Didahiile [diortosire], p. 1-8

Sfântul Sfințit Mucenic Antim Ivireanul

Didahiile

*

Text diortosit și note

de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

Ediția diortosită:

[Sfântul] Antim Ivireanul, Opere, ed. crit. și studiu introd. de Gabriel Ștrempel, Ed. Minerva, București, 1972.

***

 Omilia rostită în momentul când a devenit Mitropolit al Ungrovlahiei

 „Veniți după Mine și
vă voi face pe voi
pescari de oameni!”
[Mt. 4, 19]

Doctorii cei desăvârșiți și înțelepți atunci își măresc mai mult lauda meșteșugului lor, nu când luptă cu fier și cu foc pentru ca să supună patima/ boala, așa după cum e legea războiului [împotriva bolii], ci numai atunci când, pentru cel care pătimește, află leacul bolii prin atingeri mângâioase și doctorii dulci, și opresc înfricoșătoarele porunci ale meșteșugului doctoricesc și prin mâncări rânduite medical și hrănitoare potolesc durerile și îl arată pe cel care pătimește ca pe unul mântuit/ vindecat de boală.

Așa [a procedat] și Preaînțeleptul Doctor al sufletelor și al trupurilor noastre, Împăratul împăraților, Hristos, Dumnezeul nostru.

[Căci] văzând lumea că e bolnavă din cauza patimii necredinței și că rana ei se umflă, datorită înșelăciunii celei lumești, spre închinarea la idoli, a lucrat prin multe feluri de mijloace și a purtat de grijă pentru mântuirea oamenilor și a neamului omenesc.

Și astfel, acesta a fost lucrul cel dintâi al bunătății Lui: de a-l mântui pe om din mâinile vrăjmașului [său] și de a-l duce la frumusețea cea dintâi și la vrednicia din care a căzut prin păcatul neascultării al strămoșului Adam.

De aceea nu a trimis ploaie de foc spre îngrozirea lumii, nici nu a trimis marea, ca pe o oaste/ o armată,  împotriva pământului, nici nu a înarmat puterile stihiilor împotriva necredinței [oamenilor], ci a supus lumea cu blândețe și cu minuni și a tras-o spre El cu faceri de bine și cu cuvinte cerești, pentru a o schimba pe ea, ca aceasta să se mute de la patimile sufletești [spre lucrarea virtuților], pentru ca să nu se mai umfle ca o rană otrăvită.

Și vrând Dumnezeu Cuvântul să Se arate[1] în lume, mai înainte de a Se întrupa și a Se face om, a trimis în lume Proroci, pentru ca să le propovăduiască oamenilor venirea Lui în trup.

Și pentru aceasta nu a ales împărați și regi pentru ca să-i facă Proroci [ai Săi].

Nu i-a luat pe filosofi și pe oratori ca să-i trimită [în lume] propovăduitori ai venirii Lui.

N-a pogorât din cer întuneric și mulțime de Îngeri – deși are în jurul Lui mii de mii [de Îngeri], fără de număr – ci a trimis oameni simpli și, mai cu seamă, păstori de oi, cum au fost Moise și David.

[A trimis] oameni ca Samuil și ca toată mulțimea Prorocilor, prin intermediul cărora a semănat buna credință/ credința cea bună.

Dar nu în toată lumea ci numai la un neam, la evrei, care locuiau într-o parte a pământului, adică în Iudeea.   

Însă, de vreme ce Dumnezeu vrea pe toți oamenii să-i mântuiască și la cunoștința adevărului să vină [I Tim. 2, 4] – căci aceasta este marea sete a lui Dumnezeu: să dorească și să iubească faptul ca oamenii să se mântuiască – pentru aceasta nu Se odihnea Dumnezeu ca să fie numai la evrei buna credință iar celelalte neamuri să fie lipsite de darul Lui.

Pentru aceasta a vrut să răsară lumina dumnezeirii Lui în toată lumea.

Și venind împlinirea vremii [Gal. 4, 4], după cum zice Fericitul Pavel, a vrut Dumnezeu să vină Fiul Lui, să Se nască din femeie, să Se nască sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere [Gal. 4, 4-5].

S-a făcut om din Născătoarea de Dumnezeu și Pururea Fecioară Maria.

A petrecut în lume împreună cu oamenii [Bar. 3, 38; In. 1, 10; I Tim. 1, 15].

Și vrând să tragă neamurile la cunoștința dumnezeirii Lui și să-i învețe lucruri preaslăvite și porunca cea nouă [In. 13, 34; 15, 12] și viața cea cerească, a cercat să afle slujitori ai acestor porunci.

Și n-a căutat [oameni din anume] cetăți, nu s-a uitat la mulțime de oameni, nu a căutat în rândul împăraților, s-a scârbit de puterea avuției, a urât biruința [discursivă] a oratorilor, nu i-a trebuit limbi de filosof, nu s-a slujit de arme, după cum le este obiceiul ostașilor, nici de meșteșuguri asemenea acestora…

Și aceasta, pentru ca nimeni dintre cei necredincioși să nu aibă motiv să spună că Hristos Și-a tras la Sine mulțimea cu unele ca acestea.

Ci, ca și în cazul Prorocilor, [Hristos Dumnezeu] s-a folosit de același mijloc/ considerent.

Și ce a făcut [El]?

Și-a luat propovăduitori ai Evangheliei nu păstori, ca în cazul Prorocilor, ci pescari.

Și pe vânătorii de pește i-a trimis să propovăduiască lumii bunavestire.

Și o încredințează mâinilor lor[2] și doctoria lumii pe limbile lor[3], zicându-le: „Veniți după Mine și vă voi face pe voi pescari de oameni! [Mt. 4, 19]”.

Adică „încetați de a mai trudi pe marea cea neînsuflețită! Mutați-vă, pentru dragostea Mea, meșteșugul pescăresc [de pe mare] pe pământ/ pe uscat.

Căci pe pământ vă trimit ca să vă întindeți mrejele.

Vânați pentru Mine vânatul credinței!

Veniți după Mine!

Urmați-Mi Mie, Ucenicii Mei și Învățătorii lumii!

Lucrați, pentru dragostea Mea/ din dragoste pentru Mine, meșteșugul vostru! Adică pentru ceruri.

Căci e vărsată pe pământ, ca apa mării, închinăciunea idolească.

Zidirea[4] este acoperită cu norul multor dumnezei.

Adâncul necredinței îneacă întreaga lume.

Oamenii se scufundă [în necredință din cauza] valurilor[5] drăcești.

Lumea pute din cauza împuțiciunii sângelui [vărsat la jertfele idolatre] și se strică din cauza jertfelor celor stricăcioase[6].

Voi pune asupra neamurilor iconomi și doctori, vă voi pune pe voi, pe pescari.

Patima/ boala aceasta cere meșteșugul vostru.

Să slujim cu iarbă mântuitoare zidirea care se află în nevoi!

Veniți după Mine!”.

Iar ei, lăsându-și mrejele, au mers după Dânsul.

Și într-un gând era ceata Ucenicilor cu dorința Stăpânului.

Și fiind niște oameni Drepți și lipsiți de răutate n-au viclenit în inima lor, nici nu s-au mândrit în inima lor de această chemare.

Ci ca niște oameni blânzi și fără de răutate au mers după El, ca fierul după piatra magnitului și ca părul după chihlimbarul cel curat.

Și ei, cu puterea Mântuitorului Hristos, i-au rușinat pe cei care i-au văzut. Și, la fel ca pe pești, au prins mulțimea cu mreaja teologiei și au vânat auzurile popoarelor și au înduplecat inimile tiranilor/ ale conducătorilor și sufletele împăraților le-au supus.

Și au avut o asemenea reușită și o biruință atât de frumoasă cum nu au putut să obțină toate împărățiile lumii [la un loc].

Căci oameni fără arme și neinstruiți în ale luptei, săraci de avuție, simpli la învățătură, slăbiți de post, blânzi din cauza nerăutății lor au înălțat [în fața lumii] nu steaguri de oaste ci numai crucea.

[Au înălțat numai] semnul păcii.

Și au popovăduit nu cu sunet de tobe și de surle, ci numai cu limbă neputincioasă și neinstruită pe Hristos și credința.

Și au fulgerat nu cu fulgerările[7] săbiilor ascuțite ci numai cu strălucirile unei vieți bune, neumplând pământul de oști, nici acoperind marea cu corăbii cu pânze, ci fără răni, fără vărsare de sânge, fără vătămare, au călcat și au supus toată păgânătatea, au biruit Iadul, au stins înșelăciunea, au izgonit minciuna, au întins numele lui Hristos și credința pe toată întinderea pământului și a lumii.

Din acest motiv nu este o minune, iubiții mei ascultători și boieri cinstiți și de bun neam, de m-a rânduit și pe mine Dumnezeu [arhiereu] și m-a pus, deși sunt om mic și smerit, păstor mic, la turmă mică, la dumneavoastră.

Dar pe care eu nu vă am [încă în păstorire], dar nici nu vreau să vă țin turmă mică, ci mare și înaltă.

Mare pentru buna închinare și pentru dreapta credință pe care o păziți curată și nespurcată – deși sunteți înconjurați și îngrădiți între hotarele străinilor și sunteți împresurați de atâtea nevoi și scârbe ce vin întotdeauna, neîncetat, de la cei care stăpânesc pământul acesta – și înaltă pentru buna ascultare și pentru supunerea pe care o arătați de-a pururea față de Biserică și față de arhiereu.

Și de vreme ce acestea două întemeiază și întăresc Biserica, adică credința în Dumnezeu și ascultarea față de Biserică – deși eu am fost mai mic și mai netrebnic decât toți, precum a fost și David mai mic între frații săi, în casa tatălui său. Dar Dumnezeu n-a căutat la micimea și netrebnicia mea, nu s-a uitat la sărăcia mea și la străinătatea mea/ la faptul că sunt străin aici, n-a luat în seamă prostia și neștiința mea, ci a căutat la bogăția și marea Sa bunătate și a acoperit, de la ochii oamenilor, toate spurcăciunile și fărădelegile mele, care sunt mai multe decât perii capului meu și decât nisipul mării – m-a înălțat, deși nevrednic fiind, la această treaptă[8] și mare vrednicie a arhieriei.

Și m-a trimis la dumneavoastră să vă fiu păstor, părinte sufletesc, rugător către Dumnezeu pentru buna sănătate și mântuirea[9] dumneavoastră și a cinstitelor dumneavoastră case, purtător de grijă pentru cele care sunt spre folosul mântuirii și să vă fiu spre mângâiere în scârbele robiei babilonice a lumii acesteia.

[Adică să vă fiu de folos] ca Ieremia față de poporul lui Dumnezeu și ca Iosif față de cei 11 fii ai Patriarhului Iacov cât și față de egipteni.

Și dimpreună cu dumneavoastră [eu vreau] să pătimesc pe toate pe care le aduce ceasul și vremea.

Iar pentru acest lucru sunt dator să priveghez cu osârdie[10] și fără de lene, ziua și noaptea și în tot ceasul, spre folosul și mântuirea tuturor, învățându-vă și îndreptându-vă, cu frică de Dumnezeu, pe calea cea dreaptă.

Dar și dumneavoastră aveți datoria, ca pe cele pe care veți cunoaștevă învăț, fără de fățărnicie și fără de vicleșug, să le primiți și să le faceți după îndemnul meu, spre folosul dumneavoastră sufletesc.

Și să vă supuneți ascultării, căci ascultarea pe care o faceți față de mine o faceți de fapt față de Hristos.

Căci se spune în capitolul al 10-lea de la Luca: „Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine mă ascultă și cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine și cel ce se leapădă de Mine, se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine” [Lc. 10, 16].

La fel spune și Fericitul Pavel în capitolul al 13-lea de la Evrei: „Fraților, plecați-vă povățuitorilor voștri și vă cuceriți/ vă supuneți lor, căci ei priveghează pentru sufletele voastre! Ca să vă dea cuvânt[11] cu bucurie iar nu suspinând, căci nu vă e de folos vouă aceasta”[Evr. 13, 17].

Și mă rog bunătății Lui și iubirii Lui de oameni să-mi lumineze mintea, ca să pot propovădui cuvântul adevărului.

Și să-mi întărească inima întru frica Lui, ca să pot păstori aleasa Lui turmă cuvântătoare, pe care a răscumpărat-o cu preascump sângele Său din mâna vrăjmașului[12].

Căci pe acest lucru îl adeverează/ îl confirmă Apostolul Petru spunând: „Știind că nu cu [lucruri] putrede, cu argint sau cu aur, v-ați răscumpărat din viața voastră deșartă, ce v-a fost dată de către părinți, ci cu cinstitul sânge al lui Hristos, ca al unui miel fără de prihană și nespurcat” [I Petr. 1, 18-19].


[1]Se reveleze pe Sine.

[2] Sfinților Apostoli.

[3] În propovăduirea Apostolilor / varsă Dumnezeu doctoria/ medicamentul pentru vindecarea întregii lumi.

[4] Creația, întreaga lume, întregul pământ.

[5] A ispitelor și a smintelilor demonice.

[6] Din cauza jertfelor aduse idolilor.

[7] Cu sclipirile săbiilor.

[8] În original: stepenă.

[9] Idem: spăseniia.

[10] Cu râvnă, cu stăruință, cu ardoare…în mod asiduu.

[11] Să vă învețe, să vă propovăduiască cu bucurie.

[12] A Satanei.

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *