite.

Mi se par și mie prea scumpe și am să mă duc și eu la farmacie ca să întreb și să vedem cât costă.

Pe Nelu nu l-am mai întâlnit deși am fost duminica trecută la autogară. Mâine mă duc iarăși la autogară, apoi voi trece și pe la căminul lor, pentru ca să-i las rețeta.

Și, în caz că nu găsește mai ieftin, îi las și adresa lui Dumitrescu, care poate să i le procure oricând.

De 1 martie nu pot să-ți trimit nimic fiindcă nu am bani. Sper însă de Florii să te pot recompensa și pentru 1 martie.

Lucică.

***

Scrisoarea nr. 66 (7 martie 1947)

 

Destinatar:

D-nei Florica Ivan,

str. Griviței, nr. 67,

Turnu Măgurele,

jud. Teleorman.

 *

Expeditor:

I.[lie] Mocanu,

str. Silistra, nr. 15,

Calea Colentina,

București.

Florica,

Iată ai vești de la mine dar nu prea îmbucurătoare. Sunt, poate, chiar triste…și mai mult decât triste: dureroase.

Te așteptai, poate, la semne mai bune…și pe care le meritam fără îndoială.

Nu am greșit niciunul cu nimic ca să suferim atâta.

Dar dacă toată durerea ar fi s-o duc numai eu și să pot muri cu ea ar fi bine, însă nu este așa.

Mă întreb uneori: de ce tocmai tu, ființa pe care am iubit-o [cel] mai mult pe lume, trebuie să înduri, din pricina mea, cele mai nedrepte învinuiri și batjocurile celor care nu voiesc să înțeleagă, nici măcar atât, că trebuie să ne lase în pace?

Am fost la Hunedoara, în Ardeal și am venit înapoi. Îmi pare rău de banii pe care i-am cheltuit…Nici măcar nu erau ai mei…Erau de la Miron

Cu ceea ce aș fi primit acolo aș fi trăit doar eu. Însă eu nu mă dusesem acolo doar pentru o mâncare, ci am crezut că voi avea și alte posibilități, adică să pot peste o lună, două, să te aduc și pe tine.

Nu știu [ce s-a petrecut de fapt] dar am avut impresia că intenția lui Miron, faptul că a stăruit să mă duc…era tocmai pentru a pune distanță între mine și tine…sau ca să scape de mine în acest fel.

Mai aveam câteva săptămâni până la terminarea seminarului de care știi, aici, la București.

Sacrificam totul, cariera mea de profesor, în schimbul unei situații mai bune, în speranța că vei fi și tu, peste câtva timp, lângă mine și astfel vom fi scăpat amândoi din ochii celor fără suflet și fără inimă, care sunt și se numesc încă părinții mei

Și nu știu cu ce drept, după ce mi-au făcut și îmi fac atâta rău…[mai vor să îi tratez ca pe niște părinți].

Pentru ei îți trebuie o inimă de Sfânt ca să le ierți și să le îngădui toate.

Am venit înapoi, la București, acum două zile.

Îmi voi continua seminarul până la Paști, când îl voi termina. Între timp mă voi interesa dacă pot fi numit profesor în București sau într-un oraș din Teleorman.

Chiar [până și] la Turnu [Măgurele] aș vrea să vin.

Nu îmi mai pasă de prostiile și de aiurelile maică-mii, care, dacă are de toate și nu duce grijă de nimic, îi vorbește [de rău] și îi batjocorește pe alții.

Dumnezeu o va pedepsi pentru toate.

Mă doare că mi-e mamă dar n-am ce să-i fac.

Eu i-am scris să se potolească, să-și vadă de treabă dar văd că nu se înțelege [dorința mea].

Rezultatul [acestei uri împotriva mea] va fi [acela] că ori va ajunge la balamuc ori cine știe unde.

Milă, din partea mea, să nu aștepte!…Căci la cât m-a chinuit și batjocorit [în acești ani, a arătat că] nici ea n-a avut milă și nici nu poate avea. Căci are inimă de fiară și nu de om.

Nu-mi ajungeau mie necazurile mele, pe care le am [deja]? Acum văd că și Miron a început să-mi reproșeze unele lucruri.

Tac și nu mai zic nimic…Și sper cât de curând să fac ce fac și să nu mai stau la el

Are [însă] dreptate [în felul lui]: e viața destul de grea.

De fapt, de când am venit [de la Turnu Măgurele], doar în câte o seară am mai mâncat cu ei. La doisprezece mănânc la o cantină…Așa că i-am scutit de o parte din greutate.

Ghinionul a fost serviciul acela, de la Hunedoara, unde el susține că trebuia să rămân în orice condiții.

Cred că e de-ajuns cu necazurile mele.

Tu să nu te gândești la ele! Eu sunt cu atât mai tare cu cât [greutățile din viața mea] sunt mai multe.

Nu mă poate înfrânge nimic pe lume dacă eu vreau să fac ceva [anume].

Pot muri dar nu pot ceda în fața nimănui.

Uneori mi se pare că sunt de piatră. Că nu am inimă…și că nu simt chinurile.

Tu să nu deznădăjduiești!

Va veni, după toate [acestea], și ziua care mă va răsplăti și în care ne vom întreba, poate, dacă merităm atâta fericire, așa după cum, în clipele grele de acum ne întrebăm dacă merităm atâta suferință.

Chiar în dimineața aceasta am hotărât să plec de la Miron. Mă voi muta unde voi putea și eu, până trece luna aceasta și, între timp, voi vedea ce este de făcut.

Tu să nu ai nicio grijă!

Am să mă descurc eu destul de bine și fără ajutorul lor.

Acum însă poți să știi și tu [adevărul]: el a fost întotdeauna contra căsătoriei mele cu tine.

Dar pe mine nu m-a interesat asta…și cu atât mai puțin ar fi trebuit să îl intereseze pe el.

El spera același lucru: ca mai târziu sau mai devreme să ne despărțim.

Însă asta nu se poate!

Tot noi vom învinge în orice situație.

Sper să pot, cât de curând, să-ți scriu o scrisoare mai plăcută.

Lucică.


[1] Începe să se vadă faptul că ești gravidă?

Did you like this? Share it: