Fericitul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Opere complete [vol. 9] [51]

Scrisoarea nr. 72 (11 mai 1947)

 Destinatar:

D-nei Florica Ivan,

str. Griviței, nr. 67,

Turnu Măgurele,

jud. Teleorman.

*

Expeditor:

I[lie] Mocanu,

Str. Biserica

Sfântul Nicolae,

nr. 9,

comuna suburbană

Dudești Cioplea,

București.

Florica,

N-am primit nicio veste de la tine și nici nu te-am visat de câtva timp. Așa că nici nu pot să-mi închipui ce mai faci.

Săptămâna aceasta au plecat și Gena și, în altă zi, și Miron, pe la Turnu [Măgurele]. Nu s-au întors încă…ca să văd ce vești aduc de la ai mei.

În afară de aceasta eu ți-am mai trimis o scrisoare, pe care cred că ai primit-o.

Săptămâna ce vine sau cel mai târziu până pe data de 20 mai [1047] voi termina cu seminarul. Scap de o grijă dar, [încă] de pe acum, mă întreb ce voi face [mai departe].

Nu știu încotro s-o iau și s-o apuc, dacă nu-mi voi face un rost într-un fel sau într-altul.

Ți-am scris destul de rar dar am fost și foarte ocupat în ultima vreme. Și, în al doilea rând, costă atât de mult o scrisoare…iar fondurile mele sunt cam mici.

M-am gândit să-ți trimit prin mașină câte-o scrisoare. Am fost în vreo două rânduri la [autogară] dar nu am cunoscut pe nimeni.

Am o scrisoare pe care nu am mai trimis-o, fiindcă am tot amânat [trimiterea ei] zi după zi.

Tu cred că înțelegi situația [în care mă aflu].

Ceva interesant [însă s-a petrecut]. Am primit o ilustrată de la Ovid*. Ne urează fericire și înțelegere…și este adresată la amândoi.

Lui îi scrisese Costică despre mine că m-am căsătorit. Iar el n-a uitat de Paști și și-a adus aminte [de mine].

M-am gândit imediat la visul tău din zilele de Paști. Probabil când ne-a scris el…

I-am scris o scrisoare în care i-am povestit și visul…și multe altele. Mai ales m-am scuzat că nu i-am scris niciodată, deși el mereu întreabă de mine, că ce am de nu-i răspund.

Și ce crezi? Țin și acum scrisoarea la mine, căci nu am bani [să i-o trimit]. Costă extrem de mult o scrisoare pentru străinătate…și nu știu ce să fac.

Îmi pare atât de rău [că nu îi pot trimite scrisoarea].

Azi noapte l-am visat. Cine știe ce-o mai fi și cu el?

Tu ce mai faci? Ai tăi cum se mai împacă cu tine? Tușa ce mai zice?

Trece timpul și încă n-am rezolvat în niciun fel situația noastră. Cred că o să înceapă să mă învinuiască pe mine…Dar ce putem face?

Eu cel puțin Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am ajuns să termin școlile…și că trăiesc cum trăiesc. Destul de rău[, desigur,]…Însă să ne gândim bine: nu ar fi putut să fie și mai rău?

Dacă ai tăi nu te-ar fi înțeles, dacă eu, de bine de rău, nu izbuteam să îmi termin studiile, nu ar fi fost și mai trist?

Eu cred că partea cea mai grea a trecut. De acum vor veni și zile mai bune…

Voi avea timpul să mă interesez de aici înainte și pentru căminul nostru.

Oricum: voi fi liber și voi face orice [voi dori].

Mă voi apuca de orice meserie [voi putea] și sper că voi izbuti să trăim și noi cum trăiește și cealaltă lume.

Toate bucuriile noastre au venit așa de târziu…și poate nici nu-ți mai trece prin minte să te mai gândești și la fericirea de a ne simți alături.

Ce vrei să facem, dacă asta e viața noastră?

Când vom avea răgaz și liniște și pace de la ceilalți, vom începe iarăși să ne iubim.

Am impresia că din cauza atâtor necazuri am uitat să ne mai gândim la frumusețile și plăcerile dragostei.

Dar nu avem dreptul [să o uităm]! Oricâte necazuri [am avea], cel puțin dragostea să ne rămână întreagă…și să ne simțim bine și fericiți atunci când vom începe să trăim ca altădată și s-o dorim ca întotdeauna.

Ți-aduci aminte pacea [din inima noastră]…și serile [acela] când ne pierdeam [unul în ochii celuilalt] privindu-ne și vorbind? Când am fi stat o veșnicie numai așa, ca să fim împreună?

Mie mi-e dor de clipele acelea…și aș vrea [ca ele] să revină [în viața noastră].

Fii și tu tare, ca să fiu și eu!

Trebuie să avem puterea să uităm toate necazurile din ultima vreme, ca să putem gândi din nou la iubirea care ne va da viață. Care ne va da tinerețea veșnică, pe care trebuie s-o trăim.

Noi, fiindcă suntem împreună, și nimic și nimeni nu ne va desparte.

Nu ești tu zâna din visele mele?

Pe cine am dorit-o eu mai mult? Pe cine am vrut-o eu de nevastă?

Pe tine!

Acum, când ești a mea, când crește în tine făptura dragostei în chipul unui copil, de ce să fim triști?

Vom îmbătrâni mâine-poimâine…și atunci vom zice, cu amărăciune poate: „Trebuia să ne iubim mai mult în tinerețe și să nu fi luat în seamă la necazuri și la vorbele celorlalți”.

Ca mâine se va apropia sfârșitul…și când vom muri…nu va rămâne decât dragostea [noastră].

Și ar fi bine să avem cât mai multă [dragoste] adunată atunci.

Lucică.