Motive de speranță
Zilele acestea am trăit un puternic reviriment moral, ca națiune. Credeam că depozitele de moralitate, de curaj, de bună-credință, de speranță sunt epuizate sau compromise.
Eram furați, pe de o parte, de fatalitatea unui curent politic care părea că poartă România pe aripile sale implacabile, pe de altă parte părea că moralul românilor și valorile toate s-au prăbușit în ochii lor și că sucombăm sub tot felul de modele ale unor personulități cu mașini scumpe în dotare, pantofi sau poșete, supraponderale în tupeu.
Am trăit zile de speranță în restaurarea valorilor, de revigorare a credinței în bine și în adevăr.
Manifestațiile acestor zile ne-au demonstrat că în decembrie 89 oamenii n-au ieșit numai de foame și că, apoi, n-au murit de proști, cum cu lejeritate și nesimțire au spus unii cu obrazul gros de tot.
Și astăzi probabil că sunt destui care nu privesc cu ochi buni dorința de moralitate și de eradicare a corupției din societatea românească, pe care le țintesc cei din…piețe, din mai multe piețe ale României.
Am vrea, cum au spus și alții, ca trezirea aceasta să nu se mai termine, am vrea ca solidaritatea de acum să nu se mai spargă niciodată, ci oamenii să reacționeze imediat în sprijinul celor pe care niște guvernanți trecători îi nedreptățesc, subminând în același timp un sector social sau economic și afectându-ne pe toți!
Chiar dacă am întârziat, poate, 22 de ani, chiar dacă ne-a erodat comunismul, totuși nu ne-a dezintegrat ființa cea mai profundă, mai există încă destul de mulți oameni care cred în bine, în valoare, care nu vor doar să dea șpagă și să facă oricâte compromisuri numai ca să ajungă bine, care doresc să-și facă treaba cu conștiință și să trăiască decent din munca lor.
Dacă vrem să ne respectăm reciproc, fiecare pentru ce face, putem…