Zi: 22 ianuarie 2012

Urme ale tradiției literare vechi în Țiganiada [1]

One comment

Epopeea eroi comico-satirică a lui Budai-Deleanu nu ia parte la excesele latiniste ale Școlii Ardelene, deși autorul se numărase printre adepții ei – ba chiar, mai mult decât atât, el și ironizează exagerările confraților săi, în Țiganiada.

Nu doar că lexicul utilizat de autor nu este unul rebarbativ, dar adesea se pot recunoaște termeni care fac parte din vocabularul limbii române vechi și pe care nu-i mai întâlnim astăzi decât în paginile literaturii vechi.

Pe de o parte, fenomenul acesta lingvistic este unul normal, pentru că opera lui Budai-Deleanu era sfârșită la 1800. Chiar și luând în calcul varianta de la 1812, totuși Țiganiada este scrisă înainte de a avea loc reromanizarea limbii și a poeziei românești, din perioada pașoptistă – și, oricum, este redactată departe de țară…

Pe de altă parte însă, recursul la o tradiție literară a celor de peste munți, din partea unui ardelean greco-catolic (dacă nu chiar catolic, după cum declara la un moment dat, dintr-un anume interes, dar e puțin probabil) – pe care o recunoaște în felul acesta, și-o asumă și se așază în fluxul și continuitatea ei – nu este chiar atât de ușor de conceput, decât dacă luăm în calcul faptul că autorul era un erudit în materie de literatură română veche, care nu lasă vanitatea să treacă peste obiectivitate și onestitate.

Chiar dacă limba omiliilor greco-catolice, spre exemplu, e mai conservatoare, în comparație cu teoriile latiniste, și nu se schimbă instantaneu, ci cu timpul (a se vedea predicile lui Petru Maior), interesul lui Budai-Deleanu pentru tradiția autentică a scrisului românesc și nu pentru inventarea vreunui dialect sau pentru a se disocia de aceasta, este bine de precizat, mai ales că lucrarea sa este creație literară și nu predici.

Am sesizat anterior faptul că Budai-Deleanu avea în vedere tradiția Cazaniilor românești, în anumite pasaje, ca și pe cea, des și sub multiple forme invocată (și nu neapărat parodic), a Letopisețelor.

Pe lângă aceste ipostaze de dialog intertextual (anticipativ postmoderne), aș vrea să semnalez măcar câțiva termeni a căror uzanță în operele principale ale canonului literar vechi este evidentă:

corună (în Țiganiada, Ed. Minerva, București, 1985, p. 14) – formă utilizată, spre exemplu, în Învățăturile lui Neagoe Basarab. Budai-Deleanu folosește însă și termenul cunună (p. 42).

a obrăzui (p. 17, n. 1), cu sensul de a închipui, a ilustra în mod alegoric. De la obraz, care în limba veche însemna față sau persoană (un echivalent cu etimon slavon pentru prosopon).

curund (p. 31, 69…).

ovilit (p. 35) – la Dosoftei sau Miron Costin – cu sensul de ofilit.

șireaguri (p. 36) – la Dosoftei – cu sensul de cete sau ierarhii.

învârstată/ învârstate (p. 37, 41) – colorată, vopsită.

dobe (p. 41), pentru tobe – vezi, spre exemplu Viiața lumii a lui Miron Costin.

cerbice (p. 50), cu sensul de trufie.

rost (p. 54), pentru gură.

nimărui (p. 67) în loc de nimănui.

zile bătrâne (p. 69) – sintagmă din Psaltirea versificată a lui Dosoftei.

lăcuit (p. 69) pentru locuit.

schimosită (p. 70) – vezi Viiața lumii, poemul lui Costin – cu sensul de pierită (de la verbul a (se) schimosi).

Didahiile [diortosire], p. 1-8

One comment

Sfântul Sfințit Mucenic Antim Ivireanul

Didahiile

*

Text diortosit și note

de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

Ediția diortosită:

[Sfântul] Antim Ivireanul, Opere, ed. crit. și studiu introd. de Gabriel Ștrempel, Ed. Minerva, București, 1972.

***

 Omilia rostită în momentul când a devenit Mitropolit al Ungrovlahiei

 „Veniți după Mine și
vă voi face pe voi
pescari de oameni!”
[Mt. 4, 19]

Doctorii cei desăvârșiți și înțelepți atunci își măresc mai mult lauda meșteșugului lor, nu când luptă cu fier și cu foc pentru ca să supună patima/ boala, așa după cum e legea războiului [împotriva bolii], ci numai atunci când, pentru cel care pătimește, află leacul bolii prin atingeri mângâioase și doctorii dulci, și opresc înfricoșătoarele porunci ale meșteșugului doctoricesc și prin mâncări rânduite medical și hrănitoare potolesc durerile și îl arată pe cel care pătimește ca pe unul mântuit/ vindecat de boală.

Așa [a procedat] și Preaînțeleptul Doctor al sufletelor și al trupurilor noastre, Împăratul împăraților, Hristos, Dumnezeul nostru.

[Căci] văzând lumea că e bolnavă din cauza patimii necredinței și că rana ei se umflă, datorită înșelăciunii celei lumești, spre închinarea la idoli, a lucrat prin multe feluri de mijloace și a purtat de grijă pentru mântuirea oamenilor și a neamului omenesc.

Și astfel, acesta a fost lucrul cel dintâi al bunătății Lui: de a-l mântui pe om din mâinile vrăjmașului [său] și de a-l duce la frumusețea cea dintâi și la vrednicia din care a căzut prin păcatul neascultării al strămoșului Adam.

De aceea nu a trimis ploaie de foc spre îngrozirea lumii, nici nu a trimis marea, ca pe o oaste/ o armată,  împotriva pământului, nici nu a înarmat puterile stihiilor împotriva necredinței [oamenilor], ci a supus lumea cu blândețe și cu minuni și a tras-o spre El cu faceri de bine și cu cuvinte cerești, pentru a o schimba pe ea, ca aceasta să se mute de la patimile sufletești [spre lucrarea virtuților], pentru ca să nu se mai umfle ca o rană otrăvită.

Și vrând Dumnezeu Cuvântul să Se arate[1] în lume, mai înainte de a Se întrupa și a Se face om, a trimis în lume Proroci, pentru ca să le propovăduiască oamenilor venirea Lui în trup.

Și pentru aceasta nu a ales împărați și regi pentru ca să-i facă Proroci [ai Săi].

Nu i-a luat pe filosofi și pe oratori ca să-i trimită [în lume] propovăduitori ai venirii Lui.

N-a pogorât din cer întuneric și mulțime de Îngeri – deși are în jurul Lui mii de mii [de Îngeri], fără de număr – ci a trimis oameni simpli și, mai cu seamă, păstori de oi, cum au fost Moise și David.

[A trimis] oameni ca Samuil și ca toată mulțimea Prorocilor, prin intermediul cărora a semănat buna credință/ credința cea bună.

Dar nu în toată lumea ci numai la un neam, la evrei, care locuiau într-o parte a pământului, adică în Iudeea.   

Însă, de vreme ce Dumnezeu vrea pe toți oamenii să-i mântuiască și la cunoștința adevărului să vină [I Tim. 2, 4] – căci aceasta este marea sete a lui Dumnezeu: să dorească și să iubească faptul ca oamenii să se mântuiască – pentru aceasta nu Se odihnea Dumnezeu ca să fie numai la evrei buna credință iar celelalte neamuri să fie lipsite de darul Lui.

Pentru aceasta a vrut să răsară lumina dumnezeirii Lui în toată lumea.

Și venind împlinirea vremii [Gal. 4, 4], după cum zice Fericitul Pavel, a vrut Dumnezeu să vină Fiul Lui, să Se nască din femeie, să Se nască sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere [Gal. 4, 4-5].

S-a făcut om din Născătoarea de Dumnezeu și Pururea Fecioară Maria.

A petrecut în lume împreună cu oamenii [Bar. 3, 38; In. 1, 10; I Tim. 1, 15].

Și vrând să tragă neamurile la cunoștința dumnezeirii Lui și să-i învețe lucruri preaslăvite și porunca cea nouă [In. 13, 34; 15, 12] și viața cea cerească, a cercat să afle slujitori ai acestor porunci.

Și n-a căutat [oameni din anume] cetăți, nu s-a uitat la mulțime de oameni, nu a căutat în rândul împăraților, s-a scârbit de puterea avuției, a urât biruința [discursivă] a oratorilor, nu i-a trebuit limbi de filosof, nu s-a slujit de arme, după cum le este obiceiul ostașilor, nici de meșteșuguri asemenea acestora…

Și aceasta, pentru ca nimeni dintre cei necredincioși să nu aibă motiv să spună că Hristos Și-a tras la Sine mulțimea cu unele ca acestea.

Ci, ca și în cazul Prorocilor, [Hristos Dumnezeu] s-a folosit de același mijloc/ considerent.

Și ce a făcut [El]?

Și-a luat propovăduitori ai Evangheliei nu păstori, ca în cazul Prorocilor, ci pescari.

Și pe vânătorii de pește i-a trimis să propovăduiască lumii bunavestire.

Și o încredințează mâinilor lor[2] și dă doctoria lumii pe limbile lor[3], zicându-le: „Veniți după Mine și vă voi face pe voi pescari de oameni! [Mt. 4, 19]”.

Adică „încetați de a mai trudi pe marea cea neînsuflețită! Mutați-vă, pentru dragostea Mea, meșteșugul pescăresc [de pe mare] pe pământ/ pe uscat.

Căci pe pământ vă trimit ca să vă întindeți mrejele.

Vânați pentru Mine vânatul credinței!

Veniți după Mine!

Urmați-Mi Mie, Ucenicii Mei și Învățătorii lumii!

Lucrați, pentru dragostea Mea/ din dragoste pentru Mine, meșteșugul vostru! Adică pentru ceruri.

Căci e vărsată pe pământ, ca apa mării, închinăciunea idolească.

Zidirea[4] este acoperită cu norul multor dumnezei.

Adâncul necredinței îneacă întreaga lume.

Oamenii se scufundă [în necredință din cauza] valurilor[5] drăcești.

Lumea pute din cauza împuțiciunii sângelui [vărsat la jertfele idolatre] și se strică din cauza jertfelor celor stricăcioase[6].

Voi pune asupra neamurilor iconomi și doctori, vă voi pune pe voi, pe pescari.

Patima/ boala aceasta cere meșteșugul vostru.

Să slujim cu iarbă mântuitoare zidirea care se află în nevoi!

Veniți după Mine!”.

Iar ei, lăsându-și mrejele, au mers după Dânsul.

Și într-un gând era ceata Ucenicilor cu dorința Stăpânului.

Și fiind niște oameni Drepți și lipsiți de răutate n-au viclenit în inima lor, nici nu s-au mândrit în inima lor de această chemare.

Ci ca niște oameni blânzi și fără de răutate au mers după El, ca fierul după piatra magnitului și ca părul după chihlimbarul cel curat.

Și ei, cu puterea Mântuitorului Hristos, i-au rușinat pe cei care i-au văzut. Și, la fel ca pe pești, au prins mulțimea cu mreaja teologiei și au vânat auzurile popoarelor și au înduplecat inimile tiranilor/ ale conducătorilor și sufletele împăraților le-au supus.

Și au avut o asemenea reușită și o biruință atât de frumoasă cum nu au putut să obțină toate împărățiile lumii [la un loc].

Căci oameni fără arme și neinstruiți în ale luptei, săraci de avuție, simpli la învățătură, slăbiți de post, blânzi din cauza nerăutății lor au înălțat [în fața lumii] nu steaguri de oaste ci numai crucea.

[Au înălțat numai] semnul păcii.

Și au popovăduit nu cu sunet de tobe și de surle, ci numai cu limbă neputincioasă și neinstruită pe Hristos și credința.

Și au fulgerat nu cu fulgerările[7] săbiilor ascuțite ci numai cu strălucirile unei vieți bune, neumplând pământul de oști, nici acoperind marea cu corăbii cu pânze, ci fără răni, fără vărsare de sânge, fără vătămare, au călcat și au supus toată păgânătatea, au biruit Iadul, au stins înșelăciunea, au izgonit minciuna, au întins numele lui Hristos și credința pe toată întinderea pământului și a lumii.

Din acest motiv nu este o minune, iubiții mei ascultători și boieri cinstiți și de bun neam, de m-a rânduit și pe mine Dumnezeu [arhiereu] și m-a pus, deși sunt om mic și smerit, păstor mic, la turmă mică, la dumneavoastră.

Dar pe care eu nu vă am [încă în păstorire], dar nici nu vreau să vă țin turmă mică, ci mare și înaltă.

Mare pentru buna închinare și pentru dreapta credință pe care o păziți curată și nespurcată – deși sunteți înconjurați și îngrădiți între hotarele străinilor și sunteți împresurați de atâtea nevoi și scârbe ce vin întotdeauna, neîncetat, de la cei care stăpânesc pământul acesta – și înaltă pentru buna ascultare și pentru supunerea pe care o arătați de-a pururea față de Biserică și față de arhiereu.

Și de vreme ce acestea două întemeiază și întăresc Biserica, adică credința în Dumnezeu și ascultarea față de Biserică – deși eu am fost mai mic și mai netrebnic decât toți, precum a fost și David mai mic între frații săi, în casa tatălui său. Dar Dumnezeu n-a căutat la micimea și netrebnicia mea, nu s-a uitat la sărăcia mea și la străinătatea mea/ la faptul că sunt străin aici, n-a luat în seamă prostia și neștiința mea, ci a căutat la bogăția și marea Sa bunătate și a acoperit, de la ochii oamenilor, toate spurcăciunile și fărădelegile mele, care sunt mai multe decât perii capului meu și decât nisipul mării – m-a înălțat, deși nevrednic fiind, la această treaptă[8] și mare vrednicie a arhieriei.

Și m-a trimis la dumneavoastră să vă fiu păstor, părinte sufletesc, rugător către Dumnezeu pentru buna sănătate și mântuirea[9] dumneavoastră și a cinstitelor dumneavoastră case, purtător de grijă pentru cele care sunt spre folosul mântuirii și să vă fiu spre mângâiere în scârbele robiei babilonice a lumii acesteia.

[Adică să vă fiu de folos] ca Ieremia față de poporul lui Dumnezeu și ca Iosif față de cei 11 fii ai Patriarhului Iacov cât și față de egipteni.

Și dimpreună cu dumneavoastră [eu vreau] să pătimesc pe toate pe care le aduce ceasul și vremea.

Iar pentru acest lucru sunt dator să priveghez cu osârdie[10] și fără de lene, ziua și noaptea și în tot ceasul, spre folosul și mântuirea tuturor, învățându-vă și îndreptându-vă, cu frică de Dumnezeu, pe calea cea dreaptă.

Dar și dumneavoastră aveți datoria, ca pe cele pe care veți cunoaște că vă învăț, fără de fățărnicie și fără de vicleșug, să le primiți și să le faceți după îndemnul meu, spre folosul dumneavoastră sufletesc.

Și să vă supuneți ascultării, căci ascultarea pe care o faceți față de mine o faceți de fapt față de Hristos.

Căci se spune în capitolul al 10-lea de la Luca: „Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine mă ascultă și cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine și cel ce se leapădă de Mine, se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine” [Lc. 10, 16].

La fel spune și Fericitul Pavel în capitolul al 13-lea de la Evrei: „Fraților, plecați-vă povățuitorilor voștri și vă cuceriți/ vă supuneți lor, căci ei priveghează pentru sufletele voastre! Ca să vă dea cuvânt[11] cu bucurie iar nu suspinând, căci nu vă e de folos vouă aceasta”[Evr. 13, 17].

Și mă rog bunătății Lui și iubirii Lui de oameni să-mi lumineze mintea, ca să pot propovădui cuvântul adevărului.

Și să-mi întărească inima întru frica Lui, ca să pot păstori aleasa Lui turmă cuvântătoare, pe care a răscumpărat-o cu preascump sângele Său din mâna vrăjmașului[12].

Căci pe acest lucru îl adeverează/ îl confirmă Apostolul Petru spunând: „Știind că nu cu [lucruri] putrede, cu argint sau cu aur, v-ați răscumpărat din viața voastră deșartă, ce v-a fost dată de către părinți, ci cu cinstitul sânge al lui Hristos, ca al unui miel fără de prihană și nespurcat” [I Petr. 1, 18-19].

[1] Să Se reveleze pe Sine.

[2] Sfinților Apostoli.

[3] În propovăduirea Apostolilor dă/ varsă Dumnezeu doctoria/ medicamentul pentru vindecarea întregii lumi.

[4] Creația, întreaga lume, întregul pământ.

[5] A ispitelor și a smintelilor demonice.

[6] Din cauza jertfelor aduse idolilor.

[7] Cu sclipirile săbiilor.

[8] În original: stepenă.

[9] Idem: spăseniia.

[10] Cu râvnă, cu stăruință, cu ardoare…în mod asiduu.

[11] Să vă învețe, să vă propovăduiască cu bucurie.

[12] A Satanei.

Praedicationes (vol. 2), p. 30-37

Leave a comment

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 Praedicationes

vol. 2

***

Partea întâi, a doua, a treia, a patra…

***

Căci dacă nu locuiește în noi iubirea lui Dumnezeu, bineînțeles că nu avem ce să arătăm altora.

Fără iubirea Lui arătăm oase goale, idei înfumurate, planuri de sciziune/ de despărțire între noi…și cam asta e tot!

Fiindcă nu arătăm că întru noi viază vreo frumusețe, dacă nu știm să ne exprimăm și să ne comportăm cu delicatețe, cu smerenie și cu iertare…față de cei care se ambalează prea mult…față de cei care trec peste anumite limite…peste care cuviința nu trece.

17. 22[1]. cago tin doxan in dedocas Mi dedoca aftis, ina osin en catos Imis en

Și slava Mea, pe care Mi-ai dat-o Mie, le-am dat-o lor, ca [ei] să fie una după cum Noi suntem una.

Le-am dat lor slava Ta, Părinte, Apostolilor Mei, pe cea primită de la Tine, care e slava întregii Treimi, pentru ca slava Ta să îi unească, să îi facă una, după cum Noi, persoanele Treimii, suntem una după ființă.

Căci numai slava dumnezeiască, harul Său e cel care ne unește.

Și degeaba căutăm unire/ înțelegere/ pace…dacă nu căutăm să ne curățim simțirile și să vedem pe Hristos strălucind în noi.

Pentru că de la mântuirea noastră…de la eforturile fiecăruia dintre noi pentru mântuirea lui și a fraților lui vine coeziunea eclesială…unitatea bisericească.

Ea se naște din vederea lui Dumnezeu și din simțirea slavei Sale. Ea, unirea dintre noi, comuniunea dintre noi, e dumnezeiască, pentru că e slava Sa, e pacea Sa, e iubirea Sa, care ne aduce o unitate interioară aidoma cu unitatea Treimii.

De aceea e iubire sfântă iubirea frățească, în Hristos: pentru că e iubire harismatică, e iubire plină de har.

E iubirea Treimii în noi care ne unește de Treime și între noi.

Și astfel putem înțelege teologia eclesiologică a Sfântului Pavel…adică unirea mistică/ tainică/ duhovnicească…dintre mădularele Bisericii și Capul ei.

Păi care e legătura tainică/ mistică/ dumnezeiască dintre noi și Hristos în afară de slava Sa?

Ea, slava Sa, harul Său, e tocmai această legătură sfântă dintre noi și Hristos, dintre noi și întreaga Treime, pentru că slava Treimii ne unește între noi și cu Ea.

Dar e o unire prin credință și prin experiență a harului, prin adeziune continuă și coerentă la mărturia și viața Bisericii lui Hristos.

Și acolo unde există această unire harică, dumnezeiască cu Prea Sfânta Treime, credinciosul trăiește din plin bucuria unirii cu Dumnezeu și cu semenii săi.

O trăiește…și nu o visează!

Subliniez acest lucru, pentru că multora le place să creadă că trăiesc ceva numai dacă iau la cunoștință de acel ceva…și nu dacă îl trăiesc în mod efectiv.

17. 23. Ego en aftis

Eu în ei

che Si en Emi

Și Tu în Mine…

Cu ce scop?

Pentru ca Eu, Hristos, să fiu în ei, în credincioși…după cum Tu ești în Mine.

Și prin aceasta întreaga Treime să fie în ei…

Pentru care scop? Pentru ce trebuie să fie Dumnezeu în noi?

ina osin teteliomeni is en

Pentru ca ei să fie desăvârșiți întru unime…întru unire…Ca ei să fie desăvârșiți întru una, traduce ÎPS Bartolomeu Anania, respectând întocmai textul grecesc…adică în Treime…într-o singură Treime…într-un singur Dumnezeu treimic.

Și prin aceasta să se ajungă la faptul

ina ghinoschi o cosmos

ca lumea să cunoască…

Ce?

oti Si Me apestilas

Că Tu M-ai trimis

che igapisas aftus

și [că] i-ai iubit pe ei…

Pe cine?

Pe Apostoli…și pe credincioșii Bisericii

catos Eme igapisas

așa cum/ precum M-ai iubit pe Mine.

Deci prin faptul că Apostolii și noi Îl ascultăm pe Hristos prin aceasta și Tatăl, Care Îl iubește pe Fiul, și Duhul, Care Îl iubește pe Tatăl și pe Fiul, și Tatăl, Care Îl iubește pe Fiul și pe Duhul Sfânt…și Tatăl ne iubește pe noi…

Și e o mare minune/ măreție aici, după cum observați! Căci Tatăl ne iubește pe noi după cum…Îl iubește pe Fiul.

Ce putem să așteptăm mai mult de la Dumnezeu? Ce demnitate mai mare putem să avem noi în comparație cu faptul de a fi iubiți de Tatăl, de Fiul și de Duhul? Și cine ne poate iubi mai mult decât Tatăl, Care Îl iubește pe Fiul Său…și Care ne iubește pe noi la fel ca pe Fiul Său?

17. 24. Pater,

Părinte,

o dedocas Mi

Cel care Mi i-ai dat Mie…pe Apostoli,

telo ina opu imi Ego cachini osin met’ Emu

voiesc ca unde sunt Eu să fie și aceia cu Mine.

Și acolo, în cer, unde voi fi, să fie și ei, Apostolii Mei, împreună cu Mine.

De ce?

ina teorosin

ca…teorosin…de la teoreo…ca ei să vadă

tin doxan tin Emin

slava Mea

in dedocas Mi

pe care Mi-ai dat-o Mie,

oti igapisas Me

căci M-ai iubit pe Mine

pro catavolis cosmu

înainte de fundarea/ de întemeierea lumii.

Deci: Părinte, vreau ca unde voi fi Eu, adică în Împărăția Mea, să fie și Ucenicii Mei! Ca ei să vadă…și să trăiască în slava Mea…pe care Eu le-am arătat-o pe Tabor…și pe Care am să le-o arăt după învierea Mea dintre cei morți…

Și în slava Mea să vadă iubirea dintre Noi…

Adică noi, oamenii Bisericii, ne împărtășim de iubirea Treimii și trebuie să împărtășim această iubire tuturor.

Căci Treimea ne face părtași iubirii Sale…

Să-i facem părtași, Părinte, de iubirea Noastră!

De care iubire…și slavă?

De iubirea și slava care au fost mai înainte de catavolis…de întemeierea lumii…adică de iubirea și slava Treimii.

Și aici, acest catavolis înseamnă cata + voli, adică: prin voință. Și astfel aflăm că lumea e făcută prin voință…prin voința lui Dumnezeu.

Fiindcă cosmosul, adică lumea, înseamnă, deopotrivă, oamenii și întreaga existență.

Căci întreaga creație este expresia voinței lui Dumnezeu. Și aceasta după cuvântul Scripturii: El a zis/ a poruncit și s-au creat/ s-au făcut/ s-au realizat lucrurile lumii.

17. 25. Pater dichee

Părinte drepte…

Căci dicheos înseamnă drept…Și drept, aici, e…în sensul de sfânt…de Cel care face dreptate, Care dă ceea ce e drept tuturor.

Care repartizează ce e drept…sau răsplătește pe om, întru Împărăția Sa, după dreptate…după aplecarea cea mai adâncă a ființei lui.

che o cosmos Se uc egno

și lumea pe Tine nu Te-a cunoscut…

Lumea…în sensul de oamenii păcătoși…

Căci oamenii care nu Te vor pe Tine…pentru că se vor numai pe ei…nu Te-a cunoscut. Și nu Te-au cunoscut pentru că nu doresc acest lucru. Nu doresc să Te cunoască spre marea lor nefericire veșnică.

Ego de Se egnon

Dar Eu Te cunosc…pentru că Te-am cunoscut și Te cunosc din veci…

che afti egnosan

și aceștia au cunoscut…au învățat…au înțeles…au văzut…ce?

oti Si Me apestilas

că Tu M-ai trimis. Că Eu vin de la Tine…

17. 26. Che egnorisa aftis to onoma Su

Și le-am făcut cunoscut lor numele Tău

che gnoriso

și îl voi face…am să-l fac cunoscut…

Căci cu ei voi fi în toate zilele, până la sfârșitul veacurilor…cât și în veșnicie…

Căci nu voi fi cu ei numai până la sfârșitul veacurilor…ci și după aceea…

Fiindcă „sfârșitul veacurilor” înseamnă: până la transfigurarea lumii acesteia.

Și în această relație…cu fiecare credincios în parte și cu toți la un loc va fi Hristos. Indiferent de ce parte, de ce segment al istoriei trăiește cel credincios…el trăiește cu Hristos.

Însă Hristos nu este numai în lumea aceasta cu noi, ci și în viața veșnică. Deci nu va fi cu noi doar atât cât va dura istoria. Căci istoria va deveni veșnicie…va intra în veșnicie.

Și din ce motiv vreau ca să le fac cunoscut numele Tău?

ina i agapi

Ca iubirea…agapi….

in agapisas Me

[cu] care M-ai iubit…pe care Mi-ai dăruit-o, Mi-ai arătat-o din veci…cu care Mă iubești Tu pe Mine

en aftis i

să fie în ei…în aceștia, în Apostoli…și în toți credincioșii…

cago en aftis

și Eu în ei.

Eu să fiu în ei prin iubirea cu care aceștia Mă iubesc pe Mine.

Și iată, cu harul lui Dumnezeu, am ajuns la sfârșitul celor aproape două ore de exegeză…de introducere…de înțelegere…de comentariu pe textul acesta dumnezeiesc al capitolului al 17-lea de la Sfântul Ioan…trecând astfel de versetul al 13-lea…marginea Evangheliei de astăzi.

 Și vă invităm să citiți și predica de anul trecut, pe care o aveți pe blog, și pe care v-am indicat-o lângă cele două file audio ale predicii de față.

Din păcate nu mai am timp astăzi să vă vorbesc și despre Sinodul I Ecumenic…

Dar Evanghelia de astăzi a fost pusă aici, în această duminică, pentru a fi rostită, pentru că vorbește despre relația dintre Tatăl și Fiul.

Relație de egalitate, care a fost stabilită dogmatic, împotriva ereticului Arie, la Sinodul I Ecumenic.

Adică faptul că Fiul este egal și deoființă cu Tatăl…căci împărtășește aceeași ființă dumnezeiască…

Bineînțeles: împreună și cu Duhul Sfânt.

Și tocmai de aceea a arătat Biserica importanța acestei Evanghelii acum…De aceea pune în față, pentru credincioși, această Evanghelie…

Căci vrea să ne arate tuturor iubirea Tatălui față de Fiul și a Fiului față de Tatăl și a Duhului Sfânt față de Tatăl și de Fiul și a Tuturor laolaltă.

Fiindcă această iubire e paradigma vieții noastre. Este exemplul de comuniune, de ascultare, de înțelegere și de frumusețe între membrii Bisericii.

Iar acolo unde există delicatețe, viață duhovnicească și adâncă cunoaștere a Scripturii și a lui Dumnezeu…a lui Dumnezeu prin Scriptură, prin experiența noastră și prin contemplarea lumii…și prin viața noastră mistică/ tainică cu Dumnezeu…există unitate.

Pentru că această cunoaștere creează unitate și niciodată schismă.

Tocmai de aceea, în aceste zile[2], când foarte mulți s-au isterizat din pricina ÎPS Nicolae Corneanu…ca și altădată, cu presupusa…cădere în dezordine a Bisericii Ortodoxe Române, după ce a fost ales Prea Fericitul Părinte Daniel Ciobotea…s-a observat că rumoarea/ neîncrederea/ batjocura/ ironia sau arătarea cu degetul a acestora nu a produs unitate…

Și aceasta, pentru că în ființa noastră interioară, a celor care credem, nu este cu preponderență gândul comuniunii.

Adică gândul la ceea ce ne unește…La a gândi și a lucra ceea ce ne unește.

Iar dacă am vedea căderea altora ca pe propria noastră cădere atunci nu am mai da cu piatra…și nici cu cuvântul…și nici nu ne-am mai separa unii de alții…și nici n-am mai scrie unii împotriva altora.

Însă atunci când ne-am vedea la propriu păcatele noastre…și viața noastră…care e decăzută…și am încerca să ne sfințim viața…noi credem că am proceda altfel…și nu ar mai fi atâtea disensiuni…și nu ne-am mai panica…la fiecare lucru…

Nu ne-am mai panica la fiecare știre alarmistă sau la fiecare păcat al unora sau al altora.

Și aceasta, atâta timp cât știm că sănătatea, viața, pacea noastră sunt Hristos, Care este cu Biserica Sa în tot timpul și în tot locul.

Deci dacă suntem cu Dumnezeu și Dumnezeu ne învață numai frumusețe și unitate între noi…de unde am învățat schisma?

De unde am învățat neorânduiala?

De unde am învățat batjocura?

Da, sunt foarte multe lucruri de spus…iar noi ne bucurăm să relatăm…să împărtășim aceste lucruri împreună cu dumneavoastră.

Vă dorim o săptămână foarte plăcută, cu gânduri dumnezeiești și cu întoarceri dumnezeiești în viața dumneavoastră…și a noastră…pentru că fiecare clipă a vieții noastre e o reconvertire.

Ne regândim lucrurile, ne mai ajustăm opiniile…

Experiența cotidiană și experiența duhovnicească ne dă să ne revedem…să ne reînnoim, să ne deschidem ochii spre perspective mult mai largi…

Dumnezeu să ne binecuvinteze și să ne miluiască. Amin!

Pentru rugăciunile Sfinților, Dumnezeieștilor Părinți ai noștri de la Sinodul I Ecumenic și pentru rugăciunile Sfinților români (iată, căci avem Sfinți nou-canonizați de către Biserica noastră!) și pentru rugăciunile tuturor Sfinților Săi să ne miluiască, Domnul Dumnezeu, și să ne mântuiască pe noi totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

[1] Comentariul la acest verset lipsește din fila audio…pentru că, din oboseală, l-am sărit pur și simplu. Cel de acum a fost scris la editarea cărții de față.

[2] E vorba de vara lui 2008.

A zecea zi pentru România

One comment

Cum s-au desfășurat protestele în București, în România și în alte părți ale lumii…pentru România, în ultimele 9 zile: prima zi (13 ianuarie 2012), a doua zi, a treia zi, a patra zi, a cincia zi, a șasea zi, a șaptea zi, a opta zi, a noua zi.

  • Articole care neagă adevărul protestelor și primul video-trucaj politic.
  • Românii au protestat la Montreal, în Canada, la -25 grade Celsius. 13. 03 minute. România TV.
  • Theodor Stolojan acuză USLul că destabilizează România din punct de vedere economic prin proteste. Realitatea TV, 13. 13.
  • Mircea Platon: „PDL a adoptat de la bun început paradigma prieten-duşman. Doar prietenii regimului au dreptul la existenţă. Ceilalţi trebuie suprimaţi, simbolic sau din funcţie (vorba lui Caragiale): calomniaţi şi/sau concediaţi. Revolta actuală a românilor e scrisă aşadar în termenii impuşi românilor şi politicii din România chiar de PDL: oricine nu e cu ei trebuie să fie împotriva lor. Românii au sfârşit prin a asimila instinctiv sau explicit postura de inamici ai puterii, de duşmani ai celor care îi tratează ca şi cum ar fi obligaţi să le fie sclavi gudurători”.
  • Idem: „sfârşitul regimului băsist ar trebui să însemne şi sfârşitul eminenţelor sale cenuşii, al conştiinţelor gri care l-au articulat, justificat, apărat şi impus (i)moral românilor. Domnia oamenilor care sunt sincronic şi diacronic, dar totdeauna în cor, multiculturali pe bani de la Soros, apologeţi ai “Europei albe” pe bani de la nemţi, eurosocialişti azi, neoliberali mâine, detractori ai României vechi şi vânzători de suveniruri cu România veche în acelaşi timp, legionari vânători de legionari, anti-Iliescieni azi care au fost ţuţări iliescieni ieri, vânători de moguli azi care au luat ani de zile bani de la moguli ieri, domnia acestor oameni de paie şi sârmă ghimpată, domnia conştiinţelor cenuşii sau a cârtiţelor trebuie să ia sfârşit”.
  • Dorin Tudoran: „Când autorul Levantului a început (de o bună bucată de vreme) să se delimiteze de o zisă sau de o făcută a președintelui și să schițeze un pas la stânga sau la dreapta în afara grupului (compact în susținere și opac în fața realității) de susținători, Mircea Cărtărescu a devenit mai întâi un semn de întrebare, apoi o problemă pentru nucleul dur din camarila prezidențială”.
  • Românii din Republica Moldova au protestat pentru România. 14. 03. RTV.
  • Botezul în închisoare al Părintelui Nicolae Steinhardt.
  • În Piața Universității și la Roma se protestează. 14. 21. Antena 3.
  • Casa Regală a României: „Întreaga Familie Regala este alaturi sufleteste de toti cei care au in aceste momente nevoie de incurajare si solidaritate”.
  • A 10-a zi în Jurnalul Național.
  • S-a oprit ninsoarea în București…și o protestatară accentuează faptul că PDL nu trebuie să facă o contramanifestație…pentru că vor ieși incidente. 14. 42. Antena 3.
  • File video de la protestele de la Vatra Dornei de săptămâna trecută.
  • „Mă revolt deci exist” (Iași).
  • Revoltă și din scaunul cu rotile.
  • Sunt peste o sută de oameni în Piața Universității. 15. 34. Antena 3.
  • „Suntem români, suntem solidari” și „România nu uita: noi suntem de partea ta!”: pancarte afișate la Londra.
  • Dan Perjovschi a desenat protestele.
  • Crin Antonescu: să folosim împreună, în sens bun, „libertatea online”.
  • Petrow…și protestele.
  • În germană…despre protestele românești…De Euro News.
  • În chineză…despre revoltele noastre.
  • BBC News.
  • Documentar despre viața Părintelui Nicolae Steinhardt.
  • Cristian Șuțu: pancarte pe viu.
  • Gândul: 400 de persoane protestează la Brașov.
  • Cotidianul: se protestează și în Spania, la Barcelona, Zaragoza și Castellon.
  • Cornel Nistorescu: „Culmea lucidităţii şi a spiritului critic, vârstnicii din Piaţa Universităţii (printre care sâmbătă am văzut şi câţiva ofiţeri superiori din Poliţie şi din Direcţia Generală Anticorupţie) insistau inclusiv pe stoparea Proiectului Roşia Montană şi pe interzicerea participării la alegeri a partidelor politice cu caracter etnic. De fapt, din chiar primele zile, protestatarii au cerut lucruri logice, de mare bun-simţ, responsabilităţi aflate de atâţia ani în sarcina clasei politice (prinsă de atâtea ori cu ocaua mică!)”.
  • „Respect” (cere un protestatar din Piața Universității)…18. 50. RTV.
  • Adrian Cercelescu: „Ce se întâmplă acum în România este cel mai mare sondaj de opinie comandat din greşeală de Traian Băsescu. Practic, jandarmeria numără şi bate eşantionul reprezentativ din populaţie – conferenţiari, chitarişti, ultraşi – care răspunde de zece zile la întrebări deschise”.
  • Cristian Pîrvulescu: președintele temporizează…așteaptă…dar România de acum e alta și nu se mai pot întoarce lucrurile la statusul de dinainte de proteste. 21. 12. Antena 3. / Protestatarii reprezintă o nemulțumire generală…fiindcă indignații sunt și în fața televizoarelor…sau în afara țării. / Vom avea, în curând, nu doar o Piață a Universității ci mii de piețe, pentru că revolta se va lăți în orice instituție./
  • „Nu scăpați de mâna care vă trage de urechi”.
  • „Ciolanul: furtul și foamea poporului”. 21. 33. Antena 3.
  • Oamenii din Piața Universității doresc alegeri anticipate…gestionate de un guvern de uniune națională. 21. 34. Antena 3.
  • Sicomorul în care s-a urcat Sfântul Apostol Zaheu, fostul vameș.
  • Octavian Hoandră: „Asemeni unui Laocoon modern, si-a ucis toti fiii care au crezut de-a lungul timpului in el. Incepand cu carpele de sters pe jos Andrei Plesu si Familia Saftoiu si terminand cu cei „executati” pe ghilotina de scrum a DNA-ului. Traian Basescu si-a ucis propriul partid, PDL. L-a ucis pe dl. Emil Boc, transformandu-l intr-un executant decerebrat, fara nici un pic de personalitate. A ucis Romania aducand in primele randuri ale guvernarii cei mai slab pregatiti politicieni ai partidului, dar si pe cei din UDMR si partidul „tomberon” al santajatilor d-lui Gabriel Oprea”.
  • Votul prin corespondență? Avraam Ioniță, din Italia, și-a ars carnetul PDL.
  • Adrian Năstase: „Trei zile a durat dragostea pentru dialog a politrucilor pedeliști. Refuzați de sindicate, respinși de ONG-uri, trimiși deja în istorie de populație, ultimii susținători ai regimului Băsescu și-au înecat disperarea în minciuni și manipulări. Cea mai recentă și mai gogonată intoxicare lansata din tubul de gaze lacrimogene al Monicăi Macovei, cu largul concurs al sinecuristului prezidențial Cristian Preda, este aceea că USL “ne duce înainte de 1989″ și vrea, nici mai mult nici mai puțin, decât să scoată România din Uniunea Europeană…”.
  • Și la Sibiu și Arad se protestează. 22. 13. Antena 3.
  • 800 de oameni în Piața Universității.
  • Între dans…și pușcărie…
  • Între amantă…și iubită.
  • Românii protestează și în…Danemarca.
  • „Chiar dac-am plecat, noi nu v-am uitat”: pancartă din Danemarca.
  • Stelian Tănase: „O­a­me­nii au protestat din cauza aro­ganţei pu­terii: intervenţia lui Băsescu în di­rect la o televiziune ca să jig­neas­că pe cel care a inventat SMURD, ca­re es­te o instituţie foarte pozitivă! Oa­me­nii nu au pornit de la o chestiune eco­nomică sau socială, ci au pornit de la stilul politic al lui Băsescu. De aici, lucrurile s-a extins spre aroganţa puterii. Pentru că el personal s-a implicat în incident, nu a fost aşa un comunicat, nu, el a pus mâna pe telefon! Conflictul a fost şi este foarte personalizat! Se referă la Băsescu”.
  • „Cuza, Iorga, Eminescu nu vor Udrea, Boc, Băsescu”. 22. 32. Antena 3.
  • Tudor Gheorghe: „Trebuie să vină toţi! Mulţi! Tare aş vrea să văd Piaţa Universităţii plină cu 100.000 de oameni, care să nu spună nimic! Ia imaginează-ţi ce înseamnă 100.000 de oameni care să nu scoată o vorbă. Să tacă patru ore! Să lase jandarmii să se învârte în jurul lor, iar ei să nu aibă nici o reacţie, să tacă patru ore! Atunci or să se sperie toţi şi vor fugi! Pentru că le este teamă ca după această tăcere să nu izbucnească focul pe interior. Dar, atâta vreme cât ne debuşăm cu chestii dintr-astea, preşedintele stă liniştit…”.
  • Cătălin Tolontan: „În unele nopţi, cei peste 1.000 de jandarmi din Bucureşti merg acasă. Celelalte mii, aduse în regim de urgenţă din provincie, îi invidiază, dar bucureştenii au propria problemă. „Ajungem acasă şi familiile ne povestesc ce au văzut la televizor, cum ne detestă oamenii şi ce nemulţumire e în toată ţara“.
  • Andreea Moloța (25 de ani, doctorand în Științe Politice): „Iubesc democrația”./ „Nu ai cum să nu-ți placă” să fii în Piața Universității. / Protestul înseamnă să ai voce. 23. 04. Antena 3.
  • Mihai Goțiu: „Nu mai hăhăie la finalul unei conferințe de presă. N-o mai face ”țigancă împuțită” pe o jurnalistă și nici unei profesoare cu casa inundată nu-i mai cere să renunțe la ”țățisme”. Pe un subsecretar de stat nu-l mai întreabă arogant-amenințător ”Ghici cine pleacă?”. Nu, nimic din toate acestea – domnul președinte tace. Și azi, mâine ne apropiem de două săptămâni de tăcere”.
  • Trandafirul și inima…de la proteste.