MLR, vol. 1, p. 112-116

Monumente liturgice
românești

*
vol. I

*

Transliterare, adaptare a textelor și note

de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

Cap. 4

Catavasierul de la București

[1715]^[1]

*

4. 1. Iată, Mirele vine la miezul nopții…

Iată^[2] mirele vine la miezul nopții, și fericită e sluga, pre carele va afla priveghind. și nevreadnică iarăș, pre carele va afla lenindusă.

Vezi dară sufletul mieu, sănute îngreuiezi cu somnul, ca morții sănu te dai, și afară de înpărăție sănute încui.

cite deșteaptă strigând: sfânt, sfânt, sfânt ești dumnezeule.

Pentru născătoarea de d[u]mnezeu miluiaștene pre noi.

 *

Iată, Mirele vine la miezul nopții, și fericită e sluga pe care [o] va afla priveghind! Și nevrednică iarăș[i este aceea], pe care [o] va afla lenevindu-se.

Vezi dar, sufletul meu, să nu te îngreuezi/ îngreunezi cu somnul, ca morții să nu te dai și afară de Împărăție să nu te încui.

Ci te deșteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești Dumnezeule! Pentru Născătoarea de Dumnezeu miluiește-ne pe noi!

 ***

4. 2. Când slăviții Ucenici…

Când^[3] slăviții ucenici la spălarea cinii sau luminat, atunce Iuda cel rău credincios, cu iubirea de argint bolnăvindusă sau întunecat, și judecătorilor celo[r] fărde leage, pre tine judecătoriul cel drept teau dat.

vezi  iubitoriule de avuții, pre cela ce pentru aceastea spânzurare șau agonisit.

fugi de sufletul cel nesățios, carele au îndrăznit unele ca aceastea învățătoriului: ce[l] ce ești spre toți bun d[oa]mne mărire ție.

 *

Când slăviții Ucenici la spălarea cinei s-au luminat^[4], atunci Iuda, cel rău credincios^[5], cu iubirea de argint îmbolnăvindu-se s-a întunecat^[6] și judecătorilor celor fără de lege, pe Tine, Judecătorul cel drept, Te-a dat.

Vezi,  iubitorule de avuții, pe cel^[7] ce pentru acestea spânzurare și-a agonisit!

Fugi de sufletul cel nesățios/ lacom, care a îndrăznit unele ca aceastea [asupra] Învățătorului!

Cel ce ești spre toți Bun^[8], Doamne, mărire Ție!

***

4. 3. Pe Tine, Cel ce Te îmbraci cu lumina…

Pre^[9] tine cel cete înbraci cu lumina ca cu unveșmânt, pogorândute de pre lemn, Iosif cu Nicodim.

și văzândute mort, gol, ne îngropat, luând plâns cu bună m[i]l[os]tivire, și tânguind au grăit.

vai mie, prea dulce I[isu]se, pre carele mai nainte puținel, soarele văzândute pre cruce răstignit, întru întunearec sau înbrăca[t], și pământul cu frică sau cutremurat, și sau rupt catapeteazma Besearicii, ci iată acum te văd pre tine, pentru mine luând moa[r]te devoe.

cum tevoiu îngropa dum[n]ezeul mieu; sau cuce giu[l]giu tevoiu înfășura; sau cuce mâ[i]ni măvoiu atinge, de preacuratul trupul tău, sau ce cântări voiu cânta îngropării tale m[i]l[os]tive; măresc patimele tale, cu laude cuvintez și îngroparea ta, înpreună cu înviearea strigând: d[oa]mne slavă ție.

 *

Pe Tine, Cel ce Te îmbraci cu lumina ca [și] cu un veșmânt, pogorându-Te de pe lemn, Iosif cu Nicodim și văzându-Te mort, gol, neîngropat, luând plâns cu bună milostivire și tânguindu-se au grăit:

Vai mie, prea dulce Iisuse! Pe Care puținel/ cu puțin mai înainte, soarele văzându-Te pe cruce răstignit, întru întuneric s-a îmbrăcat, și pământul, cu frică, s-a cutremurat, și s-a rupt catapeteasma Bisericii.

Căci, iată, acum Te văd pe Tine, [cum] pentru mine iei moarte de [bună]voie!

Cum Te voi îngropa, Dumnezeul meu?!

Sau cu ce giulgiu Te voi înfășura?!

Sau cu ce mâini mă voi atinge de preacuratul trupul Tău?!

Sau ce cântări voi cânta îngropării Tale, Milostive?!

Măresc Patimile Tale, cu laude [bine]cuvintez și Îngroparea Ta, împreună cu Învierea [Ta], strigând: Doamne, slavă Ție!

---