Zi: 31 ianuarie 2012

Predică la Întâmpinarea Domnului [2012]

4 comments

Iubiți frați și surori întru Domnul,

în ce termeni mai putem vorbi despre întâmpinare…despre ieșirea înaintea cuiva…într-o lume în care ușile nu mai au umanitate? În care ușile nu se mai deschid…ci se zăvorăsc tot mai mult?

Nu părem mult prea naivi, noi, oamenii Bisericii, când mai vorbim despre deschidere, dialog, comuniune…când cuvintele de ordine sunt profitul, relațiile pur-comerciale, indiferența și cruzimea față de altul când vine vorba de imaginea proprie…de interesul personal?

Cui îi mai pasă de întâmpinarea lui Dumnezeu…acolo unde nici ei înșiși, oamenii, nu se mai cunosc, nu se mai știu, nu își mai găsesc rostul?…

Și cu toate acestea, pe 2 februarie, în fiecare an…întâmpinarea Domnului înseamnă reamintirea vocației Ortodoxiei.

Adică? Aceea că Biserica trebuie să iasă, în continuu, înaintea/ în întâmpinarea oamenilor…pentru a le da stabilitatea Împărăției…adică viața veșnică.

Ca fiind în lume, omul să nu se simtă un animal cu pofte…și cu frică de moarte…ci o persoană plină de viața veșnică, care trăiește încă de aici ritmul bogat, suplu, al învierii duhovnicești…al vieții veșnice.

Și troparul…troparul zilei…vorbește despre părinți…și, în mod subliniat, despre mame.

Despre vocația mamei: aceea de a-l dărui pe copilul ei lui Dumnezeu. De a-l da în dar lui Dumnezeu…Celui care i l-a dăruit. De a-i reîntoarce darul Lui.

Și astfel spune troparul zilei: „Bucură-te, Cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că din tine a răsărit Soarele dreptății, Hristos, Dumnezeul nostru, luminând pe cei din întuneric”.

Pentru că el, copilul ei, al mamei, al oricărei mame…dacă i-l dă lui Dumnezeu și Dumnezeu rodește în el prin slava Sa…poate fi o lumină…în întunericul ideologic și moral al acestei lumi.

Dacă învață de la Maica lui Dumnezeu să îl crească…copilul ajunge o lumină, un purtător de sensuri adânci și de înțelegeri iluminatoare.

Părinții, conștienți și mulțumitori față de darul primit de la Dumnezeu, pot face o minune din copilul lor…o minune copleșitoare.

Pentru că el poate fi o uimire pentru toți, un locaș al harului, al curăției, al dreptății, al frumuseții cerești și pământești.

Dar pentru a uimi la modul frumos…trebui să răsari în slava lui Dumnezeu…

Trebuie să fii mădular al Bisericii…mădular viu…conștiință vie și iubitoare…în relație continuă cu Dumnezeu și cu oamenii…cu întreaga existență.

Trebuie să fii luminat de raza Treimii.

Trebuie să nu fii întuneric!

Pentru că întunericul nu comunică…nu îmbrățișează…nu se pătrunde de milă…nu are dragoste.

Întunericul răutății are toate ușile închise.

Așa se explică de ce umanitatea…cu atâtea exemple vii de sfințenie…de măreție sufletească…de eroism…preferă o lejeritate morală schizofrenică…preferă urâtul…inconsistentul…mojicia fără mustrări de conștiință.

Stai și întrebi: cum mai pot exista atât de mulți oameni urâți, desfigurați de păcat…într-o lume atât de burdușită cu frumusețe? Cum să calci peste cadavre…când orice lucru din viața noastră reclamă atenție, sensibilitate, duioșie?

Cum?!

Cum de mai putem să ne suportăm simțindu-ne atât de închiși în moarte…în lipsa de frumusețe sufletească?

Despre întâmpinare…împreună cu bătrânul cel Drept, cu Sfântul Simeon…primitorul de Dumnezeu…care s-a veselit dumnezeiește „primind în brațe pe Izbăvitorul sufletelor noastre”.

El…necredinciosul de altădată în ceea ce privește profeția de la Is. 7, 14…unul dintre traducătorii Septuagintei…vede în Pruncul Iisus pe Dumnezeul și Domnul lui…și de aceea Îl întâmpină…și Îl primește cu bucurie mare.

Iar rugăciunea sa [Lc. 2, 29-32], care a devenit emblematică pentru cultul ortodox…care cere slobozirea de viață…s-a făcut după 360 de ani de așteptare…de așteptare a prorociei pe care o negase.

Așa că viața lungă…adâncimea de zile…nu e întotdeauna o binecuvântare…ci o îngăduință dumnezeiască pentru o înțelegere și mai mare…pentru o pocăință și mai corectă…mai proprie vieții tale.

Alături de Sfântul Simeon, Sfânta Ana…avea 84 de ani și slujea lui Dumnezeu, ziua și noaptea, în post și în rugăciune [Lc. 2, 37].

Iar dacă doar un bărbat de 360 de ani…și o femeie de 84 de ani…L-au văzut…L-au sesizat…L-au înțeles…au văzut în Pruncul Iisus, Cel de numai 40 zile după umanitatea Sa…pe Domnul și Dumnezeul lor…înțelegeți cât de minunat lucru e să vedem un copil, un tânăr, un om în prima tinerețe vorbind…și slujindu-I lui Dumnezeu?

Adică întâmpinarea nu e la îndemâna oricui…

Pentru că ieși înaintea cuiva…numai dacă îl înțelegi.

Comentezi lucrările cuiva numai dacă ai sesizat…măreția lor.

Poți să lauzi pe cineva…numai dacă îl știi…îl vezi…te impresionează…te umple de uimire mereu…

Iar dacă nu te lași uimit…sau nu poți fi uimit de oameni…ești încuiat la minte și la inimă…

Ești o fereastră zidită…

Ești o inimă perfidă…și avară…care nu accepți măreția din alții…tocmai pentru că ea este o palmă adusă nesimțirii tale perpetue.

L-au primit pe „Cel ce ne-a dăruit nouă și învierea”.

Pentru că predica adevărului vrea să îl scoată pe om din urâțenia lui pentru a-l umple de învierea harului, a iubirii lui Dumnezeu față de oameni.

Căci predica Bisericii e lumină care-l înviază pe om…care îl mută de la moarte la viață…

Condacul zilei vorbește despre sfințire, despre pace și despre întărirea dreptei credințe în oameni.

Credința ortodoxă trebuie să prindă rădăcini adânci în oameni…până într-acolo încât ea să fie gândirea, viața, modul de a reacționa la tot ce se petrece cu noi.

Și când prinde rădăcini reale…și noi devenim pomi ai dreptei credințe…credința nu mai e un set de întrebări și răspunsuri…nu mai e o problematizare sterilă…ci o jubilare, o bucurie, o încântare continuă…plină de sensuri, de înțelegeri, de bucurii, de mântuire.

Pentru că Îl întâmpinăm astăzi…și oricând…pe Cel pe care Îl știm…cu Care trăim…prin Care ne mișcăm și suntem…

Înălțarea inimii spre El…țipătul rugăciunii spre El…umplerea noastră de El, de Dumnezeul slavei…e continua întâmpinare, continua înviere, continua cincizecime/ pogorâre a Lui la noi ca să ne urce la El.

Întâmpinăm…fără să fim întâmpinați?

Le dorim tuturor mântuirea…și nimeni, de fapt, nu o dorește?

Ne prefacem că suntem „fericiți”, că suntem „alții”…dar nu facem decât să ne mințim cu eleganță?…

Poate că da…sau poate că nu…

Poate uneori ne mințim cu bucurii false…iar alteori chiar ne bucurăm întru Domnul.

Însă soluția e să rectifici!

Să îndrepți ceea ce trebuie îndreptat…pentru ca ieșirea ta din nefericire…să fie o primăvară caldă, calmă…o minune îmbelșugată, plină de bucurie…

Stam și priveam frigul de afară…înfofolirea noastră…nasurile curgând…tusea și scuipatul…Dacă am trăi numai pe vreme bună, temperată…am uita greul…am uita că viața înseamnă încordare…și nu relaxare…

Însă frigul, gerul, viscolul, zăpada de trei metri, rămânerea în câmp, lipsa de perspectivă…aceleași dureri, aceleași dorințe…aceleași neliniști sunt cele care ne unesc și ne vor uni mereu…chiar dacă, în primă instanță, credem că nu avem lucruri în comun.

O, da, avem prea multe lucruri în comun ca ele să fie puține!

Avem nașterea, avem viața, avem aceleași bucurii, necazuri, tristeți, frici…aceeași moarte în față…numai că noi putem îndulci viața sau o putem amărî tot mai mult.

Întâmpinare…

Întâmpinare…și salvare.

Pentru că mântuirea e întinderea brațelor spre Cel ce a venit să ne vindece de toată boala și de toată neputința.

Și boli și neputințe grave ale noastre sunt…lipsa de dialog, lipsa de încredere, neiubirea, nesimțirea, închiderea ochilor în fața martirajului sufletesc și trupesc și a morții dramatice a altora.

Ne prefacem că nu vedem…pentru că ne e frică să ne punem în locul lor.

Și tot fugind de răul altora…dăm, inevitabil, peste greul nostru…pe care, dacă îl trăim singuri, fără alinare, e un cataclism.

Avem nevoie de întâmpinare…de îmbrățișare…de contaminare de bucuriile și necazurile tuturor.

Dacă nu ne pătrund…înseamnă că suntem pe moarte cu sufletul…

Dacă însă durerile și bucuriile altora sunt vii pentru noi…atunci suntem împreună cu cei ce se bucură și cu cei ce plâng, cu cei ce trăiesc.

Însă pe cine…și cum întâmpinăm noi?

Dacă scriem un mesaj cuiva…nu-l întâmpinăm? Dacă zâmbim, apreciem, ajutăm pe cineva…oare nu-i facem bine?

Nu e binele făcut o bucurie care ne face vii?

Nu e, de fiecare dată, vederea cuiva…ceva infinit mai mult…decât nevederea lui?

Întâmpinare…și încântare…

Pentru că atunci când ieși cu toată inima spre cineva…arăți semnele încântării față de vederea lui.

Și când ne încântă oamenii? Nu când ne rugăm pentru ei? Nu când îi citim, zi de zi, în toate faptele, cuvintele și urmele lor?

Ce e încântarea decât descoperirea cuiva mereu, vederea lui tot mai profund, mereu altfel, mereu demn de prețuit?

Din acest motiv…oamenii nu sunt expirați dacă sunt în vârstă…și nu sunt mocofani…pentru că nu știu multe lucruri…

Pentru că bătrânețea decantează…pe cele la care tinerețea aspiră.

Și bătrânul înțelept e cel care îl face pe tânăr să vibreze vizavi de propriile sale adâncimi încă nedescoperite…dar întrezărite prin discursul celui în vârstă.

Maturitatea nu înseamnă absolutism experiențial, un răspuns la toate lucrurile…ci înseamnă coacere în experiența personală…Înseamnă evidența palpabilă a unei vieți de om…care a adunat și s-a adunat din lume în fiecare clipă.

De aceea ești și devii tot mai mult lumină, o lumină tot mai mare….pe măsura adevărurilor pentru care arzi și te consumi.

Iar astăzi, fiecare dintre noi, ca niște lumini vii…suntem chemați să Îl întâmpinăm cu dragoste pe Soarele dreptății, pe Cel ce face din noi mărturii ale iubirii Sale nețărmurite.

Câți suntem credincioși…și câți vrem să ne facem credincioși…trebuie să Îl întâmpinăm pe Cel ce ne întâmpină, prin fiecare om, prin fiecare pom, prin fiecare floare, carte și idee…ca să ne bucure.

Un praznic al bucuriei împreună cu Pruncul Iisus, Cel de 40 de zile născut pentru noi dar Care e mai bătrân decât veacurile.

Pentru că maturizarea reală e îmbrăcarea în curăție, în frumusețe, în înțelepciune, în dreapta credință și doxologie, chiar dacă ai cinci, zece, 30 sau 90 de ani.

Și suntem maturi pe cât suntem de Sfinți.

Pe cât dovedim maturitate în credință, în nădejde, în dragoste și în toată viața noastră ascetică și mistică.

Dumnezeu, Cel care ne întâmpină pe noi cu bucurie negrăită, acum și pururea să ne bucure pe noi cu vederea feței Sale, Care e hrana, bucuria și frumusețea noastră veșnică. Amin!

Didahiile [diortosire], p. 12-16

Leave a comment

Sfântul Sfințit Mucenic Antim Ivireanul

Didahiile

*

Text diortosit și note

de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

Ediția diortosită:

[Sfântul] Antim Ivireanul, Opere, ed. crit. și studiu introd. de Gabriel Ștrempel, Ed. Minerva, București, 1972.

***

Paginile 1-8, 8-12.

***

Fontul nostru de limbă greacă.

***

Și această bucurie peste fire/ suprafirească a Ucenicilor lui Hristos nu venea [, în mod preponderent,] din strălucirea luminii [dumnezeiești] ci mai mult din luminata frumusețe a Mântuitorului.

Și din acest lucru putem cunoaște bunătatea și dragostea Lui cele mari [față de ei].

Căci El putea ca această mărire/ slavă să o facă întotdeauna să strălucească.

Iar El, din buna Sa voire față de noi, a închis razele strălucirii Sale ca [astfel] să poată răbda dureri amare pentru noi și pentru păcatele noastre și în acest fel să facă răsplătire măririi celei dumnezeiești.

Deci cine va fi acela care va cugeta la aceasta[1] și nu se va aprinde cu totul de dragoste față de un Mântuitor ca Acesta?

Și cine nu se va minuna/ nu va fi uimit de puterea Sa cea nespusă, care întotdeauna ar fi putut să strălucească cu această mărire/ slavă?

Și cine nu va iubi o bunătate ca aceasta, pentru care – o, minune! – a gonit/ a îndepărtat de la Sine o mărire ca aceasta, pentru ca să poată săvârși/ lucra mântuirea noastră?

Căci mai mare minune a fost faptul de a închide/ de a tăinui o mărire/ o  slavă ca aceasta, [atât de] strălucitoare, decât a străluci cu dânsa de-a pururea.

Și nu numai mărirea/ slava lui Hristos veselea ochii Ucenicilor, ci și [slava] lui Moise și a lui Ilie, care, împreună cu Domnul, se arătaseră și erau cuprinși de lumina și mărirea/ slava aceea.

Căci precum nu era slobod/ liber [cineva], înaintea împăratului Artaxerx[2], de a intra îmbrăcat în sac[3] ci așa cum se cuvenea [unui împărat] [Neem. 1, 11-2, 1], [cu atât mai mult] nu pot sta înaintea Împăratului celui veșnic slugile Sale decât îmbrăcate în lumină și în strălucire.

Căci aceștia [doi, Moise și Ilie,] erau, dintre Părinții Legii Vechi, mai aleși și mai mari.

Fiindcă unul era nomoqe,thj/ nomotetis, adică puitor/ dătător de Lege[4], pe când celălalt era zhlwth,j/  zilotis[5], adică întăritorul acestei Legi.

Și pe aceștia [doi] a vrut Domnul să îi arate [împreună] cu Dânsul, pentru ca din Lege și din Proroci [cei trei Apostoli ai Săi] să ia mărturie [despre] omenirea/ umanitatea Sa.

Oare ce gură ar putea grăi, ca să adeverească cu câtă bucurie și veselie s-au umplut cei doi luminați Proroci, când pe Domnul și Mântuitorul lor, despre Care prorociseră de mult, Îl văd nu numai în trup ci [,mai mult decât atât,] îmbrăcat în mărire/ în slavă și în strălucire?

Căci de vreme ce aceștia s-au învrednicit a-L vedea și a-L auzi pe Domnul Iisus, pe Care ei de mult doreau să-L vadă – și nu numai ei, ci și toate neamurile –  cu ce gură va putea grăi cineva, cu adevărat, bucuria lor și mai vârtos pentru faptul, că dintre atâția Părinți și Proroci ai Legii Vechi, numai ei s-au învrednicit a vedea o mărire/ o slavă ca aceasta?

Și de ce s-a bucurat bătrânul Simeon atâta, numai văzându-L pe Mântuitorul Hristos mișcând în scutece, încât moartea, în afară de care nu există un alt lucru mai groaznic, [a început] să o privească cu ochi veseli?

Iar aceștia, care pe acest Domn L-au văzut strălucind întru mărire/ întru slavă, ce vor fi făcut atunci? Și cu ce bucurie se vor fi bucurat și cu ce veselie se vor fi veselit?

Încă și sufletele acelea, care erau închise în sânul lui Avraam, atunci când s-a întors Moise și le-a spus și lor ceea ce au văzut, cunoscând [prin aceasta] că e aproape ziua mântuirii și a răscumpărării lor, cu ce dragoste vor fi așteptat?

Iar de vreme ce acestea toate sunt puse peste înțelegere/ sunt mai presus de înțelegere, prin tăcere blândă și dragoste să le cinstim cu credință și să le mărim.

[Căci] cuvios și trebuincios lucru/ neapărat lucru socotesc a fi să știm, la această preaslăvită mărire, ce cuvinte au vorbit cu Domnul acești luminați Proroci.

Fiindcă înălțimea [duhovnicească] a acestora întreba lucru înalt și veselia măririi/ a slavei pofteau/ doreau în mod vesel și frumos.

Căci așa vedem că se face și la mesele și ospețele cele mari. Toate sunt voioase și vesele: mâncărurile, băuturile, vorbele, jocurile și cântările.

Nimic nu e de jale sau de întristare ci toate sunt de bucurie și de desfătare.

Și cine este dar acela, care [poate] să spună acum, care este mărirea/ slava zilei acesteia, în mod desăvârșit și așa cum se cuvine ei?

Că tot ce a fost mai slăvit în Legea Veche și în Legea Nouă, în cer și pe pământ, la arătare/ spre vedere a ieșit.

Căci acolo[6] au fost mai marii Prorocilor, ai Legii Vechi și mai marii Apostolilor, ai Legii Noi.

Din cer S-a vădit/ S-a revelat Sfânta Troiță/ Sfânta Treime și, pe pământ, s-a arătat preasfânta omenire/ umanitate a lui Hristos.

Și la această veselie, mare și preaslăvită, nu au fost chemați decât trei Apostoli, care erau mai iubiți [de către El].

Să vedem dar [acum] și vorba/ discuția de veselie ce a avut loc. Căci vorbeau, zice Luca, în capitolul al 9-lea, despre Patimile Domnului, care aveau să se împlinească/ să aibă loc în Ierusalim [Lc. 9, 31].

Adică vorbeau despre Patimile Sale: despre moarte, îngropare, Cruce, legări, scuipări, palme, ocări și bătai, care avea să le pătimească în Ierusalim.

Însă acestea sunt cuvintele cele mari și vesele, care se cuvenea să le grăiască la o veselie ca aceasta?

Această discuție trebuia să se amestece într-o bucurie ca aceasta?

Însă tocmai acesta e [paradoxul]: că nu trebuie socotită o asemenea discuție pământește, după cugetarea lui Petru, ci după cugetarea lui Hristos.

Căci El a urât cele pământești[7] și nu vedea nimic mai vrednic înaintea Sa decât mărirea/ slava de a răbda patimi/ pătimiri și ocări.

Fiindcă mai marele Judecător al lumii, Dumnezeu, pentru ca să slobozească/ să elibereze neamul omenesc din robia diavolului a poftit/ a dorit cel mai mult acest preț de răscumpărare de la Răscumpărătorul neamului omenesc.

Căci [a dorit] să se jertfească El pentru om, cu moarte amară și plină de ocări.

Căci acest dar și jertfă au fost atât de iubite înaintea Lui, încât pentru această jertfă a iertat toate greșelile din toate veacurile trecute și ușile cerului, care până atunci fuseseră încuiate, le-a deschis celor răscumpărați și lumea a întors-o întru/ la mila Sa cea veche[8].

Căci mai mult L-a îmblânzit și L-a făcut milostiv această singură jertfă decât Îl mâniaseră răutățile și fărădelegile tuturor oamenilor.

Și din aceasta putem cunoaște și putem înțelege că discuția aceasta [din vedenia de pe Tabor] a fost foarte vrednică/ foarte potrivită pentru o mărire/ o slavă ca aceea [văzută atunci].

Căci ce lucru este mai iubit pentru rob decât slăbozirea/ eliberarea lui?

Și ce este mai drag străinului decât întoarcerea la moșia/ moștenirea sa?

Fiindcă Moise și Ilie erau înstrăinați de multă vreme de moșia lor/ de moștenirea lor, pe care foarte mult o doreau.

Și ce ar fi putut grăi mai cu dragoste și mai cu dulceață decât despre moartea Preotului acestuia mare, prin a Cărui moarte li se dă celor străini întoarcerea la moșia/ la moștenirea lor?

Așadar, Domnul ce fel de vorbă/ de subiect de discuție ar fi avut mai iubit decât vorba/ discuția despre mântuirea și răscumpărarea lumii?

Căci atât de mult dorea să bea paharul acesta [al durerii și al morții], încât acea puțină vreme, ce mai trebuia să treacă până să-l bea, îi părea că sunt mii de ani.

Căci cu setea acestui pahar se lucra mântuirea sufletelor omenești, răscumpărarea lumii, stricarea puterii diavolului, înmulțirea credinței, iertarea păcatelor și slobozirea/ eliberarea sufletelor.

Și atât se bucura [Domnul] de acestea încât în locul bucuriei ce era înaintea Lui, El răbda Crucea de-L muncea și bătăile ce-L torturau și spinii ce-L încruntau și durerile sufletului ce-L chinuiau…

De care chinuri asuda sudorile cele crunte, negândind nimic de rușine.

Căci de au părut puțini lui Iacov cei 7 ani cât a slujit pentru Rahila, logodnica lui, din cauza dragostei ce o avea pentru dânsa [Fac. 29, 20], cum dar unui Iubitor mare ca Acesta nu i-ar fi părut puține muncile/ suferințele  și caznele/ chinurile, prin care pe iubita Lui logodnică[9] o răscumpără și  o curățește pe dânsa prin scăldarea/ vărsarea neprețuitului Său sânge și o face foarte frumoasă și fără de nicio hulă/ pată și întinăciune?   

Din această cauză nu a găsit mai dulce și mai iubit lucru să vorbească, decât despre cel după care mult înseta.

Și să cunoască așadar [de aici], fiecare dintre noi, pofta/ dorința cea nespusă, bunătatea cea negrăită, mila cea bogată și dragostea cea desăvârșită a Iubitorului de oameni Dumnezeu.

[Adică] cu câtă sete a primit – nu pentru Sine, ci pentru noi, viermii cei lepădați – atâtea osteneli, dureri, patimi și moarte.

Iar noi, acum, cum să nu primim pentru dragostea Lui și pentru binele pe care ni l-a făcut vreo scârbă/ durere, oricât de mică [ar fi ea]?

Însă vorbindu-se acestea, și Moise și Ilie gătindu-se/ pregătindu-se să se ducă…Petru, ca să nu se lipsească de o frumusețe și de o dulceață strălucitoare ca aceea, a zis: „Doamne, bine ne este nouă a fi aici; de vei vrea vom face trei colibe, Ție una și lui Moise una și una lui Ilie”[Mt. 17, 4].

Însă el neștiind ce zice…

Că niciun lucru lumesc nu-și aducea aminte. Nici de mâncare, nici de băutură, nici de viață, nici de moarte…

[Uitase] toate lucrurile…

Încă și de sine uitase…fiindcă era ca un om beat de dragostea acelei frumuseți.

Numai de ea înseta.

Numai pe aceea o poftea/ o dorea.

Și numai întru aceea se nevoia a petrece pururea.

Iar dacă luăm seama la vorbirea lui Petru o aflăm a fi supusă voii dumnezeiești. Căci el a spus: „De vei vrea să facem aici trei colibe”. Adică de vei îngădui[10] [să facem].

[1] La condescendența Sa față de noi.

[2] În LXX numele său e Arqasasqa/ Artasasta și apare de 15 ori, și anume în cărțiile Ezdra și Neemia.

[3] În sacul pocăinței…adică în haine umile, sărăcăcioase.

[4] Sfântul Profet Moise.

[5] Zelos/ râvnitor pentru Lege…adică Sfântul Profet Ilie Tesviteanul.

[6] Pe Tabor.

[7] Înțelegerile păcătoase, telurice, fricoase…

[8] Avută față de om dintru început.

[9] Umanitatea în integralitatea ei.

[10] În original: de vei nărăvi.

The Sight of God in the Theology of Saint Symeon the New Theologian [50]

Leave a comment

Here, parts 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49.

Our greek font.

***

The divine light is one that unifies spiritual and bodily senses of man faithful and in this interior unity he delights of Lord’s glory.

Symeon presents unpassion as a state of inner unification brought to light and preserved through the virtues and personal charisms.

This thing is seen more clearly of cosmic allegory from 4, 769-788, where Symeon resembles on Saint with the heaven, where his heart is the disc of moon, „the divine love” [a`gi,a avga,ph] is the light of moon and „holy unpassion” [a`gi,a avpa,qeia] is kukloeidh.j ste,fanoj [the crown of roundness/ of the circle] of moon[1].

The unpassion, continues here Symeon, is one that protects them and keeps them unharmed on Saints of bad conscience and sin, defends them the enemies and makes them unapproachable to their adversaries[2].

But here is not word about an external protector shield, but about an interior shield, which manifests as a desire and fulfilled non–acceptance of the sin, of the wickedness of any kind.

Symeon uses here three significant verbs, in our opinion, for to describe the role of the state of unpassion in Saints.

He uses on perife,rw [to surround], for to indicate the fact that unpassion protects us from the inside by all evils outside us; on perie,pw [to treat with great care, to care] for to show the dynamism of unpassion in our being and on perifroure,w [to guard], for to emphasize the steadfastness in which keeps us the state of unpassion.

From symeonian allegory results very clear, that the unpassion is an establishment of holiness in our being, a state in which we can keep by all kinds of unfriendly attacks.

Symeon specificates once again that the allegory or the icon [eivkw.n], after how says his Holiness, that we presented it is a prefiguration [evpinohqeisa] of the things that occur in Saints and not a fiction[3].

The unpassion is a quotidian interior reality for one who has it and it manifests as non–attractiveness to the bodily, owing to the ardent longing for the eternal and of interior fulfillment that brought it the light.

Comparing the icon of the bride with the bride herself, namely making the difference between perception of reality through an image and the reality as such, Symeon defines the unpassion as an experience in divine light, as the marked reality of a life experienced beyond the senses, the sensuality.

He says: those who „joined in beingly [ouvsiwdw/j] face with God Himself and were worthy by the sight [qe,aj] and His impartation [meqe,xewj], they no longer expect to have passionate inclination nor to the icon of creatures [th/| eivko,ni tw/n poihma,twn] and nor (any) passionate (annexation) by the shadow of the seen [th/| skia/| tw/n o`rwme,nwn].

For their thinking remaining in those above feeling [evn toi/j u`pe.r ai;sqhsin] and mixing with them and (being) dressed with brightness of the divine nature, they have no feeling (directed) to those seen, which they had previously”[4].

Therefore the unpassion is not an amputation of feeling of the one spiritualized but, on the contrary, is raising at a mode of life, in which the spiritual and bodily senses of man are imbued with light and the spiritual man lives in the flesh with feeling of eternal life.

Our mixing with the light or our union, in beingly face, with God, about that speaks Symeon, represents just the content of the unpassion.

Our non–attraction to sin is not due, in this divine state, to a human effort but to the immensity of light, of the grace that fills us with all.

[1] SC 129, The Ethical Discourses, IV, 774-783, p. 62-64 /Ică jr. 1, p. 241.

[2] Idem, The Ethical Discourses, IV, 782-788, p. 64 / Ibidem.

[3] Idem, The Ethical Discourses, IV, 791-794, p. 64 / Ibidem.

[4] Idem, The Ethical Discourses, IV, 917-924, p. 74 / Idem, p. 245.

A 19-a zi pentru România

2 comments

Ce s-a petrecut în București, România și în întreaga lume în cadrul protestelor…pentru România în ultimele 18 zile: prima zi (13 ianuarie 2012), a doua zi, a treia zi, a patra zi, a cincia zi, a șasea zi, a șaptea zi, a opta zi, a noua zi, a zecea zi, a 11-a, a 12-a zi, a 13-a, a 14-a, a 15-a zi, a 16-a zi, a 17-a zi, a 18-a zi.

  • Cotidianul: ieri, luni, 30 ianuarie 2012, au protestat aproape 200 de oameni în Piața Universității din București.
  • Idem: „Oamenii, la București, scandează „Boc, Boc, demisia pe loc!”, „Jos Băsescu!”, „Demisia!” și afișează zeci de pancarte cu mesaje antiprezidențiale și antiguvernamentale. Protestatarii au fost întrebați ce părere au despre intenția Puterii a mări salariile și pensiile cu 5% în aprilie dacă situația economică o va permite. „5% este bătaie de joc, să plece, să-și dea demisia”, a fost replica protestatarilor”.
  • Idem: „La Satu Mare, 700 de au participat luni, 30 ianuarie 2012, la un miting organizat de Cartel Alfa, în care au scandat lozinci împotriva lui Traian Băsescu și a PDL. Majoritatea protestatarilor, angajaţi ai Electrolux, aflaţi în grevă generală au cerut demisia conducerii Electrolux, scandând „Demisia, demisia”, „Hoţii, hoţii”, „Vrem să muncim, nu să cerşim” sau „Jos Codul Muncii”, iar ulterior, protestatarii care au purtat pancarte cu diferite mesaje împotriva Guvernului, a lui Traian Băsescu, a conducerii fabricii Electrolux. Ajunşi în faţa sediului PDL, protestatarii au huiduit, au fluierat şi au scandat lozinci împotriva partidului de guvernământ”.
  • Idem: „Aproximativ 80 de persoane au protestat, luni seară, 30 ianuarie 2012, în pofida frigului, și în Piaţa Unirii din Focşani, cerând demisia lui Traian Băsescu şi a Guvernului Boc. Oamenii au scandat „Jos Băsescu”, „Jos Guvernul Boc”, „Alegeri anticipate!”, „Să plece din ţară”. Manifestanţii au purtat steaguri tricolore şi pancarte pe care se putea citi: „Jos Traian Băsescu”, „Demisia”, „Jos Guvernul Boc”, „Jos mafia” şi „Jos dictatorul!”.
  • Frankfurter Rundschau: „Românii protestează DISPERAŢI (subl. ns.) faţă de preşedintele lor autocrat. Ei nu trebuie să conteze pe ajutorul Uniunii Europene, pentru că măsurile de austeritate adoptate plac Bruxelles-ului”.
  • Jurnalul Național: „USL va intra în grevă parlamentară până la alegeri, au anunţat luni li­derii opoziţiei. S-a ajuns astfel la un acord în ceea ce priveşte retragerea parlamentarilor PSD, PNL şi PC din activi­tă­ţile uzuale ale Legislativului, ca măsură de protest la adresa puterii. Toţi parlamentarii celor trei partide din opoziţie, fără excepţie, se vor retrage din „activitatea uzuală” a Parlamentului în toate formele”.
  • Dorin Tudoran ne dă termenul de comparație al Occupy DC pentru protestele noastre.
  • Amedeul lui Ionesco în imagini.
  • Maria Grapini: „Nu trebuie sa mai ratam si 2012 din punct de vedere economic. Trebuie luate masuri de revenire, si exista asemenea masuri, cel putin sa nu se mai fure, banii sa fie cheltuiti pe ce trebuie si pentru crearea de locuri de munca prin reducerea fiscalitatii. Deducerea TVA la persoane fizice ar diminua evaziunea, iar implicarea statului in valorificarea terenurilor agricole, in colectarea si procesarea produselor, ar aduce bani la buget pentru pensii, sanatate si educatie. CRED ca alti oameni priceputi pot face si mai mult si mai bine decit aceasta putere surda, oarba si dementa!”.
  • Un copil de trei ani din Peru are în burtă pe propriul frate geamăn care este mort.
  • Ilie Șerbănescu: „Mişcările de stradă marchează net eşecul experimentului făcut de finanţa internaţională în România cu orchestrarea FMI şi Comisiei de la Bruxelles. […] Mai toa­te ţările au ţinut datoriile contractate în stand by. România – şi în aceasta a constat experimentul – a fost singura care a fost pusă să le verse de la început asupra populaţiei. Celelalte ţări le mai varsă cu ţârâita asupra populaţiei sau pur şi simplu încă aş­teap­tă!”.
  • Ana Birchall: „Un Guvern nou, cu suport democratic, ar calma societatea, ar aduce stabilitate politica, ar reface increderea in institutiile fundamentale si ar oferi spatiu de manevra pentru masuri de guvernare mai creative care sa stimuleze investitiile si crearea de locuri de munca”.
  • Ca și când nu ar fi sesizat faptul că în Parlamentul României legile trec ca gâsca prin apă, prin asumare, fără discuții parlamentare…alături de numărări frauduloase ale ridicărilor de mână…Mihail Neamțu consideră greva parlamentară a Opoziției drept…o lene continuată: „Mintea odihnită a lui Crin Antonescu a fătat ideea retragerii din activitate. Proștii vor să muncească [?!] iar liberalismul de ziua a șaptea cere, din rațiuni sibilinice, un an sabatic…Cum ar fi să avem nu doar un Legislativ plin cu greviști, ci și magistrați sau miniștri în vacanță?”.
  • Cine e de vină, că există români mai deștepți decât zeci de servicii de spionaj? „Procurorii DIICOT îl cercetează penal pe un tânăr de 20 de ani din Timişoara, pentru că acesta a lansat atacuri informatice şi a accesat fără drept servere ale Armatei SUA, ale NASA, Guvernului SUA şi ale Pentagonului”.
  • Și tânărul nostru a făcut un act de bravadă…și nu s-a dus să fure și să vândă. Ce se întâmplă însă dacă vreo 10 astfel de arhipricepuți sunt racolați de un grup terorist: aruncă lumea în aer, pentru că serviciile au numai incapabili în cadrul lor?
  • Zvonuri despre iPad 3.
  • Miruna Munteanu: „În loc de „întoarcerea la popor”, președintele propovăduieşte salvarea naţiunii de ea însăşi. A trecut timpul referendumurilor pentru orice, la modă sunt ordonanţele de urgenţă şi asumările de răspundere. Cică un lider curajos îţi face bine şi cu sila…Nu stă toată ziua să se uite-n gura gloatei. „Poporul suveran” trebuie consultat doar când are bunul simţ să confirme aşteptările puterii”.
  • Adrian Năstase: „Daca tot ceea ce a inteles PDL din ce s-a intamplat in ultima perioada este ca poate cumpara linistea populara cu „5%”, atunci nu a inteles nimic. Dar asta este problema lor, a PDL si a lui Basescu”.
  • Cei trei lideri ai Opoziției au spus astăzi la Bruxelles neregulile din România și pentru ce se protestează…iar guvernarea, prin Sulfina Barbu, a mers acolo și a spus că totul e bine. Antena 3.
  • Web cam Jurnalul Național, 21.00, 31 ianuarie 2012:

  • Au fost – 17 grade Celsius la București la ora 21.
  • Pledoariile de la Bruxelles ale Opoziției și ale societății civile românești.
  • Youtuburi ale parlamentarilor europeni.
  • Crin Antonescu:  T. Băsescu e „un virus antidemocratic” pentru România. 21. 25. Antena 3.
  • Cotidianul despre a 19-a zi de proteste: „BUCUREȘTI. Zeci de oameni protestează din nou marți, 31 ianuarie 2012, în Piața Universității împotriva Puterii, în pofida gerului de afară. Ca și zilele trecute, oamenii scandează „Jos Băsescu!”, „Demisia!” și „Jos Guvernul!”.
  • Idem: „SUCEAVA. Câteva zeci de suceveni au protestat marţi seară, 31 ianuarie 2012, când temperatura era de minus 18 grade Celsius, pentru a 18-a zi consecutiv, și în faţa Palatului Administrativ din Suceava cerând demisia preşedintelui, a Guvernului şi alegeri anticipate. Protestatarii au scandat din nou sloganuri antiprezidenţiale, antiguvernamentale şi în favoarea alegerilor anticipate. Unul dintre protestatari că protestatarii vor ieși în continuare în stradă, indiferent cât de frig va fi, până când vocea lor va fi auzită şi vor fi organizate alegeri anticipate”.
  • Idem: „ARAD. Aproximativ 700 de persoane participă, marţi seară, 31 ianuarie 2012, la un miting de protest organizat de câteva asociaţii civice din judeţul Arad în faţa Primăriei, manifestanţii cerând demisia lui Traian Băsescu şi a Guvernului, la acţiune fiind prezent şi procurorul arădean Florin Roman”.
  • Idem: „TIMIȘOARA. Aproximativ 40 de persoane au protestat, marţi seară, 31 ianuarie 2012, și în Piaţa Victoriei din Timişoara, cerând demisia preşedintelui, iar un protestatar a rupt lovind cu picioroangele poze reprezentându-i pe Traian Băsescu, pe Emil Boc, Mugur Isărescu şi Elena Udrea, el fiind aplaudat de manifestanţi. Acţiunea de protest s-a încheiat după aproximativ trei ore”.
  • Crin Antonescu la Bruxelles: „Măsurile de austeritate economică au fost luate în luna mai 2010. Românii nu au protestat atunci, ci protestează acum. Ei protestează acum nu pentru pierderi salariale, ci pentru că singurul câştig cert al României după 20 de ani (…), garanţiile pentru o societate democratică, sunt în pericol, pentru că puterea s-a concentrat în mâna unui singur om, iar partidul de guvernământ se comportă aidoma ca partidul stat, pe care românii nu îl mai vor niciodată”.
  • Daniel Constantin la Bruxelles: „Corupţia a atins, după trei ani, din partea PDL, cote alarmante. (…) Toate măsurile greşite ale guvernului Boc au fost suportate de populaţie cu resemnare şi cu multă rezervă de optimism. Răbdarea s-a sfârşit şi nu mai există nicio licărire de speranţă pentru cei peste 80 la sută dintre români, iar pretextele nu sunt scuze”.
  • Cel mai aplaudat la Bruxelles a fost d-l Crăciun…în numele protestatarilor din România…și a vorbit despre libertate. A fost aplaudat de întreaga audiență…în afara de 5 oameni, membrii PDL. 21. 43. Antena 3.
  • Victor Ponta la Bruxelles: „Nu am venit să critic Guvernul, am venit cu un obiectiv cinstit şi corect: încălcarea standardelor democraţiei. Vreau să-i apăr pe oamenii care au ieşit în stradă în 61 de oraşe din România, pentru că aceştia au fost acuzaţi că au ieşit din cauza problemelor economice. Acest lucru este incorect. Oamenii sunt în stradă la minus 15 grade, la Bucureşti, pentru că sunt nemulţumiţi în legătură cu nivelul democraţiei din România şi aşteaptă standarde de democraţie europeană”.
  • Sanda Țăranu: protestele nu se vor opri. 21. 48. Antena 3.
  • Mariana Savu (protestatară din București): necăjită pentru faptul că Piața Universității nu a primit drepturile unei agore. 22. 02. Antena 3. / Ce lăsăm copiilor noștri? /
  • Oana Stancu: Traian Băsescu nu s-a schimbat deloc după cele 18 zile de protest. 22. 04. Antena 3. / ne crede „foarte proști” pe toți/Ne-a întrebat dacă vrem să ne împrumutăm? Se văd undeva…banii împrumutați? / Cum să te distanțezi de spectrul politic…dacă faci parte din el? / T. Băsescu este „artizanul demagogiei și populismului din România”. 22. 09. /
  • Sorin Roșca Stănescu: Nu mai avem separarea puterilor în stat. Adică „chintesența democrației”. 22. 10. Antena 3.
  • Mugur Ciuvică: n-aș fi crezut că, după 22 de ani, să mai aud că ziarul german Frankfurter Rundschau vorbește despre „autocratul” românilor. 22. 12. Antena 3.
  • Procuror Florea Roman: „cei care sunt la putere nu ne reprezintă”. 22. 40. Antena 3.
  • Mihai Gâdea: Acum nu mai protestează persoane sonore…ci oameni necunoscuți, dar care judecă corect. 22. 47. Antena 3.