Cam așa ar putea fi descrisă lumea de-afară. O sărăcie care poate să-ți provoace înduioșarea sau…oroarea, dacă te uiți în același timp și la…sărăcia din suflet (cel puțin a unora).

Aglomerațiile fac ca lumea să pară o turmă de oameni neinstruiți

Mulți oameni ar avea nevoie de instruire, de ajutor, de speranță…în mijlocul nepăsării și al suficienței celor care ar putea și ar trebui să fie preocupați de toate acestea.

E o mulțime mare de oameni care sunt ca undele unui râu: nu le vede nimeni. Deși mulți văd râul și se folosesc de el…

Această mulțime prostită (popor blând, cum zicea cineva) e cea care primește în piept vijeliile, cea care duce în spate ce alții nu pot să ducă, cea care rabdă ce alții nu pot să rabde

Dar noblețea în umilință e adevărată când își arată și umilința în noblețe

Și mulțimea aceasta mi s-a părut o sumă de copii mari (după cum și copiii sunt niște oameni mici)…care are multă nevoie de ajutor și de învățătură. De compasiune, răbdare și înțelegere.

Românii, mai umili sau mai puțin umili, vor învăța însă în curând o lecție foarte dură/ drastică: atunci când vor trebui să plătească din greu pentru…sănătatea și educația lor.

S-au obișnuit să le vină gratis și au fost disprețuitori și nepăsători când aceste sisteme, în forma lor publică, au fost greu lovite.

În curând accesul la ele va fi mult restricționat și…vor visa să mai poată învăța sau să se mai poată trata în același fel ca înainte.

Bate un alt vânt (care nu e wind of change din decembrie 89) și care nu știm ce va aduce.

Trestia va undui…ma departe…, iar stejarii… nu vor ști că sunt stejari…

Did you like this? Share it: