Mi se rupe inima pe fiecare zi…
Un imn pentru cei care îmbătrânesc…în ciuda lipsei noastre de respect față de ei.
Un imn pentru cei care îmbătrânesc…în ciuda lipsei noastre de respect față de ei.
Monumente liturgice
românești
*
vol. I
*
Transliterare, adaptare a textelor și note
de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
***
Cap. 4
Catavasierul de la București
[1715]
***
4. 27. La mulțimea faptelor…
La mulțimea[1] faptelor meale celor reale, cugetând eu ticălosul, măcutremur de înfricoșata zioa judecății: ci îndrăznind la mila m[i]l[os]tivirii tale, ca D[a]v[i]d strig ție: M[i]lueaștemă D[u]mnezeule, după mare mila ta.
*
La mulțimea[2] faptelor mele celor rele, cugetând eu, ticălosul, mă cutremur de înfricoșătoarea zi [a] Judecății; ci îndrăznind la mila milostivirii[3] Tale, ca David strig Ție: miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta!
***
4. 28. Slavoslovia/ Doxologia cea mare
Slavă ție[4], celui ceai arătat lumina, slavă întru cei de sus lui D[u]mnezeu, și pre pământ pace, între oamen[i] bună voire.
Lăudămute bine te cuvântăm, ne închinăm ție, mulțămim ție, te slăvim pre tine, pentru slava ta cea mare.
D[oa]mne înpăratul ceriului, D[u]mnezeule părinte ato[t]țiitoriule. D[oa]mne fiiule un[u]l născut I[isu]se H[risto]se, și D[u]hule sfinte.
D[oa]mne D[u]mnezeule, mielușălul lui D[u]mnezeu fiiul Părintelui, cela ce ștergi păcatul lumii. milueaștene pre noi cela ce ștergi păcatele lumii.
Priimeaște ru[gă]ci[uni]le noastre cela ce șăzi deadireapta Tatălui și ne milueaște.
Că tu ești unul sfânt, tu ești unul D[o]mn, I[isu]s H[risto]s, întru slava lui D[u]mnezeu Tatălui amin.
În toate zilile bine tevom cuvânta și vom lăuda numele tău înveac și înveacul veacului.
Învreadniceaștene D[oa]mne, în zioa aceasta, fără păca[t] a neferirea noi.
Bine ești cuvântat D[oa]mne, D[u]mnezeul părinților noștri, și lăudat, proslăvit iaste numele tău înveaci amin.
Să fie D[oa]mne mila ta spre noi, precum am nădăjduit spre tine.
Bine ești cuvântat D[oa]mne, învațăne pre noi îndireptările tale.
D[oa]mne scăpare teai făcut noao înneam și înneam. eu am zis D[oa]mne milueaștemă: Vindecă sufletul mieu, că am greșit ție.
D[oa]mne la tine am scăpat învațămă săfa[c] voia ta, că tu ești dumnezeul mieu.
Căla tine [este] izvorul vieții, întru lumina ta vom vedea lumină.
Tinde mila ta celor cete cunosc pre tine.
Sfinte D[u]mnezeule, sfinte tare, sfinte fărăde moarte milueaștene pre noi.
*
Slavă Ție, Celui ce ai arătat lumina[5]!
Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bună voire.
Lăudămu-Te, bine Te cuvântăm, ne închinăm Ție, mulțumim Ție, Te slăvim pe Tine, pentru slava Ta cea mare.
Doamne, Împăratul cerului, Dumnezeule, Părinte, Atotțiitorule, Doamne, Fiule, Unule-Născut, Iisuse Hristose și Duhule Sfinte.
Doamne, Dumnezeule, Mielușelul lui Dumnezeu, Fiul Părintelui, Cel ce ștergi păcatul lumii, miluiește-ne pe noi, Cel ce ștergi păcatele lumii.
Primește rugăciunile noastre, Cel ce șezi de-a dreapta Tatălui, și ne miluiește [pe noi].
Că Tu ești unul Sfânt, Tu ești unul Domn, Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin.
În toate zilele bine Te vom cuvânta și vom lăuda numele Tău în veac și în veacul veacului.
Învrednicește-ne, Doamne, în ziua aceasta, fără [de] păcat a ne feri/ păzi [pe] noi.
Bine ești cuvântat, Doamne, Dumnezeul părinților noștri și lăudat [și] proslăvit/ preaslăvit este numele Tău în veci. Amin.
Să fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit spre Tine.
Bine ești cuvântat, Doamne, învață-ne pe noi îndreptările Tale.
Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam și în neam. Eu am zis: Doamne, miluește-mă! Vindecă sufletul meu, că am greșit Ție.
Doamne, la Tine am scăpat, învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu.
Că la Tine [este] izvorul vieții, întru lumina Ta vom vedea lumină.
Tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!
[1] *** Catavasier, București, 1715 [BAR, CRV 171A], p. 108.
[2] Nu numai răutatea faptelor este înspăimântătoare, ci și mulțimea lor, care se tot adaugă cu fiecare zi și devin parcă un hău în fața conștiinței care le vede și nu le poate măsura adâncimea.
[3] Mila milostivirii este o sintagmă care poate părea unora tautologică, din perspectiva limbii moderne, dar ea arată (cu prisosință în contextul de față) contradicția/ incomensurabila distanță între mulțimea păcatelor noastre ticăloase și covârșitoarea și de neînțeles cu mintea milostivire a lui Dumnezeu.
[4] *** Catavasier, București, 1715 [BAR, CRV 171A], p. 109-112.
[5] Slavei Tale întregii lumi.
Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a…
***
Moab = din tată, p. 296/ „Și Iordanul l-au trecut cu piciorul, păzindu-și talpa neudată”, p. 297.
*
Capitolul al 12-lea începe la p. 298/ părăsirea pedagogică din partea lui Dumnezeu, Ibidem/ „cel care Îl slăvește bine este slăvit de El”, Ibidem/ „nimeni dintre cei care au despre Dumnezeu concepții răsturnate să nu creadă că laudele cu psalmodieri Îi sunt plăcute”, p. 299.
Pentru că erezia e o răsturnare a adevărului, o dare peste cap a ordinii, a evlaviei, a ascultării de Dumnezeu.
*
„ține de aceeași inimă să slăvească [pe Dumnezeu] cu izbândă și să laude potrivit”, p. 299/ „va scoate apă cu veselie din izvoarele Mântuitorului”, Ibidem/ „este clar că cel care crede în Dumnezeu și își adapă sufletul din credința în El prin dogmele mântuitoare, acela scoate apă cu veselie din izvoarele Mântuitorului”, Ibidem/ „preaplinul dorinței [dumnezeiești] produce o veselie imensă celor care ajung la cele râvnite”, Ibidem, adică la vederea lui Dumnezeu și la înțelegerea celor tainice ale lui Dumnezeu.
*
„prin veselia din descoperire înțelege sensul duhovnicesc al Scripturilor, p. 299.
De fapt descoperirea dumnezeiască te umple de veselie duhovnicească pentru că îți dă să înțelegi nuanțe tainice ale textelor scripturale. Pentru că înțelegerea Scripturilor e o urmare a contemplării lor…de unde și titlul notelor noastre de față.
*
Sfântul Vasile înțelege că Dumnezeu cere de la teologii Bisericii ca ei să cugete înalt, p. 300, duhovnicește despre Dumnezeu…și să-i surprindă și pe oamenii care stau departe de Biserică „prin claritatea învățăturii”, Ibidem.
Prin modul profund în care vorbesc despre Dumnezeu și prin modul clar în care se exprimă.
Așadar: fără ambiguități deranjante în cadrul comentariilor teologice!
*
Cei din afara Bisericii sunt indicați prin sintagma: cei care sunt „departe de mântuire”, p. 300.
*
Dacă vom arăta „celor necunoscători rânduiala lumii”, adică dacă le vom vorbi despre cum a fost creată lumea de Dumnezeu și cum a fost mântuită prin Hristos Dumnezeu…ei pot să fie aduși prin această cunoaștere teologică la „dragostea Celui care le-a zidit pe toate”, p. 300, adică la iubirea lui Dumnezeu.
*
Dumnezeu a făcut „[un lucru] înalt” cu omul și anume „l-a preaînălțat cu propria [Sa] slavă pe cel umilit de păcat”, p. 300, pe cel aruncat în moarte prin păcat…adică în umilință…
*
Cap. al 13-lea începe odată cu p. 301/ vedenia e percepută întotdeauna cu mintea și nu e sensibilă, Ibidem/ Dumnezeu ne luminează mintea în timpul vedeniei și ne dăruie ca să Îl vedem, Ibidem.
*
Citatul integral din p. 301: „Această vedenie nu este sensibilă [/ materială n.n.], nici nu e contemplată prin ochii trupești [nici nu e un obiect sau o percepție senzorială a ochilor fizici n.n.], ci este percepută cu mintea [curățită de patimi n.n.], Dumnezeu luminând-o [luminându-i mintea n.n.] și dăruindu-i [în cadrul vedeniei n.n.] să Îl vadă”.
*
„Profeții nu vorbeau în extaz”, p. 301, cu gura, ci contemplau cele pe care le vedeau în slava lui Dumnezeu.
*
Despre vederea afectată a celor ispitiți și a celor demonizați: „Căci cei cuprinși de duhuri rele [ispitiți de demoni n.n.], tulburați cu mintea [tulburați la nivelul înțelegerii realității n.n.], nu văd [în mod real] închipuirile [/fanteziile, visările cu ochii deschiși n.n.] induse lor de demoni, ci văd greșit, după cum cei demonizați văd râuri, munți, animale care nu sunt de față, par să li se înfățișeze înainte culori și să le apară vederi de oameni, prieteni sau necunoscuți, a căror vedere nu este [însă] nimic [real], ci [doar] tulburare și extaz [aici, în loc de extaz, pentru ca să nu se insinueze egalizarea dereglării mintale cu vederea dumnezeiască ar fi trebuit ca traducătorul nostru să scrie: ieșire din minți, adică dereglare temporară a minții, a puterii de înțelegere] al minții răvășite, care și-a pierdut propria funcție”, p. 301.
*
„Dăruind o viziune [/o vedenie, un extaz n.n.], Domnul nu orbește mintea [nu o întunecă, nu strică puterea de înțelegere a minții n.n.], pe care o pregătește [să vadă cele dumnezeiești, prin slava Sa n.n.], ci o luminează și o face mai transparentă prin venirea Duhului. Căci de aceea Profeții sunt numiți văzători [de Dumnezeu n.n.], pentru că pătrunderea minții [/vederea și înțelegerea minții n.n.] le este sporită prin prezența Duhului, Care îi luminează [ca să vadă extatic]”, p. 301.
*
„Orbul este cel orbit de răutate”, p. 301/ Babilon = amestec, p. 302/ Babilonul nu este doar un loc al amestecului lingvistic, precizează Sfântul Vasile cel Mare, „ci și al învățăturilor, ideilor și al [gândurilor n.n.] minții”, Ibidem/ Ca să cugetăm cele înalte ale lui Dumnezeu și să le afirmăm fără eroare trebuie să urcăm pe muntele cunoașterii de Dumnezeu dar să rămânem neclintiți în Dumnezeu în urcarea noastră, Ibidem.
*
„împlinește milostenia cu bucurie”, p. 303/ exemplul nostru bun convinge și poporul la urmare, p. 304/ Dumnezeu ne așază pe fiecare în parte în Biserică „după vrednicia proprie”, Ibidem/ „Poate că glasul multor neamuri pe munți este glasul Bisericii”, p. 305/ „Nu te teme de cel care lovește, ci cheamă-L pe Cel care poruncește”, Ibidem.
*
„Dreptul are scutul credinței, dar scutul celui rău este scutul necredinței”, p. 306/ sabia cuvântului vs. sabia lipsei de rațiune, Ibidem/ Dumnezeu a văzut „frângerea [inimii]” celor din Ninive, p. 307/ „sfărâmarea vine de la Domnul”, Ibidem/ „ziua sfărâmării [/ a Judecății Domnului n.n.]…va veni să nimicească întreaga lume”, Ibidem.
*
Animalele nu sunt lașe…pentru că lașitatea e o patimă/ o boală a minții omului și o lipsă de curaj, p. 308/ „animalele sunt supuse emoției, dar cei raționali [oamenii n.n.], când îi cuprind cele care nu sunt vrednice de frică, împuținându-li-se rațiunea, care produce vigoarea [tăria duhovnicească n.n.] în suflet față de cele temute, [atunci] sunt cuceriți de patima lașității”, Ibidem.
*
Nu trebuie să lâncezim în așteptarea venirii Domnului, p. 308/ ziua morții noastre trebuie să o vedem ca fiind aproape, Ibidem.