Pastorala patriarhală la praznicul Nașterii Domnului [2011]

D A N I E L
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL BUCUREŞTILOR,
MITROPOLIT AL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI,
LOCŢIITOR AL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI
ŞI
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

PREACUCERNICULUI CLER,
PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL
ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI
DIN ARHIEPISCOPIA BUCUREŞTILOR

HAR, MILĂ ŞI PACE DE LA HRISTOS DOMNUL,
IAR DE LA NOI PĂRINTEŞTI BINECUVÂNTĂRI

„Şi celor câţi L au primit, care cred în numele Lui,
le a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu,
care nu din sânge, nici din poftă trupească (…),
ci de la Dumnezeu s au născut.”

(Ioan 1, 12 13)

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Fiul lui Dumnezeu S a făcut om, pentru că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unicul Său Fiu L a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16).

Cu alte cuvinte, Fiul veşnic al lui Dumnezeu S a făcut om muritor, ca omului devenit din pricina păcatului muritor să i dăruiască viaţa veşnică (cf. Romani 6, 23). Mai mult, Fiul veşnic al lui Dumnezeu devine Om, pentru ca oamenilor să le dăruiască puterea să devină fii ai lui Dumnezeu după har.

Deci, Naşterea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos, săvârşită nu din iniţiativă omenească, nici din poftă bărbătească, ci prin puterea Sfântului Duh, are ca scop înfierea omului, naşterea sa duhovnicească pentru ca el să dobândească viaţă veşnică.

De aceea, însuşi Mântuitorul Iisus Hristos îi spune lui Nicodim: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, duh este. Nu te mira că ţi am zis: Trebuie să vă naşteţi de sus” (Ioan 3, 5 7).

Sfântul Apostol Pavel ne spune, de asemenea, că rostul Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos este înfierea noastră spirituală sau duhovnicească: „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să i răscumpere, ca să dobândim înfierea. Şi pentru că sunteţi fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile voastre, care strigă: Avva, Părinte! Astfel, dar, nu mai eşti rob, ci fiu; iar de eşti fiu, eşti moştenitor al lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos” (Galateni 4, 4 7).

Urmând Sfinţilor Apostoli, Sfinţii Părinţi ai Bisericii (Sfântul Atanasie, Sfântul Irineu) au rezumat învăţătura lor despre rostul întrupării Fiului lui Dumnezeu arătând scopul venirii în lume a Domnului nostru Iisus Hristos prin cuvintele: „Dumnezeu S a făcut Om, pentru ca Omul să poată deveni Dumnezeu, după har”. Sau: „Dumnezeu S a făcut purtător de trup, pentru ca Omul să poată deveni purtător al Duhului (Sfânt)”. Sau: „Fiul lui Dumnezeu S a făcut fiu al Omului, pentru ca oamenii să devină fii ai lui Dumnezeu după har”.

Aşadar, Naşterea Domnului Iisus Hristos este începutul înfierii duhovniceşti a omului sau începutul îndumnezeirii lui prin harul lui Dumnezeu.

Înfierea oamenilor în Dumnezeu se face în Biserică prin harul Sfântului Botez în numele Sfintei Treimi (cf. Matei 28, 19), deoarece Sfânta Treime a lucrat taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca Om (cf. Luca 1, 35) şi, de asemenea, Sfânta Treime S-a arătat la Botezul Domnului nostru Iisus Hristos în Iordan (cf. Matei 3, 16-17; Marcu 1, 10-11; Luca 3, 22).

Aşadar, prin Botez, ca unire cu Hristos, primim nu numai iertarea păcatelor, ci şi harul înfierii, pentru că „celor câţi L-au primit (pe Hristos), care cred în Numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut” (Ioan 1, 12-13).

Nimeni să nu creadă că Botezul dă numai iertarea păcatelor, după cum era botezul lui Ioan, adică botezul pocăinţei întru iertarea păcatelor; dimpotrivă, Botezul dă şi harul înfierii” (SF. CHIRIL AL IERUSALIMULUI, Cateheze, III, trad. de pr. Dumitru Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 2003, p. 349, în Sfântul Botez şi Sfânta Cununie azi – Îndrumător teologic, liturgic şi pastoral, Editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, Bucureşti, 2011, p. 27).

În Botez, zice Teodor de Mopsuestia, apa devine un sân pentru cel care se naşte, iar harul Duhului (Sfânt) formează pe cel care este botezat pentru a doua naştere” (TEODOR DE MOPSUESTIA, Omilii catehetice, 14, 9, cf. Olivier Clement, Sources. Les mystiques chrétiens des origines. Textes et commentaires, Paris, Stock, 1992, p. 95).

Prin afundarea în baia naşterii, Mântuitorul Iisus Hristos ia chip în omul cel nou botezat: „şi fă să ia chip Hristosul Tău în acesta care se va naşte din nou” (Slujba Sfântului Botez). De aceea, omul botezat (copil sau adult) primeşte numele de creştin şi poartă pecetea apartenenţei sale la Trupul mistic al lui Hristos, care este Biserica. El este chemat să devină împreună cetăţean cu sfinţii lui Dumnezeu, „zidiţi pe temelia apostolilor şi a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind Însuşi Iisus Hristos” (Efeseni 2, 20). Prin Botez omul începe să devină „fiu al luminii şi moştenitor al veşnicelor bunătăţi” (Slujba Sfântului Botez).

Creşterea biologică şi spirituală a copilului botezat se realizează în familia creştină, întemeiată prin Sfânta Taină a Cununiei, în care harul lui Dumnezeu, dăruit prin binecuvântarea Bisericii, împlineşte şi sfinţeşte viaţa a doi tineri, bărbat şi femeie, care se iubesc şi dau naştere la prunci, adică la persoane umane chemate să participe la iubirea veşnică a Preasfintei Treimi.

Iubirea lui Dumnezeu atotputernică şi smerită arătată la Naşterea Pruncului Iisus în Betleem, când Fiul Cel veşnic al lui Dumnezeu devine Fiul Omului, ne descoperă taina mântuirii neamului omenesc ca început al nunţii lui Dumnezeu cu omenirea.

Sfântul Ioan Gură de Aur vede o legătură între Naşterea lui Iisus Hristos ca Om şi Taina Sfintei Cununii, arătând că Iisus Hristos este Mire al Bisericii: „Precum la nunţi, nu mireasa este aceea care merge să-l caute pe mire, ci mirele aleargă cu grabă spre mireasă, chiar de-ar fi el fiu de împărat, iar mireasa ar fi dintr-o stare de jos, chiar o roabă, tot aşa şi aici nu firea omenească a urcat la cer, ci Mirele (Hristos n.n.) S-a smerit pe Sine până la această fire urâtă şi dispreţuită. Şi după serbarea nunţii, Mirele n-a mai îngăduit ca ea să rămână aici jos, luând-o cu Sine, El a dus-o în casa părintească” (SF. IOAN GURĂ DE AUR, Comentar la Evanghelia de la Ioan, Omilia 18, 2, trad. Diacon Gheorghe Băbuţ, Ed. „Pelerinul Român”, Oradea, 1998, p. 88), în casa Tatălui din ceruri.

Episcopul martir Metodiu de Olimp (†311) spune că prin Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos în Betleem, Fiul lui Dumnezeu, „Cuvântul a lăsat pe Tatăl din cer. El a coborât (S-a întrupat) pentru a Se însoţi cu această femeie, Biserica. Apoi a intrat în somnul pătimirii Sale. El a murit de bunăvoie pentru ea (…), spre a-i dărui o viaţă nouă”(METODIU DE OLIMP, Banchetul sau despre feciorie (Symposium), 3.8.71, Cf. Ancient Christian Commentary on Scripture, New Testament VIII, edited by Mark J. Edwards, Inter Varsity Press, Downers Grove, Illinois, USA, 1999, pp. 199-200).

Acest înţeles adânc al Întrupării Domnului Iisus Hristos şi al lucrării Sale mântuitoare, ca început al nunţii lui Dumnezeu cu omenirea care răspunde iubirii Sale veşnice şi ca temelie pentru binecuvântarea nunţii creştine, este mai mult întărit de Sfânta Evanghelie de la Ioan, când ni se spune că la scurt timp după Botezul Său în Iordan, Iisus a fost invitat împreună cu Mama Sa şi cu ucenicii Săi (icoană tainică a Bisericii!) la o nuntă din Cana Galileii, iar acolo El a săvârşit prima Sa minune, şi anume a prefăcut apa în vin, „arătându-şi slava Sa, iar ucenicii Săi au crezut în El” (Cf. Ioan 2, 1-11).

Cel ce odinioară în Rai a zis „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră” (Facere 1, 26) şi a creat prima familie umană, adică pe Adam şi Eva, şi i-a binecuvântat zicând: „creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi” (Facere 1, 28), tot El a sfinţit nunta cu prezenţa şi lucrarea Sa minunată la Cana Galileii, pentru a arăta că fiecare nuntă la care este invitat, prin rugăciune, Hristos-Domnul împreună cu sfântă Maica Sa şi cu Sfinţii Săi ucenici devine Taină sfântă şi icoană binecuvântată a iubirii Mirelui Hristos pentru Mireasa Lui – Biserica.

Astfel, înţelegem că sfinţenia cununiei, ca icoană a iubirii şi unirii lui Dumnezeu cu omenirea, a lui Hristos cu Biserica Sa, are la bază Taina Sfântului Botez, întrucât cel ce se botează şi devine parte a Bisericii, mărturiseşte: „mă unesc cu Hristos şi Îi slujesc Lui ca unui Domn şi Împărat!”.

Aşadar, mare şi sfântă este înfierea duhovnicească prin harul Botezului, dobândită de oameni prin Întruparea Mântuitorului Iisus Hristos şi fericite sunt familiile întemeiate prin binecuvântarea lui Dumnezeu, adică fericiţi sunt părinţii care dau naştere la copii şi apoi îi botează ca să devină în Hristos fii ai lui Dumnezeu după har şi fii duhovniceşti ai Bisericii.

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos ca Prunc, într-o familie săracă material şi aflată în călătorie, ne cheamă să acordăm o atenţie deosebită familiei, în general, şi familiei creştine, în special. Am văzut că familia este coroana creaţiei şi locul sau mediul în care omul începe să înţeleagă taina iubirii şi a binecuvântării părinteşti a lui Dumnezeu pentru oameni.

Anul 2011 a fost consacrat în Biserica noastră omagierii Tainei Sfântului Botez şi Tainei Sfintei Cununii, având în vedere că atât Taina Sfântului Botez, cât şi Taina Sfintei Cununii stau la baza familiei creştine.

Astăzi, din cauza multor greutăţi şi încercări, ca duhul lumesc sau secularizarea, sărăcia, înstrăinarea, individualismul, lăcomia ş.a., familia creştină se confruntă cu slăbirea dragostei între soţ şi soţie, între părinţi şi copii, între rude şi vecini. De aceea, este necesar să reîmprospătăm şi să adâncim necontenit înţelegerea noastră privind taina Bisericii şi rostul vieţii creştine în lume, ca timp al faptelor bune şi al pregătirii noastre pentru mântuire sau pentru viaţa veşnică, după cum ne învaţă Sfântul Ioan Gură de Aur când zice: „Ce câştig avem de pe urma vieţii acesteia, dacă nu ne folosim de ea pentru a câştiga pe cea viitoare?” (SF. IOAN GURĂ DE AUR, Omilii la Evanghelia după Matei, XC, III, trad. Pr. Dumitru Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 1994, p.1003).

Credinţa copiilor este inspirată şi susţinută de credinţa şi iubirea părinţilor pentru ei. Credinţa copiilor este unită cu dorinţa lor de a fi iubiţi şi de a iubi. Când Biserica arată copiilor iubirea lui Hristos pentru ei, copii devin icoane de nevinovăţie şi bunătate care ne conduc spre Împărăţia cerurilor (cf. Matei 18, 3; 19, 14; Luca 18, 16).

Credinţa nu este o simplă moştenire culturală, ci o chemare constantă a harului lui Dumnezeu adresată omului, care poate să răspundă acestei chemări, sau să o refuze.

Familia creştină transmite credinţa atunci când părinţii îşi învaţă copiii să se roage şi se roagă împreună cu ei; când îi duc la biserică şi când îi îndeamnă la spovedanie şi împărtăşire, când se adună împreună cu ei la citirea Sfintei Scripturi, lăsând lumina credinţei să strălucească peste viaţa lor de familie, şi aducând laudă lui Dumnezeu ca fiind Tatăl nostru Cel ceresc.

Cei care nu botează copiii îi lipsesc de harul înfierii duhovniceşti, de bucuria de-a se împărtăşi din viaţa lui Hristos şi a Bisericii Sale, de frumuseţea legăturii lor liturgice cu Sfânta Treime, Care locuieşte prin har în cei botezaţi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi unşi cu Sfântul şi Marele Mir ca să poată creşte nu numai biologic, ci şi teologic, adică duhovniceşte, ca cetăţeni ai Împărăţiei cerurilor.

Iubirea cu care părinţii şi naşii noştri ne-au primit şi ne-au călăuzit primii paşi în această lume este în acelaşi timp o prelungire tainică a iubirii milostive a lui Dumnezeu de la care am primit viaţa şi un fundament solid, o garanţie pentru creşterea şi dezvoltarea armonioasă ca persoane umane libere, pregătite pentru a intra în comuniune cu ceilalţi oameni şi cu Dumnezeu.

De asemenea, astăzi, mai mult ca niciodată, este necesară pregătirea tinerilor pentru Căsătorie şi pentru viaţa de familie.

Pentru cei care se căsătoresc sunt de mare folos cunoştinţele duhovniceşti privind marea binecuvântare şi demnitate a Căsătoriei pentru viaţa celor ce se iubesc şi pentru viaţa Bisericii care-i binecuvintează; apoi Spovedania şi Împărtăşirea viitorilor miri cu Sfânta Euharistie înainte de Cununie (întrucât aceasta nu se mai face azi în timpul Cununiei, ca în Biserica primară).

De asemenea, este necesar ca naşii, în calitatea lor de părinţi spirituali ai familiei nou întemeiate, să îndemne pe cei căsătoriţi să participe cât mai mult la viaţa liturgică şi misionară a Bisericii, să se roage cât mai mult ca Hristos-Domnul să întărească iubirea lor şi să-i ajute să biruiască ispitele şi încercările din viaţă. Preoţii din parohii sunt chemaţi să organizeze mai multe cateheze sau convorbiri pastorale cu tinerii şi tinerele care se pregătesc pentru nuntă, cu părinţii şi cu naşii acestora, spre o mai bună pregătire a lor pentru a întemeia o familie creştină trainică şi binecuvântată, spre a ajunge la fericire şi mântuire.

Fiecare dintre noi trebuie să avem o permanentă preocupare faţă de viitorul familiei creştine şi al neamului românesc, prin redescoperirea şi trăirea valorilor creştine în casele noastre, în parohiile de care aparţinem şi în marea familie a Bisericii lui Hristos (Vezi Sfântul Botez şi Sfânta Cununie azi – Îndrumător teologic, liturgic şi pastoral, Editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, Bucureşti, 2011).

Să ne bucurăm totdeauna că zămislirea pruncilor este un dar dumnezeiesc, o binecuvântare pentru familie şi pentru popor, să îi sfătuim şi să îi sprijinim pe tinerii căsătoriţi să fie roditori de copii, să-i crească şi să îi educe. Să redescoperim dialogul, preţuirea şi ajutorarea reciprocă în familie şi între familii. Să nu uităm niciodată că avortul este o crimă, o ucidere a unui om nevinovat care nici nu se poate apăra (copilul). De aceea, cei care-şi ucid copiii nenăscuţi nu se pot împărtăşi cu Hristos, Cel ce iubeşte copiii.

Familia creştină în care copiii sunt primiţi cu bucurie prin naştere sau prin adopţie, şi crescuţi cu dragoste, educaţi creştineşte şi sprijiniţi să urmeze un drum folositor în viaţă este binecuvântată de Dumnezeu cu darul mântuirii şi al vieţii veşnice (Vezi Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul Anului omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română, Editura Basilica, Bucureşti, 2011).

Dreptmăritori creştini,

Să folosim timpul acesta al Sărbătorii Naşterii Domnului astfel încât să aducem bucurie copiilor şi părinţilor şi tuturor oamenilor, mai ales acolo unde este întristare şi tulburare. Să arătăm o atenţie deosebită familiilor în care a slăbit iubirea şi bucuria comuniunii, precum şi persoanelor singure, sărace, bolnave, bătrâne, descurajate, îndoliate şi îndurerate, oferindu-le un semn al iubirii lui Hristos faţă de ei, o faptă bună şi un cuvânt bun. Lumina de la Betleem ne cheamă să aducem semne de speranţă unde aceasta a slăbit.

Astăzi, când foarte adesea iubirea şi bunătatea din inimi este înlocuită cu ura şi răutatea, când faptele bune se împuţinează, iar cele rele se înmulţesc, când puţini oameni se îmbogăţesc, iar foarte mulţi sărăcesc, Evanghelia Naşterii lui Hristos-Domnul ne cheamă pe noi, creştinii, care purtăm numele lui Hristos, la multă rugăciune şi priveghere, la multă atenţie şi multă lucrare a faptelor bune.

Dacă am sărăcit material, să avem grijă să nu ne pierdem şi ultima bogăţie care ne-a rămas: bogăţia sufletului, adică dreapta credinţă şi bunătatea inimii, milostenia, prietenia şi omenia. Să păstrăm şi să înmulţim comoara cea mare şi sfântă a credinţei Bisericii şi virtuţile strămoşeşti: nădejdea şi cinstea, iubirea şi dărnicia.

Bunătatea inimii şi bogăţia spirituală a sufletului nostru se arată în cuvinte şi fapte.

Într-o vreme în care, foarte adesea, cuvântul folosit în public răneşte mai mult decât vindecă, creează mai multă confuzie decât comuniune, seamănă mai multă dezbinare decât unitate, suntem chemaţi ca, prin rugăciune şi priveghere, să înlocuim răutatea şi sărăcia sufletului cu bunătatea şi bogăţia spirituală pe care le aduce în suflet credinţa vie în Dumnezeu.

Să ne rugăm necontenit Maicii Pruncului Iisus să ocrotească ţara şi poporul nostru şi să ajute cu rugăciunile ei pe toţi copiii şi părinţii, toate familiile care au nevoie de ajutor şi binecuvântare de la Dumnezeu.

Să ne rugăm, de asemenea, Maicii Domnului să ajute Biserica în lucrarea ei misionară social-filantropică pentru copii şi bătrâni, pentru bolnavi şi săraci, pentru oamenii fără nici un sprijin, pentru „cei pe care nu-i iubeşte nimeni”, cum se spune în rugăciunea finală a Acatistului Buneivestiri.

Se aşteaptă mult de la Biserică azi, deşi ea este puţin ajutată de către acei oameni care ar putea să o ajute mai mult. Înainte de a judeca Biserica, trebuie să ne gândim dacă am ajutat-o suficient, ca fii ai ei, ca ea să poată ajuta pe alţii mai săraci decât noi şi mai neajutoraţi decât noi. Căminele de bătrâni şi de copii, unităţile medicale, cantinele pentru săraci şi alte lucrări de caritate ale Bisericii noastre au nevoie de sprijin în continuare, pentru cei care au iniţiat şi realizează programe filantropice să nu se descurajeze, să nu înceteze lucrarea lor folositoare altora.

Totodată, aducem mulţumiri lui Dumnezeu pentru ajutorul dăruit nouă ca să începem anul acesta (2011) construirea Catedralei Mântuirii Neamului. Mulţumim şi tuturor clericilor şi credincioşilor din toate eparhiile care au contribuit în fiecare lună cu banul lor la colecta naţională pentru realizarea acestei lucrări mari şi sfinte, necesare şi utile din Capitala României.

De asemenea, mulţumim autorităţilor centrale şi locale care ne-au sprijinit financiar până în prezent, înţelegând că această biserică are valoare de simbol pentru întreg neamul românesc.

Desigur, de acum înainte lucrările construirii Catedralei Mântuirii Neamului vor creşte mai mult ca volum şi ca preţ, fiind vorba de fundaţii solide şi de spaţii multe la subsolul şi demisolul catedralei.

De aceea, suntem şi vom fi recunoscători tuturor persoanelor şi instituţiilor care ne ajută să avansăm cu lucrările deja începute.

Întrucât Arhiepiscopia Bucureştilor a contribuit financiar cel mai mult până în prezent la susţinerea lucrărilor de construire a Catedralei Mântuirii Neamului, adresăm clerului şi credincioşilor din această eparhie calde şi părinteşti mulţumiri.

În acelaşi timp, mulţumim şi altor eparhii din ţară care sunt fruntaşe în dărnicie. Deşi banii primiţi din colecta naţională nu acoperă toate cheltuielile de construcţie a noii catedrale, ei reprezintă totuşi o mare încurajare pentru Patriarhie, mai ales că traversăm acum o perioadă de criză economică.

Ca şi în anii precedenţi, la cumpăna dintre ani, adică în noaptea de 31 decembrie 2011 spre 1 ianuarie 2012, suntem chemaţi să ne rugăm lui Dumnezeu, Domnul timpului şi al istoriei, pentru sănătate şi mântuire, pentru toţi românii din ţară şi din afara graniţelor României.

Cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului, Anului Nou 2012 şi Botezului Domnului, Vă adresăm tuturor doriri de sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, fericire şi mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună, dimpreună cu urarea tradiţională: „La mulţi ani!

Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13).

Al vostru către Hristos-Domnul rugător, cu părinteşti binecuvântări,

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Fericitul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Opere complete (vol. 9)

Aici e pagina sursă…de unde puteți downloada cartea.

[item image]

Read Online
PDF (3.5 Mb)
EPUB (173.2 Kb)
Kindle
Daisy
Full Text (354.1 Kb)
DjVu (2.3 Mb)

All Files: HTTP

***

Fericitul Ilie văzătorul de Dumnezeu

Opere complete (vol. 9) [225 p.]

Opere complete (vol. 8 ) [549 p.]

Opere complete (vol. 7) [76 p.]

Opere complete (vol. 6) [130 p.]

Opere complete (vol. 5) [175 p.]

Opere complete (vol. 4) [388 p.]

Opere complete (vol. 3) [191 p.]

Opere complete (vol. 2) [128 p.]

Opere complete (vol. 1) [377 p.]

Total pagini: 2.239.

Fericitul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Opere complete [vol. 9] [53]

Trei scrisori către un confident

Domnul Radu Rotaru din Craiova este unul dintre puținii confidenți ai Fericitului Ilie căruia el i-a și scris, a purtat o corespondență cu el.

Acesta l-a cunoscut spre finalul vieții sale, ca și mine, și l-a vizitat periodic.

Nu ne-am întâlnit niciodată în timpul vieții sale dar ne-am scris în vara lui 1999.

Însă Fericitul Ilie, din când în când, îmi dădea detalii despre el și despre momentele când îl vizita. Probabil făcea același lucru și în ceea ce mă privește…când îl vizita Radu și familia acestuia.

Am fost împreună la înmormântarea Fericitului Ilie, alături de alți doi tineri de la Turnu Măgurele, cu care acesta avea discuții teologice.

Și când i-am cerut corespondența Fericitului Ilie față de el, Radu Rotaru mi-a oferit trei scrisori xeroxate…fără să îmi dea detalii despre numărul total al scrisorilor schimbate între ei.

Ca și ultima scrisoare către soția sa…și următoarele trei scrisori sunt scrise de Green la dictarea Fericitului Ilie…pentru că boala parkinson[1] l-a făcut, în ultima parte a vieții sale, impracticabil în domeniul scrisului.

 ***

Prima scrisoare [14 iunie 1997]

 Destinatar:

Radu Rotaru,

Str. Colțunaș,

nr. 11,

Craiova,

Jud. Dolj,

cod 1100.

*

Expeditor:

Ilie Mocanu,

Str. Griviței,

nr. 93,

Turnu Măgurele,

Jud. Teleorman,

cod 0750.

 Dragă Radule,

Am primit scrisoarea ta, care m-a bucurat, pentru că văd că n-ai uitat de mine. Dar, în același timp, m-a întristat și m-a pus pe gânduri cu cele ce îmi scrii în legătură cu starea ta sufletească.

Credeam că te vor fortifica sufletește condițiile din viața de militar[2].

Eu îmi permit să îți spun următoarele [lucruri]: gândurile murdare care te bântuie sunt determinate de atacurile subtile ale forțelor negative[3], care, pe măsură ce te rogi și duci o viață de abstinență și curată, vor să te asuprească și să te devieze de pe calea cea bună.

Lupta cea mai eficientă este rugăciunea și, în special, rugăciunea isihastă, care se poate spune în orice împrejurări și condiții.

Când asuprirea e prea mare, e bine să întrerupi chiar rugăciunea și, cu gândul la Dumnezeu, să rabzi totul în speranța că Dumnezeu te va ajuta.

Însuși Mântuitorul a suferit [atacuri din partea demonilor] în timpul patimilor [Sale] și apoi [chiar] răstignirea [Sa s-a făcut datorită instigărilor venite] din partea forțelor negative.

Le-a suportat și a înviat.

Îți doresc și ție, în urma suferințelor morale, o înviere grabnică și o putere de rezistență pe măsură ce ești mai mult încercat[4].

Acesta e semnul biruitorilor în numele lui Hristos.

După cum vezi, nu este scrisul meu, căci eu nu mai pot să scriu…și am rugat-o pe Green să facă lucrul acesta.

La revedere, și sper că în viitor te vei simți din ce în ce mai bine, pentru că ai un suflet curat și mare.

De aceea, încercările îți vin pe măsură.

Dumnezeu încearcă pe cei buni și nu le dă încercări mai mari decât le pot suporta.

Bucură-te că ești încercat și mulțumește-I lui Dumnezeu că te încearcă și nu te lasă să fii pasiv, ci [îți dă] să ai o credință activă!

 Cu drag,

Ilie Mocanu.

***

A doua scrisoare [11 august 1997]

 Destinatar:

Radu Rotaru,

Str. Colțunaș,

nr. 11,

Craiova,

Jud. Dolj,

cod 1100.

*

Expeditor:

Ilie Mocanu,

Str. Griviței,

nr. 93,

Turnu Măgurele,

Jud. Teleorman,

cod 0750.

 Dragă Radule,

Am primit ultima scrisoare, a treia, precum și pe a doua. Îți mulțumesc pentru urările făcute.

Îmi pare bine că ai recitit poeziile[5], în care ai găsit motive de liniște și [de] înălțare spirituală.

Din gândurile și cugetările expuse, îmi dau seama că ai înaintat în spiritualitate și totul este pe linia creștin-ortodoxă.

Remarc ideile în care vorbești despre legătura tainică prin cuvânt a lui Dumnezeu cu noi, că altarul este centrul lumii, că trebuie mereu să ne hrănim din harul Dumnezeirii prin ritualul sfânt [al Bisericii].

Duhul lui Dumnezeu te călăuzește prin acceptarea numai a gândurilor bune, [pentru ca] să înțelegi din ce în ce mai bine esența creștinismului, [aceea] „că suntem o liturghie în miniatură”.

Nu ești mândru deloc, ci ești pe drumul cel bun.

Eu am recitit de curând cartea pe care tu mi-ai oferit-o, a Sfântului Simeon Noul Teolog, Cateheze către monahi.

Am găsit acolo lucruri minunate, în special faptul că orice vis sau viziune, chiar cu Sfânta Fecioară și Iisus pot veni de la Satana. Numai semnul Sfintei Cruci visat sau văzut nu poate veni de la diavol

De aceea, semnul Sfintei Cruci, pe care-l faci mental când spui rugăciunea, este benefic și salvator.

Iată, îți transcriu (pentru că ai vorbit despre cuvântul divin, și de vibrația, de dragostea și de lumina pe care le transmite acesta), rugăciunea Sfântului Simeon Noul Teolog[6], pe care poți s-o înveți și s-o recitești cât mai des pentru îndumnezeire.

Textul ei:

 „Miluiește-mă, Fiul lui Dumnezeu, și deschide ochii sufletului meu ca să văd Lumina lumii[7], adică pe Tine, Dumnezeule, și să ajung și eu fiul zilei dumnezeiești.

Nu mă lăsa nevrednic și fără de dumnezeirea Ta, Bunule Doamne.

Arată-Te mie ca să cunosc că Tu mă iubești, Doamne, fiindcă am păzit dumnezeieștile Tale porunci.

Trimite și asupra mea, mult Milostive, Duhul Tău, ca să mă învețe cunoașterea Ta și să-mi vestească tainele Tale.

Dumnezeule al tuturor lucrurilor, dogorește în mine adevărata lumină, o, Doamne bogat în milă, ca să văd slava Ta, slavă pe care ai avut-o înainte de facerea lumii la Părintele Tău.

Sălășluiește și în mine, precum ai zis, ca și eu să ajung vrednic să sălășluiesc în Tine și să pătrund fără încetare în Tine și să cunosc că Te am în mine, să iei formă în mine, ca să pot privi nepriceputa-Ți frumusețe, să port în mine chipul Tău, Care ești mai presus de ceruri și să uit toate lucrurile cele văzute.

Dă-mi și mie slava pe care Ți-a dat-o Ție Părintele Tău, Milostive, ca să ajung asemenea Ție, ca toți slujitorii Tăi, dumnezeu după har, și să fiu ca Tine fără încetare, acum și totdeauna și în veacurile fără sfârșit. Amin!”.

*

Pornind de la fericirea Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu (Mt. 5, 8), Iisus a zis: Cel ce are poruncile Mele și le păzește, acela este care Mă iubește […] și Mă voi arăta lui (In. 14, 21).

Sfântul Simeon [Noul Teolog] zice: Om sunt prin natură, dar dumnezeu prin har!

Prin urmare, e posibil să-L vedem pe Dumnezeu și e sigur că-L putem vedea chiar în această viață, nu prin ochiul trupesc, ci prin ochiul spiritual al inimii curate.

În concluzie: prin această transformare la sfârșitul veacurilor, care va fi ultima minune din această lume, omul va deveni un supraom, adică un om duhovnicesc, iar cosmosul va deveni un supracosmos, adică un cer nou și un pământ nou.

Căci nu numai omul, dar [și] lumea întreagă, asumată în el, e încorporată acestui destin al supremei transformări, spune teologul Nichifor Crainic[8], cât și Dumitru Stăniloae[9].

Nu e alt mijloc de a cunoaște pe Dumnezeu, spune Sfântul Simeon, decât prin vederea luminii care emană de la El.

Îți doresc multă sănătate și înaintare în Dumnezeu, prin cunoaștere și trăire [duhovnicească]!

P[ost] s[criptum]: Poate recunoști că nu e scrisul meu, ci al lui Green, la care apelez ca să-mi scrie. Eu nu mai pot să scriu.

 Cu dragoste,

Ilie Mocanu.

 ***

A treia scrisoare [10 august 1999]

 Destinatar:

Radu Rotaru,

Str. Colțunaș,

nr. 11,

Craiova,

Jud. Dolj,

cod 1100.

*

 Expeditor:

Ilie Mocanu,

Str. Griviței,

nr. 93,

Turnu Măgurele,

Jud. Teleorman,

cod 0750.

Dragă Radule,

Am vrut să-ți răspund la ultima scrisoare chiar din momentul în care am primit-o, dar am amânat zi de zi.

Întâi îți mulțumesc pentru felicitarea primită pe 3 august [1999] când e ziua mea  de naștere[10].

Mă întreb de unde ai știut de acest lucru.

În al doilea rând, regret accidentul pe care l-ai avut cu mașina[11], dar poate prin el ți s-a atras atenția, de [către] Cel de Sus, ca să fii mai atent.

Dar mai presus de toate vreau și aș fi vrut să discutăm despre gândurile și încercările care îți vin în timpul rugăciunii și mai ales în timpul rugăciunii inimii.

Nu trebuie să te întrebi și să te întristezivin și de unde vin. Aceasta[12] e normal pentru cel care se roagă cu tot zelul și care vrea să progreseze pe calea desăvârșirii.

Tuturor li se întâmplă așa și, cu cât sunt mai multe[13], [pe atât] Dumnezeu le îngăduie. Pentru că numai așa se poate ajunge cât mai sus și [se pot] birui forțele întunericului.

Deci nu te întrista și nici [nu] deznădăjdui și bucură-te că Dumnezeu îți oferă această luptă cu forțele negative și [cu] întunericul. Căci numai așa poți să te întărești [în viața duhovnicească] și, în cele din urmă, forțele negative vor ceda[14].

Spiritul cel rău[15] luptă pe toate căile să te înfrângă și să te îndepărteze de la rugăciune.

Rugăciunea lui Iisus, isihastă, este ceea ce, în [mod] special, duhului celui rău nu-i convine.

În trecut, asta am încercat și eu și încearcă toți…dar biruința și lumina vor veni!

Vei birui cu siguranță și atunci vei fi de neînvins.

Ți-aș recomanda cartea Mărturii din viața monahală, vol. II[16], a lui Gheron Iosif[17]. Primul volum mi l-ai dat mie.

Tipografia FED, Calea Rahovei 147, sector 5, București, tel. 335.93.18, fax 337.33.77.

Doresc multă sănătate la întreaga familie, Teodorei[18], lui Carmen[19], mamei și bunicii tale.

Tatălui tău îi doresc multă înțelegere pentru greșeala ta și eu aș îndrăzni să-l rog să nu se supere prea tare pentru accidentul pe care l-ai avut, pentru că e bine că ai scăpat sănătos.

 Cu multă dragoste,

Ilie Mocanu.


[2] Pe atunci Radu Rotaru își satisfăcea stagiul militar obligatoriu.

[3] Ale demonilor.

[4] Ispitit de către demoni.

[5] Se referă la poemele sale mistice…pe care i le dăduse lui Radu.

[6] A se vedea teza noastră doctorală: Vederea lui Dumnezeu în teologia Sfântului Simeon Noul Teolog [pe care o puteți downloada de aici], care îi este dedicată Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu…pentru că, mai întâi…i-a fost promisă…înainte ca el să adoarmă.

[7] Sublinierile din acest text al rugăciunii sunt în scrisoare și au fost, în mod neîndoielnic, indicate domnișoarei Green de către Fericitul Ilie.

[10] Ziua sa de naștere pe stil nou…pentru că pe stil vechi s-a născut de ziua Sfântului Ilie Tesviteanul.

[11] E vorba de un accident făcut cu propria sa mașină, pentru că Radu e conducător auto.

[12] Lupta cu gândurile e normală în cadrul rugăciunii isihaste.

[13] Încercările, ispitirile, grijile și necazurile noastre.

[14] În fața eforturile tale de înduhovnicire personală.

[15] Demonul.

[16] E vorba de ediția în două volume, în limba română, apărută la Editura Bizantină, în București, în anul 1996.

[18] Fiica lui Radu.

[19] Soția acestuia.

Fericitul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Opere complete [vol. 9] [52]

Ultima scrisoare (17 februarie 2004)[1]

Marți, 9 decembrie 2003, ora 19. 10 [minute], perdeaua grea a morții s-a lăsat pe sufletul meu, când mi-a fost luată iubita mea, Florica.

Blue Eyes, mireasa vieții mele, bucuria vieții mele…[a plecat] și m-a lăsat fără suflet[2], fără nădejde…

Mai am doar speranța că ne vom întâlni în ceruri sau, cel mai târziu, la Învierea din morți [a tuturor].

Mi-a rămas [doar] plânsul și suspinul până la moartea mea.

Bucuria vieții mele și liniștea mea era ea…Și acum totul s-a pierdut în moarte. Sper să fie acolo, în ceruri.

Trăiesc durere nesfârșită, infinită…care nu se va vindeca oricât mai am de trăit[3].

Aștept cu bucurie moartea, care să mă unească veșnic [cu ea].

Viața mea era ea și viața ei eram eu.

Am fost un singur trup și un singur suflet…și așa sper să rămânem veșnic!

Voi veni, Blue eyes!

Lucică.


[1] Scrisă la bătrânețe, după adormirea doamnei Florica, ca împlinire desăvârșită a dragostei lor care nu se termină niciodată.

Ultima scrisoare, pentru cea pe care a prohodit-o, până la sfârșitul vieții sale, cu multe rugăciuni…și lacrimi de dragoste

Scrisoarea e scrisă cu mâna lui Green, după dictare…ca și următoarele 3 piese ale secțiunii finale a cărții de față.

[2] Fără bucuria sufletului meu.

[3] Și așa s-au petrecut lucrurile!

Fericitul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Opere complete [vol. 9] [51]

Scrisoarea nr. 72 (11 mai 1947)

 Destinatar:

D-nei Florica Ivan,

str. Griviței, nr. 67,

Turnu Măgurele,

jud. Teleorman.

*

Expeditor:

I[lie] Mocanu,

Str. Biserica

Sfântul Nicolae,

nr. 9,

comuna suburbană

Dudești Cioplea,

București.

Florica,

N-am primit nicio veste de la tine și nici nu te-am visat de câtva timp. Așa că nici nu pot să-mi închipui ce mai faci.

Săptămâna aceasta au plecat și Gena și, în altă zi, și Miron, pe la Turnu [Măgurele]. Nu s-au întors încă…ca să văd ce vești aduc de la ai mei.

În afară de aceasta eu ți-am mai trimis o scrisoare, pe care cred că ai primit-o.

Săptămâna ce vine sau cel mai târziu până pe data de 20 mai [1047] voi termina cu seminarul. Scap de o grijă dar, [încă] de pe acum, mă întreb ce voi face [mai departe].

Nu știu încotro s-o iau și s-o apuc, dacă nu-mi voi face un rost într-un fel sau într-altul.

Ți-am scris destul de rar dar am fost și foarte ocupat în ultima vreme. Și, în al doilea rând, costă atât de mult o scrisoare…iar fondurile mele sunt cam mici.

M-am gândit să-ți trimit prin mașină câte-o scrisoare. Am fost în vreo două rânduri la [autogară] dar nu am cunoscut pe nimeni.

Am o scrisoare pe care nu am mai trimis-o, fiindcă am tot amânat [trimiterea ei] zi după zi.

Tu cred că înțelegi situația [în care mă aflu].

Ceva interesant [însă s-a petrecut]. Am primit o ilustrată de la Ovid*. Ne urează fericire și înțelegere…și este adresată la amândoi.

Lui îi scrisese Costică despre mine că m-am căsătorit. Iar el n-a uitat de Paști și și-a adus aminte [de mine].

M-am gândit imediat la visul tău din zilele de Paști. Probabil când ne-a scris el…

I-am scris o scrisoare în care i-am povestit și visul…și multe altele. Mai ales m-am scuzat că nu i-am scris niciodată, deși el mereu întreabă de mine, că ce am de nu-i răspund.

Și ce crezi? Țin și acum scrisoarea la mine, căci nu am bani [să i-o trimit]. Costă extrem de mult o scrisoare pentru străinătate…și nu știu ce să fac.

Îmi pare atât de rău [că nu îi pot trimite scrisoarea].

Azi noapte l-am visat. Cine știe ce-o mai fi și cu el?

Tu ce mai faci? Ai tăi cum se mai împacă cu tine? Tușa ce mai zice?

Trece timpul și încă n-am rezolvat în niciun fel situația noastră. Cred că o să înceapă să mă învinuiască pe mine…Dar ce putem face?

Eu cel puțin Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am ajuns să termin școlile…și că trăiesc cum trăiesc. Destul de rău[, desigur,]…Însă să ne gândim bine: nu ar fi putut să fie și mai rău?

Dacă ai tăi nu te-ar fi înțeles, dacă eu, de bine de rău, nu izbuteam să îmi termin studiile, nu ar fi fost și mai trist?

Eu cred că partea cea mai grea a trecut. De acum vor veni și zile mai bune

Voi avea timpul să mă interesez de aici înainte și pentru căminul nostru.

Oricum: voi fi liber și voi face orice [voi dori].

Mă voi apuca de orice meserie [voi putea] și sper că voi izbuti să trăim și noi cum trăiește și cealaltă lume.

Toate bucuriile noastre au venit așa de târziu…și poate nici nu-ți mai trece prin minte să te mai gândești și la fericirea de a ne simți alături.

Ce vrei să facem, dacă asta e viața noastră?

Când vom avea răgaz și liniște și pace de la ceilalți, vom începe iarăși să ne iubim.

Am impresia că din cauza atâtor necazuri am uitat să ne mai gândim la frumusețile și plăcerile dragostei.

Dar nu avem dreptul [să o uităm]! Oricâte necazuri [am avea], cel puțin dragostea să ne rămână întreagă…și să ne simțim bine și fericiți atunci când vom începe să trăim ca altădată și s-o dorim ca întotdeauna.

Ți-aduci aminte pacea [din inima noastră]…și serile [acela] când ne pierdeam [unul în ochii celuilalt] privindu-ne și vorbind? Când am fi stat o veșnicie numai așa, ca să fim împreună?

Mie mi-e dor de clipele acelea…și aș vrea [ca ele] să revină [în viața noastră].

Fii și tu tare, ca să fiu și eu!

Trebuie să avem puterea să uităm toate necazurile din ultima vreme, ca să putem gândi din nou la iubirea care ne va da viață. Care ne va da tinerețea veșnică, pe care trebuie s-o trăim.

Noi, fiindcă suntem împreună, și nimic și nimeni nu ne va desparte.

Nu ești tu zâna din visele mele?

Pe cine am dorit-o eu mai mult? Pe cine am vrut-o eu de nevastă?

Pe tine!

Acum, când ești a mea, când crește în tine făptura dragostei în chipul unui copil, de ce să fim triști?

Vom îmbătrâni mâine-poimâine…și atunci vom zice, cu amărăciune poate: „Trebuia să ne iubim mai mult în tinerețe și să nu fi luat în seamă la necazuri și la vorbele celorlalți”.

Ca mâine se va apropia sfârșitul…și când vom muri…nu va rămâne decât dragostea [noastră].

Și ar fi bine să avem cât mai multă [dragoste] adunată atunci.

Lucică.

Fericitul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Opere complete [vol. 9] [50]

Scrisoarea nr. 71 (27-28 aprilie 1947)

Destinatar:

D-nei Florica Ivan,

str. Griviței, nr. 67,

Turnu Măgurele,

jud. Teleorman.

*

Expeditor:

I[lie] Mocanu,

Str. Biserica

Sfântul Nicolae,

nr. 9,

comuna suburbană

Dudești Cioplea,

București.

Florica, Blue eyes, soție dragă,

Astă seară, duminică, am fost mai liber. Mi-am pregătit unele lucruri pentru săptămâna ce vine, în care cred că voi avea mai multe de făcut.

Am dormit după amiază și acum nu mai îmi vine somn, toți de prin curtea în care stau au amorțit și este liniște, frumos și lună afară.

E noapte…poate peste ora 10: nu am ceas și nu știu [sigur ce oră e].

De aceea dimineața când se luminează mă scol și eu, deși, câteodată, nu am treabă așa devreme, dar așa m-am obișnuit.

Ți-aș scrie despre toate cele ce fac din zori și până în seară, dar nu știu dacă te interesează așa cum m-ar interesa pe mine despre tine lucrurile acestea.

Poate ne vom scrie mai rar: vezi tu, și această bucurie ne-o sfarmă vremile și oamenii.

O recomandată costă atâția bani, de care nu pot dispune nici eu [și] nici tu, iar o scrisoare simplă, după ce că nu e nici ea mai ieftină (16 mii [de lei]), mai bine n-o trimit, fiindcă ajunge prea târziu sau poate deloc.

Am o scrisoare de săptămâna trecută, din ziua de Sfântul Gheorghe, pe care am voit s-o dau prin mașină[1], dar n-am cunoscut pe nimeni.

Și apoi m-am gândit: pot avea încredere în oricine? Așa că tot prin poștă rămâne să-ți scriu, oricât de scump ar fi.

Pe aici sunt niște prețuri care întrec de 5-6 ori pe cele pe care le știam la Turnu [Măgurele], atunci când am plecat.

Spre exemplu, 1 kg de făină a ajuns 350 de mii [de lei].

Dar nu vreau să te mai plictisesc cu lucrurile astea: ai și tu destule necazuri și plictiseli acolo.

Aș vrea să te bucur puțin. Dar cum? De câte ori mă gândesc acum la tine, mi-e imposibil să nu-mi amintesc și de copilul pe care îl porți în trupul tău, pe care îl crești și îl hrănești cu sufletul și sângele tău. Și care este o parte și din mine.

Mă întreb atunci cât mă iubești?

Și, vezi tu, iubirea ta arătată față de altul, [oricât] de puțin, m-ar supăra. Dar față de copilul tău nu mă supără, ci dimpotrivă, mă întărește. Mă face să cred că pe mine mă iubești în el, așa cum și eu, dacă îi voi arăta simpatie și dragoste, va fi totul făcut pentru tine.

Căci iubind pe cel pe care-l vei face tu, [în el] pe tine te iubesc.

Dacă vei avea posibilitatea să vii la București, vino oricând, eu te aștept, deși nu te pot chema încă.

[Vino] să putem dormi și noi cu buzele lipite unul de trupul altuia, adunându-ne cu mâinile și cu trupul tot, unul de la altul [și să ne trăim în liniște] dragostea pe care n-am trăit-o decât în fugă.

E cald afară și în casă. Am putea face orice.

Ne-am putea plimba seara visând, ne-am putea juca unul cu altul cum încă nu ne-am jucat.

Câte nebunii și lucruri ce nu ni le-am spus mai avem încă să ni le spunem!

Amândoi singuri ziua sau seara, să te privesc îmbrăcată, cum îți stă cu una sau cu alta, să privesc cum te dezbraci sau cum stai cu un picior sau un sân dezgolit…

Sunt plăceri ce mă atrag.

Să te văd, să te pipăi liber și din toate părțile: sunt atâtea bucurii pe care trebuie să le trăim încă, [pentru ca] să ne săturăm și noi odată!

Aș vrea să-mi plimb ochii și fruntea peste trupul tău gol și fraged, să adorm între sânii tăi ce s-au făcut mari și sunt dulci și calzi, să adorm cu buzele între picioarele tale fierbinți, să simt părul meu cum se amestecă cu al tău și să te aud cum sufli dorind…că nu mai poți aștepta și vrei…

Știi ce, odată când vom fi singuri, goi, ne vom chinui și nu vom trece la act decât după ce ne vom fi epuizat de tot în sărutări.

Eu când sunt mai supărat știi ce fac? Mă gândesc la tine și caut în gând să te am. Așa îmi uit de unele necazuri.

Iată, îți scriu aceste ultime cuvinte la poștă și aproape nu îndrăznesc să-ți mai spun să-mi scrii, căci atât de mult a ajuns să coste o [scrisoare] recomandată.

Poate tu ai vești mai bune.

Eu ceea ce pot să-ți spun este că prețurile aici, se măresc pe zi ce trece și că trebuie să vă așteptați și acolo la același lucru.

De aceea, dacă  ai voștri vor, să se aprovizioneze încă de acum, pentru că mai târziu va fi greu.

 Cu drag,

Lucică.


[1] Adică, să-ți parvină prin cineva care merge cu mașina la Turnu Măgurele și ar putea să-ți aducă și scrisoarea.

Fericitul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Opere complete [vol. 9] [49]

Scrisoarea nr. 70 (23 aprilie 1947)

 Destinatar:

D-nei Florica Ivan,

str. Griviței, nr. 67,

Turnu Măgurele,

jud. Teleorman.

*

Expeditor:

I[lie] Mocanu,

Str. Biserica

Sfântul Nicolae,

nr. 9,

comuna suburbană

Dudești Cioplea,

București.

Florica,

De dimineață am fost la Biserică. E o zi frumoasă azi și e Sfântul Gheorghe.

Când m-am sculat azi, mă gândeam și îmi închipuiam ce bine ar fi să putem dormi și noi împreună.

Vezi tu ce doresc eu? Și sunt sigur că și tu dorești în același timp același lucru. Doresc să putem și noi să dormim împreună și să fim împreună mai mult timp.

Să ne mângâiem și să ne simțim bine. Cel puțin atâta lucru dacă am avea după și între toate necazurile și grijile.

Nu știu ce să mai zic.

Nu mai gândesc [la] nimic[1].

Când mă uit în viitor și văd și vremurile acestea, care devin de nesuportat, îmi vine mai bine să intru în pământ!

Nu știu…și mai bine nu mai gândesc nimic! Dumnezeu să dezlege cum vrea[2]!

Nu știu ce vom face…și totuși mi-arunc ochii pe fereastră și…e o zi așa de frumoasă…și noi am trăit atât de puțin viața și ne-am bucurat atât de puțin de libertate – unul lângă altul – și de fericirea de a trăi în doi, de a ne aparține fără grijă unul altuia, încât ar fi păcat să rămânem [cu impresia] sau să credem că numai atât ne-a dăruit dragostea și viața.

Trebuie să sperăm că ni se cuvine mai mult, că odată ni se va dărui mai multă fericire decât am avut în anii trecuți, fiindcă ne iubim

Și noi nu avem dreptul să spunem că n-am simțit fericirea împreună. Am avut clipe fericite (dacă ne gândim) și vom avea clipe și mai pline de bucurii în dragostea noastră curată.

Când am plecat sâmbătă, n-am putut trece pe la tine, fiindcă tocmai a trebuit să descărcăm niște vin pe care îl cumpăraseră, după cum știi.

Să-ți scriu despre prețurile de aici, e cel mai interesant lucru…Pe mine mă ia durerea de cap când văd ce-a ajuns [prețul existenței].

Iată: tramvaiele [costă] 5 mii [clasa] a II-a și 8 mii clasa I. Cartofii 70 de mii kg. Uleiul 300 de mii 1 litru. Untura 6-700 de mii 1 kg. O pâine de o jumătate de kg costă de la 100 de mii în sus, căci 1 kg de făină e 200.000 de lei.

Ca să cumpăr acum ce cumpăram înainte de Paști cu 100.000 de lei, îmi trebuie 1 milion.

Închipuiește-ți ce poți face cu 100.000 [de lei]…nici măcar pâine ca să ai pentru o zi nu poți cumpăra.

Când am ajuns în gară, hamalii mi-au cerut unul 200.000 de lei și altul 100.000 [doar] ca să ne ducă bagajul două sute de metri până la tramvai.

Dumnezeu cu mila le-a dat…pentru că ne-am căznit noi singuri…

De unde era să le dai atâția bani?

Abonament la tramvai n-am putut scoate, fiindcă nu mai sunt student și nu mai am carnet. Am încercat, dar zadarnic.

Merg, când [pot], pe jos, dar două drumuri tot trebuie să le fac cu tramvaiul pe zi, așa că vezi, 300.000 de lei pe lună are să mă coste numai tramvaiul.

Nu știu unde am să ies[3].

Moș Stan mi-a dat, în afară de drum, 1 milion [de lei].

Dar ce crezi că are să fie [1 milion, când] 400.000 de lei i-am dat [numai] ca să-mi achit datoria.

100.000 am dat la cameră [și] mi-au rămas 5 sute de mii, din care o sută s-a dus deja.

Noroc că mi-am luat alimente de acasă, că aici cu banii nu mai faci nimic.

Nu-ți mai povestesc, ca să nu te sperii prea rău…

Ieri, marți, mi-am scos diploma de licență.

Mâine trebuie să mă duc să-mi scot cartelă, apoi trebuie să-mi fac mutația la noua locuință, unde m-am mutat, și câte toate[4] și cu seminarul la care nu vreau să lipsesc.

Un pic de liniște nu poți avea cu nenorocita asta de viață, aici, la București…grijile și neajunsurile…la Turnu ambițiile mamă-mii…

Scrie-mi și tu acum necazurile tale, cel puțin să ni le împărtășim prin scrisori, că avem destule și unul și altul.

Iată adresa mea: Str. Biserica Sf. Nicolae, nr. 9, comuna suburbană Dudești Cioplea, București.

Lucică.

P[ost] s[criptum]: Sau, dacă vii tu: [iei] de la gară tramvaiul 26 până la a doua stație de la capăt, apoi tramvaiul 18 spre Dudești Cioplea până la Troiță (stația).

Acolo e strada Sf. Nicolae, pe dreapta, la nr. 9.


[1] Nu mai îmi fac griji.

[2] Dumnezeu să dea dezlegare vremurilor cum dorește El, dar și situației noastre. Adică: o rezolvare, o liniștire a lucrurilor.

[3] În sensul: cum am să mă descurc.

[4] În sensul: sunt multe cele pe care trebuie să le fac.