Iubiți frați și surori întru Domnul,

gustul libertății se formează în casa recunoașterii de sine.

Numai când stai față în față cu tine…înaintea lui Dumnezeu…înțelegi cât de puțin liber ești…dar și cât de multă nevoie ai de libertate…în primul rând, bineînțeles, de libertate interioară…de la care pornește tot binele în Biserică și în societate.

Și ce înseamnă să fii liber în tine însuți?

În Evanghelia de azi [Lc. 19, 1-10] avem paradigma Sfântului Apostol Zaheu [Zacheos în limba greacă], unul dintre cei 70 de Sfinți Apostoli ai Domnului, pomenit la 20 aprilie…pentru ca să înțelegem ce înseamnă libertate interioară…și câte eforturi trebuie să facem pentru ea.

Avem convertirea lui…drept exemplu de eliberare de sub stăpânirea patimilor.

Pentru că atunci când s-a văzut în fața Domnului…când s-a văzut văzut de Domnul până în străfundurile sale…a înțeles că trebuie să devină milostiv și să se împace, din punct de vedere financiar, cu cei nedreptățiți de el… din postura sa socială de vameș/ perceptor/ de încasator de impozite (v. 8).

În apropierea Domnului, Sfântul Zacheos a înțeles dintr-o dată/ imediat…că trebuie să iasă de sub patima care îl robea cel mai mult: iubirea de bani, dorința de a avea cât mai mult…și prin orice mijloc.

Și prin asta a ieșit din închisoarea îmbogățirii nedrepte, din închisoarea interioară a dorinței de a nedreptăți pe alții…la locul larg al bucuriei de a face binele…de a avea raporturi normale, cinstite cu oamenii.

Căci pe lângă statura sa mică, care isca ironii…și pe lângă ura oamenilor, ura crescândă…datorată nesațiului său de a lua mită, de a fi nedrept cu oamenii din postura sa de vameș…se adăuga în inima lui și nefericirea de a fi situat în rândul păcătoșilor [v. 7] din punct de vedere social, adică a celor bolnavi de lepră, a prostituatelor, a criminalilor, a nedrepților…

Și el a înțeles, mai mult decât alții, ce milă și-a făcut Domnul cu el…cât respect i-a acordat…dacă a venit tocmai în casa lui…a celui recunoscut ca păcătos, ca om nedrept, ca om ce nu merită atenția altora…pentru că nici el nu-i respectă pe alții.

Și acum, în aceste zile în România, vedem ce înseamnă să nedreptățești poporul…să îi calci demnitatea…deși el își face datoria

Dar în cazul lui Zacheos…Domnul vine în casa lui și îi distruge imaginea socială de bădăran…de gros la inimă.

I-o distruge prin asentimentul său…pentru că Zacheos se vede gol de bine, de relații normale cu oamenii, de libertate interioară…și vrea să fie liber, plăcut, apreciat pentru ce este și face.

Ieșind din rău, din exercițiul răului…Sfântul Zacheos se umple de mila lui Dumnezeu și de milă și de atenție față de oameni. Și mila, atenția față de alții, relațiile drepte cu alții ne aduc libertate, multă libertate interioară…în care putem crește/ avansa la infinit în relația cu Dumnezeu și cu oamenii.

Nu îți fac rău…înseamnă și: nu îmi fac rău.

Îți văd suferința…pentru că și eu sufăr.

Compătimirea altora se naște din conștiința fragilității sănătății și a vieții noastre.

Și de aceea ieșim în ajutorul celor suferinzi, a celor nedreptățiți, a celor minimalizați…pentru că oricând putem fi în locul lor…iar dacă nu suntem încă în locul lor e tocmai pentru a fi apți să-i ajutăm pe cei care sunt în aceste situații dramatice și nedemne.

Fiecare act al Domnului are…taina lui imensă…Însă taina milei și a iubirii lui Dumnezeu are nevoie de un da răspicat al ființei noastre. De o ieșire din dormitare, din lene, din obiceiuri proste spre…un alt fel de a fi.

De aceea convertirea lui Zacheos…și a noastră, a tuturor, e o ieșire din închisoare…spre un orizont cu totul nou, de neimaginat mai înainte.

Ești scos din viața ta plină de patimi…spre o viață din ce în ce mai rarefiată, mai bogată în frumusețe și în milostivire.

De aceea convertirea e, deopotrivă, ca o urcare pe munte…spre o tot mai mare înălțime duhovnicească…dar și ca o trecere prin deșert…spre oaza de liniște a Împărăției.

Adică presupune dezlipire dureroasă/ dramatică de trecut…de dependența de rău, de păcat…

Și prima mișcare a libertății e revoluționară la nivel interior: înseamnă o ruptură radicală, în forță de viciile trecutului.

Cei care îl văzuseră pe Zacheos, până mai ieri, jecmănind pe conaționalii săi pentru a oferi impozitele romanilor, adică ocupanților, au rămas cu gura căscată…când l-au văzut împărțind milostenii și despăgubind, mai mult decât judicios, pe cei nedreptățiți.

De aceea l-au perceput drept altul imediat…pentru că convertirea lui a fost plină de entuziasm, de înțelegere, de libertate duhovnicească.

În comparație cu o astfel de convertire năvalnică, în forță…e de la sine înțeles de ce nu convinge viața laxă a creștinilor, care nu arată asceză, mărinimie, un alt fel de a fi …în comparație cu banalitatea curentă a lumii.

Și astfel avem creștini care fac prea multe…creștini cu viteză redusă…și creștini cu mașina în pană.

Și suntem într-un fel sau în altul…pe măsura a cât ne-am lăsat convinși de Dumnezeu. Pe cât am stat în fața Lui…ca să vedem ce cere El de la noi. Sau pe măsura a ceea ce am simțit să facem…stând în fața lui Dumnezeu în tăcere rugătoare.

Zacheos a coborât din sicomor (v. 4) dar și din băltirea lui în rele.

S-a coborât când a vrut Domnul și a făcut ce a vrut El…adică s-a lăsat convertit…scos din derapajul lui…și adus pe drumul cel drept…al dreptății, al omeniei…

A coborât degrabă…cu inimă aprinsă…și L-a primit bucurându-se (v. 6)…

Nu a considerat convertirea spre bine drept o pagubă…ci un câștig imens

Tocmai de aceea și-a cumpărat libertatea cu milostenie și cu fapte de conștiință. Și-a recăpătat demnitatea umană și socială prin relații oneste, omenoase.

Pentru că munca cinstită trebuie remunerată și omul care o face trebuie tratat cu demnitate.

De aceea mântuirea lui [v. 10] a însemnat ieșirea din neomenie, din bădărănia în relațiile cu oamenii.

El era pierdut [apololos, cf. GNT, v. 10] pentru că refuza să comunice corect cu oamenii. Și comunicarea corectă cu oamenii se face atunci când ești perceput ca om integru, ca om de valoare, ca om pe care alții se pot bizui/ se pot baza/ în care își pot pune încrederea.

Însă pentru a fi integru trebuie să fii un om al lui Dumnezeu care își lucrează vocația. Care face ceea ce știe să facă…și pentru care se simte dăruit de Dumnezeu.

Sfântul Zacheos a devenit „fiu al lui Avraam” (v. 9) pentru că a devenit om pentru oameni.

S-a făcut din contra exemplu un exemplu/ o pildă de urmat.

De aceea Evanghelia de azi e una încurajatoare pentru cei care nu se simt bine în lumea păcatului…ci simt…intuiesc…înțeleg…că trebuie să meargă spre libertatea dumnezeiască a fiilor lui Dumnezeu.

Înțeleg că au nevoie de schimbare…de o schimbare de profunzime…care ne umanizează…ne îndumnezeiește…ne bucură…ne eliberează de noi, cei din trecut…și de trecutul nostru murdar

Adică: se poate!

Întotdeauna se poate să fii altul…dacă înțelegi valoarea absolută a schimbării în bine!

Pentru că binele nu se devalorizează în timp…ci măreția lui crește tot mai mult.

Binele e valută forte, e forță duhovnicească…e avuție neperisabilă.

Și în răspăr cu avuția nedreaptă/ ilicită…și cu inima plină de invidie și nemilostivire…Zacheos a făcut din banii lui nedrepți bucurii pentru alții…și descătușare de sine

El…și noi…oricare am fi…am trăit și trăim întotdeauna o mare eliberare…o mare împlinire…o bucurie nobilă…când ajutăm…când facem ceva dezinteresat…când ne comportăm firesc, normal, uman…

Și aceste momente de candoare, de împlinire, de dăruire…sunt amintirile noastre frumoase…sunt oglinda în care ne bucurăm să ne privim…pentru că ne arată ca oameni care nu am făcut degeaba umbră pământului.

Adică: spune nu unei vieți inutile și egoiste!

Dezbracă-te de armura grea a nesimțirii…pentru ca să vezi ce relaxat vei fi…când vei merge degajat pe stradă!

Sfântul Zacheos a făcut din casa lui Biserică…pentru că fiecare devenim biserici/ locașuri ale lui Dumnezeu unde El vine să locuiască.

Dar pentru ca El să vină la noi trebuie să ne debarasăm de vechiturile vieții noastre indiferente…pentru a ne umple de noutățile netrecătoare ale comuniunii cu El. Amin!

Did you like this? Share it: