Predică la Duminica a II-a după Rusalii. Duminica Sfinților Români. Apostolul zilei: Rom. 2, 10-16

Iubiți frați și surori întru Domnul[1], 

Apostolul zilei de astăzi, al Duminicii Sfinților Români (în anul acesta…2008, fiind și praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel) este cel de la Rom. 2, 10-16…și de acest pasaj ne vom ocupa acum.

În traducerea[2] Înalt Preasfințitului Bartolomeu Anania textul Apostolului este următorul:

„10. Dar mărire, cinste și pace oricui face binele: iudeului mai întâi, și elinului.

11. Căci la Dumnezeu nu există părtinire!

12. Așadar, câți au păcătuit fără lege, fără lege vor și pieri; iar câți au păcătuit sub lege, prin lege vor fi judecați.

13. Pentru că nu cei ce aud legea sunt drepți înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea, aceia se vor îndreptăți.

14. Căci când păgânii, care nu au lege, din fire fac cele ale legii, ei fără să aibă lege își sunt loruși lege.

15. Ei arată fapta legii scrisă în inimile lor prin mărturia conștiinței și prin judecățile lor, care îi învinovățesc sau chiar îi apără,

16. în ziua când, potrivit Evangheliei mele, Dumnezeu va judeca, prin Iisus Hristos, cele ascunse ale oamenilor”.

Deci avem de-a face cu un Apostol scurt…pentru această zi…dar care are prețioase amănunte teologice…

Și versetul al zecelea vorbește, în primul rând, despre binecuvântarea Sfântului Pavel către iudeu mai întâi, și apoi către elin

Către iudeu…pentru că Domnul s-a adresat, mai întâi de toate, către propriul Său popor…în rândurile căruia S-a născut…și apoi a vorbit pentru elini, pentru păgâni, pentru cei din afara lui Israel.

Căci avem aici: Iudeo te proton che Ellini…iudeului mai întâi/ în primul rând…proton…și apoi elinului…și, bineînțeles, oricărui păgân

Și mărirea, cinstea și pacea sunt pentru cel care face binele…to agaton…Bine care înseamnă toată virtutea.

Și aici Sfântul Pavel spune că cel care e virtuos este plin de mărirea lui Dumnezeu, de slava lui Dumnezeu…și că el va fi cinstit de Dumnezeu pentru că e plin de pacea lui Dumnezeu.

Versetul al unsprezecelea vorbește despre faptul că la Dumnezeu nu există favoritism.

Favoritismul sau parțialitatea este desemnată în limba greacă prin prosopolimpsia.

Deci prosopolimpsia înseamnă privire la fața omului.

Iar Dumnezeu nu dă omului după fața lui…adică după rangul social pe care îl are…ci El mântuiește pe oricine lucrează virtutea…

Adică nu mântuiește pe cineva pentru că s-a născut într-o familie preoțească…sau pentru că e preot…sau pentru că este ministru sau avocat.

Ci Dumnezeu mântuiește pe orice om…oricât de bolnav ar fi din punct de vedere fizic…sau indiferent din ce categorie socială s-ar naște.

Pentru că Dumnezeu privește la curăția inimii omului.

Deci Dumnezeu nu este părtinitor precum oamenii.

Nu îl avantajează pe unul…în defavoarea celuilalt…ci dă fiecăruia după inima sa.

Lucru pe care îl spune și românul: „i-a dat după inima lui”…cineva cuiva…și în cazul lui Dumnezeu cu atât mai mult.

Versetul al doisprezecelea vorbește despre păcat și despre Lege.

Bineînțeles e vorba despre Legea dată de Dumnezeu prin Sfântul Moise.

A păcătui…amartano…iar cel fără legeanomos. Pentru că nomos înseamnă lege…iar a este particula negației

Deci: câți au păcătuit fără lege, fără lege vor și pieri. Vor pieri ca niște oameni care nu au fost credincioși legii…

Și cei care erau credincioși Legii erau evreii.

Și de aceea și Sfântul Pavel le vorbește mai întâi lor, evreilor, căci ei primiseră Legea.

Iar câți au păcătuit sub Lege…„sub Lege” însemnând cei care aparțineau Legii…vor fi judecați prin prisma Legii.

Căci Dumnezeu îi va judeca potrivit exigențelor Legii.

Și de aici aflăm cum îi judecă Dumnezeu pe oameni.

Pe păgâni îi judecă potrivit legii naturale, adică potrivit cu ceea ce puteau ei să înțeleagă ca fiind bine și rău.

Adică păgânii sunt judecați conform faptelor mărturisite de conștiința lor…În funcție de valoarea faptelor lor.

Însă evreii vor fi judecați potrivit Legii.

Și  deducem în mod logic de aici că pe noi, pe creștini, Dumnezeu ne va judeca potrivit Evangheliei.

Potrivit exigențelor Evangheliei…

Iar exigențele Evangheliei sunt cele mai mari dintre toate.

Căci, așa cum ne spunea Domnul, nu trebuie numai să nu desfrânăm…ci să nu avem nici gânduri și imaginații desfrânate [Mt. 5, 27-28].

Și nu e de ajuns numai să îl iubiți pe aproapele vostru…pe apropiatul/ intimul vostru…ci trebuie să îl iubiți și pe vrăjmașul vostru [Mt. 5, 43-44]…

Adică noi, creștinii, trebuie să facem fapte cu mult mai mari decât făceau oamenii în timpul Legii.

Noi trebuie să trăim duhovnicește…pentru că vom fi judecați potrivit exigențelor duhovnicești ale Evangheliei.

Versetul al 13-lea vorbește despre Lege și auz.

Spunându-ne și nouă, cu alte cuvinte, că nu cei care aud Evanghelia…doar o aud…sunt mântuiți.

Că nu e de ajuns numai să auzi…sau să știi…care este voia lui Dumnezeu…

Ci pentru a fi DreptDicheos…para to Teu…înaintea lui Dumnezeu…în fața lui Dumnezeu…trebuie să împlinești voia lui Dumnezeu.

Pentru că cei care împlinesc Legea…dicheotisonte…vor fi îndreptați.

Înalt Preasfințitul Bartolomeu Anania traduce aici cu: îndreptățiți.

Însă îndreptățit…te poate duce cu gândul la faptul că meriți să te mântuiești. Că e un drept al tău mântuirea…dacă împlinești, după mintea ta, Legea.

Dar aici…cei care sunt îndreptați…cei care împlinesc voia lui Dumnezeu și se simt îndreptați prin aceasta…încep să se miște interior în mod duhovnicește.

Ei simt că se întăresc în viața duhovnicească…

Iar dacă l-am vedea pe cel neîndreptat ca pe un rob al păcatului…atunci cel care se îndreaptă…care se ridică de la pământ și privește spre viața veșnică este cel care se îndreaptă continuu…e omul duhovnicesc.

De aceea nu e de ajuns numai auzirea Evangheliei sau auzirea Legii pentru a te mântui…ci e nevoie de împlinirea Evangheliei și a Legii.

Și a fost ales acest pasaj…pentru că în această zi se rostește Evanghelia chemării primilor Apostoli la propovăduire.

De aceea s-a spus aici că nu e de ajuns numai să auzi chemarea lui Dumnezeu ci trebuie să îi dai și curs…să o accepțisă urmezi voii lui Dumnezeu.

Versetul al 14-lea e un verset foarte uzitat în Ortodoxie: „Căci când păgânii, care nu au lege”…

Și avem în greacă etni/ neamuri…care erau păgâne…în comparație cu evreii. Căci evreii erau poporul lui Dumnezeu pe când neamurile erau păgâne.

Iar cei care nu au lege…fac prin fire…prin fisis…prin fire/ natură pe cele ale Legii.

Însă nu orice păgân face din/ prin fire pe cele ale Legii…ci numai cel care își ascultă firea…

Numai păgânul care își ascultă conștiința…și care urmează acestui simțământ al valorii

Spre exemplu…numai cel care urmează unor înțelegeri ca acestea: că viața trebuie prețuită, că trebuie să îți placă lucrurile frumoase, că trebuie să îți placă liniștea, că trebuie să-ți placă întrajutorarea

Fiindcă firea omului îl îndeamnă pe om…sufletul omului îl îndeamnă spre ceea ce e bun, spre ceea ce e plăcut, spre ceea ce e frumos.

Însă nu orice păgân a trăit…și trăiește după fire…sau după conștiință.

Ci numai dacă își ascultă firea…conștiința…ghesul inimii cum zice românul…îndemnul inimii…face pe cele ale Legii.

Și așa trebuie să înțelegem de aici: că nu toți păgânii au făcut lucruri bune.

Căci, după cum știți și dumneavoastră, păgânii au făcut și multe lucruri rele.

Dar aici e vorba de păgânii credincioși. De cei care, deși nu aveau Legea lui Moise, din fire…potrivit firii…lucrau cele ale Legii.

Și pentru că nu au lege…își sunt pentru ei înșiși legeîndreptar.

Sunt proprii lor avocați ai binelui.

Și pentru că doresc pentru ei binele…acest lucru îi împlinește.

Versetul al 15-lea: ei arată fapta legii…to ergon tu nomu…

Și de la ergon…vine ergonomic

Și lucrul ergonomic e lucrul care te ajută…pe care îl folosești ușor.

Iar în limba greacă ergon înseamnă lucru/ faptă/ acțiune.

Și fapta legii este grapton en tes cardies afton…

Este graptonscrisă…în inimile lor…prin mărturia conștiinței.

Și aici Sfântul Pavel vrea să ne spună că cei care își ascultă conștiința fac în inimile lor cele ale Legii.

Sau se petrec lucrurile ca și astăzi!…

Sunt foarte mulți creștini ortodocși care nu cam merg la Biserică…nu au ei viață înduhovnicită…dar observi că dau o milostenie cuiva…li se frânge inima la televizor când văd filmul nu știu care…pentru că personajul suferă…îi vezi că plâng când se petrece o catastrofă…îi vezi că se întristează pentru păcatul lor, atunci când înțeleg ei că au greșitenorm…mult…

Ceea ce înseamnă că acești oameni mai au conștiință!…

Că nu sunt cu totul depărtați de Dumnezeu…chiar dacă ei nu sunt credincioși regulari ai Bisericii…Nu merg toată ziua la Biserică așa cum mergem noi…

Dar acești oameni și oricine ca ei…care își urmează conștiința…

Adică: se gândesc să-și îngrijească familia, se gândesc că e bine să mai postească și ei câteodată, că e bine să nu curvești, să nu furi, să nu omori pe cineva…

Toate aceste date interioare…toate aceste fapte…toate aceste lucruri virtuoase…deși pentru ei sunt lucruri care sunt gândite mai mult social sau care se leagă de persoana lor fără ca acestea să aibă tangență cu Dumnezeu…toate aceste lucruri creează în inima lor gândul bun

Și astfel se pot întâlni cu cuvintele Sfântului Pavel…deși în cazul nostru e vorba despre creștini și nu despre păgâni…Despre creștini care nu mai știu prea bine cum arată învățătura Bisericii sau nu au știut-o niciodată.

Căci ei arată fapta Legii…și, în cazul nostru, a Evangheliei, scrisă în inima lor…prin mărturia conștiinței…și prin judecățile lor…prin raționamentele pe care le fac.

Și logismos…înseamnă gând, reflecție, raționament

Înseamnă, de fapt, gândirea accentuată la ceva anume…

Și acestea îi învinovățesc…îi acuză…sau îi apără

Căci  apologia înseamnă apărare.

Și acest verset 15 este o ștampilă pe care trebuie să o punem pe viața celor care nu merg la Biserică…dar sunt creștini de-ai noștri

Căci ei au conștiințaau greșit în anumite lucruri…Sau aceeași conștiință care îi mustră în unele lucruri…în altele îi dezvinovățește.

Și îi dezvinovățește…pentru că ei au făcut din anumite motive lucrurile rele sau lucrurile bune.

Iar versetul al 16-lea e cel care leagă faptele noastre de judecata lui Dumnezeu

Căci când se va vedea mărturia conștiinței, a adâncului nostru?

Când Dumnezeu îi va judeca pe oameni…

Când El va judeca ta cripta ton antropon…cele ascunse…ta cripta…ale oamenilor.

Adică în ziua judecății Sale, când El va judeca lumea potrivit mărturiei Evangheliei.

Atunci, în ziua judecății, atât păgânii cât și evreii cât și creștinii vor fi judecați potrivit modului în care au acționat sau conform cu parametrii la care au fost chemați să viețuiască.

Iar dacă pentru păgâni se judecă faptele făcute în acord sau în neacord cu conștiința și cu glasul inimii și cu mărturia naturii/ a firii…de la evreii se cere împlinirea Legii…pe când de la creștini se cere împlinirea exigențelor imense ale Sfintei Evanghelii.

Însă, dacă ne gândim foarte bine la aceste exigențe…înțelegem că ele sunt enorme, sunt mari…atât pentru păgâni, cât și pentru evrei, cât și pentru creștini.

Pentru că atât în vorbirea lui Dumnezeu cu conștiința oamenilor și cu inima lor, cât și prin Lege sau prin Evanghelie, Dumnezeu cere de la toți să fim Sfinți.

Și, în mod indubitabil, toate mustrările de conștiință ale păgânilor, ale evreilor, ale creștinilor sunt mustrări venite din partea lui Dumnezeu, Cel care ne îndeamnă…ne îndeamnă la lucrul bun…la sfințenie.

Pentru că așa spune Domnul: „Fiți Sfinți, pentru că Eu sunt Sfânt!” [Lev. 11, 44; 19, 2].

Așa că, în această zi, după postul acesta scurt, de o săptămână, al Sfinților Apostoli Petru și Pavel, îi cinstim deopotrivă pe Sfinții români…Sfinți români care sunt mai mult necunoscuți…decât cunoscuți.

Însă Biserica, la timpul potrivit, când va vrea Dumnezeu, va canoniza din ce în ce mai mulți Sfinți Părinți, Sfinte Maici ale noastre…care, de-a lungul timpului, au sfințit aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu…căci au existat Sfinți ai lui Dumnezeu în toate timpurile și în toate locurile.

Și este o potrivire dumnezeiască astăzi…ca să îi prăznuim, deopotrivă, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel și pe Sfinții români…astăzi, când Evanghelia vorbește despre chemarea la apostolat a primilor Apostoli ai Domnului.

Și ar trebui să vorbim foarte mult astăzi…

Căci îl avem pe Sfântul Petru împreună cu Sfântul Pavel…cei doi mari Apostoli ai Domnului…înfrățiți.

Pentru că ei sunt un simbol al prieteniei, al dragostei…dar și al jertfei…pentru dragostea lui Dumnezeu…

Iar, pe de altă parte, le avem spre pomenire pe aceste făclii dumnezeiești, care sunt Sfinții noștri români…și care ne cer să fim trezvitori…dar și foarte conștienți de atitudinile, de gesturile și de cuvintele noastre.

De aceea cred că e o duminică a echilibrului, a statorniciei în credință dar și a multei smerenii.

Pentru că avem o întâlnire cu Mărturisitorii cei mai mari ai lui Dumnezeu, cu Sfinții Apostoli Petru și Pavel…dar și cu Mărturisitorii, cu făclierii României, cu cei care au luminat, înaintea noastră, acest pământ românesc, care astăzi este ori prea ușor gândit…ori prea mult, prea pătimaș

Căci dacă gândești prea ușor/ lejer apartenența la neamul românesc…îți vine să pleci în Spania…

Iar dacă gândești prea mult și pătimaș, fără smerenie relația ta cu neamul românesc, începi să devii extremist…un naționalist care e revanșard…și care vrea să-i omoare pe cei din jurul lui…care sunt de alt neam

Însă cei din jurul nostru…și cei care trăiesc dimpreună cu noi…fac același păcat: iubindu-și țara…nu știu unde să termine iubirea și respectul pentru țara lor și atentează astfel la iubirea altora pentru țara lor.

Căci astăzi ne confruntăm cu neiubirea de țară, cu avântul de a pleca într-o altă țară…pentru a crește economia altora iar aici, acasă, nu avem nici chef de muncă și nici idei prea multe…ca să restructurăm țara noastră…iar, pe de altă parte, sunt cei care rămân aici…creștini ortodocși români…și nu știm să avem echilibru, ajungând ori extremiști-naționaliști ori extremiști ortodocși…și prin aceasta neputând să avem echilibrul de a nu deranja pe alții cu iubirea noastră…dar (singurul bine de aici) nu devenim nici relaxați într-atât de mult…încât să ne vindem credința foarte ușor…

Noi credem însă faptul că astăzi trebuie să fim oameni ai echilibrului, ai străvederii duhovnicești, ai bunului simț, ai multei smerenii dar și ai unei profunde vieți duhovnicești, în cadrul căreia să știm ce să alegem.

Pentru ca astfel să nu mai fim vânturați…de orice speculație lansată în eter…de orice nouă surpriză mediatică.

Și iată că suntem în situația…debusolantă pentru noi…de a vedea oameni care rămân la o știre sau la o faptă zile în șir, bătând apa în piuă…și nu mai lucrează…nu mai fac nimic altceva.

Și e paradoxal!…

Căci, pe de o parte, observ creștini ortodocși care, în declarațiile lor, sunt refractari față de online sau de televiziune…canale media care au și bunele și relele lor…iar, pe de altă parte, aceiași, deși sunt „refractari” față de media…cu toate acestea își centrează viața pe două-trei știri…adică pe produse mediatice…și nu pe teologie, pe viața Bisericii, pe aspecte duhovnicești trăite de ei.

Și îți dau să crezi, făcând acest lucru, că numai două-trei păcate sau numai două-trei neorânduieli din lume și Biserică îi interesează. Că acestea sunt, de fapt, substanța vieții lor personale.

Paradoxal, nu?!

Pentru că noi ar trebui, în fiecare moment, să avem o viață duhovnicească, o viață liturgică, o viață de cercetare…de cunoaștere teologică foarte bogată, foarte largă…și să nu ne oprim doar la câteva lucruri care stresează…care ni se pun în prim-plan

Acesta a fost mesajul nostru pentru această zi…

Suntem obosiți…suntem obosiți în această seară…

Însă ne bucurăm că am putut să vă împărtășim câteva lucruri, din inima noastră, în această zi…și vă îndemnăm pe toți la mult calm, la multă înțelepciune…și la concentrarea pe lucruri cu adevărat serioase!

Adică: citirea Scripturii, frecventarea Bisericii, spovedirea păcatelor, împărtășirea cu Domnul, întrajutorare, smerenie, umilință…

Adică concentrarea asupra a tot ce vă umple de pace și de seninătate

Căci nu frivolitatea ne ajută…

Ciocnirile ideatice, când vrei să fii senin, nu își găsesc rostul.

Și cred că dacă ne adâncim în pocăință și în atenție la faptele noastre și la viața noastră…devenim alergici la tot ceea ce înseamnă neorânduială interioară dar și la tot ceea ce înseamnă stricarea păcii.

Cred că trebuie să fim oamenii păcii și ai comuniunii…mai presus de…dreptate.

Căci după dreptate…fiecare om e vrednic de moarte.

Nimeni nu stă în picioare la capitolul dreptate…de a primi ceea ce e drept să primească din partea lui Dumnezeu și a oamenilor potrivit faptelor lui.

Însă dacă gândim după logica milei lui Dumnezeu…vedem că Dumnezeu ne îngăduie…pe toți…și pe Drepți și pe păcătoși

Că mult ne îngăduie și mult ne rabdă…pentru a ne veni în fire…și a face ceea ce e bine.

De aceea credem că pacea și cei care proliferează pacea…care infuzează pacea…în societatea, în lumea unde ei trăiesc…sunt mai de preț decât cei care, pentru dreptate, iscă tot felul de răsmerițe, schisme sau certuri care nu-și găsesc rostul.

Dumnezeu să ne binecuvinteze și să ne umple de pace, pentru rugăciunile Sfinților și Dumnezeieștilor Săi Apostoli și pentru rugăciunile tuturor Sfinților români și ale tuturor Sfinților Săi. Amin!


[1] Transcriere a filei audio, de 31. 51 minute, din data de 28 iunie 2008.

Did you like this? Share it: