Lună: ianuarie 2012

Predică la Întâmpinarea Domnului [2012]

4 comments

Iubiți frați și surori întru Domnul,

în ce termeni mai putem vorbi despre întâmpinare…despre ieșirea înaintea cuiva…într-o lume în care ușile nu mai au umanitate? În care ușile nu se mai deschid…ci se zăvorăsc tot mai mult?

Nu părem mult prea naivi, noi, oamenii Bisericii, când mai vorbim despre deschidere, dialog, comuniune…când cuvintele de ordine sunt profitul, relațiile pur-comerciale, indiferența și cruzimea față de altul când vine vorba de imaginea proprie…de interesul personal?

Cui îi mai pasă de întâmpinarea lui Dumnezeu…acolo unde nici ei înșiși, oamenii, nu se mai cunosc, nu se mai știu, nu își mai găsesc rostul?…

Și cu toate acestea, pe 2 februarie, în fiecare an…întâmpinarea Domnului înseamnă reamintirea vocației Ortodoxiei.

Adică? Aceea că Biserica trebuie să iasă, în continuu, înaintea/ în întâmpinarea oamenilor…pentru a le da stabilitatea Împărăției…adică viața veșnică.

Ca fiind în lume, omul să nu se simtă un animal cu pofte…și cu frică de moarte…ci o persoană plină de viața veșnică, care trăiește încă de aici ritmul bogat, suplu, al învierii duhovnicești…al vieții veșnice.

Și troparul…troparul zilei…vorbește despre părinți…și, în mod subliniat, despre mame.

Despre vocația mamei: aceea de a-l dărui pe copilul ei lui Dumnezeu. De a-l da în dar lui Dumnezeu…Celui care i l-a dăruit. De a-i reîntoarce darul Lui.

Și astfel spune troparul zilei: „Bucură-te, Cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că din tine a răsărit Soarele dreptății, Hristos, Dumnezeul nostru, luminând pe cei din întuneric”.

Pentru că el, copilul ei, al mamei, al oricărei mame…dacă i-l dă lui Dumnezeu și Dumnezeu rodește în el prin slava Sa…poate fi o lumină…în întunericul ideologic și moral al acestei lumi.

Dacă învață de la Maica lui Dumnezeu să îl crească…copilul ajunge o lumină, un purtător de sensuri adânci și de înțelegeri iluminatoare.

Părinții, conștienți și mulțumitori față de darul primit de la Dumnezeu, pot face o minune din copilul lor…o minune copleșitoare.

Pentru că el poate fi o uimire pentru toți, un locaș al harului, al curăției, al dreptății, al frumuseții cerești și pământești.

Dar pentru a uimi la modul frumos…trebui să răsari în slava lui Dumnezeu…

Trebuie să fii mădular al Bisericii…mădular viu…conștiință vie și iubitoare…în relație continuă cu Dumnezeu și cu oamenii…cu întreaga existență.

Trebuie să fii luminat de raza Treimii.

Trebuie să nu fii întuneric!

Pentru că întunericul nu comunică…nu îmbrățișează…nu se pătrunde de milă…nu are dragoste.

Întunericul răutății are toate ușile închise.

Așa se explică de ce umanitatea…cu atâtea exemple vii de sfințenie…de măreție sufletească…de eroism…preferă o lejeritate morală schizofrenică…preferă urâtul…inconsistentul…mojicia fără mustrări de conștiință.

Stai și întrebi: cum mai pot exista atât de mulți oameni urâți, desfigurați de păcat…într-o lume atât de burdușită cu frumusețe? Cum să calci peste cadavre…când orice lucru din viața noastră reclamă atenție, sensibilitate, duioșie?

Cum?!

Cum de mai putem să ne suportăm simțindu-ne atât de închiși în moarte…în lipsa de frumusețe sufletească?

Despre întâmpinare…împreună cu bătrânul cel Drept, cu Sfântul Simeon…primitorul de Dumnezeu…care s-a veselit dumnezeiește „primind în brațe pe Izbăvitorul sufletelor noastre”.

El…necredinciosul de altădată în ceea ce privește profeția de la Is. 7, 14…unul dintre traducătorii Septuagintei…vede în Pruncul Iisus pe Dumnezeul și Domnul lui…și de aceea Îl întâmpină…și Îl primește cu bucurie mare.

Iar rugăciunea sa [Lc. 2, 29-32], care a devenit emblematică pentru cultul ortodox…care cere slobozirea de viață…s-a făcut după 360 de ani de așteptare…de așteptare a prorociei pe care o negase.

Așa că viața lungă…adâncimea de zile…nu e întotdeauna o binecuvântare…ci o îngăduință dumnezeiască pentru o înțelegere și mai mare…pentru o pocăință și mai corectă…mai proprie vieții tale.

Alături de Sfântul Simeon, Sfânta Ana…avea 84 de ani și slujea lui Dumnezeu, ziua și noaptea, în post și în rugăciune [Lc. 2, 37].

Iar dacă doar un bărbat de 360 de ani…și o femeie de 84 de ani…L-au văzut…L-au sesizat…L-au înțeles…au văzut în Pruncul Iisus, Cel de numai 40 zile după umanitatea Sa…pe Domnul și Dumnezeul lor…înțelegeți cât de minunat lucru e să vedem un copil, un tânăr, un om în prima tinerețe vorbind…și slujindu-I lui Dumnezeu?

Adică întâmpinarea nu e la îndemâna oricui…

Pentru că ieși înaintea cuiva…numai dacă îl înțelegi.

Comentezi lucrările cuiva numai dacă ai sesizat…măreția lor.

Poți să lauzi pe cineva…numai dacă îl știi…îl vezi…te impresionează…te umple de uimire mereu…

Iar dacă nu te lași uimit…sau nu poți fi uimit de oameni…ești încuiat la minte și la inimă…

Ești o fereastră zidită…

Ești o inimă perfidă…și avară…care nu accepți măreția din alții…tocmai pentru că ea este o palmă adusă nesimțirii tale perpetue.

L-au primit pe „Cel ce ne-a dăruit nouă și învierea”.

Pentru că predica adevărului vrea să îl scoată pe om din urâțenia lui pentru a-l umple de învierea harului, a iubirii lui Dumnezeu față de oameni.

Căci predica Bisericii e lumină care-l înviază pe om…care îl mută de la moarte la viață…

Condacul zilei vorbește despre sfințire, despre pace și despre întărirea dreptei credințe în oameni.

Credința ortodoxă trebuie să prindă rădăcini adânci în oameni…până într-acolo încât ea să fie gândirea, viața, modul de a reacționa la tot ce se petrece cu noi.

Și când prinde rădăcini reale…și noi devenim pomi ai dreptei credințe…credința nu mai e un set de întrebări și răspunsuri…nu mai e o problematizare sterilă…ci o jubilare, o bucurie, o încântare continuă…plină de sensuri, de înțelegeri, de bucurii, de mântuire.

Pentru că Îl întâmpinăm astăzi…și oricând…pe Cel pe care Îl știm…cu Care trăim…prin Care ne mișcăm și suntem…

Înălțarea inimii spre El…țipătul rugăciunii spre El…umplerea noastră de El, de Dumnezeul slavei…e continua întâmpinare, continua înviere, continua cincizecime/ pogorâre a Lui la noi ca să ne urce la El.

Întâmpinăm…fără să fim întâmpinați?

Le dorim tuturor mântuirea…și nimeni, de fapt, nu o dorește?

Ne prefacem că suntem „fericiți”, că suntem „alții”…dar nu facem decât să ne mințim cu eleganță?…

Poate că da…sau poate că nu…

Poate uneori ne mințim cu bucurii false…iar alteori chiar ne bucurăm întru Domnul.

Însă soluția e să rectifici!

Să îndrepți ceea ce trebuie îndreptat…pentru ca ieșirea ta din nefericire…să fie o primăvară caldă, calmă…o minune îmbelșugată, plină de bucurie…

Stam și priveam frigul de afară…înfofolirea noastră…nasurile curgând…tusea și scuipatul…Dacă am trăi numai pe vreme bună, temperată…am uita greul…am uita că viața înseamnă încordare…și nu relaxare…

Însă frigul, gerul, viscolul, zăpada de trei metri, rămânerea în câmp, lipsa de perspectivă…aceleași dureri, aceleași dorințe…aceleași neliniști sunt cele care ne unesc și ne vor uni mereu…chiar dacă, în primă instanță, credem că nu avem lucruri în comun.

O, da, avem prea multe lucruri în comun ca ele să fie puține!

Avem nașterea, avem viața, avem aceleași bucurii, necazuri, tristeți, frici…aceeași moarte în față…numai că noi putem îndulci viața sau o putem amărî tot mai mult.

Întâmpinare…

Întâmpinare…și salvare.

Pentru că mântuirea e întinderea brațelor spre Cel ce a venit să ne vindece de toată boala și de toată neputința.

Și boli și neputințe grave ale noastre sunt…lipsa de dialog, lipsa de încredere, neiubirea, nesimțirea, închiderea ochilor în fața martirajului sufletesc și trupesc și a morții dramatice a altora.

Ne prefacem că nu vedem…pentru că ne e frică să ne punem în locul lor.

Și tot fugind de răul altora…dăm, inevitabil, peste greul nostru…pe care, dacă îl trăim singuri, fără alinare, e un cataclism.

Avem nevoie de întâmpinare…de îmbrățișare…de contaminare de bucuriile și necazurile tuturor.

Dacă nu ne pătrund…înseamnă că suntem pe moarte cu sufletul…

Dacă însă durerile și bucuriile altora sunt vii pentru noi…atunci suntem împreună cu cei ce se bucură și cu cei ce plâng, cu cei ce trăiesc.

Însă pe cine…și cum întâmpinăm noi?

Dacă scriem un mesaj cuiva…nu-l întâmpinăm? Dacă zâmbim, apreciem, ajutăm pe cineva…oare nu-i facem bine?

Nu e binele făcut o bucurie care ne face vii?

Nu e, de fiecare dată, vederea cuiva…ceva infinit mai mult…decât nevederea lui?

Întâmpinare…și încântare…

Pentru că atunci când ieși cu toată inima spre cineva…arăți semnele încântării față de vederea lui.

Și când ne încântă oamenii? Nu când ne rugăm pentru ei? Nu când îi citim, zi de zi, în toate faptele, cuvintele și urmele lor?

Ce e încântarea decât descoperirea cuiva mereu, vederea lui tot mai profund, mereu altfel, mereu demn de prețuit?

Din acest motiv…oamenii nu sunt expirați dacă sunt în vârstă…și nu sunt mocofani…pentru că nu știu multe lucruri…

Pentru că bătrânețea decantează…pe cele la care tinerețea aspiră.

Și bătrânul înțelept e cel care îl face pe tânăr să vibreze vizavi de propriile sale adâncimi încă nedescoperite…dar întrezărite prin discursul celui în vârstă.

Maturitatea nu înseamnă absolutism experiențial, un răspuns la toate lucrurile…ci înseamnă coacere în experiența personală…Înseamnă evidența palpabilă a unei vieți de om…care a adunat și s-a adunat din lume în fiecare clipă.

De aceea ești și devii tot mai mult lumină, o lumină tot mai mare….pe măsura adevărurilor pentru care arzi și te consumi.

Iar astăzi, fiecare dintre noi, ca niște lumini vii…suntem chemați să Îl întâmpinăm cu dragoste pe Soarele dreptății, pe Cel ce face din noi mărturii ale iubirii Sale nețărmurite.

Câți suntem credincioși…și câți vrem să ne facem credincioși…trebuie să Îl întâmpinăm pe Cel ce ne întâmpină, prin fiecare om, prin fiecare pom, prin fiecare floare, carte și idee…ca să ne bucure.

Un praznic al bucuriei împreună cu Pruncul Iisus, Cel de 40 de zile născut pentru noi dar Care e mai bătrân decât veacurile.

Pentru că maturizarea reală e îmbrăcarea în curăție, în frumusețe, în înțelepciune, în dreapta credință și doxologie, chiar dacă ai cinci, zece, 30 sau 90 de ani.

Și suntem maturi pe cât suntem de Sfinți.

Pe cât dovedim maturitate în credință, în nădejde, în dragoste și în toată viața noastră ascetică și mistică.

Dumnezeu, Cel care ne întâmpină pe noi cu bucurie negrăită, acum și pururea să ne bucure pe noi cu vederea feței Sale, Care e hrana, bucuria și frumusețea noastră veșnică. Amin!

Didahiile [diortosire], p. 12-16

Leave a comment

Sfântul Sfințit Mucenic Antim Ivireanul

Didahiile

*

Text diortosit și note

de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

Ediția diortosită:

[Sfântul] Antim Ivireanul, Opere, ed. crit. și studiu introd. de Gabriel Ștrempel, Ed. Minerva, București, 1972.

***

Paginile 1-8, 8-12.

***

Fontul nostru de limbă greacă.

***

Și această bucurie peste fire/ suprafirească a Ucenicilor lui Hristos nu venea [, în mod preponderent,] din strălucirea luminii [dumnezeiești] ci mai mult din luminata frumusețe a Mântuitorului.

Și din acest lucru putem cunoaște bunătatea și dragostea Lui cele mari [față de ei].

Căci El putea ca această mărire/ slavă să o facă întotdeauna să strălucească.

Iar El, din buna Sa voire față de noi, a închis razele strălucirii Sale ca [astfel] să poată răbda dureri amare pentru noi și pentru păcatele noastre și în acest fel să facă răsplătire măririi celei dumnezeiești.

Deci cine va fi acela care va cugeta la aceasta[1] și nu se va aprinde cu totul de dragoste față de un Mântuitor ca Acesta?

Și cine nu se va minuna/ nu va fi uimit de puterea Sa cea nespusă, care întotdeauna ar fi putut să strălucească cu această mărire/ slavă?

Și cine nu va iubi o bunătate ca aceasta, pentru care – o, minune! – a gonit/ a îndepărtat de la Sine o mărire ca aceasta, pentru ca să poată săvârși/ lucra mântuirea noastră?

Căci mai mare minune a fost faptul de a închide/ de a tăinui o mărire/ o  slavă ca aceasta, [atât de] strălucitoare, decât a străluci cu dânsa de-a pururea.

Și nu numai mărirea/ slava lui Hristos veselea ochii Ucenicilor, ci și [slava] lui Moise și a lui Ilie, care, împreună cu Domnul, se arătaseră și erau cuprinși de lumina și mărirea/ slava aceea.

Căci precum nu era slobod/ liber [cineva], înaintea împăratului Artaxerx[2], de a intra îmbrăcat în sac[3] ci așa cum se cuvenea [unui împărat] [Neem. 1, 11-2, 1], [cu atât mai mult] nu pot sta înaintea Împăratului celui veșnic slugile Sale decât îmbrăcate în lumină și în strălucire.

Căci aceștia [doi, Moise și Ilie,] erau, dintre Părinții Legii Vechi, mai aleși și mai mari.

Fiindcă unul era nomoqe,thj/ nomotetis, adică puitor/ dătător de Lege[4], pe când celălalt era zhlwth,j/  zilotis[5], adică întăritorul acestei Legi.

Și pe aceștia [doi] a vrut Domnul să îi arate [împreună] cu Dânsul, pentru ca din Lege și din Proroci [cei trei Apostoli ai Săi] să ia mărturie [despre] omenirea/ umanitatea Sa.

Oare ce gură ar putea grăi, ca să adeverească cu câtă bucurie și veselie s-au umplut cei doi luminați Proroci, când pe Domnul și Mântuitorul lor, despre Care prorociseră de mult, Îl văd nu numai în trup ci [,mai mult decât atât,] îmbrăcat în mărire/ în slavă și în strălucire?

Căci de vreme ce aceștia s-au învrednicit a-L vedea și a-L auzi pe Domnul Iisus, pe Care ei de mult doreau să-L vadă – și nu numai ei, ci și toate neamurile –  cu ce gură va putea grăi cineva, cu adevărat, bucuria lor și mai vârtos pentru faptul, că dintre atâția Părinți și Proroci ai Legii Vechi, numai ei s-au învrednicit a vedea o mărire/ o slavă ca aceasta?

Și de ce s-a bucurat bătrânul Simeon atâta, numai văzându-L pe Mântuitorul Hristos mișcând în scutece, încât moartea, în afară de care nu există un alt lucru mai groaznic, [a început] să o privească cu ochi veseli?

Iar aceștia, care pe acest Domn L-au văzut strălucind întru mărire/ întru slavă, ce vor fi făcut atunci? Și cu ce bucurie se vor fi bucurat și cu ce veselie se vor fi veselit?

Încă și sufletele acelea, care erau închise în sânul lui Avraam, atunci când s-a întors Moise și le-a spus și lor ceea ce au văzut, cunoscând [prin aceasta] că e aproape ziua mântuirii și a răscumpărării lor, cu ce dragoste vor fi așteptat?

Iar de vreme ce acestea toate sunt puse peste înțelegere/ sunt mai presus de înțelegere, prin tăcere blândă și dragoste să le cinstim cu credință și să le mărim.

[Căci] cuvios și trebuincios lucru/ neapărat lucru socotesc a fi să știm, la această preaslăvită mărire, ce cuvinte au vorbit cu Domnul acești luminați Proroci.

Fiindcă înălțimea [duhovnicească] a acestora întreba lucru înalt și veselia măririi/ a slavei pofteau/ doreau în mod vesel și frumos.

Căci așa vedem că se face și la mesele și ospețele cele mari. Toate sunt voioase și vesele: mâncărurile, băuturile, vorbele, jocurile și cântările.

Nimic nu e de jale sau de întristare ci toate sunt de bucurie și de desfătare.

Și cine este dar acela, care [poate] să spună acum, care este mărirea/ slava zilei acesteia, în mod desăvârșit și așa cum se cuvine ei?

Că tot ce a fost mai slăvit în Legea Veche și în Legea Nouă, în cer și pe pământ, la arătare/ spre vedere a ieșit.

Căci acolo[6] au fost mai marii Prorocilor, ai Legii Vechi și mai marii Apostolilor, ai Legii Noi.

Din cer S-a vădit/ S-a revelat Sfânta Troiță/ Sfânta Treime și, pe pământ, s-a arătat preasfânta omenire/ umanitate a lui Hristos.

Și la această veselie, mare și preaslăvită, nu au fost chemați decât trei Apostoli, care erau mai iubiți [de către El].

Să vedem dar [acum] și vorba/ discuția de veselie ce a avut loc. Căci vorbeau, zice Luca, în capitolul al 9-lea, despre Patimile Domnului, care aveau să se împlinească/ să aibă loc în Ierusalim [Lc. 9, 31].

Adică vorbeau despre Patimile Sale: despre moarte, îngropare, Cruce, legări, scuipări, palme, ocări și bătai, care avea să le pătimească în Ierusalim.

Însă acestea sunt cuvintele cele mari și vesele, care se cuvenea să le grăiască la o veselie ca aceasta?

Această discuție trebuia să se amestece într-o bucurie ca aceasta?

Însă tocmai acesta e [paradoxul]: că nu trebuie socotită o asemenea discuție pământește, după cugetarea lui Petru, ci după cugetarea lui Hristos.

Căci El a urât cele pământești[7] și nu vedea nimic mai vrednic înaintea Sa decât mărirea/ slava de a răbda patimi/ pătimiri și ocări.

Fiindcă mai marele Judecător al lumii, Dumnezeu, pentru ca să slobozească/ să elibereze neamul omenesc din robia diavolului a poftit/ a dorit cel mai mult acest preț de răscumpărare de la Răscumpărătorul neamului omenesc.

Căci [a dorit] să se jertfească El pentru om, cu moarte amară și plină de ocări.

Căci acest dar și jertfă au fost atât de iubite înaintea Lui, încât pentru această jertfă a iertat toate greșelile din toate veacurile trecute și ușile cerului, care până atunci fuseseră încuiate, le-a deschis celor răscumpărați și lumea a întors-o întru/ la mila Sa cea veche[8].

Căci mai mult L-a îmblânzit și L-a făcut milostiv această singură jertfă decât Îl mâniaseră răutățile și fărădelegile tuturor oamenilor.

Și din aceasta putem cunoaște și putem înțelege că discuția aceasta [din vedenia de pe Tabor] a fost foarte vrednică/ foarte potrivită pentru o mărire/ o slavă ca aceea [văzută atunci].

Căci ce lucru este mai iubit pentru rob decât slăbozirea/ eliberarea lui?

Și ce este mai drag străinului decât întoarcerea la moșia/ moștenirea sa?

Fiindcă Moise și Ilie erau înstrăinați de multă vreme de moșia lor/ de moștenirea lor, pe care foarte mult o doreau.

Și ce ar fi putut grăi mai cu dragoste și mai cu dulceață decât despre moartea Preotului acestuia mare, prin a Cărui moarte li se dă celor străini întoarcerea la moșia/ la moștenirea lor?

Așadar, Domnul ce fel de vorbă/ de subiect de discuție ar fi avut mai iubit decât vorba/ discuția despre mântuirea și răscumpărarea lumii?

Căci atât de mult dorea să bea paharul acesta [al durerii și al morții], încât acea puțină vreme, ce mai trebuia să treacă până să-l bea, îi părea că sunt mii de ani.

Căci cu setea acestui pahar se lucra mântuirea sufletelor omenești, răscumpărarea lumii, stricarea puterii diavolului, înmulțirea credinței, iertarea păcatelor și slobozirea/ eliberarea sufletelor.

Și atât se bucura [Domnul] de acestea încât în locul bucuriei ce era înaintea Lui, El răbda Crucea de-L muncea și bătăile ce-L torturau și spinii ce-L încruntau și durerile sufletului ce-L chinuiau…

De care chinuri asuda sudorile cele crunte, negândind nimic de rușine.

Căci de au părut puțini lui Iacov cei 7 ani cât a slujit pentru Rahila, logodnica lui, din cauza dragostei ce o avea pentru dânsa [Fac. 29, 20], cum dar unui Iubitor mare ca Acesta nu i-ar fi părut puține muncile/ suferințele  și caznele/ chinurile, prin care pe iubita Lui logodnică[9] o răscumpără și  o curățește pe dânsa prin scăldarea/ vărsarea neprețuitului Său sânge și o face foarte frumoasă și fără de nicio hulă/ pată și întinăciune?   

Din această cauză nu a găsit mai dulce și mai iubit lucru să vorbească, decât despre cel după care mult înseta.

Și să cunoască așadar [de aici], fiecare dintre noi, pofta/ dorința cea nespusă, bunătatea cea negrăită, mila cea bogată și dragostea cea desăvârșită a Iubitorului de oameni Dumnezeu.

[Adică] cu câtă sete a primit – nu pentru Sine, ci pentru noi, viermii cei lepădați – atâtea osteneli, dureri, patimi și moarte.

Iar noi, acum, cum să nu primim pentru dragostea Lui și pentru binele pe care ni l-a făcut vreo scârbă/ durere, oricât de mică [ar fi ea]?

Însă vorbindu-se acestea, și Moise și Ilie gătindu-se/ pregătindu-se să se ducă…Petru, ca să nu se lipsească de o frumusețe și de o dulceață strălucitoare ca aceea, a zis: „Doamne, bine ne este nouă a fi aici; de vei vrea vom face trei colibe, Ție una și lui Moise una și una lui Ilie”[Mt. 17, 4].

Însă el neștiind ce zice…

Că niciun lucru lumesc nu-și aducea aminte. Nici de mâncare, nici de băutură, nici de viață, nici de moarte…

[Uitase] toate lucrurile…

Încă și de sine uitase…fiindcă era ca un om beat de dragostea acelei frumuseți.

Numai de ea înseta.

Numai pe aceea o poftea/ o dorea.

Și numai întru aceea se nevoia a petrece pururea.

Iar dacă luăm seama la vorbirea lui Petru o aflăm a fi supusă voii dumnezeiești. Căci el a spus: „De vei vrea să facem aici trei colibe”. Adică de vei îngădui[10] [să facem].

[1] La condescendența Sa față de noi.

[2] În LXX numele său e Arqasasqa/ Artasasta și apare de 15 ori, și anume în cărțiile Ezdra și Neemia.

[3] În sacul pocăinței…adică în haine umile, sărăcăcioase.

[4] Sfântul Profet Moise.

[5] Zelos/ râvnitor pentru Lege…adică Sfântul Profet Ilie Tesviteanul.

[6] Pe Tabor.

[7] Înțelegerile păcătoase, telurice, fricoase…

[8] Avută față de om dintru început.

[9] Umanitatea în integralitatea ei.

[10] În original: de vei nărăvi.

The Sight of God in the Theology of Saint Symeon the New Theologian [50]

Leave a comment

Here, parts 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49.

Our greek font.

***

The divine light is one that unifies spiritual and bodily senses of man faithful and in this interior unity he delights of Lord’s glory.

Symeon presents unpassion as a state of inner unification brought to light and preserved through the virtues and personal charisms.

This thing is seen more clearly of cosmic allegory from 4, 769-788, where Symeon resembles on Saint with the heaven, where his heart is the disc of moon, „the divine love” [a`gi,a avga,ph] is the light of moon and „holy unpassion” [a`gi,a avpa,qeia] is kukloeidh.j ste,fanoj [the crown of roundness/ of the circle] of moon[1].

The unpassion, continues here Symeon, is one that protects them and keeps them unharmed on Saints of bad conscience and sin, defends them the enemies and makes them unapproachable to their adversaries[2].

But here is not word about an external protector shield, but about an interior shield, which manifests as a desire and fulfilled non–acceptance of the sin, of the wickedness of any kind.

Symeon uses here three significant verbs, in our opinion, for to describe the role of the state of unpassion in Saints.

He uses on perife,rw [to surround], for to indicate the fact that unpassion protects us from the inside by all evils outside us; on perie,pw [to treat with great care, to care] for to show the dynamism of unpassion in our being and on perifroure,w [to guard], for to emphasize the steadfastness in which keeps us the state of unpassion.

From symeonian allegory results very clear, that the unpassion is an establishment of holiness in our being, a state in which we can keep by all kinds of unfriendly attacks.

Symeon specificates once again that the allegory or the icon [eivkw.n], after how says his Holiness, that we presented it is a prefiguration [evpinohqeisa] of the things that occur in Saints and not a fiction[3].

The unpassion is a quotidian interior reality for one who has it and it manifests as non–attractiveness to the bodily, owing to the ardent longing for the eternal and of interior fulfillment that brought it the light.

Comparing the icon of the bride with the bride herself, namely making the difference between perception of reality through an image and the reality as such, Symeon defines the unpassion as an experience in divine light, as the marked reality of a life experienced beyond the senses, the sensuality.

He says: those who „joined in beingly [ouvsiwdw/j] face with God Himself and were worthy by the sight [qe,aj] and His impartation [meqe,xewj], they no longer expect to have passionate inclination nor to the icon of creatures [th/| eivko,ni tw/n poihma,twn] and nor (any) passionate (annexation) by the shadow of the seen [th/| skia/| tw/n o`rwme,nwn].

For their thinking remaining in those above feeling [evn toi/j u`pe.r ai;sqhsin] and mixing with them and (being) dressed with brightness of the divine nature, they have no feeling (directed) to those seen, which they had previously”[4].

Therefore the unpassion is not an amputation of feeling of the one spiritualized but, on the contrary, is raising at a mode of life, in which the spiritual and bodily senses of man are imbued with light and the spiritual man lives in the flesh with feeling of eternal life.

Our mixing with the light or our union, in beingly face, with God, about that speaks Symeon, represents just the content of the unpassion.

Our non–attraction to sin is not due, in this divine state, to a human effort but to the immensity of light, of the grace that fills us with all.

[1] SC 129, The Ethical Discourses, IV, 774-783, p. 62-64 /Ică jr. 1, p. 241.

[2] Idem, The Ethical Discourses, IV, 782-788, p. 64 / Ibidem.

[3] Idem, The Ethical Discourses, IV, 791-794, p. 64 / Ibidem.

[4] Idem, The Ethical Discourses, IV, 917-924, p. 74 / Idem, p. 245.

A 19-a zi pentru România

2 comments

Ce s-a petrecut în București, România și în întreaga lume în cadrul protestelor…pentru România în ultimele 18 zile: prima zi (13 ianuarie 2012), a doua zi, a treia zi, a patra zi, a cincia zi, a șasea zi, a șaptea zi, a opta zi, a noua zi, a zecea zi, a 11-a, a 12-a zi, a 13-a, a 14-a, a 15-a zi, a 16-a zi, a 17-a zi, a 18-a zi.

  • Cotidianul: ieri, luni, 30 ianuarie 2012, au protestat aproape 200 de oameni în Piața Universității din București.
  • Idem: „Oamenii, la București, scandează „Boc, Boc, demisia pe loc!”, „Jos Băsescu!”, „Demisia!” și afișează zeci de pancarte cu mesaje antiprezidențiale și antiguvernamentale. Protestatarii au fost întrebați ce părere au despre intenția Puterii a mări salariile și pensiile cu 5% în aprilie dacă situația economică o va permite. „5% este bătaie de joc, să plece, să-și dea demisia”, a fost replica protestatarilor”.
  • Idem: „La Satu Mare, 700 de au participat luni, 30 ianuarie 2012, la un miting organizat de Cartel Alfa, în care au scandat lozinci împotriva lui Traian Băsescu și a PDL. Majoritatea protestatarilor, angajaţi ai Electrolux, aflaţi în grevă generală au cerut demisia conducerii Electrolux, scandând „Demisia, demisia”, „Hoţii, hoţii”, „Vrem să muncim, nu să cerşim” sau „Jos Codul Muncii”, iar ulterior, protestatarii care au purtat pancarte cu diferite mesaje împotriva Guvernului, a lui Traian Băsescu, a conducerii fabricii Electrolux. Ajunşi în faţa sediului PDL, protestatarii au huiduit, au fluierat şi au scandat lozinci împotriva partidului de guvernământ”.
  • Idem: „Aproximativ 80 de persoane au protestat, luni seară, 30 ianuarie 2012, în pofida frigului, și în Piaţa Unirii din Focşani, cerând demisia lui Traian Băsescu şi a Guvernului Boc. Oamenii au scandat „Jos Băsescu”, „Jos Guvernul Boc”, „Alegeri anticipate!”, „Să plece din ţară”. Manifestanţii au purtat steaguri tricolore şi pancarte pe care se putea citi: „Jos Traian Băsescu”, „Demisia”, „Jos Guvernul Boc”, „Jos mafia” şi „Jos dictatorul!”.
  • Frankfurter Rundschau: „Românii protestează DISPERAŢI (subl. ns.) faţă de preşedintele lor autocrat. Ei nu trebuie să conteze pe ajutorul Uniunii Europene, pentru că măsurile de austeritate adoptate plac Bruxelles-ului”.
  • Jurnalul Național: „USL va intra în grevă parlamentară până la alegeri, au anunţat luni li­derii opoziţiei. S-a ajuns astfel la un acord în ceea ce priveşte retragerea parlamentarilor PSD, PNL şi PC din activi­tă­ţile uzuale ale Legislativului, ca măsură de protest la adresa puterii. Toţi parlamentarii celor trei partide din opoziţie, fără excepţie, se vor retrage din „activitatea uzuală” a Parlamentului în toate formele”.
  • Dorin Tudoran ne dă termenul de comparație al Occupy DC pentru protestele noastre.
  • Amedeul lui Ionesco în imagini.
  • Maria Grapini: „Nu trebuie sa mai ratam si 2012 din punct de vedere economic. Trebuie luate masuri de revenire, si exista asemenea masuri, cel putin sa nu se mai fure, banii sa fie cheltuiti pe ce trebuie si pentru crearea de locuri de munca prin reducerea fiscalitatii. Deducerea TVA la persoane fizice ar diminua evaziunea, iar implicarea statului in valorificarea terenurilor agricole, in colectarea si procesarea produselor, ar aduce bani la buget pentru pensii, sanatate si educatie. CRED ca alti oameni priceputi pot face si mai mult si mai bine decit aceasta putere surda, oarba si dementa!”.
  • Un copil de trei ani din Peru are în burtă pe propriul frate geamăn care este mort.
  • Ilie Șerbănescu: „Mişcările de stradă marchează net eşecul experimentului făcut de finanţa internaţională în România cu orchestrarea FMI şi Comisiei de la Bruxelles. […] Mai toa­te ţările au ţinut datoriile contractate în stand by. România – şi în aceasta a constat experimentul – a fost singura care a fost pusă să le verse de la început asupra populaţiei. Celelalte ţări le mai varsă cu ţârâita asupra populaţiei sau pur şi simplu încă aş­teap­tă!”.
  • Ana Birchall: „Un Guvern nou, cu suport democratic, ar calma societatea, ar aduce stabilitate politica, ar reface increderea in institutiile fundamentale si ar oferi spatiu de manevra pentru masuri de guvernare mai creative care sa stimuleze investitiile si crearea de locuri de munca”.
  • Ca și când nu ar fi sesizat faptul că în Parlamentul României legile trec ca gâsca prin apă, prin asumare, fără discuții parlamentare…alături de numărări frauduloase ale ridicărilor de mână…Mihail Neamțu consideră greva parlamentară a Opoziției drept…o lene continuată: „Mintea odihnită a lui Crin Antonescu a fătat ideea retragerii din activitate. Proștii vor să muncească [?!] iar liberalismul de ziua a șaptea cere, din rațiuni sibilinice, un an sabatic…Cum ar fi să avem nu doar un Legislativ plin cu greviști, ci și magistrați sau miniștri în vacanță?”.
  • Cine e de vină, că există români mai deștepți decât zeci de servicii de spionaj? „Procurorii DIICOT îl cercetează penal pe un tânăr de 20 de ani din Timişoara, pentru că acesta a lansat atacuri informatice şi a accesat fără drept servere ale Armatei SUA, ale NASA, Guvernului SUA şi ale Pentagonului”.
  • Și tânărul nostru a făcut un act de bravadă…și nu s-a dus să fure și să vândă. Ce se întâmplă însă dacă vreo 10 astfel de arhipricepuți sunt racolați de un grup terorist: aruncă lumea în aer, pentru că serviciile au numai incapabili în cadrul lor?
  • Zvonuri despre iPad 3.
  • Miruna Munteanu: „În loc de „întoarcerea la popor”, președintele propovăduieşte salvarea naţiunii de ea însăşi. A trecut timpul referendumurilor pentru orice, la modă sunt ordonanţele de urgenţă şi asumările de răspundere. Cică un lider curajos îţi face bine şi cu sila…Nu stă toată ziua să se uite-n gura gloatei. „Poporul suveran” trebuie consultat doar când are bunul simţ să confirme aşteptările puterii”.
  • Adrian Năstase: „Daca tot ceea ce a inteles PDL din ce s-a intamplat in ultima perioada este ca poate cumpara linistea populara cu „5%”, atunci nu a inteles nimic. Dar asta este problema lor, a PDL si a lui Basescu”.
  • Cei trei lideri ai Opoziției au spus astăzi la Bruxelles neregulile din România și pentru ce se protestează…iar guvernarea, prin Sulfina Barbu, a mers acolo și a spus că totul e bine. Antena 3.
  • Web cam Jurnalul Național, 21.00, 31 ianuarie 2012:

  • Au fost – 17 grade Celsius la București la ora 21.
  • Pledoariile de la Bruxelles ale Opoziției și ale societății civile românești.
  • Youtuburi ale parlamentarilor europeni.
  • Crin Antonescu:  T. Băsescu e „un virus antidemocratic” pentru România. 21. 25. Antena 3.
  • Cotidianul despre a 19-a zi de proteste: „BUCUREȘTI. Zeci de oameni protestează din nou marți, 31 ianuarie 2012, în Piața Universității împotriva Puterii, în pofida gerului de afară. Ca și zilele trecute, oamenii scandează „Jos Băsescu!”, „Demisia!” și „Jos Guvernul!”.
  • Idem: „SUCEAVA. Câteva zeci de suceveni au protestat marţi seară, 31 ianuarie 2012, când temperatura era de minus 18 grade Celsius, pentru a 18-a zi consecutiv, și în faţa Palatului Administrativ din Suceava cerând demisia preşedintelui, a Guvernului şi alegeri anticipate. Protestatarii au scandat din nou sloganuri antiprezidenţiale, antiguvernamentale şi în favoarea alegerilor anticipate. Unul dintre protestatari că protestatarii vor ieși în continuare în stradă, indiferent cât de frig va fi, până când vocea lor va fi auzită şi vor fi organizate alegeri anticipate”.
  • Idem: „ARAD. Aproximativ 700 de persoane participă, marţi seară, 31 ianuarie 2012, la un miting de protest organizat de câteva asociaţii civice din judeţul Arad în faţa Primăriei, manifestanţii cerând demisia lui Traian Băsescu şi a Guvernului, la acţiune fiind prezent şi procurorul arădean Florin Roman”.
  • Idem: „TIMIȘOARA. Aproximativ 40 de persoane au protestat, marţi seară, 31 ianuarie 2012, și în Piaţa Victoriei din Timişoara, cerând demisia preşedintelui, iar un protestatar a rupt lovind cu picioroangele poze reprezentându-i pe Traian Băsescu, pe Emil Boc, Mugur Isărescu şi Elena Udrea, el fiind aplaudat de manifestanţi. Acţiunea de protest s-a încheiat după aproximativ trei ore”.
  • Crin Antonescu la Bruxelles: „Măsurile de austeritate economică au fost luate în luna mai 2010. Românii nu au protestat atunci, ci protestează acum. Ei protestează acum nu pentru pierderi salariale, ci pentru că singurul câştig cert al României după 20 de ani (…), garanţiile pentru o societate democratică, sunt în pericol, pentru că puterea s-a concentrat în mâna unui singur om, iar partidul de guvernământ se comportă aidoma ca partidul stat, pe care românii nu îl mai vor niciodată”.
  • Daniel Constantin la Bruxelles: „Corupţia a atins, după trei ani, din partea PDL, cote alarmante. (…) Toate măsurile greşite ale guvernului Boc au fost suportate de populaţie cu resemnare şi cu multă rezervă de optimism. Răbdarea s-a sfârşit şi nu mai există nicio licărire de speranţă pentru cei peste 80 la sută dintre români, iar pretextele nu sunt scuze”.
  • Cel mai aplaudat la Bruxelles a fost d-l Crăciun…în numele protestatarilor din România…și a vorbit despre libertate. A fost aplaudat de întreaga audiență…în afara de 5 oameni, membrii PDL. 21. 43. Antena 3.
  • Victor Ponta la Bruxelles: „Nu am venit să critic Guvernul, am venit cu un obiectiv cinstit şi corect: încălcarea standardelor democraţiei. Vreau să-i apăr pe oamenii care au ieşit în stradă în 61 de oraşe din România, pentru că aceştia au fost acuzaţi că au ieşit din cauza problemelor economice. Acest lucru este incorect. Oamenii sunt în stradă la minus 15 grade, la Bucureşti, pentru că sunt nemulţumiţi în legătură cu nivelul democraţiei din România şi aşteaptă standarde de democraţie europeană”.
  • Sanda Țăranu: protestele nu se vor opri. 21. 48. Antena 3.
  • Mariana Savu (protestatară din București): necăjită pentru faptul că Piața Universității nu a primit drepturile unei agore. 22. 02. Antena 3. / Ce lăsăm copiilor noștri? /
  • Oana Stancu: Traian Băsescu nu s-a schimbat deloc după cele 18 zile de protest. 22. 04. Antena 3. / ne crede „foarte proști” pe toți/Ne-a întrebat dacă vrem să ne împrumutăm? Se văd undeva…banii împrumutați? / Cum să te distanțezi de spectrul politic…dacă faci parte din el? / T. Băsescu este „artizanul demagogiei și populismului din România”. 22. 09. /
  • Sorin Roșca Stănescu: Nu mai avem separarea puterilor în stat. Adică „chintesența democrației”. 22. 10. Antena 3.
  • Mugur Ciuvică: n-aș fi crezut că, după 22 de ani, să mai aud că ziarul german Frankfurter Rundschau vorbește despre „autocratul” românilor. 22. 12. Antena 3.
  • Procuror Florea Roman: „cei care sunt la putere nu ne reprezintă”. 22. 40. Antena 3.
  • Mihai Gâdea: Acum nu mai protestează persoane sonore…ci oameni necunoscuți, dar care judecă corect. 22. 47. Antena 3.

A 18-a zi pentru România

2 comments

Ce s-a petrecut în București, România și în întreaga lume în cadrul protestelor…pentru România în ultimele 17 zile: prima zi (13 ianuarie 2012), a doua zi, a treia zi, a patra zi, a cincia zi, a șasea zi, a șaptea zi, a opta zi, a noua zi, a zecea zi, a 11-a, a 12-a zi, a 13-a, a 14-a, a 15-a zi, a 16-a zi, a 17-a zi.

  • „Legalizarea Pieţei Universităţii ca „Agoră” e doar un început foarte palid, care s-ar putea dovedi contraproductiv, al revendicării profunde de constituţionalizare a protestului, adică a participării populare. Mare atenţie!”.
  • Despre cât de nociv e tratatul ACTA.
  • Petru Zoltan: „Puţin după ora 20:00, pe 29 ianuarie 2012, aproape 40 de tineri s-au strâns la fântâna de la Arhitectură, din București, să protesteze paşnic. Manifestanţii nu s-au lăsat învinşi de frigul de afară, deşi termometrul arăta -15 grade Celsius. În ciuda guvernanţilor, tinerii strigau: „Pentru orice ciumpalac frigu-i afrodisiac!”.
  • Idem: „Pentru a stimula tinerii să li se alăture, protestatarii  au decretat: „La Universitate e viaţă de noapte!”. Manifestanţii care, de obicei, se întâlnesc la fântâna de la Arhitectură vor ca Piaţa Universităţii să devină un fel de platformă de comunicare a mesajelor şi nemulţumirilor românilor. Cum jandarmii asigurau buna desfăşurare a protestelor, unul dintre „ciumpalaci” a strigat în portavoce: „Respectăm Jandarmeria şi ea simte sărăcia!”.
  • Cristian Tudor Popescu: „Constat că are o incontinenţă logică. Îi scapă judecăţile. Îi înţelege pe cei nemulţumiţi, dar ar fi bine să vină societatea civilă de bună calitate. Eu nu spun că e dictator. Dar arogant este? Dar nesimţit este? Mârlan este? De şapte ani, îl auzim pe preşedinte că greşeşte. În mandatele sale nu a înflorit corupţia? Ce exemplu mai bun de instituţie non-democratică mai doriţi? Aceasta este nava. Pe navă nu se conduce prin vot. Acolo conducătorul navei decide. România se conduce ca o navă. Ar fi mai bine să îşi ia un iaht”.
  • Iulian Leca: „Populatia a suferit indeajuns, sa plateasca si guvernantii. O prostie, din moment ce politicienii nu au platit niciodata. Dimpotriva, ei fac parte din tribul celor care au si incontinuu li se va mai da. Priviti, de exemplu, cum au inteles politcienii sa plateasca: pentru inceput cu o crestere de salarii si pensii”.
  • Mariana Ciutacu: „Postacii sunt peste tot în online: au început cu forumurile, au îmbâcsit blogurile, comentează în subsolul articolelor de pe site-urile ziarelor, lucrează în haite pe Facebook. Singurul scop: mesajul lor să ajungă la cât mai mulți oameni, să convingă cât mai mulți oameni, să cosmetizeze ce cred ei că ar fi de cosmetizat. De parcă transformările astea de percepție țin de niște comentarii…Iar imaginea se drege cu ele…”.
  • Mugur Ciuvică: „Dacă lui Adrian Năstase i-au dat 2 ani pentru campania electorală…Traian Băsescu trebuie să primească 20 de ani pentru campania din 2009”. 16. 04. Antena 3.
  • Crin Antonescu: puterea actuală „nu vrea să ia act de caracterul masiv, major al protestelor”. 16. 08. Antena 3. / Ne păstrăm mandatele pentru a servi interesele electoratului nostru./
  • Victor Ponta: liderii Opoziției vor fi mâine, 31 ianuarie 2012, la Bruxelles…pentru a vorbi „despre derapajele de la standardele europene privind democrația”. /Nu cerem sancțiuni pentru România…ci vom informa corect și echidistant despre situația din România./ Vom evidenția lucruri negative precum: asumările de răspundere ale guvernului, alterarea gravă a sistemului electoral din România, politizarea televiziunii publice, folosirea bugetului public în interes electoral cât și a depozitului de urgență./PP e un partid antieuropean și extremist, care crește în sondaje…
  • Adrian Năstase: nu mă așteptam la o condamnare. 16. 17. Antena 3. / Expertiza nu a arătat nicio neregulă./Instanța mea a fost una de „executare politică”./22 de pagini cu note: le va publica pe blogul său/ Va face recurs…și apoi va merge la CEDO/
  • Idem: achitarea mea ar fi fost devastatoare pentru guvernarea actuală. 17. 12. Antena 3./ E „o decizie murdară”/ Ea vrea „să acopere nemulțumirea publică”. /E „o încercare de credibilizare a DNAului”./
  • Crin Antonescu: „Mă îndoiesc profund că românii aşteaptă 3%, 5%, 7% de la Boc. Cred că românii aşteaptă ca această Putere să plece mai devreme sau mai târziu. Noi am spus de un an şi jumătate că măsura aberantă a tăierii salariilor cu 25%, ulterior creşterea TVA, măsuri care nu se compară cu nimic ce s-a întâmplat în Europa, puteau fi evitate, puteau exista soluţii bugetare menţinând acelaşi deficit care să nu afecteze atât de dramatic situaţia oamenilor care muncesc în România pentru că nu e vorba numai de bugetari e vorba şi de privaţi prin efectele TVA, prin reducerea consumului”.
  • Despre protestul de ieri din Piața Universității. „”Ne-am saturat de ingamfati, vrem un guvern de tehnocrati!”, „Democratie si respect, Romania te iubesc!”, „Romani, uniti-va! Jos guvernul ce doar imprumuta!”, „Parlamentari, daca sunteti cu poporul, dati-va demisia””.
  • Protestul de azi din Piața Universității la ora 18. 48. Cf. camerei web a Jurnalului Național de aici.

  • Erau – 11 grade în București la ora 18. 53.
  • S-a respins ideea de agoră.
  • Varujan Vosganian: „Manifestaţiile de protest din această lună vor avea o mare importanţă pentru evoluţia ulterioară a societăţii româneşti. Impactul lor va avea bătaie lungă şi ele ar putea să însemne un moment de cotitură în modul în care se aşază parteneriatul social în România. Odată cu aceste manifestaţii, putem spune, într-adevăr, că tranziţia a luat sfârşit”.
  • Dan Mihalache: „Dacă România ar fi fost o țară cât de cât normală, această săptămână ar fi trebuit să degaje o soluție politică la evenimentele care s-au precipitat începând cu fatidica zi de vineri 13, atunci când oamenii au ieșit pentru prima dată în stradă. Soluția politică putea fi un dialog rațional între partide, fie pentru schimbarea guvernului, fie pentru alegeri anticipate. Și o atitudine cât de cât rațională a președintelui, cu rol constituțional de mediere între stat și societate, chiar dacă demonstranții au strigat „Jos Băsescu!”, el devenind o personificare a mai tuturor relelor care se întâmplă în societatea românească”.
  • Emil Hurezeanu: consider un mijloc „semi-extrem” alegerea Opoziției de a face grevă parlamentară. 20. 21. Realitatea TV. / „suntem într-o criză prelungită”/ un sondaj: USL: 53, 4% intenție de vot…PDL: 15, 8%. Președintele: 8, 6%. Regele pe primul loc…pe locul 4: Crin Antonescu./ 13, 9 % pentru PP/ „asistăm la un regres al configurației democratice a României”/
  • Un protestatar din Piața Universității: nu cred în mărirea de 5%. 20. 41. Antena 3.
  • Altul: nu credem în ce spun guvernanții pentru că au fost contradictorii până acum.
  • Sunt 50-60 de protestatari acum în Piața Universității.

Praedicationes (vol. 2), p. 38-48

Leave a comment

Predică la Duminica a II-a după Rusalii. Duminica Sfinților Români. Apostolul zilei: Rom. 2, 10-16

Iubiți frați și surori întru Domnul[1], 

Apostolul zilei de astăzi, al Duminicii Sfinților Români (în anul acesta…2008, fiind și praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel) este cel de la Rom. 2, 10-16…și de acest pasaj ne vom ocupa acum.

În traducerea[2] Înalt Preasfințitului Bartolomeu Anania textul Apostolului este următorul:

„10. Dar mărire, cinste și pace oricui face binele: iudeului mai întâi, și elinului.

11. Căci la Dumnezeu nu există părtinire!

12. Așadar, câți au păcătuit fără lege, fără lege vor și pieri; iar câți au păcătuit sub lege, prin lege vor fi judecați.

13. Pentru că nu cei ce aud legea sunt drepți înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea, aceia se vor îndreptăți.

14. Căci când păgânii, care nu au lege, din fire fac cele ale legii, ei fără să aibă lege își sunt loruși lege.

15. Ei arată fapta legii scrisă în inimile lor prin mărturia conștiinței și prin judecățile lor, care îi învinovățesc sau chiar îi apără,

16. în ziua când, potrivit Evangheliei mele, Dumnezeu va judeca, prin Iisus Hristos, cele ascunse ale oamenilor”.

Deci avem de-a face cu un Apostol scurt…pentru această zi…dar care are prețioase amănunte teologice…

Și versetul al zecelea vorbește, în primul rând, despre binecuvântarea Sfântului Pavel către iudeu mai întâi, și apoi către elin…

Către iudeu…pentru că Domnul s-a adresat, mai întâi de toate, către propriul Său popor…în rândurile căruia S-a născut…și apoi a vorbit pentru elini, pentru păgâni, pentru cei din afara lui Israel.

Căci avem aici: Iudeo te proton che Ellini…iudeului mai întâi/ în primul rând…proton…și apoi elinului…și, bineînțeles, oricărui păgân…

Și mărirea, cinstea și pacea sunt pentru cel care face binele…to agaton…Bine care înseamnă toată virtutea.

Și aici Sfântul Pavel spune că cel care e virtuos este plin de mărirea lui Dumnezeu, de slava lui Dumnezeu…și că el va fi cinstit de Dumnezeu pentru că e plin de pacea lui Dumnezeu.

Versetul al unsprezecelea vorbește despre faptul că la Dumnezeu nu există favoritism.

Favoritismul sau parțialitatea este desemnată în limba greacă prin prosopolimpsia.

Deci prosopolimpsia înseamnă privire la fața omului.

Iar Dumnezeu nu dă omului după fața lui…adică după rangul social pe care îl are…ci El mântuiește pe oricine lucrează virtutea…

Adică nu mântuiește pe cineva pentru că s-a născut într-o familie preoțească…sau pentru că e preot…sau pentru că este ministru sau avocat.

Ci Dumnezeu mântuiește pe orice om…oricât de bolnav ar fi din punct de vedere fizic…sau indiferent din ce categorie socială s-ar naște.

Pentru că Dumnezeu privește la curăția inimii omului.

Deci Dumnezeu nu este părtinitor precum oamenii.

Nu îl avantajează pe unul…în defavoarea celuilalt…ci dă fiecăruia după inima sa.

Lucru pe care îl spune și românul: „i-a dat după inima lui”…cineva cuiva…și în cazul lui Dumnezeu cu atât mai mult.

Versetul al doisprezecelea vorbește despre păcat și despre Lege.

Bineînțeles e vorba despre Legea dată de Dumnezeu prin Sfântul Moise.

A păcătui…amartano…iar cel fără lege e anomos. Pentru că nomos înseamnă lege…iar a este particula negației…

Deci: câți au păcătuit fără lege, fără lege vor și pieri. Vor pieri ca niște oameni care nu au fost credincioși legii…

Și cei care erau credincioși Legii erau evreii.

Și de aceea și Sfântul Pavel le vorbește mai întâi lor, evreilor, căci ei primiseră Legea.

Iar câți au păcătuit sub Lege…„sub Lege” însemnând cei care aparțineau Legii…vor fi judecați prin prisma Legii.

Căci Dumnezeu îi va judeca potrivit exigențelor Legii.

Și de aici aflăm cum îi judecă Dumnezeu pe oameni.

Pe păgâni îi judecă potrivit legii naturale, adică potrivit cu ceea ce puteau ei să înțeleagă ca fiind bine și rău.

Adică păgânii sunt judecați conform faptelor mărturisite de conștiința lor…În funcție de valoarea faptelor lor.

Însă evreii vor fi judecați potrivit Legii.

Și  deducem în mod logic de aici că pe noi, pe creștini, Dumnezeu ne va judeca potrivit Evangheliei.

Potrivit exigențelor Evangheliei…

Iar exigențele Evangheliei sunt cele mai mari dintre toate.

Căci, așa cum ne spunea Domnul, nu trebuie numai să nu desfrânăm…ci să nu avem nici gânduri și imaginații desfrânate [Mt. 5, 27-28].

Și nu e de ajuns numai să îl iubiți pe aproapele vostru…pe apropiatul/ intimul vostru…ci trebuie să îl iubiți și pe vrăjmașul vostru [Mt. 5, 43-44]…

Adică noi, creștinii, trebuie să facem fapte cu mult mai mari decât făceau oamenii în timpul Legii.

Noi trebuie să trăim duhovnicește…pentru că vom fi judecați potrivit exigențelor duhovnicești ale Evangheliei.

Versetul al 13-lea vorbește despre Lege și auz.

Spunându-ne și nouă, cu alte cuvinte, că nu cei care aud Evanghelia…doar o aud…sunt mântuiți.

Că nu e de ajuns numai să auzi…sau să știi…care este voia lui Dumnezeu…

Ci pentru a fi Drept…Dicheos…para to Teu…înaintea lui Dumnezeu…în fața lui Dumnezeu…trebuie să împlinești voia lui Dumnezeu.

Pentru că cei care împlinesc Legea…dicheotisonte…vor fi îndreptați.

Înalt Preasfințitul Bartolomeu Anania traduce aici cu: îndreptățiți.

Însă îndreptățit…te poate duce cu gândul la faptul că meriți să te mântuiești. Că e un drept al tău mântuirea…dacă împlinești, după mintea ta, Legea.

Dar aici…cei care sunt îndreptați…cei care împlinesc voia lui Dumnezeu și se simt îndreptați prin aceasta…încep să se miște interior în mod duhovnicește.

Ei simt că se întăresc în viața duhovnicească…

Iar dacă l-am vedea pe cel neîndreptat ca pe un rob al păcatului…atunci cel care se îndreaptă…care se ridică de la pământ și privește spre viața veșnică este cel care se îndreaptă continuu…e omul duhovnicesc.

De aceea nu e de ajuns numai auzirea Evangheliei sau auzirea Legii pentru a te mântui…ci e nevoie de împlinirea Evangheliei și a Legii.

Și a fost ales acest pasaj…pentru că în această zi se rostește Evanghelia chemării primilor Apostoli la propovăduire.

De aceea s-a spus aici că nu e de ajuns numai să auzi chemarea lui Dumnezeu ci trebuie să îi dai și curs…să o accepți…să urmezi voii lui Dumnezeu.

Versetul al 14-lea e un verset foarte uzitat în Ortodoxie: „Căci când păgânii, care nu au lege”…

Și avem în greacă etni/ neamuri…care erau păgâne…în comparație cu evreii. Căci evreii erau poporul lui Dumnezeu pe când neamurile erau păgâne.

Iar cei care nu au lege…fac prin fire…prin fisis…prin fire/ natură pe cele ale Legii.

Însă nu orice păgân face din/ prin fire pe cele ale Legii…ci numai cel care își ascultă firea…

Numai păgânul care își ascultă conștiința…și care urmează acestui simțământ al valorii…

Spre exemplu…numai cel care urmează unor înțelegeri ca acestea: că viața trebuie prețuită, că trebuie să îți placă lucrurile frumoase, că trebuie să îți placă liniștea, că trebuie să-ți placă întrajutorarea…

Fiindcă firea omului îl îndeamnă pe om…sufletul omului îl îndeamnă spre ceea ce e bun, spre ceea ce e plăcut, spre ceea ce e frumos.

Însă nu orice păgân a trăit…și trăiește după fire…sau după conștiință.

Ci numai dacă își ascultă firea…conștiința…ghesul inimii cum zice românul…îndemnul inimii…face pe cele ale Legii.

Și așa trebuie să înțelegem de aici: că nu toți păgânii au făcut lucruri bune.

Căci, după cum știți și dumneavoastră, păgânii au făcut și multe lucruri rele.

Dar aici e vorba de păgânii credincioși. De cei care, deși nu aveau Legea lui Moise, din fire…potrivit firii…lucrau cele ale Legii.

Și pentru că nu au lege…își sunt pentru ei înșiși lege…îndreptar.

Sunt proprii lor avocați ai binelui.

Și pentru că doresc pentru ei binele…acest lucru îi împlinește.

Versetul al 15-lea: ei arată fapta legii…to ergon tu nomu…

Și de la ergon…vine ergonomic…

Și lucrul ergonomic e lucrul care te ajută…pe care îl folosești ușor.

Iar în limba greacă ergon înseamnă lucru/ faptă/ acțiune.

Și fapta legii este grapton en tes cardies afton…

Este grapton…scrisă…în inimile lor…prin mărturia conștiinței.

Și aici Sfântul Pavel vrea să ne spună că cei care își ascultă conștiința fac în inimile lor cele ale Legii.

Sau se petrec lucrurile ca și astăzi!…

Sunt foarte mulți creștini ortodocși care nu cam merg la Biserică…nu au ei viață înduhovnicită…dar observi că dau o milostenie cuiva…li se frânge inima la televizor când văd filmul nu știu care…pentru că personajul suferă…îi vezi că plâng când se petrece o catastrofă…îi vezi că se întristează pentru păcatul lor, atunci când înțeleg ei că au greșit…enorm…mult…

Ceea ce înseamnă că acești oameni mai au conștiință!…

Că nu sunt cu totul depărtați de Dumnezeu…chiar dacă ei nu sunt credincioși regulari ai Bisericii…Nu merg toată ziua la Biserică așa cum mergem noi…

Dar acești oameni și oricine ca ei…care își urmează conștiința…

Adică: se gândesc să-și îngrijească familia, se gândesc că e bine să mai postească și ei câteodată, că e bine să nu curvești, să nu furi, să nu omori pe cineva…

Toate aceste date interioare…toate aceste fapte…toate aceste lucruri virtuoase…deși pentru ei sunt lucruri care sunt gândite mai mult social sau care se leagă de persoana lor fără ca acestea să aibă tangență cu Dumnezeu…toate aceste lucruri creează în inima lor gândul bun…

Și astfel se pot întâlni cu cuvintele Sfântului Pavel…deși în cazul nostru e vorba despre creștini și nu despre păgâni…Despre creștini care nu mai știu prea bine cum arată învățătura Bisericii sau nu au știut-o niciodată.

Căci ei arată fapta Legii…și, în cazul nostru, a Evangheliei, scrisă în inima lor…prin mărturia conștiinței…și prin judecățile lor…prin raționamentele pe care le fac.

Și logismos…înseamnă gând, reflecție, raționament…

Înseamnă, de fapt, gândirea accentuată la ceva anume…

Și acestea îi învinovățesc…îi acuză…sau îi apără…

Căci  apologia înseamnă apărare.

Și acest verset 15 este o ștampilă pe care trebuie să o punem pe viața celor care nu merg la Biserică…dar sunt creștini de-ai noștri…

Căci ei au conștiința că au greșit în anumite lucruri…Sau aceeași conștiință care îi mustră în unele lucruri…în altele îi dezvinovățește.

Și îi dezvinovățește…pentru că ei au făcut din anumite motive lucrurile rele sau lucrurile bune.

Iar versetul al 16-lea e cel care leagă faptele noastre de judecata lui Dumnezeu…

Căci când se va vedea mărturia conștiinței, a adâncului nostru?

Când Dumnezeu îi va judeca pe oameni…

Când El va judeca ta cripta ton antropon…cele ascunse…ta cripta…ale oamenilor.

Adică în ziua judecății Sale, când El va judeca lumea potrivit mărturiei Evangheliei.

Atunci, în ziua judecății, atât păgânii cât și evreii cât și creștinii vor fi judecați potrivit modului în care au acționat sau conform cu parametrii la care au fost chemați să viețuiască.

Iar dacă pentru păgâni se judecă faptele făcute în acord sau în neacord cu conștiința și cu glasul inimii și cu mărturia naturii/ a firii…de la evreii se cere împlinirea Legii…pe când de la creștini se cere împlinirea exigențelor imense ale Sfintei Evanghelii.

Însă, dacă ne gândim foarte bine la aceste exigențe…înțelegem că ele sunt enorme, sunt mari…atât pentru păgâni, cât și pentru evrei, cât și pentru creștini.

Pentru că atât în vorbirea lui Dumnezeu cu conștiința oamenilor și cu inima lor, cât și prin Lege sau prin Evanghelie, Dumnezeu cere de la toți să fim Sfinți.

Și, în mod indubitabil, toate mustrările de conștiință ale păgânilor, ale evreilor, ale creștinilor sunt mustrări venite din partea lui Dumnezeu, Cel care ne îndeamnă…ne îndeamnă la lucrul bun…la sfințenie.

Pentru că așa spune Domnul: „Fiți Sfinți, pentru că Eu sunt Sfânt!” [Lev. 11, 44; 19, 2].

Așa că, în această zi, după postul acesta scurt, de o săptămână, al Sfinților Apostoli Petru și Pavel, îi cinstim deopotrivă pe Sfinții români…Sfinți români care sunt mai mult necunoscuți…decât cunoscuți.

Însă Biserica, la timpul potrivit, când va vrea Dumnezeu, va canoniza din ce în ce mai mulți Sfinți Părinți, Sfinte Maici ale noastre…care, de-a lungul timpului, au sfințit aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu…căci au existat Sfinți ai lui Dumnezeu în toate timpurile și în toate locurile.

Și este o potrivire dumnezeiască astăzi…ca să îi prăznuim, deopotrivă, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel și pe Sfinții români…astăzi, când Evanghelia vorbește despre chemarea la apostolat a primilor Apostoli ai Domnului.

Și ar trebui să vorbim foarte mult astăzi…

Căci îl avem pe Sfântul Petru împreună cu Sfântul Pavel…cei doi mari Apostoli ai Domnului…înfrățiți.

Pentru că ei sunt un simbol al prieteniei, al dragostei…dar și al jertfei…pentru dragostea lui Dumnezeu…

Iar, pe de altă parte, le avem spre pomenire pe aceste făclii dumnezeiești, care sunt Sfinții noștri români…și care ne cer să fim trezvitori…dar și foarte conștienți de atitudinile, de gesturile și de cuvintele noastre.

De aceea cred că e o duminică a echilibrului, a statorniciei în credință dar și a multei smerenii.

Pentru că avem o întâlnire cu Mărturisitorii cei mai mari ai lui Dumnezeu, cu Sfinții Apostoli Petru și Pavel…dar și cu Mărturisitorii, cu făclierii României, cu cei care au luminat, înaintea noastră, acest pământ românesc, care astăzi este ori prea ușor gândit…ori prea mult, prea pătimaș…

Căci dacă gândești prea ușor/ lejer apartenența la neamul românesc…îți vine să pleci în Spania…

Iar dacă gândești prea mult și pătimaș, fără smerenie relația ta cu neamul românesc, începi să devii extremist…un naționalist care e revanșard…și care vrea să-i omoare pe cei din jurul lui…care sunt de alt neam…

Însă cei din jurul nostru…și cei care trăiesc dimpreună cu noi…fac același păcat: iubindu-și țara…nu știu unde să termine iubirea și respectul pentru țara lor și atentează astfel la iubirea altora pentru țara lor.

Căci astăzi ne confruntăm cu neiubirea de țară, cu avântul de a pleca într-o altă țară…pentru a crește economia altora iar aici, acasă, nu avem nici chef de muncă și nici idei prea multe…ca să restructurăm țara noastră…iar, pe de altă parte, sunt cei care rămân aici…creștini ortodocși români…și nu știm să avem echilibru, ajungând ori extremiști-naționaliști ori extremiști ortodocși…și prin aceasta neputând să avem echilibrul de a nu deranja pe alții cu iubirea noastră…dar (singurul bine de aici) nu devenim nici relaxați într-atât de mult…încât să ne vindem credința foarte ușor…

Noi credem însă faptul că astăzi trebuie să fim oameni ai echilibrului, ai străvederii duhovnicești, ai bunului simț, ai multei smerenii dar și ai unei profunde vieți duhovnicești, în cadrul căreia să știm ce să alegem.

Pentru ca astfel să nu mai fim vânturați…de orice speculație lansată în eter…de orice nouă surpriză mediatică.

Și iată că suntem în situația…debusolantă pentru noi…de a vedea oameni care rămân la o știre sau la o faptă zile în șir, bătând apa în piuă…și nu mai lucrează…nu mai fac nimic altceva.

Și e paradoxal!…

Căci, pe de o parte, observ creștini ortodocși care, în declarațiile lor, sunt refractari față de online sau de televiziune…canale media care au și bunele și relele lor…iar, pe de altă parte, aceiași, deși sunt „refractari” față de media…cu toate acestea își centrează viața pe două-trei știri…adică pe produse mediatice…și nu pe teologie, pe viața Bisericii, pe aspecte duhovnicești trăite de ei.

Și îți dau să crezi, făcând acest lucru, că numai două-trei păcate sau numai două-trei neorânduieli din lume și Biserică îi interesează. Că acestea sunt, de fapt, substanța vieții lor personale.

Paradoxal, nu?!

Pentru că noi ar trebui, în fiecare moment, să avem o viață duhovnicească, o viață liturgică, o viață de cercetare…de cunoaștere teologică foarte bogată, foarte largă…și să nu ne oprim doar la câteva lucruri care stresează…care ni se pun în prim-plan…

Acesta a fost mesajul nostru pentru această zi…

Suntem obosiți…suntem obosiți în această seară…

Însă ne bucurăm că am putut să vă împărtășim câteva lucruri, din inima noastră, în această zi…și vă îndemnăm pe toți la mult calm, la multă înțelepciune…și la concentrarea pe lucruri cu adevărat serioase!

Adică: citirea Scripturii, frecventarea Bisericii, spovedirea păcatelor, împărtășirea cu Domnul, întrajutorare, smerenie, umilință…

Adică concentrarea asupra a tot ce vă umple de pace și de seninătate…

Căci nu frivolitatea ne ajută…

Ciocnirile ideatice, când vrei să fii senin, nu își găsesc rostul.

Și cred că dacă ne adâncim în pocăință și în atenție la faptele noastre și la viața noastră…devenim alergici la tot ceea ce înseamnă neorânduială interioară dar și la tot ceea ce înseamnă stricarea păcii.

Cred că trebuie să fim oamenii păcii și ai comuniunii…mai presus de…dreptate.

Căci după dreptate…fiecare om e vrednic de moarte.

Nimeni nu stă în picioare la capitolul dreptate…de a primi ceea ce e drept să primească din partea lui Dumnezeu și a oamenilor potrivit faptelor lui.

Însă dacă gândim după logica milei lui Dumnezeu…vedem că Dumnezeu ne îngăduie…pe toți…și pe Drepți și pe păcătoși…

Că mult ne îngăduie și mult ne rabdă…pentru a ne veni în fire…și a face ceea ce e bine.

De aceea credem că pacea și cei care proliferează pacea…care infuzează pacea…în societatea, în lumea unde ei trăiesc…sunt mai de preț decât cei care, pentru dreptate, iscă tot felul de răsmerițe, schisme sau certuri care nu-și găsesc rostul.

Dumnezeu să ne binecuvinteze și să ne umple de pace, pentru rugăciunile Sfinților și Dumnezeieștilor Săi Apostoli și pentru rugăciunile tuturor Sfinților români și ale tuturor Sfinților Săi. Amin!

[1] Transcriere a filei audio, de 31. 51 minute, din data de 28 iunie 2008.

Didahiile [diortosire], p. 8-12

One comment

Sfântul Sfințit Mucenic Antim Ivireanul

Didahiile

*

Text diortosit și note

de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

Ediția diortosită:

[Sfântul] Antim Ivireanul, Opere, ed. crit. și studiu introd. de Gabriel Ștrempel, Ed. Minerva, București, 1972.

***

Paginile 1-8.

*

Iar Dumnezeul cel mare și înalt, Care este închinat[1] de toate făpturile, izvorul supraînțelepciunii, adâncul cel neurmat al bunătății cu adevărat și adâncimea nehotărâtă a bunei îndurări, El Însuși, ca un stăpân și iubitor de oameni, să trimită darul Duhului Sfânt peste cinstitul și de Dumnezeu încununatul cap al prealuminatului nostru domn și la toți făcător de mult bine, cel dăruit de Dumnezeu, Costandin/ Constantin Basarab Voievod[2] și să-l binecuvinteze din înălțimea locașului Său, ca pe Avraam, înmulțindu-i seminția/ neamul lui din neam în neam și să-l păzească cu întreagă sănătate și cu pace lină până la adânci bătrâneți, întru prea-înălțatul scaun al măriei sale, dimpreună cu toată casa cea luminată a măriei sale.

Mâna cea tare și puternică și brațul cel înalt al Preaînaltului Dumnezeu să supună pe toți vrăjmașii văzuți și nevăzuți așternutului[3] picioarelor măriei sale.

Și să vă întărească și pe dumneavoastră, de la mic și până la mare, dimpreună cu toți ai dumneavoastră, întru credința cea bună și dreaptă, întru cunoștința adevărului și întru nădejdea vieții celei de veci, care este făgăduită de nemincinosul Dumnezeu aleșilor Lui mai înainte de vecii vecilor.

Și să vă povățuiască la tot lucrul cel bun și de folos, spre [buna] plăcere a Lui.

Și să vă ferească în toată vremea, în tot ceasul și în tot locul de vicleșugurile diavolului și să vă îngrădească cu Sfinții Săi Îngeri și să vă înarmeze cu arma dreptății și să vă dăruiască pacea Lui, care covârșește toată mintea [Filip. 4, 7].

Ca [astfel să puteți] petrece viață cinstită și curată, cu pace și cu sănătate.

[Dumnezeu Tatăl] „să păzească inimile voastre și gândurile voastre în Hristos Iisus” [Filip. 4, 7], după cum zice Pavel, ca să faceți „câte sunt adevărate, câte sunt cinstite, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt iubite, câte sunt cu nume[4] și lăudate” [Filip. 4, 8], cu rugăciunile și binecuvântarea Preasfințiților arhierei și iubiți frați întru Hristos și împreună cu mine slujitori.

Și după trecerea[5] vieții acesteia, Dumnezeul cel milostiv să ne învrednicească pe noi, pe toți, de Împărăția Cerului.

[Adică] să auzim fiecare dintre noi glasul acela: „Slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincioasă peste mai multe te voi pune. Intră întru bucuria Domnului”[Mt. 25, 21, 23].

***

Cazanie la Preobrajenia/ la Schimbarea la față a Domnului

„A luat Iisus pe Petru și pe Iacov și pe Ioann/ Ioan, fratele lui și i-a suit pe dânșii într-un munte înalt, deosebi/ aparte/ separat și S-a schimbat la față înaintea lor” [Mt. 17, 1-2].

Cuvintele acestea sunt ale Sfintei Evanghelii [de astăzi]. [Și] din care [noi] trebuie să înțelegem cele despre preaslăvita schimbare la față a Domnului nostru Iisus Hristos, care s-a făcut/ s-a petrecut în muntele Thavorului/ Taborului.

Căci vrând să arate mărirea/ slava Sa Ucenicilor Săi și nouă, cu puțin timp mai înainte [de pasajul de acum], Evanghelia [după Matei] spune că Iisus umbla în părțile Chesariei/ Cezareii lui Filip și îi întreba pe Ucenicii Săi, zicând: „Cine spun oamenii că sunt?” [Mt. 16, 13].

Iar Apostolul Petru, din descoperirea[6] Părintelui ceresc, între toate celelalte vorbe ale Ucenicilor, I-a spus [Lui] cum că este Fiul lui Dumnezeu Celui viu [Mt. 16, 16-17] și prin acest răspuns a descoperit tuturor mărirea/ slava Sa cea mare.

[Iar] ocara Patimilor Sale le-a arătat-o Ucenicilor Săi, celor întăriți întru această credință, când a spus că I Se cade lui să meargă la Ierusalim și să pățească multe de la bătrâni și de la arhierei și de la cărturari, să fie omorât și a treia zi să învieze dintre cei morți [Mt. 16, 21].

Însă Petru auzind aceste cuvinte, fiindcă avea cunoștință trupească și nu cunoștea mărirea/ slava ce avea să vină în urma ocării patimilor/ a pătimirilor [Sale], s-a nevoit/ a încercat ca să-L întoarcă pe Domnul de la acest gând, zicând: „Să fie departe de Tine, Doamne! Să nu-Ți fie Ție acestea!” [Mt. 16, 22].

Însă Domnul i-a spus lui: „Du-te dinapoia Mea, satano! Sminteală-Mi ești. Că nu gândești pe cele ce sunt ale lui Dumnezeu, ci pe cele omenești”[Mt. 16, 23].

Și prin aceste cuvinte Domnul dojenea/ mustra gândul trupesc, care a fost înrădăcinat în mintea oamenilor odată cu greșeala păcatului celui de obște[7].

Și [Domnul] spune că acesta[8] e sminteală, nu pentru că El ar fi pățit/ trăit vreo sminteală [din cauza vorbelor Sfântului Petru], ci pentru că prin intermediul acelor cuvinte Petru Îl oprea pe El de la lucrarea mântuirii noastre.

Și din aceste cuvinte putem cunoaște dragostea cea fierbinte a lui Dumnezeu pe care o are pentru neamul omenesc.

Căci din cauza fierbințelii acestei dragoste S-a și schimbat la față înaintea Ucenicilor.

Pentru ca să îi întărească pe dânșii și mai mult în credință, ca aceștia să nu se smintească văzându-L pe Dascălul lor pătimind pe cruce.

De aceea a lăsat/ a binevoit astăzi să strălucească întru Dânsul lumina aceea a măririi/ a slavei [Sale] – lumină care va străluci și în trupurile Sfinților Lui, când vor lua cununa cea desăvârșită a bucuriei lor – întru care lumină toată făptura omenească, cea din afară, atât de mult s-a schimbat încât obrazul Lui strălucea ca soarele și veșmintele Lui erau albe ca zăpada [Mt. 17, 2].

Iar asemănarea aceasta a obrazului cu soarele și a veșmintelor cu zăpada [nu s-a făcut] pentru că semăna  strălucirea obrazului Său cu soarele și veșmintele Lui erau mai albe ca zăpada. Ci pentru că aici, în lume, nu avem nimic mai strălucitor și mai luminat în comparație cu soarele sau mai alb decât zăpada.

Căci pentru trupurile Sfinților Însuși Domnul spune, în capitolul al 13-lea de la Matei, că vor străluci ca soarele întru Împărăția Părintelui lor [Mt. 13, 43].

Iar Sfinții sunt, pe lângă/ în jurul lui Hristos, ca niște stele. Căci ei își i-au lumina lor de la acest Soare al dreptății.

Iar dacă Îl asemănăm pe Hristos, în comparație cu Sfinții Lui, ca pe un soare pe lângă stele iar dacă Sfinții vor străluci ca soarele, atunci cu mult mai mult va străluci acest Soare al dreptății.

Și această lumină [dumnezeiască] nu a smintit ochii cei slabi ai Ucenicilor, ci mai vârtos îi veselea cu o bucurie anume, dumnezeiască.

Și nu strălucea numai lumina aceasta în obrazul lui Hristos ci și o frumusețe anume și o podoabă nespusă se arăta întru Dânsul. Într-atât de mult încât, dacă s-ar fi adunat într-un loc toată frumusețea și toată podoaba pământească și cerească în niciun chip/ fel n-ar fi putut să veselească ochii și inimile celor ce priveau spre dânsa, precum acea lumină [dumnezeiască] a veselit ochii Ucenicilor lui Hristos.

[1] Căruia I se închină toate făpturile create…Căruia I se supun toate cele create de El.

[3] În original: podnojie.

[4] Cu nume bun…apreciate.

[5] În original: petrecaniia.

[6] În urma revelării dumnezeiești primite din partea lui Dumnezeu Tatăl.

[7] Odată cu păcatul Protopărinților noștri.

[8] Gândul trupesc…grija exagerată de trup în detrimentul sufletului.

1 2 3 … 10