Scrisoarea nr. 70 (23 aprilie 1947)

 Destinatar:

D-nei Florica Ivan,

str. Griviței, nr. 67,

Turnu Măgurele,

jud. Teleorman.

*

Expeditor:

I[lie] Mocanu,

Str. Biserica

Sfântul Nicolae,

nr. 9,

comuna suburbană

Dudești Cioplea,

București.

Florica,

De dimineață am fost la Biserică. E o zi frumoasă azi și e Sfântul Gheorghe.

Când m-am sculat azi, mă gândeam și îmi închipuiam ce bine ar fi să putem dormi și noi împreună.

Vezi tu ce doresc eu? Și sunt sigur că și tu dorești în același timp același lucru. Doresc să putem și noi să dormim împreună și să fim împreună mai mult timp.

Să ne mângâiem și să ne simțim bine. Cel puțin atâta lucru dacă am avea după și între toate necazurile și grijile.

Nu știu ce să mai zic.

Nu mai gândesc [la] nimic[1].

Când mă uit în viitor și văd și vremurile acestea, care devin de nesuportat, îmi vine mai bine să intru în pământ!

Nu știu…și mai bine nu mai gândesc nimic! Dumnezeu să dezlege cum vrea[2]!

Nu știu ce vom face…și totuși mi-arunc ochii pe fereastră și…e o zi așa de frumoasă…și noi am trăit atât de puțin viața și ne-am bucurat atât de puțin de libertate – unul lângă altul – și de fericirea de a trăi în doi, de a ne aparține fără grijă unul altuia, încât ar fi păcat să rămânem [cu impresia] sau să credem că numai atât ne-a dăruit dragostea și viața.

Trebuie să sperăm că ni se cuvine mai mult, că odată ni se va dărui mai multă fericire decât am avut în anii trecuți, fiindcă ne iubim

Și noi nu avem dreptul să spunem că n-am simțit fericirea împreună. Am avut clipe fericite (dacă ne gândim) și vom avea clipe și mai pline de bucurii în dragostea noastră curată.

Când am plecat sâmbătă, n-am putut trece pe la tine, fiindcă tocmai a trebuit să descărcăm niște vin pe care îl cumpăraseră, după cum știi.

Să-ți scriu despre prețurile de aici, e cel mai interesant lucru…Pe mine mă ia durerea de cap când văd ce-a ajuns [prețul existenței].

Iată: tramvaiele [costă] 5 mii [clasa] a II-a și 8 mii clasa I. Cartofii 70 de mii kg. Uleiul 300 de mii 1 litru. Untura 6-700 de mii 1 kg. O pâine de o jumătate de kg costă de la 100 de mii în sus, căci 1 kg de făină e 200.000 de lei.

Ca să cumpăr acum ce cumpăram înainte de Paști cu 100.000 de lei, îmi trebuie 1 milion.

Închipuiește-ți ce poți face cu 100.000 [de lei]…nici măcar pâine ca să ai pentru o zi nu poți cumpăra.

Când am ajuns în gară, hamalii mi-au cerut unul 200.000 de lei și altul 100.000 [doar] ca să ne ducă bagajul două sute de metri până la tramvai.

Dumnezeu cu mila le-a dat…pentru că ne-am căznit noi singuri…

De unde era să le dai atâția bani?

Abonament la tramvai n-am putut scoate, fiindcă nu mai sunt student și nu mai am carnet. Am încercat, dar zadarnic.

Merg, când [pot], pe jos, dar două drumuri tot trebuie să le fac cu tramvaiul pe zi, așa că vezi, 300.000 de lei pe lună are să mă coste numai tramvaiul.

Nu știu unde am să ies[3].

Moș Stan mi-a dat, în afară de drum, 1 milion [de lei].

Dar ce crezi că are să fie [1 milion, când] 400.000 de lei i-am dat [numai] ca să-mi achit datoria.

100.000 am dat la cameră [și] mi-au rămas 5 sute de mii, din care o sută s-a dus deja.

Noroc că mi-am luat alimente de acasă, că aici cu banii nu mai faci nimic.

Nu-ți mai povestesc, ca să nu te sperii prea rău…

Ieri, marți, mi-am scos diploma de licență.

Mâine trebuie să mă duc să-mi scot cartelă, apoi trebuie să-mi fac mutația la noua locuință, unde m-am mutat, și câte toate[4] și cu seminarul la care nu vreau să lipsesc.

Un pic de liniște nu poți avea cu nenorocita asta de viață, aici, la București…grijile și neajunsurile…la Turnu ambițiile mamă-mii…

Scrie-mi și tu acum necazurile tale, cel puțin să ni le împărtășim prin scrisori, că avem destule și unul și altul.

Iată adresa mea: Str. Biserica Sf. Nicolae, nr. 9, comuna suburbană Dudești Cioplea, București.

Lucică.

P[ost] s[criptum]: Sau, dacă vii tu: [iei] de la gară tramvaiul 26 până la a doua stație de la capăt, apoi tramvaiul 18 spre Dudești Cioplea până la Troiță (stația).

Acolo e strada Sf. Nicolae, pe dreapta, la nr. 9.


[1] Nu mai îmi fac griji.

[2] Dumnezeu să dea dezlegare vremurilor cum dorește El, dar și situației noastre. Adică: o rezolvare, o liniștire a lucrurilor.

[3] În sensul: cum am să mă descurc.

[4] În sensul: sunt multe cele pe care trebuie să le fac.

Did you like this? Share it: