Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 Praedicationes

vol. 2

***

Paginile 2-12; 12-18; 18-24; 24-30; 30-37; 38-48, 49-55, 56-62.

***

Predică la Duminica a 6-a după Rusalii. Vindecarea slăbănogului din Capernaum [Mt. 9, 1-8]

Iubiți frați și surori întru Domnul[1],

În Duminica a 6-a după Pogorârea Sfântului Duh…în duminica vindecării slăbănogului din Capernaum suntem puși în fața unei distincții majore: a diferenței dintre ideea suferinței și realitatea suferinței.

Ideea suferinței este o realitate filosofică.

Suferința poate fi considerată o năpastă…un cataclism…un blestem…ceva impropriu omului…ceva fără sens

Din punct de vedere filosofic toate aceste interpretări ale bolii sunt normale.

Un filosof poate să gândească boala în termenii lipsei de sănătate…în termenii unei aberante lipse de sănătate.

Și el poate vedea în boală un non-sens…în comparație cu noi, care vedem în boală o consecință a păcatului…și că există o urmare mântuitoare a bolii, îngăduită de Dumnezeu, pentru ca noi să ne curățim de patimi.

Prin urmare, ideea suferinței, din punct de vedere filosofic sau înțeleasă la nivel sociologic, ca numărul celor care suferă…au o boală, au o neputință…și au trecut printr-o fază de spitalizare…sau din perspectivă politică…e o calamitate inexplicabilă.

Și din acest motiv, de foarte multe ori, boala e prezentată pe canalele media…și mai ales cea majoră…ca o curiozitate…Pentru că handicapul sau neputința fizică sunt considerate lucruri comice…și nu: dramatice.

De foarte multe ori luăm în derâdere aspectul fizic al unui om cu handicap majordobândit sau din naștere

Adesea tratăm, cu foarte multă neeleganță, ca să nu spun: bădărănie, pe cei cu handicap…sau păcate grave…care ajung în ziarele de scandal…în ziarele de cancan…și care sunt tratate în paginile lor ca momente de satisfacere a curiozității sau ca prilejuri de a râde în hohote.

Însă boala e o realitate dramatică!

E o realitate profund umană, în fața căreia nu poți să râzi…decât dacă nu ai gustat-o vreodată în viața ta…

Nu poți să râzi de un om care are afecțiuni[2]!

Nu poți să râzi…sau să fii indiferent față de un om care are dureri în trupul lui…din orice motive ar fi ele.

Și de foarte multe ori avem dureri din cauza unor motive păcătoase. Din cauză că am băut prea mult, că am curvit prea mult, că am avortat, că n-am fost atenți la sănătatea noastră…

Din diverse motive…

Însă de la ideea de suferință la trăirea suferinței într-un mod cuvioscu nădejde în Dumnezeu…cu mulțumire la adresa lui Dumnezeu este o distanță enormă.

Pentru că la boală, ca paradigmă filosofică, ca loc filosofic, te poți raporta foarte ușor.

Însă raportarea la boală ca la o neputință personală sau ca la boala aproapelui meu…a mamei mele, a copilului meu…este o raportare dureroasă.

E o raportare care ne face să ne observăm atent adânca noastră neputință…și ne face să înțelegem cât de mare e iubirea lui Dumnezeu care ne întărește, care ne vindecă, care ne ajută în viața noastră.

De aceea perspectiva teologică a bolii este o perspectivă soteriologică. Una mântuitoare.

Pentru că în cadrul ei, al bolii, al suferinței noastre…Dumnezeu este prezent.

Și El ne ajută să ne purtăm suferința ca pe o acțiune interioară ce ne înțelepțește, ce ne luminează, ce ne transformă modul de a viețui și de a ne raporta la Dumnezeu și la oameni.

Tocmai de aceea una este să faci teologie, filosofie, sau să scrii în afara cunoașterii dramelor umane și alta e să vorbești despre dramele umane…despre chinurile prin care întreaga umanitate trece…și, mai ales…să porți greul acesta în inima ta, în rugăciunea ta…toată această dramă a umanității.

Dorurile ei, durerile ei, neîmplinirile ei…

Pentru că boala nu e numai amputare…a unui picior…a unei mâini…lipsa unui rinichi sau a unei valve la inimă…ci boala este și neîmplinirea noastră sufletească, deznădejdea noastră, fricile noastre…incompatibilitatea …incompatibilitățile noastre cu voia lui Dumnezeu…ca urmări ale păcatelor noastre…ale modului defectuos în care ne-am raportat la Dumnezeu și la viața împreună cu semenii noștri.

Deci boala nu are de-a face numai cu trupul. Ci boala, sediul bolii, se află în suflet…după cum aflăm din Evanghelia de astăzi.

Căci în Evanghelia de azi Domnul vine și-i spune paraliticului: Tarsi, tecnon, afiente su e amartie [Mt. 9, 2, cf. GNT]/ Îndrăznește, fiule, iertate îți sunt…ce?…e amartiepăcatele [tale]!

Iar omul care zăcea pe pat și care a fost adus înaintea Domnului…

Iar textul grecesc spune ceva foarte frumos la 9, 2: proseferona fost adus înainte…a fost dăruit..a fost oferit

Adică același cuvânt pe care noi îl folosim la a denumi Cinstitele Daruri. Căci Acestea sunt cele aduse…cele puse înaintea Domnului…

Și astfel, slăbănogul nostru a fost adus înaintea Domnului…pentru ca să ne arate că esența bolii sta în suflet.

Pentru că de aceea Domnul a vorbit despre păcate…despre păcatele lui…Fiindcă acelea au iradiat în mod nefast…au îmbâcsit trupul…viața lui…

Și ele, păcatele, au produs această boală teribilă: boala paraliziei. Căci stai pironit în pat…și alții te ajută să mănânci…să bei…sau să îți faci nevoile. O boală care te face să nu mai fi propriul tău stăpân ci alții sunt cei care îți manevrează trupul…pentru că el este aproape inert

Este inert…trupul tău…pe când sufletul tău dorește, vrea…vindecare…Sufletul vrea ca să poți merge…dar trupul tău este în imposibilitatea de a articula mersul…mersul pe jos…pe pământ…

Și astfel în boală, în cadrul bolii, din punct de vedere teologic…intră Dumnezeu. Sau în realitatea vindecării bolii participă Dumnezeu.

Și Dumnezeu este Cel care ridică sursa bolii noastre…deși nu Dumnezeu este Cel care a păcătuit…ci noi am păcătuit…

Și noi nu am păcătuit din cauza lui Dumnezeu…ci ne-am câștigat, în mod voit, această povară a bolii.

Și astfel, dacă din punct de vedere filosofic, așa cum spuneam la început, boala poate fi văzută ca un non-sens sau ca un blestem cu care te naști…sau ca unul dobândit…din punct de vedere teologic boala înseamnă o consecință a păcatului.

Și dacă aceasta, boala, e acceptată cu smerenie, dacă e acceptată cu rugăciune, prin rugăciune…și prin credința în Dumnezeu boala devine o adevărată sursă de fericire.

Și eu am cunoscut de-a lungul timpului…și am citit…și dumneavoastră ați citit sau ați cunoscut…diverși oameni care erau foarte bucuroși, foarte senini, foarte logici, foarte adânci…pe patul suferinței și pe patul morții…

Și vorbeau cu multă seninătate despre relația lor cu Dumnezeu…

Unde? Chiar acolo, în boală, în acea nemișcare a trupului dar în cadrul căreia sufletul dorea pe Dumnezeu și se împlinea în Dumnezeu și era fericit.

Și a rămas pironită în capul meu o imagine dureroasă din viața mea.

La un moment dat, unul dintre colegii mei de seminar, care a intrat împreună cu mine la facultate, în același an și cu care am trăit sub același acoperiș, pentru un an de zile, la seminar…a intrat la facultate…și nu a făcut nicio oră de curs…pentru că, înainte de a începe cursurile ca student, a fost acroșat de către o mașină…chiar în apropierea Facultății de Teologie din București…unde el era student

Urmarea: a rămas paralizat…și inconștient

Și, de 8-10 ani, părinții săi îl hrănesc…și îl îngrijesc…pe cel care stă în pat…și nu poate să comunice cu ei.

Și îl împărtășesc adesea…

Te vede cu ochii, se uită la tine…dar nu poate articula un cuvânt…

Au fost afectate coloana și creierul său…

În ultimul timp nu mai știu ce s-a mai petrecut cu el…Însă când l-am vizitat la un moment dat…am rămas cu această imagine dureroasă în minte…gândindu-mă la faptul că eu puteam să fiu în locul lui…și că el a fost ales de Dumnezeu să sufere și pentru mine

I-a îngăduit asta…

Dumnezeu i-a dat să facă facultatea suferinței…în propriul său pat…ajutat de mama lui…de tatăl lui…de sora lui…

Iar eu am mers mai departe cu studiile teologice…

Și de foarte multe ori am avut conștiința aceasta…mi-am asumat boala lui…cu toată nevrednicia mea…mi-am asumat-o…gândindu-mă că fac și pentru el studii teologice…după cum el suferă și în locul meu…pentru ca să îmi dea o lecție dureroasă de pocăință

Căci eu puteam să fiu în locul lui…și el într-al meu.

De-a lungul timpului, Dumnezeu m-a scăpat de foarte multe ori de moarte…de la moarte…

De moartea razantă…fără ca să dau detalii despre aceasta acum…

Am fost, de foarte multe ori, la o secundă de moarte. La un pas de moarte…

Și ieșirea mea, de fiecare dată, din moarte

Pentru că eram conștient de faptul, că dacă se întâmpla acel accident, dacă Dumnezeu, în mod minunat, nu mă scăpa din acele prilejuri de moarte…prilejuri de a muri…nu mai puteam să mai vorbesc acum…să mai continui viața teologică, viața preoțească, nu mai puteam să mai scriu, nu mai puteam să mai fiu…

Deși, la un moment dat, cu fiecare dintre noi se va petrece acest lucru…

Dar…motivul pentru care Dumnezeu îngăduie ca unul să rămână pe patul spitalului…sau pe propriul său pat…în durere și în inconștiență…iar altul să fie viu…și să meargă mai departe…gândul lui Dumnezeu…deși pare nedrept…cu unii iar cu alții preabun…nu e deloc nedrept.

Dumnezeu îngăduie bucurii și necazuri pe măsura dorințelor noastre…a traiectoriei noastre în fața Lui.

Și înțelegem la un moment dat acest lucru…Trecând prin viață înțelegem că nu putem înțelege voia lui Dumnezeu cu noi, în mod deplin, dar că trebuie să o acceptăm.

Și acceptând, în mod paradoxal, neînțelegerea voii lui Dumnezeu…înțelegem că ea are rol pedagogic

Căci dacă o acceptăm cu multă smerenie, cu foarte multă pătrundere…începem să înțelegem de ce se petrec lucrurile așa cum se petrec…

Fiindcă Dumnezeu numai în mod aparent îl favorizează pe unul și îl defavorizează pe altul…

Însă colegul nostru, care trăiește în suferința aceasta de atâția ani, este mult mai drept și mult mai curat decât noi.

El este un Mucenic al suferinței.

Și poate că în această pedagogie dumnezeiască a mântuirii și a sfințirii lui, eu unul sau familia sa…sau cei care îl cunoaștem…suntem oamenii care trebuie să ne înțelepțim văzându-l și să ne raportăm cu foarte multă atenție și trezvie la viață, la propria noastră viață.

Să ne uităm la talantul vieții noastre…la darurile pe care ni le-a dat Dumnezeu…

Și de ce spun acest lucru?

Pentru că în Matei 9, 3, cărturarii…grammateii, gramaticienii…Îl acuză pe Domnul că El hulește


[1] Transcriere a filei audio de 58. 11 minute din data de 26 iulie 2008.

[2] Boli.

Did you like this? Share it: