În anii trecuți am atras în mai multe rânduri atenția asupra calității de povestitor a lui Varlaam și a valorii și importanței literare a Cazaniei sale de la 1643.

A se revedea, pentru cine dorește: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7 sau Epilog la lumea veche (vol. I) – am citat și eu opinia lui Nicolae Manolescu, care îl situează pe mitropolit, ca har narativ, alături de Ion Neculce, dar consideram că îi este chiar superior.

Și nu mi-am schimbat încă opinia.

În orice caz, putem determina o filieră a povestitorilor moldoveni, în ordine cronologică: Varlaam, Neculce, Creangă, Sadoveanu.

Dan Zamfirescu a publicat o nouă ediție a Cazaniei lui Varlaam (1643) – contribuția principală la realizarea ediției o are Stela Toma –, însoțită de un volum separat conținând studiul domniei sale.

Reproducem în parte concluziile domniei sale, din articolul citat mai sus:

„Adunând materialele, am avut norocul prieteniei cu „hasdeologul” emerit de la Chişinău Pavel Balmuş, care s-a făcut luntre şi punte şi a adus de la Petersburg microfilmul unei cărţi bănuite de Dan Horia Mazilu a fi unul din aceste izvoare neidentificate, dar inaccesibil la noi: Evanghelia învăţătoare sau  Cazania celui mai mare predicator ucrainean, Kiril Trankvilion-Stavroveţki.

Ea a fost tipărită în 1619 la Rohmaniv, cu banii prinţesei Irina Vişneoveţki, fiica fostului domn Ieremia Movilă.

Am putut identifica astfel originalul Cazaniei de la Govora din 1642, căutat zadarnic timp de un secol, precum şi unul dintre cele trei principale izvoare din care şi-a împletit (acesta e termenul!) Mitropolitul Varlaam cartea sa.

Un al doilea izvor, Comoara lui Damaschin Studitul, îl identificase în 1970 învăţatul Pandele Olteanu, student al lui Nicolae Cartojan şi eminent slavist.

Dar concluziile la care ajunsese, şi anume negarea oricărei originalităţi a Mitropolitului Varlaam, nu se pot susţine. Al treilea izvor principal, contestat de trei învăţaţi – P. P. Panaitescu, Ştefan Ciobanu şi Pandele Olteanu -, dar care se demonstrează a fi fost folosit realmente, este Omiliarul patriarhal din Bizanţ, tradus şi completat în slavonă şi tipărit în 1569 la Zabludovo (s. n.).

Tipăritura a fost adusă de Ivan Feodorov la Târgovişte şi dată Mitropolitului Serafim. De la acesta a fost procurată de Coresi şi tradusă de preoţii din Scheii Braşovului, popa Iane şi popa Mihai, fiind tipărită în 1581.

Dan Horia Mazilu, care era la bază ucrainist, şi deci cunoscător specializat al culturii vecine, a constatat că în tipăritura lui Feodorov nu existau pericopele evanghelice. Ideea de a le adăuga în fruntea tâlcurilor le-a venit lui Coresi şi colaboratorilor săi.

Ea va fi preluată ulterior în toate reeditările ucrainene ale tipăriturii de la Zabludovo, până la Cazania lui Petru Movilă din 1637.

La fel va proceda şi Kiril Trankvilion-Stavroveţki în cartea sa. Am reuşit să demonstrez categoric faptul că Mitropolitul Varlaam a avut pe masa de lucru atât una din ediţiile ucrainene care-i atribuiseră cartea – fără nici un temei – Patriarhului Calist al Constantinopolului (de unde şi ceea ce-i scrisese ţarului, precum şi mitul «vestitului tâlc al lui Calist», cum l-a calificat N. Iorga), cât şi versiunea românească tipărită de Coresi.

Aşa încât, în materie de limbă română, putem spune că mitropolitul a pornit de acolo unde ajunsese diaconul. […]

Am demonstrat, urmărind rând cu rând pe izvoarele odată ştiute şi pe care le-am mai sporit pe drum cu câteva, că acela care a intuit adevărul a fost marele nostru poet Ioan Alexandru, când l-a caracterizat „întâiul nostru mare scriitor de limbă românească”.

Varlaam se dovedeşte un geniu în mânuirea şi făurirea limbii române – cel mai mare înaintea lui Mihail Eminescu -, dar şi prin crearea unei opere româneşti care a sintetizat trei mari tradiţii şi „şcoli” în propovăduirea adevărurilor creştine: cea bizantină, cea neogreacă şi cea slavo-ucraineană (s. n.).

El a dat întâia expresie monumentală în limba română gândirii noastre teologice, după ce Neagoe Basarab o făcuse în limba slavonă, având însă norocul unui traducător pe care Nicolae Iorga l-a socotit egal cu Varlaam în mânuirea limbii române.

Istorici literari de prestigiu şi cu foarte mult spirit critic, precum Nicolae Manolescu, îl consideră întâiul nostru mare povestitor, strămoşul lui Creangă, din acelaşi ţinut nemţean din care, conform ultimelor cercetări, provenea şi mitropolitul-scriitor.

„Un mare scriitor” l-a decretat şi Valeriu Anania, Mitropolitul Bartolomeu. Dar demonstraţia concretă se face abia în acest volum, pagină cu pagină, pentru toate cele 75 de predici ale Cărţii româneşti de învăţătură”.

Nu am intrat încă în posesia celor editate de Dan Zamfirescu. Sunt și eu curioasă…

Cu aserțiunea că Varlaam este cel mai mare geniu înaintea lui Eminescu, n-aș fi însă de acord. Poate a vrut să spună că este primul. Altfel, ce să spunem despre Dosoftei, Antim și Cantemir?

Did you like this? Share it: