Sfântul Vasile cel Mare contemplând cartea Sfântului Profet Isaia [7]

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a
***

Sfântul Melhisedec ca tip al Domnului (p. 89); Domnul nu a făcut păcat (Ibidem); „glasul evanghelic al Apostolilor” (Ibidem); „acrivia credinței” e a celor avansați în cunoașterea duhovnicească (p. 91);  Iacob = șiret (Ibidem), cu explicații în p. 91, n. 424; primirea Evangheliei și viețuirea după ea (p. 92); „Sionul este în Iudeea” (Ibidem); „cuvântul tăios”, care atinge conștiința noastră (p. 93).

*

Scopul folositor/ bun al mustrărilor: „să-i schimbe pe cei războinici și agitați într-o stare pașnică” (p. 93).

 *

Legea și Evanghelia vestesc liniștea și împăcarea (p. 93); „secerișul rațional”, duhovnicesc (p. 94); „minciuna a fost redusă la tăcere de adevăr” (Ibidem); „nebunia propovăduirii” dumnezeiești (p. 95); „dialogul este o polemică argumentată” (Ibidem).

*

„după ce s-a suit în muntele Domnului și a trecut peste cele pământești, fiind părtaș la o asemenea strălucire mai curată, [omul] trebuie să ajungă la lumina dumnezeiască, ce luminează ochii sufletului spre contemplarea vederilor fericite și raționale și a viziunilor dumnezeiești” (p. 95).

 *

 Cel care face fapte necuviincioase urăște lumina (p. 95), dezvelirea conștiinței în fața adevărului dumnezeiesc; Legea ca lampă spre lumina soarelui Evangheliei (Ibidem); „cea mai grea pierdere este părăsirea [ta] de către Dumnezeu” (p. 96); creștinii și superstițiile, care sunt văzute ca invenții demonice (p. 96-97); demonii abuzează de noi dacă ne încredem în superstiții de tot felul (p. 97); o viață plină de crezuri superstițioase e pentru Sfântul Vasile o viață lamentabilă (Ibidem).

*

Despre creația cea plină de înțelepciunea lui Dumnezeu (p. 97); „ghicirea este o îndeletnicire specifică filistenilor, adică palestinienilor”, potrivit Scripturii (p. 98); caldeii și-au asumat astrologia iar egiptenii se ocupau cu substanțele magice și incantațiile, pe când cei din Creta cu augurii (Ibidem); „obiceiuri netrebnice” (Ibidem) = improprii creștinismului; roadele sufletului = copiii noștri spirituali (Ibidem); cel care acceptă idei contrare dreptei credințe „își face copii străini” în inima lui (Ibidem).

 *

Bogăția este, pentru „sufletul cuvios” un îndemn interior spre milostenie (p. 98); pentru sufletul iubitor de plăceri și de trup bogăția este „mijloc de slavă [deșartă] și de obrăznicie” (Ibidem); „sărăcia este un pedagog spre dreapta credință, pe când bogăția este un imbold pentru [spre] nesăbuință” (Ibidem).

 *

„averi în exces” (p. 98); încrederea în Dumnezeu în timp de război (p. 99); „orice faptă…săvârșită dincolo de cuvântul cel drept, este o urâciune pentru Dumnezeu” (Ibidem); deranjamente stomacale (p. 100); idolii = urâciuni (Ibidem); idolatria (Ibidem); simțirea nevredniciei personale în gestul de a nu avea curajul de a ne uita spre cer, adică spre Dumnezeu (p. 101).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *