Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 Praedicationes

vol. 2

***

Partea întâia doua, a treia, a patra

***

Căci dacă nu locuiește în noi iubirea lui Dumnezeu, bineînțeles că nu avem ce să arătăm altora.

Fără iubirea Lui arătăm oase goale, idei înfumurate, planuri de sciziune/ de despărțire între noi…și cam asta e tot!

Fiindcă nu arătăm că întru noi viază vreo frumusețe, dacă nu știm să ne exprimăm și să ne comportăm cu delicatețe, cu smerenie și cu iertare…față de cei care se ambalează prea mult…față de cei care trec peste anumite limite…peste care cuviința nu trece.

17. 22[1]. cago tin doxan in dedocas Mi dedoca aftis, ina osin en catos Imis en

Și slava Mea, pe care Mi-ai dat-o Mie, le-am dat-o lor, ca [ei] să fie una după cum Noi suntem una.

Le-am dat lor slava Ta, Părinte, Apostolilor Mei, pe cea primită de la Tine, care e slava întregii Treimi, pentru ca slava Ta să îi unească, să îi facă una, după cum Noi, persoanele Treimii, suntem una după ființă.

Căci numai slava dumnezeiască, harul Său e cel care ne unește.

Și degeaba căutăm unire/ înțelegere/ pace…dacă nu căutăm să ne curățim simțirile și să vedem pe Hristos strălucind în noi.

Pentru că de la mântuirea noastră…de la eforturile fiecăruia dintre noi pentru mântuirea lui și a fraților lui vine coeziunea eclesială…unitatea bisericească.

Ea se naște din vederea lui Dumnezeu și din simțirea slavei Sale. Ea, unirea dintre noi, comuniunea dintre noi, e dumnezeiască, pentru că e slava Sa, e pacea Sa, e iubirea Sa, care ne aduce o unitate interioară aidoma cu unitatea Treimii.

De aceea e iubire sfântă iubirea frățească, în Hristos: pentru că e iubire harismatică, e iubire plină de har.

E iubirea Treimii în noi care ne unește de Treime și între noi.

Și astfel putem înțelege teologia eclesiologică a Sfântului Pavel…adică unirea mistică/ tainică/ duhovnicească…dintre mădularele Bisericii și Capul ei.

Păi care e legătura tainică/ mistică/ dumnezeiască dintre noi și Hristos în afară de slava Sa?

Ea, slava Sa, harul Său, e tocmai această legătură sfântă dintre noi și Hristos, dintre noi și întreaga Treime, pentru că slava Treimii ne unește între noi și cu Ea.

Dar e o unire prin credință și prin experiență a harului, prin adeziune continuă și coerentă la mărturia și viața Bisericii lui Hristos.

Și acolo unde există această unire harică, dumnezeiască cu Prea Sfânta Treime, credinciosul trăiește din plin bucuria unirii cu Dumnezeu și cu semenii săi.

O trăiește…și nu o visează!

Subliniez acest lucru, pentru că multora le place să creadă că trăiesc ceva numai dacă iau la cunoștință de acel ceva…și nu dacă îl trăiesc în mod efectiv.

17. 23. Ego en aftis

Eu în ei

che Si en Emi

Și Tu în Mine…

Cu ce scop?

Pentru ca Eu, Hristos, să fiu în ei, în credincioși…după cum Tu ești în Mine.

Și prin aceasta întreaga Treime să fie în ei…

Pentru care scop? Pentru ce trebuie să fie Dumnezeu în noi?

ina osin teteliomeni is en

Pentru ca ei să fie desăvârșiți întru unime…întru unire…Ca ei să fie desăvârșiți întru una, traduce ÎPS Bartolomeu Anania, respectând întocmai textul grecesc…adică în Treime…într-o singură Treime…într-un singur Dumnezeu treimic.

Și prin aceasta să se ajungă la faptul

ina ghinoschi o cosmos

ca lumea să cunoască

Ce?

oti Si Me apestilas

Că Tu M-ai trimis

che igapisas aftus

și [că] i-ai iubit pe ei…

Pe cine?

Pe Apostoli…și pe credincioșii Bisericii

catos Eme igapisas

așa cum/ precum M-ai iubit pe Mine.

Deci prin faptul că Apostolii și noi Îl ascultăm pe Hristos prin aceasta și Tatăl, Care Îl iubește pe Fiul, și Duhul, Care Îl iubește pe Tatăl și pe Fiul, și Tatăl, Care Îl iubește pe Fiul și pe Duhul Sfânt…și Tatăl ne iubește pe noi…

Și e o mare minune/ măreție aici, după cum observați! Căci Tatăl ne iubește pe noi după cum…Îl iubește pe Fiul.

Ce putem să așteptăm mai mult de la Dumnezeu? Ce demnitate mai mare putem să avem noi în comparație cu faptul de a fi iubiți de Tatăl, de Fiul și de Duhul? Și cine ne poate iubi mai mult decât Tatăl, Care Îl iubește pe Fiul Său…și Care ne iubește pe noi la fel ca pe Fiul Său?

17. 24. Pater,

Părinte,

o dedocas Mi

Cel care Mi i-ai dat Mie…pe Apostoli,

telo ina opu imi Ego cachini osin met’ Emu

voiesc ca unde sunt Eu să fie și aceia cu Mine.

Și acolo, în cer, unde voi fi, să fie și ei, Apostolii Mei, împreună cu Mine.

De ce?

ina teorosin

ca…teorosin…de la teoreo…ca ei să vadă

tin doxan tin Emin

slava Mea

in dedocas Mi

pe care Mi-ai dat-o Mie,

oti igapisas Me

căci M-ai iubit pe Mine

pro catavolis cosmu

înainte de fundarea/ de întemeierea lumii.

Deci: Părinte, vreau ca unde voi fi Eu, adică în Împărăția Mea, să fie și Ucenicii Mei! Ca ei să vadă…și să trăiască în slava Mea…pe care Eu le-am arătat-o pe Tabor…și pe Care am să le-o arăt după învierea Mea dintre cei morți…

Și în slava Mea să vadă iubirea dintre Noi…

Adică noi, oamenii Bisericii, ne împărtășim de iubirea Treimii și trebuie să împărtășim această iubire tuturor.

Căci Treimea ne face părtași iubirii Sale…

Să-i facem părtași, Părinte, de iubirea Noastră!

De care iubire…și slavă?

De iubirea și slava care au fost mai înainte de catavolis…de întemeierea lumii…adică de iubirea și slava Treimii.

Și aici, acest catavolis înseamnă cata + voli, adică: prin voință. Și astfel aflăm că lumea e făcută prin voință…prin voința lui Dumnezeu.

Fiindcă cosmosul, adică lumea, înseamnă, deopotrivă, oamenii și întreaga existență.

Căci întreaga creație este expresia voinței lui Dumnezeu. Și aceasta după cuvântul Scripturii: El a zis/ a poruncit și s-au creat/ s-au făcut/ s-au realizat lucrurile lumii.

17. 25. Pater dichee

Părinte drepte…

Căci dicheos înseamnă drept…Și drept, aici, e…în sensul de sfânt…de Cel care face dreptate, Care dă ceea ce e drept tuturor.

Care repartizează ce e drept…sau răsplătește pe om, întru Împărăția Sa, după dreptate…după aplecarea cea mai adâncă a ființei lui.

che o cosmos Se uc egno

și lumea pe Tine nu Te-a cunoscut…

Lumea…în sensul de oamenii păcătoși

Căci oamenii care nu Te vor pe Tine…pentru că se vor numai pe ei…nu Te-a cunoscut. Și nu Te-au cunoscut pentru că nu doresc acest lucru. Nu doresc să Te cunoască spre marea lor nefericire veșnică.

Ego de Se egnon

Dar Eu Te cunosc…pentru că Te-am cunoscut și Te cunosc din veci…

che afti egnosan

și aceștia au cunoscut…au învățat…au înțeles…au văzut…ce?

oti Si Me apestilas

că Tu M-ai trimis. Că Eu vin de la Tine…

17. 26. Che egnorisa aftis to onoma Su

Și le-am făcut cunoscut lor numele Tău

che gnoriso

și îl voi face…am să-l fac cunoscut…

Căci cu ei voi fi în toate zilele, până la sfârșitul veacurilor…cât și în veșnicie…

Căci nu voi fi cu ei numai până la sfârșitul veacurilor…ci și după aceea

Fiindcă „sfârșitul veacurilor” înseamnă: până la transfigurarea lumii acesteia.

Și în această relație…cu fiecare credincios în parte și cu toți la un loc va fi Hristos. Indiferent de ce parte, de ce segment al istoriei trăiește cel credincios…el trăiește cu Hristos.

Însă Hristos nu este numai în lumea aceasta cu noi, ci și în viața veșnică. Deci nu va fi cu noi doar atât cât va dura istoria. Căci istoria va deveni veșnicie…va intra în veșnicie.

Și din ce motiv vreau ca să le fac cunoscut numele Tău?

ina i agapi

Ca iubireaagapi….

in agapisas Me

[cu] care M-ai iubit…pe care Mi-ai dăruit-o, Mi-ai arătat-o din veci…cu care Mă iubești Tu pe Mine

en aftis i

să fie în ei…în aceștia, în Apostoli…și în toți credincioșii…

cago en aftis

și Eu în ei.

Eu să fiu în ei prin iubirea cu care aceștia Mă iubesc pe Mine.

Și iată, cu harul lui Dumnezeu, am ajuns la sfârșitul celor aproape două ore de exegeză…de introducere…de înțelegere…de comentariu pe textul acesta dumnezeiesc al capitolului al 17-lea de la Sfântul Ioan…trecând astfel de versetul al 13-lea…marginea Evangheliei de astăzi.

 Și vă invităm să citiți și predica de anul trecut, pe care o aveți pe blog, și pe care v-am indicat-o lângă cele două file audio ale predicii de față.

Din păcate nu mai am timp astăzi să vă vorbesc și despre Sinodul I Ecumenic…

Dar Evanghelia de astăzi a fost pusă aici, în această duminică, pentru a fi rostită, pentru că vorbește despre relația dintre Tatăl și Fiul.

Relație de egalitate, care a fost stabilită dogmatic, împotriva ereticului Arie, la Sinodul I Ecumenic.

Adică faptul că Fiul este egal și deoființă cu Tatăl…căci împărtășește aceeași ființă dumnezeiască…

Bineînțeles: împreună și cu Duhul Sfânt.

Și tocmai de aceea a arătat Biserica importanța acestei Evanghelii acum…De aceea pune în față, pentru credincioși, această Evanghelie…

Căci vrea să ne arate tuturor iubirea Tatălui față de Fiul și a Fiului față de Tatăl și a Duhului Sfânt față de Tatăl și de Fiul și a Tuturor laolaltă.

Fiindcă această iubire e paradigma vieții noastre. Este exemplul de comuniune, de ascultare, de înțelegere și de frumusețe între membrii Bisericii.

Iar acolo unde există delicatețe, viață duhovnicească și adâncă cunoaștere a Scripturii și a lui Dumnezeu…a lui Dumnezeu prin Scriptură, prin experiența noastră și prin contemplarea lumii…și prin viața noastră mistică/ tainică cu Dumnezeu…există unitate.

Pentru că această cunoaștere creează unitate și niciodată schismă.

Tocmai de aceea, în aceste zile[2], când foarte mulți s-au isterizat din pricina ÎPS Nicolae Corneanu…ca și altădată, cu presupusa…cădere în dezordine a Bisericii Ortodoxe Române, după ce a fost ales Prea Fericitul Părinte Daniel Ciobotea…s-a observat că rumoarea/ neîncrederea/ batjocura/ ironia sau arătarea cu degetul a acestora nu a produs unitate

Și aceasta, pentru că în ființa noastră interioară, a celor care credem, nu este cu preponderență gândul comuniunii.

Adică gândul la ceea ce ne unește…La a gândi și a lucra ceea ce ne unește.

Iar dacă am vedea căderea altora ca pe propria noastră cădere atunci nu am mai da cu piatra…și nici cu cuvântul…și nici nu ne-am mai separa unii de alții…și nici n-am mai scrie unii împotriva altora.

Însă atunci când ne-am vedea la propriu păcatele noastre…și viața noastră…care e decăzută…și am încerca să ne sfințim viața…noi credem că am proceda altfel…și nu ar mai fi atâtea disensiuni…și nu ne-am mai panica…la fiecare lucru…

Nu ne-am mai panica la fiecare știre alarmistă sau la fiecare păcat al unora sau al altora.

Și aceasta, atâta timp cât știm că sănătatea, viața, pacea noastră sunt Hristos, Care este cu Biserica Sa în tot timpul și în tot locul.

Deci dacă suntem cu Dumnezeu și Dumnezeu ne învață numai frumusețe și unitate între noi…de unde am învățat schisma?

De unde am învățat neorânduiala?

De unde am învățat batjocura?

Da, sunt foarte multe lucruri de spus…iar noi ne bucurăm să relatăm…să împărtășim aceste lucruri împreună cu dumneavoastră.

Vă dorim o săptămână foarte plăcută, cu gânduri dumnezeiești și cu întoarceri dumnezeiești în viața dumneavoastră…și a noastră…pentru că fiecare clipă a vieții noastre e o reconvertire.

Ne regândim lucrurile, ne mai ajustăm opiniile…

Experiența cotidiană și experiența duhovnicească ne dă să ne revedem…să ne reînnoim, să ne deschidem ochii spre perspective mult mai largi…

Dumnezeu să ne binecuvinteze și să ne miluiască. Amin!

Pentru rugăciunile Sfinților, Dumnezeieștilor Părinți ai noștri de la Sinodul I Ecumenic și pentru rugăciunile Sfinților români (iată, căci avem Sfinți nou-canonizați de către Biserica noastră!) și pentru rugăciunile tuturor Sfinților Săi să ne miluiască, Domnul Dumnezeu, și să ne mântuiască pe noi totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!


[1] Comentariul la acest verset lipsește din fila audio…pentru că, din oboseală, l-am sărit pur și simplu. Cel de acum a fost scris la editarea cărții de față.

[2] E vorba de vara lui 2008.

Did you like this? Share it: