Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Escamotarea demnității

Fii demn! a lui Dan Puric [București, 2011, fără editură…și tipărită la S.C. LUMINA TIPO s.r.l., având 207 p.]…e încercarea eșuată de a-și eroiza părinții, mai ales mama (căreia îi este dedicată cartea), pentru că, în cele din urmă, nu reușește să spună despre familia sa decât…că au încercat să reziste, deloc protestatar, în timpul comunismului.

În comparație cu martirizații închisorilor comuniste pe care Dan Puric încearcă să îi pună în relief, în conferințele sale, în mod legitim, cei doi medici, părinții săi…fac naveta, o duc ca tot românul, au impact, fără doar și poate, în viața fiului lor…dar viețile lor nu au reverberații de talie națională sau mondială.

Așa că demnitatea despre care autorul încearcă să ne convingă…nu e o moștenire de familie…ci o moștenire națională.

Din p. 63 a cărții, de când Dan Puric devine informator…iar viața lui, până la revoluție, devine una dintre metaforele cărții…m-a făcut să sar peste orice parabolă a cărții (și sunt câteva pagini bune)…în care încearcă să metaforizeze realitatea.

De ce? Pentru că autobiografia romanțată…nu e o lecție de demnitate.

Dacă ai lucruri demne, suferințe importante, dramatice în familie…ca opozant al comunismului…trebuie să le spui pe scurt…și să nu le combini cu ale altora. Pentru că da, alții chiar au avut familii suferinde din cauza demnității de a protesta…în fața unui regim criminal, ateist, satanist…

Însă o familie care s-a strecurat prin comunism…și a rămas întreagă…nu este eroică…ci doar descurcăreață.

Iar eroismul, înțeleg din substratul cărții, despre care ar fi vrut să ne vorbească autorul, este al celui care a spus nu!…când mai toți: plecau capul.

Nici familia lui Dan Puric și nici el însuși nu poate fi demn…de el și de ai lui până la revoluție…pentru că nu s-au împotrivit…nimănui în mod eroic.

Ca majoritatea românilor…au tăcut…au făcut compromisuri…și au rămas democrați până astăzi.

La fel, umorul cărții e contrafăcut…pentru că el nu are prospețimea trecutului, nu e congenial cu trecutul, ci este un râs așteptat de public, e râsul care a învățat că prinde…și pe care îl livrează împănat cu accente naționaliste, cu accente teologice critice, cu starea minții celui care încearcă să fie ortodox de foarte recent

Alături de inflația de citate celebre (în texte care nu se ridică la profunzimea celor citați) și de gesturile teatralizante (care demonstrează că gesturile țin loc de experiențele pe care vrea să le sublinieze)…umorul său religiozizat e al treilea set de gesturi oratorice care pe mine mă fac să nu am încredere în discursul lui Dan Puric…chiar dacă îmi place cu mult mai mult decât al unora și mai falși decât el.

Urina strânsă de-o lună (p. 10), umorul din jurul mamei cu înclinații superstițioase (p. 18 sq.), mama și bunica la teatru (p. 34), bibliotecara de România (p. 74-75), etc. sunt pasaje care te fac să râzi, la propriu…dar nu te fac să vezi râsul.

Ca și în expunerile sale live, Dan Puric, în scris, râde împreună cu cititorii dar nu îi face să își înțeleagă râsul…sau nu le curmă râsul încă fiind el…pe buzele lor…

Însă, dacă cel mai adesea râde fără morală…în schimb, în pasaje ca: turismul românesc horror (p. 77), frica bună (p. 126), franțuzoaica și coniacul românesc (p. 131), întrerupătorul Puric la conferințe (p. 140-141)…autorul moralizează mult prea tușant, grețos de tușant…

O astfel de carte e ca o predică din aia fals pietistă, încărcată până la refuz cu moralizări…dar din care lipsește măsura și rațiunea străvăzătoare

De aceea e o carte de masă, o carte de efuziune sentimentală, care prinde la o majoritate ortodoxă românească tot la fel de mult precum concertele lui Tudor Gheorghe sau Ștefan Bănică jr., însă nu te învață despre…demnitate.

De ce? Pentru că demnitatea nu are deloc râs…ci doar odioase și incalificabile încercări de minimalizare ale omului.

Demnitatea apare când ești pus la zid…când ești călcat în picioare…când ești crezut o lighioană ce trebuie exterminată.

Tot la fel ca în lagărele de gazare…demnitatea românească din închisoare…nu e cu râs…și nici nu poate fi recuperată prin râs

Însă, de aceea am spus că e pentru un anume fel de râs, ideologizat…unde trebuie să reziști tupilându-te și nu pierzându-ți locul de muncă

Adică, paradoxal, Dan Puric scrie pentru același fel de oameni demni, care au rezistat prin…pactizare cu vremurile…și nu prin intrarea la mititica, pentru că au călcat pe nervi regimul.

La vremuri noi, tot noi…ca să parafrazez…o stare de spirit

Cartea e fluentă, e un taifas tihnit, costă 20 de lei, o parte dintre ei vor fi pentru Aiud…însă nu e o carte de demnitate…ci o tânjire după demnitate.

Demnitatea vorbește scurt, la obiect și fără înflorituri.

Dacă ar fi făcut 5, 10 sau 20 de ani de temniță grea…nu ar mai fi scris-o…

Însă nouă ne plac cărțile presupus eroice, presupus duhovnicești, presupus teologice…așa că nu ne pierdem timpul cu tehnicalitatea: e sau nu e așa

*

Post scriptum: Recenzia de față e o recenzie numai pentru domnul Dan Puric…Dacă dumnealui dorește să facă o remarcă, să îmi arate faptul că nu am înțeles nimic din ea…e binevenit să o facă. Vom publica răspunsul său

Did you like this? Share it:

Previous

Revista Romanoslavica [arhiva]

Next

Alergarea fără final

2 Comments

  1. Otilia Kloos

    Hihihi,
     
    Parinte!
     
    Ma bucur  ca de-pactizati, si strecurati din tzantzar: numai asa ne vom trezi la realitate.
    Eu n-am citit cartea, dar  ma  trec toate  sudorile cand stiu de  ce „PUTERE „(?)ne folosim ca s-aratam c-avem PUTERE,
    de ce imagineala nestropsita ne-atasam ca sa ne-ncropim” PUTERNICI”,
     
    de ce gesturi zigurate-n nimicnicie suntem in stare ca oameni neoameni s-aratam ca ne putem burzului cu buzduganul infierarii alt-ului in minciuna ce se crede adevar.
    Ma bucur tainic ca VEDETI!
    Mos Craciunu va vine-n dar cu sfatu.
     
    Multumim!

  2. Otilia Kloos

    [Am înțeles mesajul, doamnă Otilia…și nu cred că e cazul să îl îngroșăm la maximum…Noi nu vrem să desființăm pe nimeni prin articolele noastre…ci doar să precizăm unele lucruri. Vă dorim numai bine!]

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén