Sfântul Sfințit Mucenic Antim Ivireanul

Didahiile

*

Text diortosit și note

de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

Ediția diortosită:

[Sfântul] Antim Ivireanul, Opere, ed. crit. și studiu introd. de Gabriel Ștrempel, Ed. Minerva, București, 1972.

***

Paginile 1-8, 8-12.

***

Fontul nostru de limbă greacă.

***

Și această bucurie peste fire/ suprafirească a Ucenicilor lui Hristos nu venea [, în mod preponderent,] din strălucirea luminii [dumnezeiești] ci mai mult din luminata frumusețe a Mântuitorului.

Și din acest lucru putem cunoaște bunătatea și dragostea Lui cele mari [față de ei].

Căci El putea ca această mărire/ slavă să o facă întotdeauna să strălucească.

Iar El, din buna Sa voire față de noi, a închis razele strălucirii Sale ca [astfel] să poată răbda dureri amare pentru noi și pentru păcatele noastre și în acest fel să facă răsplătire măririi celei dumnezeiești.

Deci cine va fi acela care va cugeta la aceasta[1] și nu se va aprinde cu totul de dragoste față de un Mântuitor ca Acesta?

Și cine nu se va minuna/ nu va fi uimit de puterea Sa cea nespusă, care întotdeauna ar fi putut să strălucească cu această mărire/ slavă?

Și cine nu va iubi o bunătate ca aceasta, pentru care – o, minune! – a gonit/ a îndepărtat de la Sine o mărire ca aceasta, pentru ca să poată săvârși/ lucra mântuirea noastră?

Căci mai mare minune a fost faptul de a închide/ de a tăinui o mărire/ o  slavă ca aceasta, [atât de] strălucitoare, decât a străluci cu dânsa de-a pururea.

Și nu numai mărirea/ slava lui Hristos veselea ochii Ucenicilor, ci și [slava] lui Moise și a lui Ilie, care, împreună cu Domnul, se arătaseră și erau cuprinși de lumina și mărirea/ slava aceea.

Căci precum nu era slobod/ liber [cineva], înaintea împăratului Artaxerx[2], de a intra îmbrăcat în sac[3] ci așa cum se cuvenea [unui împărat] [Neem. 1, 11-2, 1], [cu atât mai mult] nu pot sta înaintea Împăratului celui veșnic slugile Sale decât îmbrăcate în lumină și în strălucire.

Căci aceștia [doi, Moise și Ilie,] erau, dintre Părinții Legii Vechi, mai aleși și mai mari.

Fiindcă unul era nomoqe,thj/ nomotetis, adică puitor/ dătător de Lege[4], pe când celălalt era zhlwth,jzilotis[5], adică întăritorul acestei Legi.

Și pe aceștia [doi] a vrut Domnul să îi arate [împreună] cu Dânsul, pentru ca din Lege și din Proroci [cei trei Apostoli ai Săi] să ia mărturie [despre] omenirea/ umanitatea Sa.

Oare ce gură ar putea grăi, ca să adeverească cu câtă bucurie și veselie s-au umplut cei doi luminați Proroci, când pe Domnul și Mântuitorul lor, despre Care prorociseră de mult, Îl văd nu numai în trup ci [,mai mult decât atât,] îmbrăcat în mărire/ în slavă și în strălucire?

Căci de vreme ce aceștia s-au învrednicit a-L vedea și a-L auzi pe Domnul Iisus, pe Care ei de mult doreau să-L vadă – și nu numai ei, ci și toate neamurile –  cu ce gură va putea grăi cineva, cu adevărat, bucuria lor și mai vârtos pentru faptul, că dintre atâția Părinți și Proroci ai Legii Vechi, numai ei s-au învrednicit a vedea o mărire/ o slavă ca aceasta?

Și de ce s-a bucurat bătrânul Simeon atâta, numai văzându-L pe Mântuitorul Hristos mișcând în scutece, încât moartea, în afară de care nu există un alt lucru mai groaznic, [a început] să o privească cu ochi veseli?

Iar aceștia, care pe acest Domn L-au văzut strălucind întru mărire/ întru slavă, ce vor fi făcut atunci? Și cu ce bucurie se vor fi bucurat și cu ce veselie se vor fi veselit?

Încă și sufletele acelea, care erau închise în sânul lui Avraam, atunci când s-a întors Moise și le-a spus și lor ceea ce au văzut, cunoscând [prin aceasta] că e aproape ziua mântuirii și a răscumpărării lor, cu ce dragoste vor fi așteptat?

Iar de vreme ce acestea toate sunt puse peste înțelegere/ sunt mai presus de înțelegere, prin tăcere blândă și dragoste să le cinstim cu credință și să le mărim.

[Căci] cuvios și trebuincios lucru/ neapărat lucru socotesc a fi să știm, la această preaslăvită mărire, ce cuvinte au vorbit cu Domnul acești luminați Proroci.

Fiindcă înălțimea [duhovnicească] a acestora întreba lucru înalt și veselia măririi/ a slavei pofteau/ doreau în mod vesel și frumos.

Căci așa vedem că se face și la mesele și ospețele cele mari. Toate sunt voioase și vesele: mâncărurile, băuturile, vorbele, jocurile și cântările.

Nimic nu e de jale sau de întristare ci toate sunt de bucurie și de desfătare.

Și cine este dar acela, care [poate] să spună acum, care este mărirea/ slava zilei acesteia, în mod desăvârșit și așa cum se cuvine ei?

Că tot ce a fost mai slăvit în Legea Veche și în Legea Nouă, în cer și pe pământ, la arătare/ spre vedere a ieșit.

Căci acolo[6] au fost mai marii Prorocilor, ai Legii Vechi și mai marii Apostolilor, ai Legii Noi.

Din cer S-a vădit/ S-a revelat Sfânta Troiță/ Sfânta Treime și, pe pământ, s-a arătat preasfânta omenire/ umanitate a lui Hristos.

Și la această veselie, mare și preaslăvită, nu au fost chemați decât trei Apostoli, care erau mai iubiți [de către El].

Să vedem dar [acum] și vorba/ discuția de veselie ce a avut loc. Căci vorbeau, zice Luca, în capitolul al 9-lea, despre Patimile Domnului, care aveau să se împlinească/ să aibă loc în Ierusalim [Lc. 9, 31].

Adică vorbeau despre Patimile Sale: despre moarte, îngropare, Cruce, legări, scuipări, palme, ocări și bătai, care avea să le pătimească în Ierusalim.

Însă acestea sunt cuvintele cele mari și vesele, care se cuvenea să le grăiască la o veselie ca aceasta?

Această discuție trebuia să se amestece într-o bucurie ca aceasta?

Însă tocmai acesta e [paradoxul]: că nu trebuie socotită o asemenea discuție pământește, după cugetarea lui Petru, ci după cugetarea lui Hristos.

Căci El a urât cele pământești[7] și nu vedea nimic mai vrednic înaintea Sa decât mărirea/ slava de a răbda patimi/ pătimiri și ocări.

Fiindcă mai marele Judecător al lumii, Dumnezeu, pentru ca să slobozească/ să elibereze neamul omenesc din robia diavolului a poftit/ a dorit cel mai mult acest preț de răscumpărare de la Răscumpărătorul neamului omenesc.

Căci [a dorit] să se jertfească El pentru om, cu moarte amară și plină de ocări.

Căci acest dar și jertfă au fost atât de iubite înaintea Lui, încât pentru această jertfă a iertat toate greșelile din toate veacurile trecute și ușile cerului, care până atunci fuseseră încuiate, le-a deschis celor răscumpărați și lumea a întors-o întru/ la mila Sa cea veche[8].

Căci mai mult L-a îmblânzit și L-a făcut milostiv această singură jertfă decât Îl mâniaseră răutățile și fărădelegile tuturor oamenilor.

Și din aceasta putem cunoaște și putem înțelege că discuția aceasta [din vedenia de pe Tabor] a fost foarte vrednică/ foarte potrivită pentru o mărire/ o slavă ca aceea [văzută atunci].

Căci ce lucru este mai iubit pentru rob decât slăbozirea/ eliberarea lui?

Și ce este mai drag străinului decât întoarcerea la moșia/ moștenirea sa?

Fiindcă Moise și Ilie erau înstrăinați de multă vreme de moșia lor/ de moștenirea lor, pe care foarte mult o doreau.

Și ce ar fi putut grăi mai cu dragoste și mai cu dulceață decât despre moartea Preotului acestuia mare, prin a Cărui moarte li se dă celor străini întoarcerea la moșia/ la moștenirea lor?

Așadar, Domnul ce fel de vorbă/ de subiect de discuție ar fi avut mai iubit decât vorba/ discuția despre mântuirea și răscumpărarea lumii?

Căci atât de mult dorea să bea paharul acesta [al durerii și al morții], încât acea puțină vreme, ce mai trebuia să treacă până să-l bea, îi părea că sunt mii de ani.

Căci cu setea acestui pahar se lucra mântuirea sufletelor omenești, răscumpărarea lumii, stricarea puterii diavolului, înmulțirea credinței, iertarea păcatelor și slobozirea/ eliberarea sufletelor.

Și atât se bucura [Domnul] de acestea încât în locul bucuriei ce era înaintea Lui, El răbda Crucea de-L muncea și bătăile ce-L torturau și spinii ce-L încruntau și durerile sufletului ce-L chinuiau…

De care chinuri asuda sudorile cele crunte, negândind nimic de rușine.

Căci de au părut puțini lui Iacov cei 7 ani cât a slujit pentru Rahila, logodnica lui, din cauza dragostei ce o avea pentru dânsa [Fac. 29, 20], cum dar unui Iubitor mare ca Acesta nu i-ar fi părut puține muncile/ suferințele  și caznele/ chinurile, prin care pe iubita Lui logodnică[9] o răscumpără și  o curățește pe dânsa prin scăldarea/ vărsarea neprețuitului Său sânge și o face foarte frumoasă și fără de nicio hulă/ pată și întinăciune?   

Din această cauză nu a găsit mai dulce și mai iubit lucru să vorbească, decât despre cel după care mult înseta.

Și să cunoască așadar [de aici], fiecare dintre noi, pofta/ dorința cea nespusă, bunătatea cea negrăită, mila cea bogată și dragostea cea desăvârșită a Iubitorului de oameni Dumnezeu.

[Adică] cu câtă sete a primit – nu pentru Sine, ci pentru noi, viermii cei lepădați – atâtea osteneli, dureri, patimi și moarte.

Iar noi, acum, cum să nu primim pentru dragostea Lui și pentru binele pe care ni l-a făcut vreo scârbă/ durere, oricât de mică [ar fi ea]?

Însă vorbindu-se acestea, și Moise și Ilie gătindu-se/ pregătindu-se să se ducă…Petru, ca să nu se lipsească de o frumusețe și de o dulceață strălucitoare ca aceea, a zis: „Doamne, bine ne este nouă a fi aici; de vei vrea vom face trei colibe, Ție una și lui Moise una și una lui Ilie”[Mt. 17, 4].

Însă el neștiind ce zice…

Că niciun lucru lumesc nu-și aducea aminte. Nici de mâncare, nici de băutură, nici de viață, nici de moarte…

[Uitase] toate lucrurile…

Încă și de sine uitase…fiindcă era ca un om beat de dragostea acelei frumuseți.

Numai de ea înseta.

Numai pe aceea o poftea/ o dorea.

Și numai întru aceea se nevoia a petrece pururea.

Iar dacă luăm seama la vorbirea lui Petru o aflăm a fi supusă voii dumnezeiești. Căci el a spus: „De vei vrea să facem aici trei colibe”. Adică de vei îngădui[10] [să facem].


[1] La condescendența Sa față de noi.

[2] În LXX numele său e Arqasasqa/ Artasasta și apare de 15 ori, și anume în cărțiile Ezdra și Neemia.

[3] În sacul pocăinței…adică în haine umile, sărăcăcioase.

[4] Sfântul Profet Moise.

[5] Zelos/ râvnitor pentru Lege…adică Sfântul Profet Ilie Tesviteanul.

[6] Pe Tabor.

[7] Înțelegerile păcătoase, telurice, fricoase…

[8] Avută față de om dintru început.

[9] Umanitatea în integralitatea ei.

[10] În original: de vei nărăvi.

Did you like this? Share it: